ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1860/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1860/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

La data de 18 iunie

2003, reclamanții P.T. și P.M. au chemat în judecată pe pârâtele SC A. SRL

București și SC F. SA Bacău solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va

pronunța, să se dispună obligarea SC A. SRL să le restituie terenul pentru care

au formulat notificare conform Legii nr. 10/2001 la data de 01 octombrie 2001,

de 1,76 ha aflat pe raza comunei Săbăoani, și în contradictoriu cu SC F. SA, să

se constate nulitatea absolută a actului de vânzare-cumpărare a terenului sus -

menționat din 06 decembrie 1999 prin care SC F. SA l-a vândut către SC A. SRL București.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că între alte bunuri, în perioada anilor 1950 -

1960, părinților A.P. și bunicii A.V. le-au fost luate de către stat fără

titlu, între alte bunuri, și suprafața de 0,75 ha și respectiv 1,01 ha teren,

împreună cu casa, grajdul, moara de apă și un iaz de irigații.

La data de 20

ianuarie 1998 SC F. SA a obținut certificatul de atestare a dreptului de

proprietate emis de Ministerul Agriculturii, iar la data de 06 decembrie 1999

SC F. SA a vândut tot terenul (1,75 ha) către SC A. SRL București, această

vânzare fiind una nelegală, reclamanții neîncetând să fie proprietarii

terenului, sens în care au invocat art. 1 Protocolul 1 C.E.D.O.

Au solicitat

restituirea suprafeței de 1,01 ha cu ce a mai rămas pe el, un grajd, șopron,

iazul, un beci, gard împrejmuire, și obligarea la despăgubiri a SC A. SRL

pentru suprafața de 0,76 ha pe care o folosește, ocupată cu construcții, în

suma de 574.134.400 lei.

Reclamanții au mai

arătat că au notificat Primăria comunei Săbăoani și pe pârâta SC F. SA Roman

prin executorul judecătoresc, care le-a comunicat că imobilele sunt deținute de

SC A. SRL București unitate care, la rândul ei, nu a soluționat notificarea,

reclamanții fiind astfel determinați să formuleze acțiunea de față.

În drept, au fost

invocate prevederile Legii nr. 10/2001.

Prin încheierea de

ședință din 27 februarie 2004, instanța a dispus disjungerea capătului

accesoriu de cerere, având ca obiect nulitatea contractului de

vânzare-cumpărare încheiat între cele două societăți pârâte, formându-se dosar

separat nr. 1983/2004 al Judecătoriei Roman și suspendarea cursului judecății

procesului, până la soluționarea irevocabilă a cauzei disjunse.

La solicitarea

reclamanților, la data de 27 iulie 2004 s-a repus cauza pe rol, fiind depusă la

dosar copia încheierii din 2004 prin care, în cauza disjunsă, Judecătoria Roman

a lua act de renunțarea reclamanților la judecarea cererii de anulare a

contractului de vânzare-cumpărare.

Prin sentința civilă

nr. 503/C/2004 pronunțată de Tribunalul Neamț, s-a admis în parte contestația

formulată de reclamanta P.T., astfel cum a fost precizată și, în consecință, a

fost obligată intimata SC A. SRL București să restituie contestatoarei în

natură terenul în suprafață de 1,0190 ha situat în extravilanul satului Traian;

s-a constatat că pentru terenul în suprafață de 7.600 mp. aflat pe același

amplasament și imposibil de restituit în natură, pe el aflându-se construcțiile

societății sus - menționate, reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii

în echivalent, corespunzător valorii imobilului astfel cum a fost determinată,

în cuantum de 574.134.400 lei, și a fost obligată SC A. SRL București să facă

oferta de restituire în echivalent potrivit art. 24 și următoarele din Legea

nr. 10/2001.

Prin aceeași sentință

a fost respinsă contestația reclamantei față de SC F. SA Piatra Neamț, pentru

lipsa calității procesuale pasive.

Prin decizia civilă

nr. 412/2005 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. 1626/2005, a

fost admis apelul formulat împotriva sentinței sus - menționate, intimata SC A.

SRL București, și pe cale de consecință, a fost anulată sentința apelată și s-a

trimis cauza spre rejudecare, în primă instanță, la Tribunalul București,

motivat de faptul că pârâta SC A. SRL este unitatea deținătoare a imobilului și

are sediul în București, aceasta determinând competența teritorială de

soluționare a cauzei, potrivit art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001.

Cauza a fost

înregistrată, în primă instanță, la Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

sub nr. 4332 din 02 septembrie 2005.

La data de 5

decembrie 2005, reclamanții au depus cerere la dosar prin care au precizat și

completat cadrul procesul al contestației formulate, chemând în judecată pe

Prefectul județului Neamț, Primăria comunei Săbăoani, jud. Neamț și SC A. SRL.

La data de 24

ianuarie 2006 a fost formulată o cerere de intervenție în interesul

reclamanților de către intervenienta I.L. prin care a solicitat a fi admisă și

calitatea sa procesuală activă în contestația formulată în temeiul Legii nr.

10/2001, alături de reclamanta P.T., inclusiv după bunica lor A.V. pe care au

moștenit-o, reclamanții omițând să o menționeze în cererea lor de restituire.

La data de 12

februarie 2007, cererea a fost calificată ca fiind o cerere de intervenție în

interes propriu.

Prefectul județului

Neamț a depus întâmpinarea prin care a invocat lipsa de calitate procesuală

pasivă în soluționarea cererii reclamanților, potrivit art. 21 alin. (4) și

art. 33 din Legea nr. 10/2001 republicată.

În întâmpinarea depusă

la rândul său, Primăria comunei Săbăoani, jud. Neamț, a invocat lipsa calității

sale procesuale pasive întrucât terenul este în proprietatea și posesia SC A.

SRL, și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului P.M.,

străin de bunurile în litigiu, el fiind soțul reclamantei, care a fost adoptată

de autorii A.P. și A.E.

Prin încheierea de

ședință din 4 decembrie 2006, a fost admisă excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantului P.M., excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâților SC F. SA, Prefectura județului Neamț și a Primăriei comunei

Săbăoani și s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei

SC A. SRL.

Prin sentința civilă

nr. 478 din 27 martie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, în dosarul nr. 4332/2005, a fost respinsă excepția inadmisibilității

cererii ca neîntemeiată, s-a respins cererea reclamantului P.M., ca fiind

formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, s-a respins cererea

principală formulată de reclamanta P.T., în contradictoriu cu pârâtele SC F. SA

prin lichidator judiciar B.N. și D.M., Prefectura județului Neamț și Primăria

comunei Săbăoani, jud. Neamț, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane

lipsite de calitate procesuală și au fost respinse cererea principală formulată

de P.T. și cererea de intervenție principală formulată de intervenienta I.L.,

ca neîntemeiate.

S-a reținut că fiind

o contestație întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, pentru care s-a

formulat notificare, pentru un teren ce se află în proprietatea SC A. SRL, s-a

constatat că Prefectura Neamț, Primăria comunei Săbăoani și SC F. SA Bacău nu

prezintă calitate pasivă pentru soluționarea contestației.

Pentru a respinge

cererea principală precizată a reclamantei P.T., în esență, Tribunalul

București a constatat, potrivit raportului de expertiză tehnică efectuat în

dosarul nr. 1354/C/2003 al Tribunalului Neamț și adresele Primăriei comunei

Săbăoani, aflate la dosarul cauzei, că suprafețele de teren ce fac obiectul

notificării, sunt incluse în suprafața de 17.789,50 mp. aflată în proprietatea

SC A. SRL.

Din încheierea de

intabulare în cartea funciară emisă la 8 decembrie 1999 a Judecătoriei Roman,

în dosarul nr. 1419 din 8 decembrie 1999, rezultă că s-a dispus intabularea

dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 17.789,50 mp. situat

în extravilanul comunei Săbăoani, împreună cu construcțiile aflate pe acesta,

în favoarea pârâtei.

În consecință,

Tribunalul București a constatat că, terenul fiind situat în extravilanul

localității, nu poate fi restituit în procedura reglementată de Legea nr.

10/2001, în raport de prevederile exprese ale legii, art. 8 alin. (1), el

făcând obiectul legilor funciare speciale de restituire, Legea nr. 18/1991,

Lega nr. 169/1997, Legea nr. 1/2000 cu modificările și completările ulterioare,

dar și de prevederile art. 2 din Legea nr. 10/2001 vizând modul de preluare la

stat, simpla împrejurare că terenul se află în patrimoniul unei societăți

comerciale, neatrăgând incidența Legii nr. 10/2001.

Faptul că

intervenienta a făcut dovada cu un înscris, în sensul că un teren vecin este

situat în intravilan nu are drept consecință includerea terenului în cauză, în

intravilanul localității.

S-a reținut că

reclamanta este îndreptățită, potrivit probatoriului de la dosar, la reparația

integrală pentru imobilele preluate de stat, însă reparația va putea fi

desăvârșită în procedura inițiată de persoanele îndreptățite în baza Legii nr.

18/1991, și nu în baza Legii nr. 10/2001.

Prin decizia civilă

nr. 172/ A din 11 martie 2008 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. 29489/3/2005, a respins

apelurile declarate de reclamantă și intervenientă ca nefondate, reținând

următoarele:

Art. 24 alin. (8) din

Legea nr. 10/2001 era în vigoare la data pronunțării deciziei civile nr. 412

din 23 mai 2005 de către Curtea de Apel Bacău, astfel că instanța competentă să

soluționeze în primă instanță acțiunea civilă de față era tribunalul în a cărui

circumscripție teritorială se afla sediul unității deținătoare. Această

dispoziție legală a fost preluată de alin. (3) al art. 26 din Legea nr.

10/2001, republicată, în sensul că cererile privind modul de soluționare a

notificărilor formulate în condițiile acestei legi speciale sunt de competența

secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității

deținătoare. Ca atare, nu se poate aprecia ca fiind abrogată, prin Legea nr.

247/2005, norma juridică avută în vedere de instanța de desființare a hotărârii

Tribunalului Neamț, astfel cum susține apelanta - reclamantă P.T.

Competența de care

face vorbire legea specială este, într-adevăr, o normă de competență specială,

care vizează însă nu numai contestațiile formulate împotriva deciziilor de

soluționare a notificărilor, ci și orice alte cereri întemeiate pe dispozițiile

Legii nr. 10/2001.

Deși legiuitorul nu a

reglementat în mod expres situația în care persoana deținătoare refuză să

răspundă solicitării adresate pe cale de notificare, aceasta fiind, de altfel,

o lacună a Legii nr. 10/2001, totuși cei îndreptățiți se pot adresa instanței

judecătorești competente pentru ca persoana juridică deținătoare să fie

obligată a da un răspuns prin decizie sau dispoziție motivată, deoarece o atare

îndatorire rezultă din lege și face parte dintr-o procedură administrativ –

jurisdicțională prealabilă, instituită în mod imperativ.

Cum pârâta SC A. SRL

a refuzat, în mod nejustificat, să răspundă la notificarea formulată de

reclamanta P.T., efectuată potrivit legii, instanța competentă să soluționeze

acțiunea de față era Tribunalul București, în a cărui circumscripție

teritorială se află sediul unității deținătoare a imobilului revendicat.

Pentru aceste

considerente, curtea a apreciat că instanța de fond a făcut o corectă aplicare

a legii cât privește soluționarea prezentei cauze, în raport și de

considerentele deciziei din apel, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, care, de

altfel, nici nu a fost atacată în căile de atac.

Acțiunea formulată de

reclamanta P.T., susținută și de intervenienta I.L., a fost respinsă în

considerarea aplicării art. 8 din Legea nr. 10/2001, în sensul că regimul

juridic al terenului ce se solicită a fi restituit în natură sau prin

echivalent este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991. În acest

context, modalitatea de preluare a suprafețelor revendicate de persoanele

îndreptățite nu poate face obiect de cercetare al instanței de fond și, drept

consecință, nici al instanței de control judiciar.

Cât timp în fața

instanței de fond nici reclamanta și nici intervenienta nu au formulat cereri

care să vizeze contestarea titlului de proprietate al SC F. SA, în apel nu se

pot analiza aceste aspecte, având în vedere și dispozițiile art. 294 alin. (1)

C. proc. civ.

Persoana îndreptățită

la restituirea imobilului se adresează, prin notificare, în condițiile Legii

nr. 10/2001, prin executorul judecătoresc, persoanei juridice deținătoare.

Aceasta are obligația ca, în termen de 6 luni de la trimiterea notificării, să

răspundă solicitării formulate.

În speță însă,

dispozițiile art. 21 (în prezent art. 22) din Legea nr. 10/2001 invocate de

reclamanta P.T. nu pot fi reținute, întrucât ceea ce caracterizează cauza de

față este admisibilitatea cererii în raport de regimul juridic aplicabil

terenului revendicat.

Din probele

administrate, respectiv acte și expertiză tehnică judiciară (raportul de

expertiză tehnică efectuat în dosarul nr. 1354/2003 al Tribunalului Neamț),

rezultă că suprafețele de teren ce fac obiectul notificării se găsesc în

extravilanul comunei Săbăoani, caz în care, față de prevederile art. 8 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidența sferei de reglementare a

acestui act normativ. Atât reclamanta, cât și intervenienta au beneficiat, în

calitate de succesoare ale defuncților A.P. și A.V., de beneficiul instituit

prin Legea fondului funciar, astfel că, în favoarea acestora, s-au emis

titlurile de proprietate din 26 mai 2003, respectiv din 20 mai 2004.

Anterior formulării

notificării, terenul se afla în extravilan, la dosar neexistând dovezi în

sensul schimbării situației juridice a acestuia. Împrejurarea că apelanta –

intervenientă a prezentat înscrisuri din care rezultă că suprafețele învecinate

terenului de 0,76 ha se află în intravilanul localității nu poate constitui o

prezumție în sensul stabilirii caracterului de teren intravilan pentru

suprafața ce se cere a fi restituită. Dovezile prezentate nu sunt apte să

răstoarne situația juridică prezentă a terenului în litigiu. Nu are relevanță,

cât privește calificarea juridică a terenului, teren extravilan sau intravilan,

faptul că pe terenul ocupat de SC A. SRL au fost realizate construcții în baza

unor autorizații de construire emise pentru acea zonă.

Restituirea în

natură, în raport de dispozițiile Legii nr. 10/001, este, într-adevăr, prioritară,

însă această măsură poate fi dispusă numai în situația în care persoana care

solicită restituirea este îndreptățită, conform legii.

Prin decizia civilă

nr. 4884 din 13 aprilie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă

și de proprietate intelectuală, s-a admis recursurile formulate de reclamanta

P.T. și intervenienta I.L. împotriva deciziei civile nr. 172/ A din 11 martie

2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, pe care a casat-o, cauza fiind trimisă spre

rejudecarea apelurilor, la aceeași instanță, pentru considerentele:

Instanțele de fond și

de apel au soluționat pricina, reținând că terenul nu face obiectul Legii nr.

10/2001, deoarece se află în extravilan.

Or, potrivit adresei

din 13 februarie 2009 emisă de Consiliul Județean Neamț, depusă la instanța de

recurs, în anul 2009, terenul este situat în intravilan și deci, la data

formulării notificării în temeiul Legii nr. 10/2001, 1 octombrie 2001, terenul

era situat în intravilanul localității Săbăoani.

Textul de lege mai

sus citat prevede însă că, pentru a face obiectul Legii nr. 10/2001, nu este

suficient ca terenul să fie situat în intravilan la data formulării

notificării, ci și la data preluării abuzive de către stat, împrejurare pentru

dovedirea căreia, în cauză, nu au fost administrate probe.

În atare situație,

instanțele au reținut că terenul nu face obiectul Legii nr. 10/2001, în raport

de art. 8 din lege, fără să stabilească pe deplin situația de fapt la care să se

aplice dispozițiile acestui text.

Prin urmare, în

speță, se impune completarea probatoriului cu acte, cât și efectuarea unei

expertize tehnice topo în raport de actele prezentate de părți și de planurile

cadastrale ale localității Săbăoani aferente anului 1959, probă incompatibilă

cu structura recursului potrivit art. 305 C. proc. civ., prin care să se

stabilească dacă la data preluării, în anul 1959, terenul în litigiu era situat

în intravilanul localității Săbăoani.

Dacă se stabilește că

terenul în litigiu face obiectul Legii nr. 10/2001, instanța urmează să

verifice existența dreptului reclamantei și al intervenientei la măsuri

reparatorii în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001, care obligă la

declanșarea procedurii administrative obligatorii.

În rejudecare, cauza

privind apelurile formulate de reclamanta P.T. și intervenienta I.L. împotriva

sentinței civile nr. 478 din 27 martie 2007 pronunțată de Tribunalul București,

secția a IV-a civilă în dosarul nr. 4332/2005, s-a înregistrat pe rolul Curții

de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Potrivit rolului

activ al instanței, în baza art. 129 C. proc. civ. și pentru respectarea

deciziei de casare conform art. 315 C. proc. civ. curtea a efectuat adrese

pentru a obține relații privind situația juridică a terenurilor în litigiu,

astfel:

- către Primăria

comunei Săbăoani, pentru a se depune la dosar planurile cadastrale de la

nivelul anului 1959;

- către SC F. SA

Roman, prin lichidator judiciar, pentru comunicarea actelor în baza cărora

imobilul în litigiu a intrat în proprietatea sa și apoi a fost vândut către SC

A. SRL, ca și schița cadastrală privind terenul;

- către O.J.C.G.C.N.,

pentru a comunica la dosar, planurile cadastrale ale comunei Săbăoani la

nivelul anului 1959;

- către Primăria

Săbăoani și Consiliul Județean Neamț, pentru a comunica planul urbanistic

general al comunei Săbăoani, întocmit prin proiect și aprobat prin Hotărârea

C.L. nr. 46/2000, având în vedere adresa de la dosarul Înaltei Curții de Casație

și Justiție, din care rezultă că terenurile deținute de SC A. SRL se situează

în intravilanul localității, dar și relații cu privire la regimul juridic al

imobilului deținut de SC A. SRL anterior emiterii acestor înscrisuri.

Săbăoani a comunicat la dosar, încadrarea terenurilor în cauză în intravilan,

schița terenului întocmită de expert tehnic autorizat și contractul de

vânzare-cumpărare din 6 decembrie 1999 încheiat între SC F. SA și SC A. SRL

având ca obiect o suprafață de teren de 17.789,50 mp, teren curți, construcții,

comuna Săbăoani, jud. Neamț, extravilan, deținut de SC F. SRL cu certificatul

de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 20 ianuarie 1999

emis de Ministerul Agriculturii și transcris.

Naționale, serviciul Județean Neamț a comunicat la dosar faptul că nu deține

planuri cadastrale ale comunei Săbăoani la nivelul anului 1959.

comunicat la dosar faptul că nu deține planuri cadastrale ale comunei Săbăoani

la nivelul anului 1959.

Neamț a comunicat că nu deține date cu privire la regimul juridic al SC A. SRL.

În baza înscrisurilor

administrate, curtea a încuviințat o expertiză tehnică în specialitatea

topografie având ca obiect identificarea celor două suprafețe de teren, în

raport de actele prezentate de părți și planurile cadastrale de la nivelul

anului 1959, precum și pentru stabilirea regimului lor juridic, la data

preluării, respectiv la data notificării, respectiv dacă cele două suprafețe de

teren se află în intravilanul sau extravilanul localității Săbăoani, prin

comisie rogatorie, de către Tribunalul Neamț.

Tribunalul Neamț a

comunicat raportul de expertiză topografică efectuat în dosarul aflat pe rolul

său nr. 1655/103/2010, conform încheierii din 11 august 2010 (dosar atașat).

Raportul de expertiză

tehnică efectuat de același expert topograf de la fond, B.V., a identificat

cele două suprafețe de teren, constatând că cele două terenuri (care comunică

între ele pe o latură reprezentată pe schiță) sunt în prezent în intravilan,

iar la data preluării potrivit Decretului nr. 115/1959 în patrimoniul statului

nu s-au găsit documente care să ateste poziția în intravilan sau extravilan

(dosarul Tribunalului Neamț).

S-a anexat, schița cu

amplasamentul celor două suprafețe de teren, de 7.600 m.p., pe care sunt

reprezentate construcțiile SC A. SRL, cantina, birouri, locuințe, ateliere,

magazii, și de 10.190 mp. pe care se află un iaz, un șopron, un grajd, alee de

acces, ambele terenuri având menționate laturile, vecinătățile, cu dimensiunile

corespunzătoare (dosarul Tribunalului Neamț, atașat).

Părțile nu au

formulat obiecțiuni la raportul de expertiză.

Analizând, în

rejudecare, criticile formulate de reclamantă și intervenientă, raportat la

întregul probatoriu administrat în cauză, curtea a constatat că apelul

reclamantei este fondat, iar apelul intervenientei este nefondat, pentru

considerentele:

formulat de reclamanta P.T., curtea a analizat aplicabilitatea prevederilor

Legii nr. 10/2001 la notificarea formulată pentru cele două terenuri în litigiu

raportat și la dispozițiile de excepție ale art. 8 teza I din Legea nr.

10/2001, față de care, Tribunalul București, prin sentința recurată nr. 478 din

27 martie 2007 pronunțată în dosarul nr. 29489/3/2005 a constatat că cererea

reclamantei nu este întemeiată, ea făcând obiectul legilor speciale de

restituire privind fondul funciar.

Curtea a reținut

dezlegarea de drept dată prin decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție,

nr. 4884 din 13 aprilie 2009 în dosarul nr. 29489/3/2005, în sensul că față de

prevederile art. 8 alin. (1) teza I din Lega nr. 10/2001, pentru ca terenul să

facă obiectul Legii nr. 10/2001, trebuia ca acesta să fie situat în intravilan,

atât la data preluării abuzive cât și la data formulării notificării.

Astfel cum a reținut

Înalta Curte de Casație și Justiție, dar cum a constatat și raportul de

expertiză efectuat în cauză, pe baza înscrisurilor administrate în cauză,

inclusiv în rejudecarea apelului, H.C.L. nr. 46/2000, actele anexă, la data

intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, este cert că cele două terenuri se

aflau în intravilan.

Terenurile au fost

înglobate în fermele Săbăoani, care în temeiul Legii nr. 15/1990 s-a constituit

în SC F. SA, aceasta obținând apoi la Ministerul Agriculturii, certificat de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 20 ianuarie 1999.

Curtea a constatat că

la nivelul anului 1959, nu se opera cu noțiunile de intravilan, extravilan,

noțiuni care s-au impus în noua legislație de după 22 decembrie 1989, în

materie de fond funciar.

În lipsa unor

documente cadastrale la nivelul anului 1959, expertul tehnic în specialitatea

topografie, B.V., nu a fost în măsură să precizeze regimul juridic al

terenurilor, de intravilan, extravilan, ca urmare și a absenței celor două

noțiuni din legislația în materie existentă la data preluării în patrimoniul

statului, cu privire la cele două suprafețe de teren în litigiu.

Curtea a constatat

astfel, că din înscrisurile administrate în cauză, inclusiv în rejudecarea

apelurilor, respectiv extrasul cu privire la situația chiaburilor de la

Arhivele Naționale care-l menționează pe tatăl adoptiv al reclamantei A.P., cu

pământ 7 ha, iaz, moară, casă, etc., și mama acestuia, V.A., care avea un teren

mai mare în Săbăoani, din care o parte a donat cu act autentic în anul 1936

altui fiu, A.I., 2.5 ha care se învecina parțial cu terenul deținut de A.P.,

coroborat cu adeverințele din 2003 emise de Primăria comunei Săbăoani, depuse

la dosar, ca și celelalte relații și înscrisuri depuse la fond, din care reiese

că pe terenurile în litigiu, au existat o casă de locuit (conac), magazii,

grajduri, iaz, moară, etc., cele două suprafețe de teren identificate în

expertizele tehnice de la fond (în primul dosar al Tribunalului Neamț) și în

rejudecarea apelurilor, prin comisie rogatorie, se aflau dintotdeauna, așadar

și la nivelul anului 1959, în împrejurimile localității Săbăoani, dar în „vatra

satului” motiv pentru care, pe bază de măsurători, s-a întocmit planul urbanistic

al localității ce a stat la baza H.C.L. din 2000 privind constatarea

apartenenței intravilanului, inclusiv al suprafețelor de teren revendicate.

Prin urmare, regimul

intravilan al terenurilor în cauză, aflate în patrimoniul SC A. SRL București,

și care astfel nu au fost puse la dispoziția Consiliului Local Săbăoani pentru

reconstituire potrivit legilor fondului funciar, urmează a atrage

aplicabilitatea prevederilor Legii speciale nr. 10/2001, contrar celor reținute

prin sentința apelată în cauză.

Privitor la dreptul

de proprietate asupra celor două terenuri în litigiu, se constată că acesta

este dovedit cu adeverințele emise de Primăria comunei Săbăoani, care recunosc,

din evidențele sale, că autoarea A.V. a deținut circa 24 ha teren, iar tatăl

reclamantei A.P., circa 7 ha teren, cele două suprafețe în cauză fiind

identificate prin expertizele tehnice de la dosar, aparținând celor doi autori,

iar faptul că actul preluării acestora în concret în patrimoniul statului

lipsește, dovedește că statul nu și-a justificat titlul privind deținerea lor,

fiind astfel o preluare abuzivă, în sensul Legii nr. 10/2001.

Certificatul din 4

octombrie 1991 al Arhivelor Naționale, Județul Neamț, care atestă că în tabelul

de chiaburi, A.V. a fost consemnată cu 24 ha teren în comuna Săbăoani și

extrasul din același tabel, din care rezultă că tatăl reclamantei A.P. a

figurat cu 7 ha pământ, iaz, moară, etc., în comuna Săbăoani, unite cu

evidențele din registrele agricole ale comunei Săbăoani, adeverințele emise de

Primăria Săbăoani și actul de donație autentic din 15 noiembrie 1946,

conturează pe deplin dreptul de proprietate ce a aparținut celor doi autori,

suprafața de 7.600 mp. autoarei A.V., respectiv suprafața de 1,01 ha autorului

A.P. (pe care se află iazul), recunoscut și în relațiile comunicate în dosarul

nr. 1354/C/2003 al Tribunalului Neamț de Comisia comunală Săbăoani, pe baza

adeverinței din 10 iunie 1991 și a registrelor agricole locale, toate acestea

unite cu prezumția decurgând din art. 24 din Legea nr. 10/2000.

Privitor la calitatea

de persoană îndreptățită a reclamantei P.T., contestatoarea, curtea a constatat

că aceasta a formulat notificare în termenul legal, în baza Legii nr. 10/2001,

iar din actele de stare civilă și certificatele de moștenitor de la dosar, a

rezultat că reclamanta este fiica adoptivă a autorului A.P., acesta la rândul

său fiind moștenitorul, fiu al autoarei A.V., reclamanta fiind îndreptățită în

a obține măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, pentru cei doi autori,

pentru fiecare din cele două suprafețe de teren.

S-a constatat că

potrivit Legii nr. 10/2001, unitate deținătoare a celor două terenuri este

intimata SC A. SRL București, care le-a cumpărat la data de 06 decembrie 1999

de la vânzătoarea SC F. SA Roman, căreia i-a fost respinsă acțiunea în

constatare formulată în instanță, în contradictoriu și cu reclamanta. Aceasta a

obținut apoi certificatul de atestare a dreptului de proprietate din ianuarie

1999 emis de Ministerul Agriculturii care includea într-o suprafață mai mare și

cele două terenuri, pentru care existau dispute la nivel local, reclamantele

revendicându-și drepturile (în baza legilor funciare), inclusiv prin intervenția

în instanță în acțiunea în constatarea sus menționată din anii 1997 - 1998.

Or, în lipsa unui

titlu valabil de proprietate al statului, actele de transmisiune ulterioare nu

sunt în măsură să fundamenteze în mod nediscutabil, un drept de proprietate în

favoarea actualului deținător.

Astfel, moștenitorii

(fii și nepoții) autorilor A.V. și A.I. (soțul) au formulat cerere în baza

legilor fondului funciar, în anii 1991, 1996, 1998, pentru restituirea

gospodăriei ce a aparținut autorilor sus - menționați, devenit apoi SC F. SA,

cererile fiindu-le respinse, întrucât terenurile nu erau la dispoziția comisiei

locale de fond funciar.

Prin acțiunea în

constatare inițiată în instanță de SC F. SA în dosarul nr. 3387/1997, a unui

drept de folosință în favoarea societății, inclusiv pentru cele două suprafețe

de teren, rezultă clar deținerea fără vreun titlu a terenurilor, motiv pentru

care acțiunea a fost respinsă prin decizia civilă nr. 1156/ AC din 15 iunie

1998 a Tribunalului Neamț, rămasă irevocabilă.

Ulterior, SC F. SA a

obținut certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul

Agriculturii, inclusiv pentru cele două suprafețe de teren disputate și care

apoi, au făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare autentificat la 06

decembrie 1999 la B.N.P. G.D., vânzător fiind SC F. SA și cumpărător SC A. SRL,

care a cunoscut situația terenurilor, astfel cum se și menționează în contract.

Invocarea astfel, a

bunei - credințe în preluarea ambelor terenuri în litigiu, prin contractul de

vânzare - cumpărare, de către intimata SC A. SRL, nu poate fi primită, având în

vedere împrejurările reținute mai sus, privind diligențele pe care în mod

constant, cel puțin reclamanta, ca persoană îndreptățită la restituire, le-a

depus începând cu anul 1991, până în prezent, atât în baza legilor fondului

funciar, cât și în baza Legii nr. 10/2001.

Din raportul de

expertiză tehnică topografică efectuat în cauză și schițele anexă, care rămâne

un mijloc de probă câștigat cauzei, rezultă că pe terenul de 7.600 mp. conturat

cu roșu pe schiță, sunt amplasate construcțiile aparținând SC A. SRL, birouri,

atelier, locuințe, magazii, etc., astfel că există impediment obiectiv la

restituirea în natură a acestui teren aferent și care asigură funcționalitatea

construcțiilor respective, iar pe terenul în suprafață de 1,015 ha conturat cu

albastru pe schița anexă, se află un iaz de irigații ce a aparținut tatălui

reclamantei, un grajd și un șopron, construcții ușor demontabile, teren care

astfel poate face obiectul restituirii în natură, în sensul art. 10 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001 republicată.

Potrivit prevederilor

art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 10/2001, principiul ce guvernează

legea specială este de restituire în natură, iar potrivit art. 10 din Legea nr.

10/2001, atunci când restituirea nu este posibilă în natură, pentru că terenul

este ocupat (de construcții, în speță), persoana îndreptățită urmează a primi

măsuri reparatorii în echivalent.

Având în vedere că pe

terenul de 1,0190 mp. pe care este amplasat un iaz, există un grajd și un

șopron, așadar construcții ușoare, demontabile, se impune soluția de restituire

în natură a terenului.

Privitor însă la

terenul de 7.600 mp. se constată, că acesta constituie terenul aferent

construcțiilor, platformele, depozitele, etc., edificate pe acesta și care

asigură normala lor funcționalitate - proprietate a intimatei SC A. SRL

București.

În consecință, curtea

a constatat imposibilitatea obiectivă de restituire în natură a acestei

suprafețe de teren, pentru care, persoana îndreptățită care a formulat

notificarea în termenul legal prevăzut de Legea nr. 10/2001, P.T., are dreptul

la măsuri reparatorii în echivalent, astfel că în baza art. 26 din Legea nr.

10/2001 republicată, intimata SC A. SRL în calitate de unitate deținătoare, a

fost obligată a emite o dispoziție cu ofertă de măsuri reparatorii în

echivalent, în favoarea reclamantei, potrivit Titlului VII din Legea nr.

247/2005.

declarat de intervenienta I.L., curtea a constatat că aceste este nefondat,

prima instanță constatând că aceasta nu poate avea calitate de persoană

îndreptățită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, întrucât nu a

formulat în termenul legal, 6 luni, prorogat apoi succesiv, prin O.U.G. nr.

109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001, încă 6 luni, la rândul ei, notificare în baza

acestei legi speciale. Legea nr. 247/2005 de modificare a Legii nr. 10/2001, nu

operează o repunere în termenul de formulare a notificării, cererile formulate

anterior, în 1996 - 1998 în baza legilor fondului funciar, neavând relevanță în

materia Legii nr. 10/2001, sub aspectul îndeplinirii unor cerințe privind

aplicabilitatea ei.

Curtea a mai

constatat în plus și faptul că reclamanta este persoana îndreptățită cu

referire la ambele suprafețe de teren, în întregul lor, în sensul reținut mai

sus, ca moștenitor care a formulat notificare, beneficiind și de dreptul de

acrescământ privitor la drepturile nevalorificate de ceilalți moștenitori, care

nu au formulat, la rândul lor, notificări, potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr.

10/2001.

Astfel prin decizia

nr. 335/ A din 28 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul formulat de

intervenienta I.L., București, împotriva sentinței civile nr. 478 din 27 martie

2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în

contradictoriu cu intimatul reclamant P.M. și cu intimatele pârâte SC F. SA

prin lichidatori judiciari B.N. și D.M., SC A. SRL, Prefectura Județului Neamț

și Primăria Comunei Săbăoani, ca nefondat.

A fost admis apelul

formulat de contestatoarea P.T., împotriva sentinței civile nr. 478 din 27

martie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în

contradictoriu cu intimatul reclamant P.M. și cu intimatele pârâte SC F. SA

prin lichidatori judiciari B.N. și D.M., SC A. SRL, Prefectura județului Neamț

și Primăria comunei Săbăoani județul Neamț.

A fost schimbată în

parte sentința apelată.

A fost admisă în

parte contestația formulată de P.T., precizată, împotriva pârâtei SC A. SRL și

în consecință:

A fost obligată

pârâta SC A. SRL București, la restituirea, în natură, către contestatoarea

P.T., a terenului în suprafață de 1,01 ha, intravilan, situat în comuna

Săbăoani, care a fost omologată și a constatat că reclamanta P.T. este persoană

îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent potrivit Titlului VII din

Legea nr. 247/2005, pentru suprafața de teren intravilan de 7.600 mp. situat în

comuna Săbăoani, din schița anexă la raportul de expertiză sus menționat, pe

care se află construcțiile proprietatea SC A. SRL.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva

susmenționatei hotărâri, au declarat recurs intervenienta I.L. și pârâta SC A.

SRL, criticând-o pentru nelegalitate.

I.L. a susținut că, în mod greșit, nu i-a fost recunoscută calitatea de

persoană îndreptățită, întrucât este fiica defunctului A.I. și are astfel

aceleași drepturi ca și reclamanta P.T., fiica adoptivă a defunctului A.P.,

ambii defuncți fiind fii V.A. din al cărei patrimoniu terenul a fost trecut

fără titlu în proprietatea statului.

Încă din luna martie

1991, precum și în baza legilor ulterioare de reparație, împreună cu reclamanta

s-au adresat organelor competente pentru restituirea terenului și a gospodăriei

ce se afla pe acesta, aspect reliefat în decizia curții de apel.

Apoi, după apariția

Legii nr. 10/2001, reclamanta P.T., a formulat în numele moștenitorilor

defunctei V.A., notificare în condițiile Legii nr. 10/2001.

În acest context,

greșit curtea de apel a reținut că nu are calitate de persoană îndreptățită la

măsuri reparatorii în baza legii speciale, sens în care s-a făcut trimitere la

dispozițiile art. 33 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin

Legea nr. 247/2005, care îi recunosc vocația la beneficiul măsurilor

reparatorii prevăzute în legea specială menționată (condiție îndeplinită

întrucât prin act administrativ adoptat în condițiile Legii nr. 18/1991, Legea

nr. 1/2000 și Legea nr. 169/1997 i s-a refuzat accesul la procedura

reglementată de legile fondului funciar, justificat de împrejurarea că imobilul

a fost solicitat în baza Legii nr. 10/2001).

Hotărârea atacată

este contrară deciziei instanței supreme care, într-un prim ciclu procesual,

admițându-i recursul, i-a recunoscut vocația la acordarea măsurilor reparatorii

prevăzute de Legea nr. 10/2001.

A solicitat admiterea

recursului, casarea deciziei atacate și, în urma rejudecării cauzei,

recunoașterea dreptului său la măsuri reparatorii pentru suprafața de teren de

0,76 ha, teren intravilan ocupat de SC A. SRL.

susținut, în dezvoltarea recursului său, următoarele:

a) hotărârea nu

cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art. 261 alin. (1) C. proc. civ.,

sens în care a învederat că, deși în considerentele hotărârii se reține că în

temeiul art. 26 din Legea nr. 10/2001 urmează a emite o dispoziție cu ofertă de

măsuri reparatorii în echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr.

247/2005, în dispozitivul hotărârii nu este cuprinsă o atare obligație, motiv

pentru care au susținut că hotărârea are un dispozitiv incomplet sub aspectul

referii la „măsurile reparatorii”, ceea ce o face imposibil de pus în

executare.

b) hotărârea atacată

nu cuprinde motivele de fapt și de drept pentru care au fost înlăturate

cererile și apărările sale, ca și ale celorlalte pârâtei în cauză.

S-a susținut astfel

că, deși a invocat împrejurarea că nu are calitate de „unitate deținătoare” în

accepțiunea Legii nr. 10/2001, curtea de apel nu analizează și nu cuprinde

nicio mențiune cu privire la motivele pentru care apărările sale pe acest

aspect nu au fost primite.

Instanța nu a

analizat nici împrejurările invocate în întâmpinările formulate în cauză de

Primăria comunei Săbăoani și, respectiv Instituția prefectului județului Neamț,

care au susținut, pe de o parte, că autoarea reclamantei a deținut pe raza

localității Săbăoani doar suprafața de 3,94 ha teren arabil, pentru care a fost

eliberat titlul de proprietate din 26 mai 2003 pe numele A.E., soția

supraviețuitoare a lui A.P., iar, pe de altă parte, că notificarea reclamantei

din 1 septembrie 2005 a fost înaintată A.D.S., care se pare că a fost

soluționată prin acordarea de acțiuni la F.P. (ceea ce înseamnă o dublă

reparație).

c) Instanța de apel a

încălcat dispozițiile art. 315 C. proc. civ., în sensul că nu a respectat

dispozițiile deciziei nr. 4884/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

care a stabilit două obligații pentru instanța de apel:

- să administreze

probe care să stabilească dacă terenul în litigiu era situat la nivelul anului

1959, anul preluării abuzive, în extravilanul localității Săbăoani;

- în măsura în care

se stabilește că terenul în litigiu face obiectul Legii nr. 10/2001 să se

verifice existența dreptului reclamantei la măsuri reparatorii, în raport de

dispozițiile Legii nr. 10/2001, care obligă la declanșarea procedurii

administrative obligatorii.

Deși a administrat

proba cu expertiză, nu a fost clarificată situația juridică a terenului în

litigiu la momentul preluării, ceea ce înseamnă că a rămas neîndeplinită

cerința instanței superioare relativ la acest aspect.

Nu a fost

îndeplinită/ realizată nici cea de-a doua cerință, întrucât reclamanta nu a

solicitat desființarea titlului său, respectiv a contractului de

vânzare-cumpărare autentificat de notar public G.D.

d) hotărârea a fost

pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001 și ale

art. 3 lit. c) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

SC A. SRL nu are, în

raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001, invocate drept temei juridic al

acțiunii, calitate procesuală în această cauză.

Au învederat, după ce

au prezentat conținutul art. 21 din Legea nr. 10/2001, că sunt o societate

comercială cu capital integral privat, constituită în temeiul Legii nr. 31/1990

privind societățile comerciale.

Or, în raport de prevederile

art. 21 din Legea nr. 10/2001 și art. 3 lit. c) din lege, calitate procesuală

pasivă într-o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, au

entitățile anume precizate de lege, iar nu și, ipoteza în speță, o societate

comercială constituită cu capital social privat.

e) hotărârea a fost

pronunțată cu încălcarea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întrucât

reclamanta P.T. nu are calitate de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii

în temeiul Legii nr. 10/2001.

Au susținut că, în

speță, nu s-a dovedit cert că terenul pretins s-a aflat în intravilanul

localității și la data preluării abuzive (astfel cum s-a pretins prin decizia

de casare) și că același imobil a făcut obiectul reglementării legilor fondului

funciar, moștenitorii proprietarilor bunului beneficiind de măsurile

reparatorii prevăzute de legile fondului funciar.

Au fost astfel

indicate adeverințele din 11 august 2003 emise de Primăria comunei Săbăoani,

care confirmă împrejurarea că reclamanta a solicitat deja, în temeiul Legii nr.

18/1991, restituirea dreptului de proprietate asupra terenului ce face obiectul

prezentei cauze, cerere care i-a fost respinsă.

A învederat că A.P. a

deținut pe raza localității Săbăoani, suprafața de 3,94 ha pe care a predat-o

statului în temeiul Decretului nr. 115/1959 și pentru care s-a reconstituit

dreptul de proprietate în favoarea soției sale supraviețuitoare, A.E. Ulterior,

prin decizia nr. 2659 din 19 mai 2003 la insistența persoanelor îndreptățite,

inclusiv ale reclamantei, Comisia Județeană Neamț a hotărât majorarea

suprafeței la 5,13 ha, pentru care s-a eliberat titlul de proprietate din 26

mai 2003.

Reclamanta a

susținut, fără a produce dovezi, că diferența de 0,76 ha este chiar suprafața

deținută de societatea pârâtă, aspect infirmat de adeverința, respectiv copia

de pe registrul agricol din anii 1956 – 1959, care indică suprafața deținută de

A.P. ca fiind de 3,82 ha, formată din două trupuri de teren: 1,26 ha și 2,56

ha.

f) prin hotărârea

recurată instanța de apel s-a pronunțat, pe de o parte asupra a ceea ce nu s-a

cerut, respectiv, a acordat mai mult decât s-a cerut.

Deși prin acțiune,

reclamanta a solicitat restituirea în natură a suprafeței de 0,76 ha și măsuri

reparatorii prin echivalent pentru 1,01 ha, respectiv constatarea nulității actului

său de transmisiune (capăt de cerere disjuns și soluționat separat în sensul

luării act de poziția reclamantei care a renunțat la judecata acestei cereri),

instanța de apel analizează validitatea titlului său, deși nu a fost învestită

cu o astfel de cerere, și dispune cu privire la măsurile reparatorii invers

decât a pretins reclamanta prin cererea de chemare în judecată.

g) Acțiunea

reclamantei P.T. a rămas fără obiect, întrucât după intrarea în vigoare a Legii

nr. 247/2005, notificarea reclamantei înregistrată după această dată, având ca

obiect același teren, a fost înaintată spre soluționare A.D.S., notificare

despre care are cunoștință că ar fi fost soluționată prin acordarea de acțiuni

la F.P.

Au solicitat

admiterea recursului, casarea deciziei recurate și respingerea apelului

formulat de reclamantă, cu consecința mențiunii sentinței tribunalului ca

legală și temeinică.

Calea de atac a fost

încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.

Recursurile sunt

fondate, pentru considerentele ce succed:

Irevocabil, prin

decizia nr. 4884 din 13 aprilie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție s-a reținut că terenul solicitat în prezenta procedură, compus din

0,76 ha și 1,01 ha, situat în prezent în intravilanul localității Săbăoani, a

trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 115/1959 de la autorii

A.V. și A.P., ale cărui succesoare sunt reclamanta și intervenienta.

Prin urmare,

criticile din recursul pârâtei privind nedovedirea dreptului de proprietate

asupra terenului menționat/ inexistența acestuia în patrimoniul antecesorilor

reclamantei, nu sunt fondate, considerentele instanței de recurs opunându-li-se

cu autoritate de lucru judecat.

Necontestat, terenul

menționat preluat de stat în modalitatea sus menționată, a fost înglobat în

ferme, care, în baza Legii nr. 15/1996, s-a constituit în SC F. SA, care a

obținut certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor

din 20 ianuarie 1999 emis de Ministerul Agriculturii și transcris și asupra menționatului

teren.

Ulterior, în baza

contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 6 decembrie 1999 întocmit de

B.N.P. D.G., SC F. SA, în calitate de vânzătoare transmite pârâtei SC A. SRL

dreptul de proprietate asupra acestor terenuri care, astfel se găseau în

stăpânirea acestei pârâtei la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Disputele părților în

cauza de față au privit, inițial incidența Legii nr. 10/2001 raportului juridic

litigios justificat de pretinsa existență în speță a normei ce exceptează de la

aplicarea acestei legi a imobilelor ce aveau o anumită amplasare la data

preluării abuzive, respectiv la data apariției legii speciale, ca și a celor

pentru care s-au solicitat și primit măsuri reparatorii în temeiul legilor

fondului funciar (art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001).

În scopul

clarificării/ lămurii ipotezei reglementate de teza I a normei legale citate,

instanța de recurs prin susmenționata decizie, a solicitat instanței de

trimitere completarea probatoriului cu înscrisuri, expertiză tehnică de

specialitate (topografie) ca și planuri cadastrale ale localității Săbăoani la

nivelul anului 1959, pentru a se stabili dacă, la data preluării, în anul 1959,

terenul în litigiu era situat în intravilanul localității Săbăoani.

Instanța de trimitere

s-a conformat dispozițiilor instanței de casare, și a suplimentat probațiunea

în sensul dispus prin dispozițiile deciziei de casare reținând, legal, că la

nivelul anului 1959 nu se opera cu noțiunile de intravilan, extravilan, în

condițiile inexistenței unor planuri cadastrale pentru perioada arătată ca și

împrejurarea că atât din actele de expropriere, cât și din evidențele ținute de

autoritățile locale rezultă că gospodăria antecesorilor reclamantei și

intervenientei (incluzând și terenul pretins în cauză) s-a aflat dintotdeauna

pe raza localității Săbăoani, în „vatra satului” și nu în afara acesteia, motiv

pentru care cu ocazia întocmirii planului urbanistic al localității ce a stat

la baza H.C.L. din 2000 s-a constatat apartenența intravilanului localității,

în care sunt încorporate și terenurile solicitate în cauza de față.

Din acest motiv, cu

temei, instanța de apel a reținut că prezentei proceduri, declanșate pentru

acordarea măsurilor reparatorii pentru terenurile obiect al litigiului, îi sunt

incidente dispozițiile legii speciale de reparație Legea nr. 10/2001, din acest

punct de vedere, legal aplicate.

În această analiză

este de menționat și că legal a reținut instanța de apel că reclamanta nu a

beneficiat de măsurile reparatorii prevăzute de legile fondului funciar pentru

terenul menționat, aspect ce rezultă explicit din actele emise de autoritățile

cu atribuții în această materie, care au refuzat restituirea bunului fie pe

considerentul că acesta nu face obiectul legilor menționate, fie pentru că

persoanele îndreptățite au ales calea Legii nr. 10/2001, fie pentru că aceste

terenuri nu erau la dispoziția comisiei locale de fond funciar.

În această situație,

dat fiind caracterul de complinire al Legii nr. 10/2001 în raport de celelalte

acte normative de reparație, consacrat de art. 1 din Legea nr. 10/2001, se

reține de asemenea, legalitatea dispozițiunilor instanței de apel și, prin

consecință, caracterul nefondat al criticilor pârâtei relativ la aspectul

menționat.

Sunt însă fondate

criticile pârâtei privind pronunțarea hotărârii cu încălcarea dispozițiilor

art. 21 din Legea nr. 10/2001 instanța de apel reținând greșit că pârâta este

debitoarea obligației de restituire impusă de norma legală evocată.

Astfel, în sensul

Legii nr. 10/2001, unitate deținătoare este fie unitatea cu personalitate

juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau

privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie,

prefectură sau orice altă instituție publică), dar și entitatea cu

personalitate juridică având înregistrat în patrimoniul său, indiferent de

titlu, bunul care face obiectul legii (regii autonome, societăți) companii

naționale și societăți comerciale cu capital de stat, organizații

cooperatiste).

Așadar, condiția

impusă de legea specială unității ce are obligația de a primi și soluționa

notificarea este aceea de a fi persoană juridică de drept public și astfel să

aibă obligația de a stabili/acorda/propune măsuri reparatorii, conform Legii

nr. 10/2001.

Or, pentru aceasta

este necesară analiza existenței ipotezelor reglementate de art. 22, respectiv

art. 29 din Legea nr. 10/2001 în actuala renumerotare, după modificarea operată

prin Legea nr. 247/2005.

Instanța de apel a

omis efectuarea unei atari analize reținând că, în condițiile în care pârâta a

cunoscut situația juridică a terenurilor, pretinse de reclamantă și

intervenientă, încă din anul 1991, nu poate fi ocrotită de buna-credință, de

natură a salvagarda actul juridic (contractul de vânzare-cumpărare) având ca obiect

bunurile solicitate în cauză, context în care îi revine obligația de restituire

(în modalitățile prevăzute de Legea nr. 10/2001) stipulate de legea de

reparație.

Or, pârâta, societate

comercială privată (societate cu răspundere limitată), a dobândit bunul în

temeiul unui act juridic ce nu a fost anulat (reclamanta renunțând la judecata

cererii de constatare a nulității actului de transmisiune), astfel încât, în

raport de dispozițiile legale evocate, ce conturează conținutul noțiunii de

„unitate deținătoare” în sensul legii speciale, se impune reverificarea

dispozițiilor instanțelor, privind reținerea în sarcina acestei pârâte a

obligațiilor prevăzute de legea specială perspectivă, în raport de care se

verifică ca fondate criticile pârâtei sub acest aspect.

Din acest motiv, cu

ocazia rejudecării cauzei de către instanța competentă teritorial, Tribunalul

București, prin cererea înregistrată la data de 5 decembrie 2005 (dosar nr.

4332/2005) reclamanta P.T. „motivat de faptul că SC A. SRL […] invocă sintagmele

„unitate deținătoare” și „unitate învestită cu soluționarea notificării” și nu

are calitate procesuală activă”, … a solicitat chemarea în judecată, în

calitate de pârâtă, Instituției Prefectului Județului Neamț și Primăria comunei

Săbăoani, județul Neamț, cu privire la care, prin încheierea din 4 decembrie

2006, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive.

Or, pentru a se

stabili natura măsurilor reparatorii cuvenite și cui îi revine obligația de a

soluționa notificarea, trebuie în mod necesar să fie identificată, în acord cu

dispozițiile legii speciale, instituția/ uni