ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1130/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

instanțe.

1.1. Primul ciclu procesual

Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și

fiscal, prin sentința civilă nr. 177 din 22 iulie 2008 a respins ca rămasă fără obiect acțiunea formulată de reclamantul M.G.D., în contradictoriu cu

pârâtele Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap și Comisia

Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți București, având

ca obiect solicitarea de anulare a Deciziei de încadrare în grad de handicap

nr. 6217 din 23 iulie 2007 și obligarea pârâtelor la încadrarea sa în grad de

handicap grav.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin certificatul de handicap

nr. 3837 din 17 mai 2007 reclamantul a fost încadrat în grad accentuat de

handicap, încadrare menținută și prin decizia nr. 6217 din 23 iulie 2007, de

soluționare a contestației formulate împotriva certificatului nr. 3837 din 17

mai 2007. Constatând însă că valabilitatea deciziei nr. 6217 din 23 iulie 2007

este de numai 12 luni, termenul de revizuire fiind stabilit pentru luna mai

2008, în raport de data soluționării acțiunii, instanța de fond a respins ca

rămasă fără obiect acțiunea de față, reținând că soluția se impune întrucât nu

pot fi examinate decât actele producătoare de efecte juridice, cerință legală

ce nu mai este îndeplinită de actul administrativ contestat ce și-a pierdut

valabilitatea la data de 17 mai 2008.

Împotriva

acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamantul M.G.D.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin

decizia nr. 5190 din 3 februarie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de M.G.D.

împotriva sentinței nr. 177 din 22 iulie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Înalta

Curte a reținut că actul administrativ atacat a produs efecte juridice, posibil

generatoare de vătămări ale drepturilor sau intereselor legitime ale

reclamantului, impunându-se cercetarea legalității actului contestat raportat

la data emiterii sau adoptării sale, actul producând efecte juridice cât a fost

în vigoare, și care, potențial, nu au dispărut prin simpla expirare a

termenului de valabilitate a actului contestat.

1.2.

Al doilea ciclu procesual

În

fond după casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara

sub nr. 6115.1/30/2007.

Prin

sentința nr. 309 din 19 octombrie 2009, Curtea de Apel Timișoara a admis

acțiunea formulată de reclamantul M.G.D., a dispus anularea deciziei de

încadrare în grad de handicap nr. 6217 din 23 iulie 2007 emisă de Comisia

Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți și a obligat această

pârâtă la emiterea către reclamant a unei decizii de încadrare în gradul de

handicap grav.

Pentru

a pronunța această soluție, Curtea a constatat că acțiunea reclamantului este

întemeiată, iar decizia de încadrare în grad de handicap accentuat, nr. 6217

din 23 iulie 2007 este nelegală. A reținut prima instanță și că susținerile

pârâtei din cuprinsul întâmpinării potrivit cărora din documentația medicală

depusă de reclamant nu rezultă o întârziere mentală sau profundă care să

justifice încadrarea în gradul de handicap grav și nici existența unor

tulburări comportamentale cu risc sau a unor crize epileptice care să pună în

pericol viața pacientului, sunt infirmate în cauză de certificatele de

încadrare în grad de handicap emise la 11 septembrie 2008 și respectiv 05

februarie 2009 care confirmă o deficiență funcțională gravă a reclamantului.

2.

Motivele de recurs prezentate de recurentul-reclamant

Împotriva

sentinței pronunțate de instanța de fond în termen legal a declarat recurs

reclamantul M.G.D.

A

fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în

dezvoltarea căruia s-a susținut de către recurent că deși prin sentința atacată

s-a admis acțiunea pe care a formulat-o, instanța de rejudecare nu a cercetat

și nu s-a pronunțat pe aspectul acordării unor sume de bani la care era

îndreptățit, inclusiv cele cuvenite pentru însoțitor, după cum nu a precizat în

ce măsură acestea ar putea fi solicitate pe calea unei acțiuni separate.

3.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Recursul

nu este fondat.

Analizând

prezentul recurs prin prisma motivelor invocate, a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ. și față de prevederile legale aplicabile, Înalta Curte reține că

nu subzistă în cauză motive de nelegalitate care să justifice fie casarea, fie

modificarea hotărârii atacate, în considerarea celor în continuare arătate.

Reținând

cu precădere împrejurarea că prin hotărârea ce formează obiectul prezentului

recurs, pronunțată în fond după rejudecare, a fost admisă solicitarea recurentului-reclamant

în sensul anulării deciziei de încadrare în grad de handicap nr. 6217 din 23

iulie 2007 emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap

pentru Adulți, pe care a și obligat-o la emiterea unei decizii de încadrare în gradul

de handicap grav, Înalta Curte constată, pe de-o parte, că au fost pe deplin

respectate îndrumările cuprinse în decizia de casare iar pe de alta că

reclamantului-recurent i-a fost admisă acțiunea astfel cum a fost formulată.

Nu

este fondată critica referitoare la nepronunțarea instanței cu privire la eventuale

despăgubiri, respectiv plata unor sume de bani, câtă vreme instanța nu a fost investită

în niciunul din ciclurile procesuale parcurse cu o cerere expresă în acest

sens, din partea reclamantului.

Soluționând

cauza, în limitele și în cadrul procesual ce a fost determinat chiar de reclamant,

instanța de rejudecare nu se putea pronunța asupra unor așa-zise pretenții

bănești, în lipsa unui capăt de acțiune în acest sens.

În

fine, după cum s-a indicat de altfel și în hotărârea atacată și s-a menționat

și în cuprinsul întâmpinării depuse în recurs de către autoritatea intimată,

admiterea acțiunii reclamantului-recurent în sensul obligării autorității intimate

de încadrare în gradul de handicap grav implică și consecințele ce decurg

dintr-o astfel de încadrare, urmând a fi astfel individualizate, potrivit susținerilor

intimatei (fila 11 dosar recurs) și eventualele drepturi bănești aferente, de

către Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș,

în conformitate cu prevederile art. 57 din Legea nr. 448/2006, republicată.

Față

de toate cele mai sus arătate se va respinge ca nefondat prezentul recurs, în

temeiul art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.G.D.

împotriva sentinței nr. 309 din 19 octombrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2

martie 2010.