ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3195/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios

administrativ înregistrată la Curtea de Apel Brașov, sub nr. 80/CA/F/2006,

reclamanta S.V. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii

Brașov, anularea hotărârii nr. 4462 din 9 decembrie 2005, emisă de pârâtă, prin

care s-a stabilit că nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că a fost refugiată în perioada 1941 - 1945, pe teritoriul Ungariei, în

localitatea Aita Mare, fiind persecutați de Garda de Fier.

Prin sentința nr. 44/F din 23

februarie 2005, Curtea de Apel Brașov a admis acțiunea formulată de reclamanta

S.V., a anulat hotărârea nr. 4462 din 9 decembrie 2005, emisă de Casa Județeană

de Pensii Brașov și a obligat-o pe pârâtă să emită o nouă hotărâre prin care

să-i constate reclamantei, calitatea de beneficiară a prevederilor art. 1 lit. c)

din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 15 martie 1941 - 6 martie 1945, cu

acordarea drepturilor bănești cuvenite, începând cu 13 octombrie 2005.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că reclamanta s-a născut în comuna Apața, unde a locuit cu

părinții săi, până în primăvara anului 1941, când familia a fost nevoită să

părăsească domiciliul și să se refugieze pe teritoriul Ungariei. A mai reținut

instanța de fond, că din probele administrate în cauză a rezultat că reclamanta

și familia sa au fost obligate să-și schimbe domiciliul din motive etnice,

deoarece autoritățile le-au interzis să folosească limba maghiară, li s-au

retras autorizațiile de ședere și dacă ar fi refuzat să plece, tatăl

reclamantei ar fi fost închis într-un lagăr de muncă.

A concluzionat prima instanță, că

este nerelevant aspectul că refugiul s-a produs într-o localitate aflată pe

teritoriul cedat Ungariei, important fiind că acesta s-a produs din motive de

persecuție etnică.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Brașov, întemeiat pe art. 304

1

C. proc. civ.

În esență, recurenta-pârâtă consideră

că sentința atacată este nelegală sub două aspecte, și anume:

1.

În mod greșit, prima instanță a

considerat că reclamanta se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr.

189/2000, deși aceasta nu a făcut dovada persecuției din motive etnice, având

în vedere că aceasta s-a refugiat dintr-o localitate, comuna Apața, care nu a

fost ocupată de regimul hortyst. Se susține că declarațiile notariale depuse la

dosar nu sunt convingătoare, prin raportare la alte declarații date în dosare

similare, în care martorii au declarat că părăsirea localității Apața de către

unii cetățeni de naționalitate maghiară s-a datorat restricțiilor impuse de

grăniceri.

2.

Instanța de fond a aplicat greșit

legea, mai exact prevederile art. 5 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr.

189/2000, în sensul că a acordat reclamantei, drepturile prevăzute de actele

normative mai sus-menționate, începând cu data de 13 februarie 2005, data

depunerii cererii, și nu cu data de întâi a lunii următoare depunerii cererii,

astfel cum prevede textul legal.

Recursul este fondat.

1.

În ceea ce privește primul motiv de

recurs, Curtea apreciază că acesta nu este susținut de probele din dosar și

nici de legislația aplicabilă în speță.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către

regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la

6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare,

de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care,

în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a

fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Astfel cum chiar recurenta-pârâtă a

arătat în motivele de recurs, este neîndoielnic faptul că în contextul

condițiilor social-politice existente în acea vreme, autoritățile române, cât

și cele maghiare au luat măsuri restrictive în ceea ce privește persoanele de

altă etnie decât cea care era majoritară într-un anumit teritoriu.

Atâta vreme cât legea nu distinge

între etniile pe care le aveau cetățenii români nevoiți a se refugia și nici nu

există o enumerare limitativă a regimurilor instaurate sau a teritoriilor din

care sau în care au fost strămutați sau refugiați acești cetățeni,

stabilindu-se exact doar perioada de aplicare, o interpretare restrictivă,

raportată doar la anumite regiuni sau regimuri, este discriminatorie și

contrară scopului legii.

Așa fiind, față de probatoriul

administrat în cauză, care dovedește temeinicia pretențiilor reclamantei,

Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs este nefondat.

2.

În ceea ce privește al doilea motiv

de recurs, din analiza actelor dosarului, se constată că prima instanță a

aplicat greșit prevederile art. 5 din Legea nr. 189/2000, acordând reclamantei,

drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, începând cu data

de 13 octombrie 2005. Or, această dată reprezintă data înregistrării cererii de

către reclamantă la Comisia de aplicare a Legii nr. 189/2000, fapt ce

contravine dispozițiilor art. 5 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000,

care stabilește că „Persoanele prevăzute la art. 1 și 3 vor beneficia de

prevederile prezentei ordonanțe, cu începere de la data de 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea”.

Având în vedere dispozițiile legale

menționate, Curtea apreciază că sub acest aspect, recursul este fondat și, în

baza art. 312 și 314 C. proc. civ., urmează să-l admită și să modifice sentința

atacată, numai în ceea ce privește data acordării drepturilor prevăzute de

Legea nr. 189/2000, pe care o va stabili ca fiind 1 noiembrie 2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Casa Județeană de Pensii Brașov, împotriva sentinței civile nr. 44/F din 23

februarie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Modifică sentința atacată,

numai în ceea ce privește data acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000,

pe care o stabilește ca fiind de la 1 noiembrie 2005, în loc de 13 octombrie

2005.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 octombrie 2006.