ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1402/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantul G.I. a chemat în judecată C.J.P. Cluj,

solicitând instanței ca în contradictoriu cu aceasta să dispună anularea hotărârii

din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă cu consecința recunoașterii în favoarea reclamantului

a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că hotărârea pârâtei este nelegală și netemeinică și ca atare

se impune anularea acesteia, întrucât în perioada aprilie 1941 - martie 1945 a fost

refugiat împreună cu mama sa, datorită persecuțiilor etnice. A arătat astfel că,

în luna iulie 1940 mama sa s-a angajat slujnică la un evreu din localitatea C.,

de unde a plecat în localitatea B. pentru ca apoi, în luna martie 1941 să revină

în localitatea C., însă datorită persecuțiilor etnice din această localitate, în

aprilie 1941 s-au refugiat din punctul de frontieră T., succesiv în localitățile

C.N., B., C., T.

Curtea de Apel Cluj,

secția comercială, de contencios, administrativ și fiscal, prin sentința civilă

nr. 511 din 22 octombrie 2007, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată

de reclamant, dispunând anularea hotărârii din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă.

Totodată, a obligat-o

pe aceasta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 1 aprilie

1941 – 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999

aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de

1 noiembrie 2006.

Pentru a pronunța această

sentință instanța, analizând proba testimonială administrată a constatat că declarația

martorului L.V. este pertinentă, având legătură cu obiectul cauzei și concludentă,

întrucât acesta a arătat instanței detalii ale refugiului reclamantului împreună

cu familia acestuia, relatând fapte pe care le-a cunoscut direct și în care a fost

implicat personal.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs C.J.P. Cluj.

Recurenta a susținut,

în esență, că instanța a administrat probele cerute de lege, constând în audierea

unui singur martor, fără să analizeze argumentele avute în vedere de recurentă împotriva

celorlalți martori.

A mai susținut că, potrivit

legii ar fi trebuit să fie avute în vedere două surse de informație care să indice

împreună aceleași date, precum: data de plecare, localitatea de refugiu și data

întoarcerii din refugiu, date care ar fi putut fi coroborate în favoarea reclamatului.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor

art. 1 din Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana,

cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie

1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv

a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată

de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată

în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă

forțată, a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei

asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

După cum se poate observa,

din analiza acestui text de lege, condiția de bază pe care trebuie să o îndeplinească

persoana care solicită drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 este aceea de

a fi fost persecutată pe criterii etnice și determinată să-și schimbe domiciliul,

legea nefăcând nici o distincție între naționalitatea celor persecutați sau între

localitățile unde a avut loc refugiul.

Așa cum corect a reținut

și instanța de fond, legea cadru are în vedere toate regimurile instaurate în România

cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, regimuri instaurate atât

în teritoriile cedate cât și cele păstrate în continuare sub administrarea Statului

Român.

Nu se poate susține ideea

că prin folosirea în conținutul actului normativ a termenului de „persoană cetățean

român” legiuitorul ar fi înțeles să distingă între anumite etnii existente pe teritoriul

statului, ci dimpotrivă, s-au avut în vedere toți cetățenii români, indiferent de

etnia lor, care aflați pe teritoriul Statului Român, au avut de suferit persecuții

pe motive etnice, persecuții care au determinat părăsirea localității de domiciliu,

în sensul art. 1 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999.

Potrivit art. 6 din O.G.

nr. 105/1999, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, dovedirea situațiilor

prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate cu acte oficiale eliberate

de organele competente iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice

mijloc de probă prevăzut de lege.

În cauză, deși au fost

depuse declarațiile autentificate ale martorilor N.A. și P.L. din al căror conținut

rezultă că reclamantul împreună cu familia lui s-a refugiat din localitatea de domiciliu

urmare a persecuțiilor etnice, instanța a dispus administrarea nemijlocită a probei

cu martori. Astfel, în temeiul art. 193 pct. 1 C. proc. civ. martorul L.V. a confirmat

calitatea de refugiați a reclamantului și membrilor familiei sale, dând instanței

detalii privitoare la refugiu și relatând fapte pe care le-a cunoscut direct și

în care a fost implicat personal.

Față de cele ce preced,

se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică astfel

că, recursul fiind nefondat, urmează să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 511 din 22 octombrie 2007 a Curții

de Apel Cluj, secția comercială, de contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 aprilie 2008.