ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4884/2009

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal reclamanta C.I. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de

Pensii

Sălaj, anularea Hotărârii nr. 5518 din 12 decembrie 2008 emisă de Comisia

pentru Aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000 și recunoașterea calității de

refugiat din motive etnice și acordarea drepturilor prevăzute de această lege.

În

motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că hotărârea atacată este nelegală și ca atare se

impune anularea acesteia întrucât ignoră calitatea sa de persoană strămutată.

Prin

sentința nr. 201 din 6 mai 2009 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal a admis acțiunea în contencios administrativ formulată

de reclamanta C.I., a dispus anularea Hotărârii nr. 5528 din 12 decembrie 2008

emisă de pârâtă, obligând-o să-i recunoască calitatea de refugiat în perioada

15.10.1940-15.12.1944 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr.

105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând

cu data de 1 decembrie 2008.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de fond a reținut că probele existente la dosar atestă

cu caracter unitar împrejurarea că reclamanta împreună cu familia sa s-a

refugiat în perioada octombrie 1940 - decembrie 1944 din localitatea de

domiciliu, H., Județul Sălaj, în Localitatea B., Județul Bihor ca urmare a

persecuțiilor etnice.

Î

mpotriva

sentinței nr. 201 din 6 mai 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal în termen legal, a declarat recurs pârâta Casa

Județeană de Pensii Sălaj criticând-o pentru nelegalitate, arătând că instanța

de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile legale și probatoriul

administrat în cauză.

Recursul

este nefondat.

Examinând

sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile

formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursul este neîntemeiat, după cum se va arăta în continuare.

În

conformitate

cu dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor

drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu

începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu

modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ

beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut

de suferit

persecuții

etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă

localitate.

Din

conținutul și interpretarea textului de lege menționat, rezultă că drepturile

compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit

persecuții în perioada precizată, această situație putând fi dovedită cu acte

oficiale, iar în lipsa acestora cu declarații de martori, potrivit art. 4 alin.

(1) din H.G. 127/2002 cuprinzând Normele Metodologice de Aplicare a

O.G.105/1999.

Or, din

declarațiile martorilor (G.T. și H.I.) date în fața notarului public, și

ulterior, date în fața instanței de fond, rezultă cu certitudine că reclamanta,

împreună cu familia sa, din motive etnice, în perioada octombrie 1940 până în

decembrie 1944 s-a refugiat din localitatea de domiciliu, H., Județul Sălaj, în

localitatea B., Județul Bihor.

Totodată,

în conformitate cu art. 2 teza a I-a din Normele de aplicare, prin persoană

care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege

persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul

în altă localitate din motive etnice".

Schimbarea

domiciliului de către reclamantă și familia sa, determinată de persecuțiile

etnice suferite de aceștia rezultă și din împrejurarea că refugiul acestora s-a

întins pe întreaga perioadă prevăzută de O.G. nr. 105/1999.

În

cauză,

dovada refugiului reclamantei s-a făcut, așadar conform legii, instanța de fond

în mod corect admițând acțiunea și obligând-o pe pârâtă să-i recunoască

reclamantei calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 și în

consecință să-i acorde acesteia drepturile ce i se cuvin.

Pentru

considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul

va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică

și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Sălaj împotriva sentinței nr. 201

din 6 mai 2009 a Curții de Apel Cluj

,

secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 5 noiembrie 2009.