ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1773/2010

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe calea

contenciosului administrativ, reclamantul L.I. a chemat în judecată Casa

Județeană de Pensii Sălaj solicitând anularea hotărârii din 16 aprilie 2009

emisă de pârâtă și stabilirea în favoarea sa a calității de beneficiar al Legii

nr. 189/2000.

În motivarea cererii

sale, a arătat că în perioada septembrie 1940-martie 1945 a fost nevoit să se

refugieze împreună cu familia sa din localitatea de domiciliu, în localitatea

Beiuș, județul Bihor.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 487 din 21

octombrie 2009 a admis acțiunea reclamantului L.J., a anulat hotărârea din 16

aprilie 2009 și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de

refugiat în perioada 15 noiembrie 1941-06 martie 1945 și să-i acorde drepturile

bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu

modificările ulterioare, începând cu data de 01 februarie 2008.

Pentru a hotărâ

astfel, instanța de fond a reținut că din declarațiile autentice ale martorilor

P.I. și R.F. rezultă indubitabil că reclamantul a fost refugiat din motive

etnice, în perioada decembrie 1941 - martie 1945, din localitatea de domiciliu

în localitatea Beiuș, județul Bihor împreună cu părinții.

Audiat nemijlocit de

către instanță, s-a reținut că martorul R.F. a fost refugiat din aceeași

localitate cu reclamantul, iar în localitatea de refugiu s-a întâlnit cu

familia acestuia.

Instanța de fond nu a

reținut apărările pârâtei, potrivit cărora, împotriva martorilor au existat și

plângeri penale pentru mărturie mincinoasă, atâta timp cât nu există o

confirmare oficială în acest sens.

Pe de altă parte,

instanța a mai reținut că din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă existența

unei plângeri împotriva martorului P.I., iar în privința martorului R.F.

plângerea are în vedere alte persoane și nu reclamantul în cauză.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Sălaj, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut,

în esență, că intimatul nu a făcut dovada unei persecuții etnice și nici a

situației de strămutare sau de refugiere în altă localitate decât cea de

domiciliu, așa cum prevăd dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000,

documentele solicitate și prevăzute de lege neputând fi prezentate de intimat.

A mai arătat că în

urma cercetărilor penale efectuate de organele abilitate au fost depistate

cazuri de persoane care au dat declarații de martori false, recurenta atașând

la dosarul cauzei Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea

unei sancțiuni cu caracter administrativ din 23 octombrie 2007 emisă de

Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău (filele 5-6).

Prin întâmpinarea

depusă la dosar (fila 12), intimatul-reclamant a solicitat respingerea

recursului ca nefondat, apreciind că susținerile recurentei nu se încadrează în

motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Analizând cauza sub

aspectul probelor administrate și în raport cu dispozițiile legale aplicabile,

inclusiv în baza art. 304

1

C. proc. civ., se constată că recursul

este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

În conformitate cu

dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să

stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind

aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea

corectă a legii, în sensul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

În acest scop

judecătorii sunt în drept să pună în discuția părților orice împrejurări care

pot duce la lămurirea pricinii și să ordone toate dovezile pe care le consideră

folositoare, chiar dacă părțile s-ar împotrivi, cu singura mărginire că ei

hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

În cauză, Curtea de apel

a încuviințat pentru reclamant audierea martorilor R.F. și P.I., persoane care

au calitatea de beneficiari ai Legii nr. 189/2000, recunoscută de Casa

Județeană de Pensii Bihor prin Hotărârea din 30 noiembrie 2004, respectiv din 01

aprilie 2003 și care au dat declarații notariale depuse în probațiune.

În prezenta cauză, se

constată că martorul R.F. a fost audiat nemijlocit de instanță la termenul din

data de 01 iulie 2009.

Celălalt martor

încuviințat P.I., persoană în vârstă de 88 ani, nedeplasabilă conform actului medical

aflat la dosar (fila 49), nu a mai putut fi audiat de instanță fiind

spitalizat.

Instanța de fond a

stabilit calitatea de refugiat din motive etnice a reclamantului Labai Ianos în

baza exclusivă a declarației martorului R.F., în cauză, nefăcându-se dovada

refugiului cu acte oficiale.

Este adevărat că dispozițiile

art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999 permit dovedirea calității de refugiat

în lipsa actelor oficiale, cu orice mijloc de probă, însă instanța de control

judiciar apreciază că declarația martorului R.F. confirmată în instanță prin

audierea nemijlocită a acestuia, nu este suficientă pentru a clarifica

aspectele concrete și împrejurările menționate în declarațiile date în fața

notarului.

Având în vedere că

situația de refugiat a reclamantului nu a fost dovedită cu acte oficiale, instanța

de control judiciar apreciază că hotărârea recurată a fost dată

în baza unui probatoriu insuficient.

P

rin urmare, pentru a

stabili cu certitudine situația de refugiat din motive de persecuție etnică a

reclamantului și în vederea verificării corecte a situației de fapt și a

incidenței dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 este necesar a se

suplimenta probatoriul prin audierea în cauză a încă unui martor care să

lămurească, în sensul celor mai sus prezentate, situația de fapt din dosar.

Pentru

aceste

motive,

recursul va fi admis, sentința atacată va fi casată și, în temeiul art. 312 alin.

(1) și (3) C. proc. civ., va fi trimisă cauza la aceeași instanță, spre

rejudecare, cu aplicarea prevederilor art. 315 alin. (1) și (3) din același

cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Casa Județeană de Pensii Sălaj împotriva sentinței nr. 487 din 21

octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 09 aprilie 2010.