ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4269/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta L.A. a solicitat instanței anularea hotărârii din data de 30 mai 2009 emisă de către pârâta Casa Județeană de Pensii Sălaj, cu consecința recunoașterii în favoarea sa a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât are calitatea de refugiat. Acțiunea a fost motivată prin invocarea împrejurării că împreună cu părinții săi a fost nevoită să se refugieze în perioada octombrie 1940 - martie 1945 în localitatea B., jud. Bihor, ca urmare a persecuțiilor din motive etnice. În argumentarea calității de refugiat, reclamanta a depus acte doveditoare și declarațiile a doi martori autentificate de notarul public.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 6 din 12 ianuarie 2010, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă, dispunând anularea hotărârii nr. 5877 din 30 mai 2009, emisă de pârâtă. Totodată, a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat pe perioada septembrie 1940 – martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 24 martie 2009. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că din analiza probei testimoniale administrate, constată că declarațiile martorilor sunt utile, pertinente și concludente, arătând instanței detalii ale refugiului reclamantei și familiei sale, relatând fapte pe care le-au cunoscut direct și în care au fost implicați personal, confirmând susținerile reclamantei.

Mai mult, Curtea a avut în vedere și împrejurarea că probele testimoniale provin de la persoane care, la rândul lor, sunt beneficiare ale prevederilor Legii nr. 189/2000, fiindu-le recunoscută calitatea de refugiat prin hotărâri similare ale pârâtei, iar această împrejurare a fost apreciată ca fiind relevantă în susținerea și dovedirea persecuțiilor etnice ale persoanelor pretins refugiate (decizia nr. 4050 respectiv nr. 4049 din 24 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție). Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Sălaj. Recurenta a susținut, în esență, că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.), deoarece în cauză este vorba de acte juridice cu o valoare de peste 0,025 RON, ori, potrivit art. 1191 alin. (1) C. proc. civ. „dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 RON nu se poate face decât sau prin act autentic, sau prin act sub semnătură privată”. S-a mai susținut de către recurentă că motivele refugiului reclamantei nu ar fi determinate de persecuții etnice, ci de teama că persecuțiile ce se exercitau în acea vreme asupra țiganilor și evreilor ar putea să se exercite și asupra sa. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. În conformitate cu dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.

Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice. Potrivit art. 6 1 din O.G.nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente și, în lipsa acestor acte, prin declarație cu martori. Este adevărat că, potrivit art. 1191 C. civ., dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește 250 RON nu se poate face decât prin act autentic, sau prin act sub semnătură privată, însă în cauză, ceea ce urmează a se dovedi este un fapt juridic (refugiul) și nu un act juridic, așa încât dovada poate fi făcută și cu martori, cum dealtfel corect a procedat și instanța de fond.

Astfel, din analiza declarațiilor martorilor C.I. și I.F. date în fața instanței rezultă fără putință de tăgadă că reclamanta împreună cu familia, s-a refugiat din localitatea de domiciliu, refugiul fiind determinat de teama persecuțiilor etnice ce s-au exercitat asupra lor, ca urmare a cedării Ardealului de Nord autorităților ungare. Martorii au arătat instanței detalii ale refugiului reclamantei, relatând fapte pe care le-au cunoscut personal și în care au fost și ei implicați, așa încât, pe bună dreptate instanța de fond a reținut că declarațiile acestora sunt pertinente și confirmă susținerile reclamantei, dispunând anularea hotărârii emise de pârâtă și recunoașterea calității de persoană refugiată a reclamantei.

Examinând și din oficiu hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența motivelor de casare, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Sălaj împotriva sentinței civile nr. 6 din 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2010.