ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4269/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta L.A. a solicitat instanței anularea

hotărârii din data de 30 mai 2009 emisă de către pârâta Casa Județeană de Pensii

Sălaj, cu consecința recunoașterii în favoarea sa a drepturilor prevăzute de Legea

nr. 189/2000, întrucât are calitatea de refugiat.

Acțiunea a fost motivată

prin invocarea împrejurării că împreună cu părinții săi a fost nevoită să se refugieze

în perioada octombrie 1940 - martie 1945 în localitatea B., jud. Bihor, ca urmare

a persecuțiilor din motive etnice.

În argumentarea calității

de refugiat, reclamanta a depus acte doveditoare și declarațiile a doi martori autentificate

de notarul public.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 6 din 12

ianuarie 2010, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă,

dispunând anularea hotărârii nr. 5877 din 30 mai 2009, emisă de pârâtă.

Totodată, a obligat pârâta

să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat pe perioada septembrie 1940 –

martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată

prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 24 martie

2009.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că din analiza probei testimoniale administrate, constată

că declarațiile martorilor sunt utile, pertinente și concludente, arătând instanței

detalii ale refugiului reclamantei și familiei sale, relatând fapte pe care le-au

cunoscut direct și în care au fost implicați personal, confirmând susținerile reclamantei.

Mai mult, Curtea a avut

în vedere și împrejurarea că probele testimoniale provin de la persoane care, la

rândul lor, sunt beneficiare ale prevederilor Legii nr. 189/2000, fiindu-le recunoscută

calitatea de refugiat prin hotărâri similare ale pârâtei, iar această împrejurare

a fost apreciată ca fiind relevantă în susținerea și dovedirea persecuțiilor etnice

ale persoanelor pretins refugiate (decizia nr. 4050 respectiv nr. 4049 din 24 octombrie

2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii

Sălaj.

Recurenta a susținut,

în esență, că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea greșită

a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), deoarece în cauză este vorba de acte juridice

cu o valoare de peste 0,025 RON, ori, potrivit art. 1191 alin. (1) C. proc.

civ.

„dovada

actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 RON nu se

poate face decât sau prin act autentic, sau prin act sub semnătură privată”.

S-a mai susținut de către

recurentă că motivele refugiului reclamantei nu ar fi determinate de persecuții

etnice, ci de teama că persecuțiile ce se exercitau în acea vreme asupra țiganilor

și evreilor ar putea să se exercite și asupra sa.

Examinând sentința atacată

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum

și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în

continuare.

În conformitate cu dispozițiile

art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor

persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie

1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare,

de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care,

în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a

fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului

de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care,

din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face distincție

între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate

și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a

urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care

au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice.

Potrivit art. 6

1

din O.G.nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui

act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute

la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente

și, în lipsa acestor acte, prin declarație cu martori.

Este adevărat că, potrivit

art. 1191 C. civ., dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește

250 RON nu se poate face decât prin act autentic, sau prin act sub semnătură privată,

însă în cauză, ceea ce urmează a se dovedi este un fapt juridic (refugiul) și nu

un act juridic, așa încât dovada poate fi făcută și cu martori, cum dealtfel corect

a procedat și instanța de fond.

Astfel, din analiza declarațiilor

martorilor C.I. și I.F. date în fața instanței rezultă fără putință de tăgadă că

reclamanta împreună cu familia, s-a refugiat din localitatea de domiciliu, refugiul

fiind determinat de teama persecuțiilor etnice ce s-au exercitat asupra lor, ca

urmare a cedării Ardealului de Nord autorităților ungare.

Martorii au arătat instanței

detalii ale refugiului reclamantei, relatând fapte pe care le-au cunoscut personal

și în care au fost și ei implicați, așa încât, pe bună dreptate instanța de fond

a reținut că declarațiile acestora sunt pertinente și confirmă susținerile reclamantei,

dispunând anularea hotărârii emise de pârâtă și recunoașterea calității de persoană

refugiată a reclamantei.

Examinând și din oficiu

hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se

existența motivelor de casare, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Sălaj împotriva sentinței civile nr. 6 din 12 ianuarie

2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 12 octombrie 2010.