ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2076/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe calea

contenciosului administrativ, la data de 3 octombrie 2005, reclamanta S.M. a

solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Brașov, să se dispună

anularea hotărârii nr. 4305 din 12 septembrie 2005, prin care i s-a respins

cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor Legii nr.

189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat, în esență, că pârâta a refuzat, în mod nejustificat, să-i recunoască

statutul de refugiat, deși a făcut dovada că, în perioada septembrie 1942 -

martie 1945, a fost nevoită ca, împreună cu tatăl său, să se refugieze ca

urmare a persecuției etnice exercitate, din localitatea Apața, în localitatea

Aita Mare, de pe teritoriul care, la momentul respectiv, se afla sub

autoritatea Ungariei.

Prin sentința nr. 146/F din 2

decembrie 2005, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și

fiscal, a respins acțiunea reclamantei S.M., menținând hotărârea nr. 4305 din

12 septembrie 2005, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov.

Pentru a se pronunța în acest sens,

instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză, rezultă că

reclamanta nu a făcut dovada că părăsirea localității de domiciliu s-ar fi

datorat persecuției etnice, condiție obligatorie pentru a putea beneficia de

drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Totodată, instanța de fond a

apreciat împrejurarea că reclamanta a părăsit localitatea de domiciliu,

împreună cu tatăl ei, iar mama și sora reclamantei au rămas în localitatea

Apața, drept un argument suplimentar că față de reclamantă, minoră la acea

dată, nu s-au exercitat persecuții de natură etnică.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, reclamanta S.M.

Recurenta susține că instanța de

fond a pronunțat o hotărâre greșită, deoarece nu a ținut seama de răspunsul

primit de la Arhivele Naționale Covasna, prin care se confirmă faptul că s-a

refugiat împreună cu tatăl său. De asemenea, susține că a fost de față, când

tatăl său a fost lovit și amenințat și, fiind speriată, a trecut Oltul împreună

cu acesta, fără să urmeze ceilalți membri ai familiei.

Examinându-se sentința atacată, în

raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este fondat,

pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de

prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor

instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și

aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].

Prin Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999,

aprobate prin H.G. nr. 127/2002, s-a precizat că prin persoană care a fost

strămutată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost mutată sau

obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, precum

și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori cele care au făcut

obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Totodată, prin art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, se

prevede că dovada situațiilor la care se referă ordonanța menționată, se face

cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta

nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Materialul probator aflat la dosarul

cauzei evidențiază faptul că recurenta s-a aflat alături de părintele său care,

fiind muzicant în fanfara comunei, a avut unele altercații cu jandarmii, care

au determinat în final refugierea celor doi în teritoriul ocupat de trupele

maghiare.

Declarațiile martorilor K.B., S.I.

și S.A., evidențiază faptul că incidentele intervenite au fost în legătură cu

originea etnică a tatălui reclamantei.

Nu poate fi acceptat argumentul că

incidentele menționate nu ar îndreptăți acordarea drepturilor prevăzute de

Legea nr. 189/2000, și pentru recurentă, deoarece aceasta era minoră și atașată

de tatăl său, astfel că apare ca un lucru firesc ca persecuțiile de natură

etnică amintite să o afecteze și pe aceasta. Minoră fiind, recurenta nu poate

avea un alt statut, decât tatăl său, pe care l-a însoțit în refugiul determinat

de persecuția etnică.

Declarațiile de martor, aflate la

dosar, sunt completate cu certificatul nr. 124 din 10 februarie 2005, eliberat

de Arhivele Naționale Covasna, prin care se atestă că tatăl recurentei s-a

refugiat împreună cu un membru de familie.

Rezultă că recurenta este

îndreptățită să beneficieze de drepturile acordate potrivit Legii nr. 189/2000,

iar instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală și netemeinică.

Urmează a se admite recursul, a se

casa sentința atacată și a se admite acțiunea reclamantei, obligând pârâta să

emită o nouă hotărâre, prin care să se recunoască reclamantei, statutul de

persoană refugiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de S.M.

împotriva sentinței nr. 146/F din 2 decembrie 2005 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată și în

fond, admite acțiunea formulată de reclamanta S.M. Anulează hotărârea nr. 4305

din 12 septembrie 2005 a Casei Județene de Pensii Brașov.

Obligă pe pârâtă să emită o nouă

hotărâre, prin care să acorde reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000,

pentru perioada 15 septembrie 1942 - 6 martie 1945, începând cu data de 1

aprilie 2005.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 iunie 2006.