ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3560/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Brașov, reclamanta B.S. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de

Pensii Brașov, anularea hotărârii nr. 4388 din 9 noiembrie 2005, emisă de

pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de refugiată și să-i

acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 iunie 1941

- 6 martie 1945, începând cu 1 iulie 2004.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că a fost victima unui viol din partea grănicerilor români. Astfel, de

frică să nu fie împușcată, amenințată fiind cu detenția, a părăsit în iunie

1942, localitatea Apața din România, refugiindu-se în localitatea Aita Mare, în

Ungaria, unde a locuit până în 1947, când s-a mutat la Brașov.

Reclamanta, în susținerea acțiunii,

a depus în copie mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă și

declarații autentificate ale unor martori, din care a rezultat că aceasta, în

vara anului 1942, s-a refugiat din localitatea Apața (România), în Aita Mare

(Ungaria), determinată de persecuția pe criteriu de apartenență la etnia

maghiară.

Pârâta, prin întâmpinare, a

solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 52/F

din 6 martie 2006, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 4388 din 9 noiembrie 2005,

emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască calitatea de refugiată și,

totodată, să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000,

pentru perioada 1 iunie 1942 - 6 martie 1945, începând cu 1 iulie 2005.

Pentru a adopta această

soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta a făcut dovada, prin probele

administrate, că plecarea din Apața, în Aita Mare, a fost determinată de

persecuția pe criteriu de apartenență la etnia maghiară.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pe

motiv că localitatea Apața nu a fost niciodată ocupată de un alt regim.

Recurenta a mai susținut că depozițiile martorilor nu sunt dovedite de nici un

act oficial.

În fine, s-a mai arătat că

din răspunsul comunicat de către Arhivele Naționale nu rezultă că reclamanta a

făcut dovada refugiului pe motive etnice.

Examinând cauza și sentința

atacată, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele

considerente:

Potrivit art. 1 din O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui

act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor

instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost

strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înțelege persoana

care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă

localitate, din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să

acorde drepturi compensatorii, tuturor persoanelor care au fost victimele

și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Cum în cauză s-a făcut

dovada că reclamanta s-a refugiat din localitatea Apața (România), în

localitatea Aita Mare (Ungaria), în perioada 1 iunie 1942 - 6 martie 1945, în

mod corect instanța de fond a reținut că aceasta a suportat consecințele morale

și materiale ale refugiului și este îndreptățită să se bucure de drepturile

prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Brașov împotriva sentinței civile nr. 52/F din 6

martie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 octombrie 2006.