ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3560/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Brașov, reclamanta B.S. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Brașov, anularea hotărârii nr. 4388 din 9 noiembrie 2005, emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de refugiată și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 iunie 1941 - 6 martie 1945, începând cu 1 iulie 2004. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost victima unui viol din partea grănicerilor români. Astfel, de frică să nu fie împușcată, amenințată fiind cu detenția, a părăsit în iunie 1942, localitatea Apața din România, refugiindu-se în localitatea Aita Mare, în Ungaria, unde a locuit până în 1947, când s-a mutat la Brașov.

Reclamanta, în susținerea acțiunii, a depus în copie mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă și declarații autentificate ale unor martori, din care a rezultat că aceasta, în vara anului 1942, s-a refugiat din localitatea Apața (România), în Aita Mare (Ungaria), determinată de persecuția pe criteriu de apartenență la etnia maghiară. Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 52/F din 6 martie 2006, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 4388 din 9 noiembrie 2005, emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască calitatea de refugiată și, totodată, să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 iunie 1942 - 6 martie 1945, începând cu 1 iulie 2005. Pentru a adopta această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta a făcut dovada, prin probele administrate, că plecarea din Apața, în Aita Mare, a fost determinată de persecuția pe criteriu de apartenență la etnia maghiară. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pe motiv că localitatea Apața nu a fost niciodată ocupată de un alt regim.

Recurenta a mai susținut că depozițiile martorilor nu sunt dovedite de nici un act oficial. În fine, s-a mai arătat că din răspunsul comunicat de către Arhivele Naționale nu rezultă că reclamanta a făcut dovada refugiului pe motive etnice. Examinând cauza și sentința atacată, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații expres prevăzute de lege. Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii, tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice. Cum în cauză s-a făcut dovada că reclamanta s-a refugiat din localitatea Apața (România), în localitatea Aita Mare (Ungaria), în perioada 1 iunie 1942 - 6 martie 1945, în mod corect instanța de fond a reținut că aceasta a suportat consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățită să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Brașov împotriva sentinței civile nr. 52/F din 6 martie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2006.