ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2078/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe calea

contenciosului administrativ, la data de 3 octombrie 2005, reclamanta O.L. a

solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Brașov, să se dispună

anularea hotărârii nr. 4298 din 12 septembrie 2005, prin care i s-a respins

cererea privind recunoașterea calității de beneficiară a prevederilor Legii nr.

189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat, în esență, că se consideră îndreptățită să beneficieze de drepturile

prevăzute de Legea nr. 189/2000, deoarece în perioada 28 aprilie 1942 - 6

martie 1945 a fost nevoită să se refugieze împreună cu familia, ca urmare a

persecuției etnice, din orașul Brașov, în localitatea Boroșneul Mare din

județul Covasna.

Prin sentința nr. 170/F din 16

decembrie 2005, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea reclamantei O.L., a anulat hotărârea nr. 4298 din 12

septembrie 2005, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, pe care a

obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000,

pentru perioada 28 aprilie 1942 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor

bănești cuvenite, începând cu 1 iunie 2005.

Pentru a se pronunța în acest sens,

instanța de fond a reținut că, din probele administrate în cauză, rezultă că

reclamanta a făcut dovada refugierii împreună cu familia, ca urmare a

persecuției etnice exercitate, justificând acordarea drepturilor prevăzute de

lege.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Brașov.

Recurenta consideră că instanța de

fond a pronunțat o sentință cu aplicarea greșită a legii, deoarece reclamanta O.L.

nu se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000, orașul Brașov, din care s-a

refugiat, nefiind niciodată ocupat de un alt regim, pentru a justifica

refugierea.

Totodată, recurenta mai susține că

din actele dosarului nu rezultă că reclamanta a făcut dovada că refugierea s-a

datorat persecuției etnice.

Examinându-se sentința atacată, în

raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat,

pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de

prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor

instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și

aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].

Prin Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999,

aprobate prin H.G. nr. 127/2002, s-a precizat că prin persoană care a fost

strămutată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost mutată sau a

fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice,

precum și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori cele care au

făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999,

așa cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, prevede că dovada situațiilor

la care se referă ordonanța menționată, se face cu acte oficiale eliberate de

organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice

mijloc de probă prevăzut de lege.

În cauză, se observă că instanța de

fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, prin înscrisurile și

declarația de martor depuse la dosar, reclamanta făcând dovada refugierii din

localitatea de domiciliu, împreună cu familia, ca urmare a persecuției etnice

exercitate.

Nu poate fi reținut motivul invocat

de recurentă, potrivit căruia reclamanta nu este îndreptățită să beneficieze de

drepturile acordate potrivit Legii nr. 189/2000, deoarece localitatea de

domiciliu - orașul Brașov, nu a fost ocupat de un alt regim, care să justifice

refugierea.

O asemenea condiție nu este cuprinsă

nici în O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 189/2000 și

nici în Normele metodologice de aplicare, astfel că apare de neconceput să se

condiționeze acordarea drepturilor menționate, de împrejurarea că localitatea

de domiciliu a fost sau nu ocupată, aflându-se sub un anumit regim.

Rezultă că instanța de fond a

pronunțat o sentință legală și temeinică, urmând ca recursul declarat să fie

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Brașov împotriva sentinței nr. 170/F din 16 decembrie 2005 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 iunie 2006.