ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5191/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta B.E. a chemat în judecată C.J.P. Sălaj, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispună anularea hotărârii din 12 decembrie 2008, emisă de aceasta din urmă, cu consecința recunoașterii în favoarea reclamantei a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât are calitatea de refugiat.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în perioada martie 1943 – 6 martie 1945 a fost nevoită ca împreună cu părinții să se refugieze din localitatea H., județul Sălaj în B., județul Bihor, astfel că are calitatea de refugiată și solicită a i se acorda drepturile corespunzătoare, începând cu data de 1 septembrie 2008. Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 198/2009, a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea hotărârii din 12 decembrie 2009 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat pe perioada aprilie 1940 – 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G.

nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/1999, începând cu data de 1 octombrie 2008. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că proba testimonială este concludentă în cauză, martorii arătând instanței detalii ale refugiului reclamantei și mamei sale, relatând fapte care le-au cunoscut direct și în care au fost implicați personal. La rândul lor, însăși martorii sunt beneficiari ai prevederilor Legii nr. 189/2000, fiindu-le recunoscută calitatea de refugiat prin hotărâri similare cu a pârâtei, împrejurare apreciată de instanță ca fiind suficientă în dovedirea persecuțiilor etnice ale persoanelor refugiate. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs C.J.P.

Sălaj. Recurenta a susținut, în esență, că reclamanta nu a făcut dovada persecuției din motive etnice, întrucât valoarea obiectului litigiului, care este calitatea de refugiat, dă dreptul la o indemnizație lunară de până la 500 RON și că această valoare nu poate fi probată decât prin înscrisuri autentice. Recursul este fondat însă pentru alte considerente decât cele invocate de recurentă prin recursul declarat. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

De asemenea, în conformitate cu art. 6 1 din același act normativ, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. Este adevărat că, potrivit art. 1191 C. civ., dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește 250 RON, nu se poate face decât prin act autentic sau prin act sub semnătură privată, însă în cauză ceea ce urmează a se dovedi este un fapt juridic (refugiu) și nu un act juridic, așa încât dovada poate fi făcută și cu martori, cum dealtfel corect a procedat instanța de fond.

Potrivit art. 5 din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, drepturile prevăzute de acest act normativ se acordă persoanelor beneficiare începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea. În cauză, reclamanta a făcut dovada refugiului conform dispozițiilor legale ce reglementează această materie. Ceea ce însă în mod greșit a fost reținut de către instanță în dispozitivul hotărârii atacate, este perioada refugiului.

Astfel, instanța reține că pârâta este obligată să-i acorde drepturile bănești reclamantei, pe perioada aprilie 1940-6 martie 1945 ori, din cererea reclamantei, din declarațiile martorilor din dosarul de fond ca și din minuta sentinței atacate, rezultă că intervalul pentru care se acordă aceste drepturi este aprilie 1943 – 6 martie 1945 drepturile urmând a fi acordate începând cu data de 1 octombrie 2008 deoarece cererea reclamantei a fost depusă la C.J.P. Sălaj la data de 23 septembrie 2008. Față de cele ce preced recursul este întemeiat și în consecință va fi admis, sentința atacată se va modifica în sensul arătat mai sus, menținându-se neschimbate celelalte dispoziții ale hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.J.P. Sălaj împotriva sentinței civile nr. 198 din 4 mai 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că reclamanta beneficiază de drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 pentru perioada aprilie 1943 – 6 martie 1945. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2009.