ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5300/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel

Cluj, secția comercială, de contencios, administrativ și fiscal, la data de 18 aprilie

2009, reclamantul S.A. a chemat în judecată C.J.P. Sălaj solicitând anularea hotărârii

din 12 decembrie 2008 cu consecința recunoașterii în favoarea reclamantului a drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000 întrucât împreună cu familia sa a fost nevoit să

se refugieze din cauza persecuțiilor etnice în perioada 01 ianuarie 1941 –

martie 1945 din localitatea M. județul Sălaj în localitatea A. județul A..

Prin întâmpinare C.J.P.

Sălaj a solicitat respingerea acțiunii ca nelegală și netemeinică arătând că reclamantul

nu a prezentat în susținerea cererii sale nici o dovadă oficială cu acte iar declarațiile

martorilor sunt sumare și nu au format convingerea comisiei.

Curtea de Apel Cluj,

secția comercială, de contencios, administrativ și fiscal, prin sentința civilă

nr. 234 din 25 mai 2009 a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de

reclamantul S.A.

A dispus anularea hotărârii

din 12 decembrie 2008 și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea

de refugiat în perioada 01 ianuarie 1945-06 martie 1945 și să-i acorde drepturile

bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările

ulterioare începând cu data de 1 octombrie 2008.

Pentru a hotărî astfel

această instanță a reținut în esență că declarațiile martorilor B.S. și N.P. cărora

li s-a recunoscut personal calitatea de refugiat au confirmat refugiul reclamantului

împreună cu familia acestuia în localitatea A. unde s-au refugiat de teama persecuțiilor

etnice instituite în localitatea de domiciliu M. județul Sălaj arătând că au cunoscut

personal aceste fapte.

Mai mult a mai reținut

prima instanță C.J.P. Sălaj a recunoscut fratelui reclamantului calitatea de refugiat

din motive de persecuție etnică, or aplicarea unui tratament discriminatoriu reclamantului

ar fi inechitabilă.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs pârâta C.J.P. Sălaj criticând-o ca nelegală și netemeinicie.

Recursul este nefondat

pentru următoarele considerente.

Recurenta a susținut în

esență că în aplicarea dispozițiilor art. 1 și art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/1999

cu raportare la art. 1119 alin. (1) C. civ., comisia a considerat necesar ca pentru

dovedirea calității de refugiat a reclamantului să se prezinte și alte documente

pe baza cărora să se dovedească forma de persecuție, având în vedere că au fost

depistate cazuri de declarații false pe teritoriul județului.

Potrivit prevederilor

art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile

acestui act normativ persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate

cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a suferit persecuții,

aflându-se în una din cele șase situații expres prevăzute de lege: a fost deportat,

a fost strămutat.

Conform art. 2 din Normele

de aplicare a prevederilor O.G. nr. 105/1999 aprobată prin H.G. nr. 127/2002, prin

persoană strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege orice

persoană care a fost mutată sau a ost nevoită să-și schimbe domiciliul în altă localitate

din motive etnice, în această categorie fiind incluse și persoanele refugiate.

Dovedirea situațiilor

prevăzute la art. 2 se face de către persoanele interesate cu acte oficiale eliberate

la cerere de către organele competente iar în cazul în care aceasta nu este posibil

prin orice mijloc d probă prevăzut de lege.

În cauza de față din declarațiile

martorilor B.S. și N.P., declarații date în formă autentică, rezultă că în cursul

lunii septembrie a anului 1940 familia reclamantului s-a refugiat din motive de

persecuție etnică din localitatea M. județul Sălaj în localitatea A. județul A.

Acești martori au susținut

că au fost martori ai evenimentelor declarate.

În aceste condiții și

față de dispozițiile art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999 care prevăd posibilitatea

dovedirii refugiului și a persecuției etnice și cu alte mijloace de probă (în speță

martori) se constată că reclamantul a administrat suficiente probe permise de lege

pentru a-i fi recunoscută calitatea de refugiat și a i se acorda drepturile prevăzute

de lege.

Autoritatea, prin refuzul

său de a lua în considerare declarațiile autentice ale martorilor doar pentru motivul

că la nivelul județului ar fi fost depistate cazuri de declarații false, fără ca

cele două înscrisuri depuse la dosar să fi fost declarate false de organele abilitate,

a comis un abuz de putere iar reclamantul a fost vătămat în dreptul său recunoscut

de lege.

Recurenta mai invocă în

motivele de recurs formulate dispozițiile art. 1191 alin. (1) C. civ. și concluzionează

că în baza acestor dispoziții probarea calității de refugiat nu poate fi făcută

decât prin act autentic sau prin înscris sub semnătură privată având în vedere că

drepturile bănești pe care urmează a le primi reclamantul depășesc suma limită stabilită

de acest text, respectiv de 250 RON.

Potrivit dispozițiilor

art. 1191 alin. (1) C. civ.:„dovada actelor civile al căror obiect are o valoare

ce depășește 250 RON, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât prin

act autentic sau prin act sub semnătură privată.

În cazul de față însă

calitatea de refugiat nu reprezintă un act juridic ci un fapt juridic care poate

fi dovedit prin orice mijloc de probă așa cum prevăd de altfel și dispozițiile

art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999.

Așa fiind se constată

că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică motiv pentru care recursul

va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.J.P. Sălaj împotriva sentinței civile nr. 234 din 25 mai 2009 a Curții de Apel

Cluj, secția de contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 24 noiembrie 2009.