ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5190/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta D.L. a chemat în judecată C.J.P. Sălaj,

solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea

pârâtei să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât are

calitatea de refugiat.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că în perioada octombrie 1940 – noiembrie 1944 a suferit din

cauza persecuțiilor etnice, fiind nevoită ca împreună cu părinții să se refugieze

din localitatea D., județul Sălaj, în localitatea B., județul Bihor.

Prin întâmpinare, pârâta

C.J.P. Sălaj a susținut că reclamanta nu se încadrează în situațiile prevăzute de

art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, întrucât nu a prezentat

nici o dovadă oficială în susținerea persecuției etnice, declarațiile martorilor

fiind sumare și conducând la concluzia că nu există persecuție etnică.

Curtea de Apel Cluj,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă

nr. 213 din 13 mai 2009, a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta să-i recunoască

acesteia calitatea de refugiat pe perioada 15 octombrie 1940 – 15 noiembrie 1944

și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, începând cu data

de 1 octombrie 2008.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța, în urma analizei probei testimoniale administrate, a reținut

că declarațiile martorilor sunt pertinente, confirmând susținerile reclamantei.

A mai reținut că pârâta

a recunoscut calitatea de refugiat al martorului M.G., iar martorul L.A. este beneficiar

al legitimației de refugiat din Ardealul de Nord.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs C.J.P. Sălaj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut,

în esență, că potrivit art. 1191 alin. (1) reclamanta ar fi trebuit să facă dovada

pretențiilor sale printr-un act autentic, întrucât valoarea obiectului care este

calitatea de refugiat, dă dreptul la o indemnizație lunară de până la 500 RON.

Examinând sentința atacată

in raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum

și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în

continuare:

Potrivit art. 1 lit. c)

din O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de

către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până

la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare,

de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care,

în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a

fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

De asemenea, în conformitate

cu art. 6

1

din același act normativ, dovada încadrării în situațiile

prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate,

la cerere, de către organele competente, iar în catul în care aceasta nu este posibil,

prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Este adevărat că, potrivit

art. 1191 C. civ., dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește

250 RON, nu se poate face decât prin act autentic sau prin act sub semnătură privată,

însă în cauză ceea ce urmează a se dovedi este un fapt juridic (refugiu) și nu un

act juridic, așa încât dovada poate fi făcută și cu martori, cum dealtfel corect

a procedat instanța de fond.

În cauză, instanța a procedat

la audierea sub prestare de jurământ a martorilor M.G. și L.A., care, prin declarațiile

date în fața instanței, au confirmat calitatea de refugiați a familiei reclamantei,

refugiul fiind determinat de teama persecuțiilor etnice ce s-au exercitat asupra

lor, ca urmare a cedării Ardealului de Nord autorităților ungare.

Martorii au relatat că

i-au cunoscut personal pe părinții reclamantei și, știu că aceștia împreună cu reclamanta

s-au refugiat de teama persecuțiilor etnice instituite în localitatea de domiciliu,

reîntoarcerea în B., având loc în anul 1945.

În cauză, dovada refugiului

reclamantei s-a făcut, așadar, conform legii, instanța de fond în mod corect admițând

acțiunea și obligând-o pe pârâtă să-i recunoască și să-i acorde reclamantei drepturile

prevăzute de O.G. nr. 105/1999.

Pentru motivele arătate,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică

și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.J.P. Sălaj împotriva sentinței civile nr. 213 din 13 mai 2009 a Curții de Apel

Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 18 noiembrie 2009.