ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1860/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 18 iunie 2003, reclamanții P.T. și P.M. au chemat în judecată pe pârâtele SC A. SRL București și SC F. SA Bacău solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună obligarea SC A. SRL să le restituie terenul pentru care au formulat notificare conform Legii nr. 10/2001 la data de 01 octombrie 2001, de 1,76 ha aflat pe raza comunei Săbăoani, și în contradictoriu cu SC F. SA, să se constate nulitatea absolută a actului de vânzare-cumpărare a terenului sus - menționat din 06 decembrie 1999 prin care SC F. SA l-a vândut către SC A. SRL București. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că între alte bunuri, în perioada anilor 1950 - 1960, părinților A.P.

și bunicii A.V. le-au fost luate de către stat fără titlu, între alte bunuri, și suprafața de 0,75 ha și respectiv 1,01 ha teren, împreună cu casa, grajdul, moara de apă și un iaz de irigații. La data de 20 ianuarie 1998 SC F. SA a obținut certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Agriculturii, iar la data de 06 decembrie 1999 SC F. SA a vândut tot terenul (1,75 ha) către SC A. SRL București, această vânzare fiind una nelegală, reclamanții neîncetând să fie proprietarii terenului, sens în care au invocat art. 1 Protocolul 1 C.E.D.O. Au solicitat restituirea suprafeței de 1,01 ha cu ce a mai rămas pe el, un grajd, șopron, iazul, un beci, gard împrejmuire, și obligarea la despăgubiri a SC A. SRL pentru suprafața de 0,76 ha pe care o folosește, ocupată cu construcții, în suma de 574.134.400 lei.

Reclamanții au mai arătat că au notificat Primăria comunei Săbăoani și pe pârâta SC F. SA Roman prin executorul judecătoresc, care le-a comunicat că imobilele sunt deținute de SC A. SRL București unitate care, la rândul ei, nu a soluționat notificarea, reclamanții fiind astfel determinați să formuleze acțiunea de față. În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 10/2001. Prin încheierea de ședință din 27 februarie 2004, instanța a dispus disjungerea capătului accesoriu de cerere, având ca obiect nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între cele două societăți pârâte, formându-se dosar separat nr. 1983/2004 al Judecătoriei Roman și suspendarea cursului judecății procesului, până la soluționarea irevocabilă a cauzei disjunse.

La solicitarea reclamanților, la data de 27 iulie 2004 s-a repus cauza pe rol, fiind depusă la dosar copia încheierii din 2004 prin care, în cauza disjunsă, Judecătoria Roman a lua act de renunțarea reclamanților la judecarea cererii de anulare a contractului de vânzare-cumpărare. Prin sentința civilă nr. 503/C/2004 pronunțată de Tribunalul Neamț, s-a admis în parte contestația formulată de reclamanta P.T., astfel cum a fost precizată și, în consecință, a fost obligată intimata SC A. SRL București să restituie contestatoarei în natură terenul în suprafață de 1,0190 ha situat în extravilanul satului Traian; s-a constatat că pentru terenul în suprafață de 7.600 mp.

aflat pe același amplasament și imposibil de restituit în natură, pe el aflându-se construcțiile societății sus - menționate, reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent, corespunzător valorii imobilului astfel cum a fost determinată, în cuantum de 574.134.400 lei, și a fost obligată SC A. SRL București să facă oferta de restituire în echivalent potrivit art. 24 și următoarele din Legea nr. 10/2001. Prin aceeași sentință a fost respinsă contestația reclamantei față de SC F. SA Piatra Neamț, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Prin decizia civilă nr. 412/2005 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. 1626/2005, a fost admis apelul formulat împotriva sentinței sus - menționate, intimata SC A. SRL București, și pe cale de consecință, a fost anulată sentința apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare, în primă instanță, la Tribunalul București, motivat de faptul că pârâta SC A. SRL este unitatea deținătoare a imobilului și are sediul în București, aceasta determinând competența teritorială de soluționare a cauzei, potrivit art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001. Cauza a fost înregistrată, în primă instanță, la Tribunalul București, secția a IV-a civilă, sub nr. 4332 din 02 septembrie 2005. La data de 5 decembrie 2005, reclamanții au depus cerere la dosar prin care au precizat și completat cadrul procesul al contestației formulate, chemând în judecată pe Prefectul județului Neamț, Primăria comunei Săbăoani, jud. Neamț și SC A. SRL.

La data de 24 ianuarie 2006 a fost formulată o cerere de intervenție în interesul reclamanților de către intervenienta I.L. prin care a solicitat a fi admisă și calitatea sa procesuală activă în contestația formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, alături de reclamanta P.T., inclusiv după bunica lor A.V. pe care au moștenit-o, reclamanții omițând să o menționeze în cererea lor de restituire. La data de 12 februarie 2007, cererea a fost calificată ca fiind o cerere de intervenție în interes propriu. Prefectul județului Neamț a depus întâmpinarea prin care a invocat lipsa de calitate procesuală pasivă în soluționarea cererii reclamanților, potrivit art. 21 alin. (4) și art. 33 din Legea nr. 10/2001 republicată.

În întâmpinarea depusă la rândul său, Primăria comunei Săbăoani, jud. Neamț, a invocat lipsa calității sale procesuale pasive întrucât terenul este în proprietatea și posesia SC A. SRL, și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului P.M., străin de bunurile în litigiu, el fiind soțul reclamantei, care a fost adoptată de autorii A.P. și A.E. Prin încheierea de ședință din 4 decembrie 2006, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului P.M., excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților SC F. SA, Prefectura județului Neamț și a Primăriei comunei Săbăoani și s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei

SC A. SRL.

Prin sentința civilă nr. 478 din 27 martie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. 4332/2005, a fost respinsă excepția inadmisibilității cererii ca neîntemeiată, s-a respins cererea reclamantului P.M., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, s-a respins cererea principală formulată de reclamanta P.T., în contradictoriu cu pârâtele SC F. SA prin lichidator judiciar B.N. și D.M., Prefectura județului Neamț și Primăria comunei Săbăoani, jud. Neamț, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală și au fost respinse cererea principală formulată de P.T. și cererea de intervenție principală formulată de intervenienta I.L., ca neîntemeiate.

S-a reținut că fiind o contestație întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, pentru care s-a formulat notificare, pentru un teren ce se află în proprietatea SC A. SRL, s-a constatat că Prefectura Neamț, Primăria comunei Săbăoani și SC F. SA Bacău nu prezintă calitate pasivă pentru soluționarea contestației. Pentru a respinge cererea principală precizată a reclamantei P.T., în esență, Tribunalul București a constatat, potrivit raportului de expertiză tehnică efectuat în dosarul nr. 1354/C/2003 al Tribunalului Neamț și adresele Primăriei comunei Săbăoani, aflate la dosarul cauzei, că suprafețele de teren ce fac obiectul notificării, sunt incluse în suprafața de 17.789,50 mp. aflată în proprietatea

SC A. SRL.

Din încheierea de intabulare în cartea funciară emisă la 8 decembrie 1999 a Judecătoriei Roman, în dosarul nr. 1419 din 8 decembrie 1999, rezultă că s-a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 17.789,50 mp. situat în extravilanul comunei Săbăoani, împreună cu construcțiile aflate pe acesta, în favoarea pârâtei. În consecință, Tribunalul București a constatat că, terenul fiind situat în extravilanul localității, nu poate fi restituit în procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, în raport de prevederile exprese ale legii, art. 8 alin. (1), el făcând obiectul legilor funciare speciale de restituire, Legea nr. 18/1991, Lega nr. 169/1997, Legea nr. 1/2000 cu modificările și completările ulterioare, dar și de prevederile art. 2 din Legea nr. 10/2001 vizând modul de preluare la stat, simpla împrejurare că terenul se află în patrimoniul unei societăți comerciale, neatrăgând incidența Legii nr. 10/2001.

Faptul că intervenienta a făcut dovada cu un înscris, în sensul că un teren vecin este situat în intravilan nu are drept consecință includerea terenului în cauză, în intravilanul localității. S-a reținut că reclamanta este îndreptățită, potrivit probatoriului de la dosar, la reparația integrală pentru imobilele preluate de stat, însă reparația va putea fi desăvârșită în procedura inițiată de persoanele îndreptățite în baza Legii nr. 18/1991, și nu în baza Legii nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr. 172/ A din 11 martie 2008 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. 29489/3/2005, a respins apelurile declarate de reclamantă și intervenientă ca nefondate, reținând următoarele: Art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 era în vigoare la data pronunțării deciziei civile nr. 412 din 23 mai 2005 de către Curtea de Apel Bacău, astfel că instanța competentă să soluționeze în primă instanță acțiunea civilă de față era tribunalul în a cărui circumscripție teritorială se afla sediul unității deținătoare. Această dispoziție legală a fost preluată de alin. (3) al art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată, în sensul că cererile privind modul de soluționare a notificărilor formulate în condițiile acestei legi speciale sunt de competența secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare.

Ca atare, nu se poate aprecia ca fiind abrogată, prin Legea nr. 247/2005, norma juridică avută în vedere de instanța de desființare a hotărârii Tribunalului Neamț, astfel cum susține apelanta - reclamantă P.T. Competența de care face vorbire legea specială este, într-adevăr, o normă de competență specială, care vizează însă nu numai contestațiile formulate împotriva deciziilor de soluționare a notificărilor, ci și orice alte cereri întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Deși legiuitorul nu a reglementat în mod expres situația în care persoana deținătoare refuză să răspundă solicitării adresate pe cale de notificare, aceasta fiind, de altfel, o lacună a Legii nr. 10/2001, totuși cei îndreptățiți se pot adresa instanței judecătorești competente pentru ca persoana juridică deținătoare să fie obligată a da un răspuns prin decizie sau dispoziție motivată, deoarece o atare îndatorire rezultă din lege și face parte dintr-o procedură administrativ – jurisdicțională prealabilă, instituită în mod imperativ. Cum pârâta SC A. SRL a refuzat, în mod nejustificat, să răspundă la notificarea formulată de reclamanta P.T., efectuată potrivit legii, instanța competentă să soluționeze acțiunea de față era Tribunalul București, în a cărui circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare a imobilului revendicat.

Pentru aceste considerente, curtea a apreciat că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a legii cât privește soluționarea prezentei cauze, în raport și de considerentele deciziei din apel, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, care, de altfel, nici nu a fost atacată în căile de atac. Acțiunea formulată de reclamanta P.T., susținută și de intervenienta I.L., a fost respinsă în considerarea aplicării art. 8 din Legea nr. 10/2001, în sensul că regimul juridic al terenului ce se solicită a fi restituit în natură sau prin echivalent este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991. În acest context, modalitatea de preluare a suprafețelor revendicate de persoanele îndreptățite nu poate face obiect de cercetare al instanței de fond și, drept consecință, nici al instanței de control judiciar.

Cât timp în fața instanței de fond nici reclamanta și nici intervenienta nu au formulat cereri care să vizeze contestarea titlului de proprietate al SC F. SA, în apel nu se pot analiza aceste aspecte, având în vedere și dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. Persoana îndreptățită la restituirea imobilului se adresează, prin notificare, în condițiile Legii nr. 10/2001, prin executorul judecătoresc, persoanei juridice deținătoare. Aceasta are obligația ca, în termen de 6 luni de la trimiterea notificării, să răspundă solicitării formulate. În speță însă, dispozițiile art. 21 (în prezent art. 22) din Legea nr. 10/2001 invocate de reclamanta P.T. nu pot fi reținute, întrucât ceea ce caracterizează cauza de față este admisibilitatea cererii în raport de regimul juridic aplicabil terenului revendicat.

Din probele administrate, respectiv acte și expertiză tehnică judiciară (raportul de expertiză tehnică efectuat în dosarul nr. 1354/2003 al Tribunalului Neamț), rezultă că suprafețele de teren ce fac obiectul notificării se găsesc în extravilanul comunei Săbăoani, caz în care, față de prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidența sferei de reglementare a acestui act normativ. Atât reclamanta, cât și intervenienta au beneficiat, în calitate de succesoare ale defuncților A.P. și A.V., de beneficiul instituit prin Legea fondului funciar, astfel că, în favoarea acestora, s-au emis titlurile de proprietate din 26 mai 2003, respectiv din 20 mai 2004. Anterior formulării notificării, terenul se afla în extravilan, la dosar neexistând dovezi în sensul schimbării situației juridice a acestuia.

Împrejurarea că apelanta – intervenientă a prezentat înscrisuri din care rezultă că suprafețele învecinate terenului de 0,76 ha se află în intravilanul localității nu poate constitui o prezumție în sensul stabilirii caracterului de teren intravilan pentru suprafața ce se cere a fi restituită. Dovezile prezentate nu sunt apte să răstoarne situația juridică prezentă a terenului în litigiu. Nu are relevanță, cât privește calificarea juridică a terenului, teren extravilan sau intravilan, faptul că pe terenul ocupat de SC A. SRL au fost realizate construcții în baza unor autorizații de construire emise pentru acea zonă. Restituirea în natură, în raport de dispozițiile Legii nr. 10/001, este, într-adevăr, prioritară, însă această măsură poate fi dispusă numai în situația în care persoana care solicită restituirea este îndreptățită, conform legii.

Prin decizia civilă nr. 4884 din 13 aprilie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, s-a admis recursurile formulate de reclamanta P.T. și intervenienta I.L. împotriva deciziei civile nr. 172/ A din 11 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care a casat-o, cauza fiind trimisă spre rejudecarea apelurilor, la aceeași instanță, pentru considerentele: Instanțele de fond și de apel au soluționat pricina, reținând că terenul nu face obiectul Legii nr. 10/2001, deoarece se află în extravilan. Or, potrivit adresei din 13 februarie 2009 emisă de Consiliul Județean Neamț, depusă la instanța de recurs, în anul 2009, terenul este situat în intravilan și deci, la data formulării notificării în temeiul Legii nr. 10/2001, 1 octombrie 2001, terenul era situat în intravilanul localității Săbăoani.

Textul de lege mai sus citat prevede însă că, pentru a face obiectul Legii nr. 10/2001, nu este suficient ca terenul să fie situat în intravilan la data formulării notificării, ci și la data preluării abuzive de către stat, împrejurare pentru dovedirea căreia, în cauză, nu au fost administrate probe. În atare situație, instanțele au reținut că terenul nu face obiectul Legii nr. 10/2001, în raport de art. 8 din lege, fără să stabilească pe deplin situația de fapt la care să se aplice dispozițiile acestui text. Prin urmare, în speță, se impune completarea probatoriului cu acte, cât și efectuarea unei expertize tehnice topo în raport de actele prezentate de părți și de planurile cadastrale ale localității Săbăoani aferente anului 1959, probă incompatibilă cu structura recursului potrivit art. 305 C. proc.

civ., prin care să se stabilească dacă la data preluării, în anul 1959, terenul în litigiu era situat în intravilanul localității Săbăoani. Dacă se stabilește că terenul în litigiu face obiectul Legii nr. 10/2001, instanța urmează să verifice existența dreptului reclamantei și al intervenientei la măsuri reparatorii în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001, care obligă la declanșarea procedurii administrative obligatorii. În rejudecare, cauza privind apelurile formulate de reclamanta P.T. și intervenienta I.L. împotriva sentinței civile nr. 478 din 27 martie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. 4332/2005, s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Potrivit rolului activ al instanței, în baza art. 129 C. proc. civ. și pentru respectarea deciziei de casare conform art. 315 C. proc. civ. curtea a efectuat adrese pentru a obține relații privind situația juridică a terenurilor în litigiu, astfel: - către Primăria comunei Săbăoani, pentru a se depune la dosar planurile cadastrale de la nivelul anului 1959; - către SC F. SA Roman, prin lichidator judiciar, pentru comunicarea actelor în baza cărora imobilul în litigiu a intrat în proprietatea sa și apoi a fost vândut către SC A. SRL, ca și schița cadastrală privind terenul; - către O.J.C.G.C.N., pentru a comunica la dosar, planurile cadastrale ale comunei Săbăoani la nivelul anului 1959; - către Primăria Săbăoani și Consiliul Județean Neamț, pentru a comunica planul urbanistic general al comunei Săbăoani, întocmit prin proiect și aprobat prin Hotărârea C.L.

nr. 46/2000, având în vedere adresa de la dosarul Înaltei Curții de Casație și Justiție, din care rezultă că terenurile deținute de SC A. SRL se situează în intravilanul localității, dar și relații cu privire la regimul juridic al imobilului deținut de SC A. SRL anterior emiterii acestor înscrisuri. 1. Primăria comunei Săbăoani a comunicat la dosar, încadrarea terenurilor în cauză în intravilan, schița terenului întocmită de expert tehnic autorizat și contractul de vânzare-cumpărare din 6 decembrie 1999 încheiat între SC F. SA și SC A. SRL având ca obiect o suprafață de teren de 17.789,50 mp, teren curți, construcții, comuna Săbăoani, jud. Neamț, extravilan, deținut de SC F. SRL cu certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 20 ianuarie 1999 emis de Ministerul Agriculturii și transcris.

2. M.A.I., Arhivele Naționale, serviciul Județean Neamț a comunicat la dosar faptul că nu deține planuri cadastrale ale comunei Săbăoani la nivelul anului 1959. 3. O.C.P.I. Neamț a comunicat la dosar faptul că nu deține planuri cadastrale ale comunei Săbăoani la nivelul anului 1959. 4. Consiliul Județean Neamț a comunicat că nu deține date cu privire la regimul juridic al SC A. SRL. În baza înscrisurilor administrate, curtea a încuviințat o expertiză tehnică în specialitatea topografie având ca obiect identificarea celor două suprafețe de teren, în raport de actele prezentate de părți și planurile cadastrale de la nivelul anului 1959, precum și pentru stabilirea regimului lor juridic, la data preluării, respectiv la data notificării, respectiv dacă cele două suprafețe de teren se află în intravilanul sau extravilanul localității Săbăoani, prin comisie rogatorie, de către Tribunalul Neamț.

Tribunalul Neamț a comunicat raportul de expertiză topografică efectuat în dosarul aflat pe rolul său nr. 1655/103/2010, conform încheierii din 11 august 2010 (dosar atașat). Raportul de expertiză tehnică efectuat de același expert topograf de la fond, B.V., a identificat cele două suprafețe de teren, constatând că cele două terenuri (care comunică între ele pe o latură reprezentată pe schiță) sunt în prezent în intravilan, iar la data preluării potrivit Decretului nr. 115/1959 în patrimoniul statului nu s-au găsit documente care să ateste poziția în intravilan sau extravilan (dosarul Tribunalului Neamț). S-a anexat, schița cu amplasamentul celor două suprafețe de teren, de 7.600 m.p., pe care sunt reprezentate construcțiile SC A. SRL, cantina, birouri, locuințe, ateliere, magazii, și de 10.190 mp.

pe care se află un iaz, un șopron, un grajd, alee de acces, ambele terenuri având menționate laturile, vecinătățile, cu dimensiunile corespunzătoare (dosarul Tribunalului Neamț, atașat). Părțile nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză.

Analizând, în rejudecare, criticile formulate de reclamantă și intervenientă, raportat la întregul probatoriu administrat în cauză, curtea a constatat că apelul reclamantei este fondat, iar apelul intervenientei este nefondat, pentru considerentele: 1. Privitor la apelul formulat de reclamanta P.T., curtea a analizat aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 10/2001 la notificarea formulată pentru cele două terenuri în litigiu raportat și la dispozițiile de excepție ale art. 8 teza I din Legea nr. 10/2001, față de care, Tribunalul București, prin sentința recurată nr. 478 din 27 martie 2007 pronunțată în dosarul nr. 29489/3/2005 a constatat că cererea reclamantei nu este întemeiată, ea făcând obiectul legilor speciale de restituire privind fondul funciar.

Curtea a reținut dezlegarea de drept dată prin decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție, nr. 4884 din 13 aprilie 2009 în dosarul nr. 29489/3/2005, în sensul că față de prevederile art. 8 alin. (1) teza I din Lega nr. 10/2001, pentru ca terenul să facă obiectul Legii nr. 10/2001, trebuia ca acesta să fie situat în intravilan, atât la data preluării abuzive cât și la data formulării notificării. Astfel cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție, dar cum a constatat și raportul de expertiză efectuat în cauză, pe baza înscrisurilor administrate în cauză, inclusiv în rejudecarea apelului, H.C.L. nr. 46/2000, actele anexă, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, este cert că cele două terenuri se aflau în intravilan.

Terenurile au fost înglobate în fermele Săbăoani, care în temeiul Legii nr. 15/1990 s-a constituit în SC F. SA, aceasta obținând apoi la Ministerul Agriculturii, certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 20 ianuarie 1999. Curtea a constatat că la nivelul anului 1959, nu se opera cu noțiunile de intravilan, extravilan, noțiuni care s-au impus în noua legislație de după 22 decembrie 1989, în materie de fond funciar. În lipsa unor documente cadastrale la nivelul anului 1959, expertul tehnic în specialitatea topografie, B.V., nu a fost în măsură să precizeze regimul juridic al terenurilor, de intravilan, extravilan, ca urmare și a absenței celor două noțiuni din legislația în materie existentă la data preluării în patrimoniul statului, cu privire la cele două suprafețe de teren în litigiu.

Curtea a constatat astfel, că din înscrisurile administrate în cauză, inclusiv în rejudecarea apelurilor, respectiv extrasul cu privire la situația chiaburilor de la Arhivele Naționale care-l menționează pe tatăl adoptiv al reclamantei A.P., cu pământ 7 ha, iaz, moară, casă, etc., și mama acestuia, V.A., care avea un teren mai mare în Săbăoani, din care o parte a donat cu act autentic în anul 1936 altui fiu, A.I., 2.5 ha care se învecina parțial cu terenul deținut de A.P., coroborat cu adeverințele din 2003 emise de Primăria comunei Săbăoani, depuse la dosar, ca și celelalte relații și înscrisuri depuse la fond, din care reiese că pe terenurile în litigiu, au existat o casă de locuit (conac), magazii, grajduri, iaz, moară, etc., cele două suprafețe de teren identificate în expertizele tehnice de la fond (în primul dosar al Tribunalului Neamț) și în rejudecarea apelurilor, prin comisie rogatorie, se aflau dintotdeauna, așadar și la nivelul anului 1959, în împrejurimile localității Săbăoani, dar în „vatra satului” motiv pentru care, pe bază de măsurători, s-a întocmit planul urbanistic al localității ce a stat la baza H.C.L.

din 2000 privind constatarea apartenenței intravilanului, inclusiv al suprafețelor de teren revendicate. Prin urmare, regimul intravilan al terenurilor în cauză, aflate în patrimoniul SC A. SRL București, și care astfel nu au fost puse la dispoziția Consiliului Local Săbăoani pentru reconstituire potrivit legilor fondului funciar, urmează a atrage aplicabilitatea prevederilor Legii speciale nr. 10/2001, contrar celor reținute prin sentința apelată în cauză. Privitor la dreptul de proprietate asupra celor două terenuri în litigiu, se constată că acesta este dovedit cu adeverințele emise de Primăria comunei Săbăoani, care recunosc, din evidențele sale, că autoarea A.V.

a deținut circa 24 ha teren, iar tatăl reclamantei A.P., circa 7 ha teren, cele două suprafețe în cauză fiind identificate prin expertizele tehnice de la dosar, aparținând celor doi autori, iar faptul că actul preluării acestora în concret în patrimoniul statului lipsește, dovedește că statul nu și-a justificat titlul privind deținerea lor, fiind astfel o preluare abuzivă, în sensul Legii nr. 10/2001. Certificatul din 4 octombrie 1991 al Arhivelor Naționale, Județul Neamț, care atestă că în tabelul de chiaburi, A.V. a fost consemnată cu 24 ha teren în comuna Săbăoani și extrasul din același tabel, din care rezultă că tatăl reclamantei A.P. a figurat cu 7 ha pământ, iaz, moară, etc., în comuna Săbăoani, unite cu evidențele din registrele agricole ale comunei Săbăoani, adeverințele emise de Primăria Săbăoani și actul de donație autentic din 15 noiembrie 1946, conturează pe deplin dreptul de proprietate ce a aparținut celor doi autori, suprafața de 7.600 mp.

autoarei A.V., respectiv suprafața de 1,01 ha autorului A.P. (pe care se află iazul), recunoscut și în relațiile comunicate în dosarul nr. 1354/C/2003 al Tribunalului Neamț de Comisia comunală Săbăoani, pe baza adeverinței din 10 iunie 1991 și a registrelor agricole locale, toate acestea unite cu prezumția decurgând din art. 24 din Legea nr. 10/2000. Privitor la calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei P.T., contestatoarea, curtea a constatat că aceasta a formulat notificare în termenul legal, în baza Legii nr. 10/2001, iar din actele de stare civilă și certificatele de moștenitor de la dosar, a rezultat că reclamanta este fiica adoptivă a autorului A.P., acesta la rândul său fiind moștenitorul, fiu al autoarei A.V., reclamanta fiind îndreptățită în a obține măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, pentru cei doi autori, pentru fiecare din cele două suprafețe de teren.

S-a constatat că potrivit Legii nr. 10/2001, unitate deținătoare a celor două terenuri este intimata SC A. SRL București, care le-a cumpărat la data de 06 decembrie 1999 de la vânzătoarea SC F. SA Roman, căreia i-a fost respinsă acțiunea în constatare formulată în instanță, în contradictoriu și cu reclamanta. Aceasta a obținut apoi certificatul de atestare a dreptului de proprietate din ianuarie 1999 emis de Ministerul Agriculturii care includea într-o suprafață mai mare și cele două terenuri, pentru care existau dispute la nivel local, reclamantele revendicându-și drepturile (în baza legilor funciare), inclusiv prin intervenția în instanță în acțiunea în constatarea sus menționată din anii 1997 - 1998. Or, în lipsa unui titlu valabil de proprietate al statului, actele de transmisiune ulterioare nu sunt în măsură să fundamenteze în mod nediscutabil, un drept de proprietate în favoarea actualului deținător.

Astfel, moștenitorii (fii și nepoții) autorilor A.V. și A.I. (soțul) au formulat cerere în baza legilor fondului funciar, în anii 1991, 1996, 1998, pentru restituirea gospodăriei ce a aparținut autorilor sus - menționați, devenit apoi SC F. SA, cererile fiindu-le respinse, întrucât terenurile nu erau la dispoziția comisiei locale de fond funciar. Prin acțiunea în constatare inițiată în instanță de SC F. SA în dosarul nr. 3387/1997, a unui drept de folosință în favoarea societății, inclusiv pentru cele două suprafețe de teren, rezultă clar deținerea fără vreun titlu a terenurilor, motiv pentru care acțiunea a fost respinsă prin decizia civilă nr. 1156/ AC din 15 iunie 1998 a Tribunalului Neamț, rămasă irevocabilă.

Ulterior, SC F. SA a obținut certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Agriculturii, inclusiv pentru cele două suprafețe de teren disputate și care apoi, au făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare autentificat la 06 decembrie 1999 la B.N.P. G.D., vânzător fiind SC F. SA și cumpărător SC A. SRL, care a cunoscut situația terenurilor, astfel cum se și menționează în contract. Invocarea astfel, a bunei - credințe în preluarea ambelor terenuri în litigiu, prin contractul de vânzare - cumpărare, de către intimata SC A. SRL, nu poate fi primită, având în vedere împrejurările reținute mai sus, privind diligențele pe care în mod constant, cel puțin reclamanta, ca persoană îndreptățită la restituire, le-a depus începând cu anul 1991, până în prezent, atât în baza legilor fondului funciar, cât și în baza Legii nr. 10/2001.

Din raportul de expertiză tehnică topografică efectuat în cauză și schițele anexă, care rămâne un mijloc de probă câștigat cauzei, rezultă că pe terenul de 7.600 mp. conturat cu roșu pe schiță, sunt amplasate construcțiile aparținând SC A. SRL, birouri, atelier, locuințe, magazii, etc., astfel că există impediment obiectiv la restituirea în natură a acestui teren aferent și care asigură funcționalitatea construcțiilor respective, iar pe terenul în suprafață de 1,015 ha conturat cu albastru pe schița anexă, se află un iaz de irigații ce a aparținut tatălui reclamantei, un grajd și un șopron, construcții ușor demontabile, teren care astfel poate face obiectul restituirii în natură, în sensul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată.

Potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 10/2001, principiul ce guvernează legea specială este de restituire în natură, iar potrivit art. 10 din Legea nr. 10/2001, atunci când restituirea nu este posibilă în natură, pentru că terenul este ocupat (de construcții, în speță), persoana îndreptățită urmează a primi măsuri reparatorii în echivalent. Având în vedere că pe terenul de 1,0190 mp. pe care este amplasat un iaz, există un grajd și un șopron, așadar construcții ușoare, demontabile, se impune soluția de restituire în natură a terenului. Privitor însă la terenul de 7.600 mp. se constată, că acesta constituie terenul aferent construcțiilor, platformele, depozitele, etc., edificate pe acesta și care asigură normala lor funcționalitate - proprietate a intimatei SC A. SRL București.

În consecință, curtea a constatat imposibilitatea obiectivă de restituire în natură a acestei suprafețe de teren, pentru care, persoana îndreptățită care a formulat notificarea în termenul legal prevăzut de Legea nr. 10/2001, P.T., are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent, astfel că în baza art. 26 din Legea nr. 10/2001 republicată, intimata SC A. SRL în calitate de unitate deținătoare, a fost obligată a emite o dispoziție cu ofertă de măsuri reparatorii în echivalent, în favoarea reclamantei, potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005. 2. Privitor la apelul declarat de intervenienta I.L., curtea a constatat că aceste este nefondat, prima instanță constatând că aceasta nu poate avea calitate de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, întrucât nu a formulat în termenul legal, 6 luni, prorogat apoi succesiv, prin O.U.G.

nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001, încă 6 luni, la rândul ei, notificare în baza acestei legi speciale. Legea nr. 247/2005 de modificare a Legii nr. 10/2001, nu operează o repunere în termenul de formulare a notificării, cererile formulate anterior, în 1996 - 1998 în baza legilor fondului funciar, neavând relevanță în materia Legii nr. 10/2001, sub aspectul îndeplinirii unor cerințe privind aplicabilitatea ei. Curtea a mai constatat în plus și faptul că reclamanta este persoana îndreptățită cu referire la ambele suprafețe de teren, în întregul lor, în sensul reținut mai sus, ca moștenitor care a formulat notificare, beneficiind și de dreptul de acrescământ privitor la drepturile nevalorificate de ceilalți moștenitori, care nu au formulat, la rândul lor, notificări, potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

Astfel prin decizia nr. 335/ A din 28 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul formulat de intervenienta I.L., București, împotriva sentinței civile nr. 478 din 27 martie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant P.M. și cu intimatele pârâte SC F. SA prin lichidatori judiciari B.N. și D.M., SC A. SRL, Prefectura Județului Neamț și Primăria Comunei Săbăoani, ca nefondat. A fost admis apelul formulat de contestatoarea P.T., împotriva sentinței civile nr. 478 din 27 martie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant P.M.

și cu intimatele pârâte SC F. SA prin lichidatori judiciari B.N. și D.M., SC A. SRL, Prefectura județului Neamț și Primăria comunei Săbăoani județul Neamț. A fost schimbată în parte sentința apelată. A fost admisă în parte contestația formulată de P.T., precizată, împotriva pârâtei SC A. SRL și în consecință: A fost obligată pârâta SC A. SRL București, la restituirea, în natură, către contestatoarea P.T., a terenului în suprafață de 1,01 ha, intravilan, situat în comuna Săbăoani, care a fost omologată și a constatat că reclamanta P.T. este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru suprafața de teren intravilan de 7.600 mp.

situat în comuna Săbăoani, din schița anexă la raportul de expertiză sus menționat, pe care se află construcțiile proprietatea SC A. SRL. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Împotriva susmenționatei hotărâri, au declarat recurs intervenienta I.L. și pârâta SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate. 1. În recursul său, I.L. a susținut că, în mod greșit, nu i-a fost recunoscută calitatea de persoană îndreptățită, întrucât este fiica defunctului A.I. și are astfel aceleași drepturi ca și reclamanta P.T., fiica adoptivă a defunctului A.P., ambii defuncți fiind fii V.A. din al cărei patrimoniu terenul a fost trecut fără titlu în proprietatea statului. Încă din luna martie 1991, precum și în baza legilor ulterioare de reparație, împreună cu reclamanta s-au adresat organelor competente pentru restituirea terenului și a gospodăriei ce se afla pe acesta, aspect reliefat în decizia curții de apel.

Apoi, după apariția Legii nr. 10/2001, reclamanta P.T., a formulat în numele moștenitorilor defunctei V.A., notificare în condițiile Legii nr. 10/2001. În acest context, greșit curtea de apel a reținut că nu are calitate de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în baza legii speciale, sens în care s-a făcut trimitere la dispozițiile art. 33 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, care îi recunosc vocația la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute în legea specială menționată (condiție îndeplinită întrucât prin act administrativ adoptat în condițiile Legii nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000 și Legea nr. 169/1997 i s-a refuzat accesul la procedura reglementată de legile fondului funciar, justificat de împrejurarea că imobilul a fost solicitat în baza Legii nr. 10/2001).

Hotărârea atacată este contrară deciziei instanței supreme care, într-un prim ciclu procesual, admițându-i recursul, i-a recunoscut vocația la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001. A solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și, în urma rejudecării cauzei, recunoașterea dreptului său la măsuri reparatorii pentru suprafața de teren de 0,76 ha, teren intravilan ocupat de SC A. SRL. 2. Pârâta SC A. SRL a susținut, în dezvoltarea recursului său, următoarele: a) hotărârea nu cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art. 261 alin. (1) C. proc.

civ., sens în care a învederat că, deși în considerentele hotărârii se reține că în temeiul art. 26 din Legea nr. 10/2001 urmează a emite o dispoziție cu ofertă de măsuri reparatorii în echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în dispozitivul hotărârii nu este cuprinsă o atare obligație, motiv pentru care au susținut că hotărârea are un dispozitiv incomplet sub aspectul referii la „măsurile reparatorii”, ceea ce o face imposibil de pus în executare. b) hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pentru care au fost înlăturate cererile și apărările sale, ca și ale celorlalte pârâtei în cauză. S-a susținut astfel că, deși a invocat împrejurarea că nu are calitate de „unitate deținătoare” în accepțiunea Legii nr. 10/2001, curtea de apel nu analizează și nu cuprinde nicio mențiune cu privire la motivele pentru care apărările sale pe acest aspect nu au fost primite.

Instanța nu a analizat nici împrejurările invocate în întâmpinările formulate în cauză de Primăria comunei Săbăoani și, respectiv Instituția prefectului județului Neamț, care au susținut, pe de o parte, că autoarea reclamantei a deținut pe raza localității Săbăoani doar suprafața de 3,94 ha teren arabil, pentru care a fost eliberat titlul de proprietate din 26 mai 2003 pe numele A.E., soția supraviețuitoare a lui A.P., iar, pe de altă parte, că notificarea reclamantei din 1 septembrie 2005 a fost înaintată A.D.S., care se pare că a fost soluționată prin acordarea de acțiuni la F.P. (ceea ce înseamnă o dublă reparație). c) Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 315 C. proc.

civ., în sensul că nu a respectat dispozițiile deciziei nr. 4884/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a stabilit două obligații pentru instanța de apel: - să administreze probe care să stabilească dacă terenul în litigiu era situat la nivelul anului 1959, anul preluării abuzive, în extravilanul localității Săbăoani; - în măsura în care se stabilește că terenul în litigiu face obiectul Legii nr. 10/2001 să se verifice existența dreptului reclamantei la măsuri reparatorii, în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001, care obligă la declanșarea procedurii administrative obligatorii. Deși a administrat proba cu expertiză, nu a fost clarificată situația juridică a terenului în litigiu la momentul preluării, ceea ce înseamnă că a rămas neîndeplinită cerința instanței superioare relativ la acest aspect.

Nu a fost îndeplinită/ realizată nici cea de-a doua cerință, întrucât reclamanta nu a solicitat desființarea titlului său, respectiv a contractului de vânzare-cumpărare autentificat de notar public G.D. d) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001 și ale art. 3 lit. c) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. SC A. SRL nu are, în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001, invocate drept temei juridic al acțiunii, calitate procesuală în această cauză. Au învederat, după ce au prezentat conținutul art. 21 din Legea nr. 10/2001, că sunt o societate comercială cu capital integral privat, constituită în temeiul Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale.

Or, în raport de prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001 și art. 3 lit. c) din lege, calitate procesuală pasivă într-o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, au entitățile anume precizate de lege, iar nu și, ipoteza în speță, o societate comercială constituită cu capital social privat. e) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întrucât reclamanta P.T. nu are calitate de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001. Au susținut că, în speță, nu s-a dovedit cert că terenul pretins s-a aflat în intravilanul localității și la data preluării abuzive (astfel cum s-a pretins prin decizia de casare) și că același imobil a făcut obiectul reglementării legilor fondului funciar, moștenitorii proprietarilor bunului beneficiind de măsurile reparatorii prevăzute de legile fondului funciar.

Au fost astfel indicate adeverințele din 11 august 2003 emise de Primăria comunei Săbăoani, care confirmă împrejurarea că reclamanta a solicitat deja, în temeiul Legii nr. 18/1991, restituirea dreptului de proprietate asupra terenului ce face obiectul prezentei cauze, cerere care i-a fost respinsă. A învederat că A.P. a deținut pe raza localității Săbăoani, suprafața de 3,94 ha pe care a predat-o statului în temeiul Decretului nr. 115/1959 și pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea soției sale supraviețuitoare, A.E.

Ulterior, prin decizia nr. 2659 din 19 mai 2003 la insistența persoanelor îndreptățite, inclusiv ale reclamantei, Comisia Județeană Neamț a hotărât majorarea suprafeței la 5,13 ha, pentru care s-a eliberat titlul de proprietate din 26 mai 2003. Reclamanta a susținut, fără a produce dovezi, că diferența de 0,76 ha este chiar suprafața deținută de societatea pârâtă, aspect infirmat de adeverința, respectiv copia de pe registrul agricol din anii 1956 – 1959, care indică suprafața deținută de A.P. ca fiind de 3,82 ha, formată din două trupuri de teren: 1,26 ha și 2,56 ha. f) prin hotărârea recurată instanța de apel s-a pronunțat, pe de o parte asupra a ceea ce nu s-a cerut, respectiv, a acordat mai mult decât s-a cerut.

Deși prin acțiune, reclamanta a solicitat restituirea în natură a suprafeței de 0,76 ha și măsuri reparatorii prin echivalent pentru 1,01 ha, respectiv constatarea nulității actului său de transmisiune (capăt de cerere disjuns și soluționat separat în sensul luării act de poziția reclamantei care a renunțat la judecata acestei cereri), instanța de apel analizează validitatea titlului său, deși nu a fost învestită cu o astfel de cerere, și dispune cu privire la măsurile reparatorii invers decât a pretins reclamanta prin cererea de chemare în judecată. g) Acțiunea reclamantei P.T. a rămas fără obiect, întrucât după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, notificarea reclamantei înregistrată după această dată, având ca obiect același teren, a fost înaintată spre soluționare A.D.S., notificare despre care are cunoștință că ar fi fost soluționată prin acordarea de acțiuni la F.P.

Au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și respingerea apelului formulat de reclamantă, cu consecința mențiunii sentinței tribunalului ca legală și temeinică. Calea de atac a fost încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ. Recursurile sunt fondate, pentru considerentele ce succed: Irevocabil, prin decizia nr. 4884 din 13 aprilie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a reținut că terenul solicitat în prezenta procedură, compus din 0,76 ha și 1,01 ha, situat în prezent în intravilanul localității Săbăoani, a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 115/1959 de la autorii A.V. și A.P., ale cărui succesoare sunt reclamanta și intervenienta.

Prin urmare, criticile din recursul pârâtei privind nedovedirea dreptului de proprietate asupra terenului menționat/ inexistența acestuia în patrimoniul antecesorilor reclamantei, nu sunt fondate, considerentele instanței de recurs opunându-li-se cu autoritate de lucru judecat. Necontestat, terenul menționat preluat de stat în modalitatea sus menționată, a fost înglobat în ferme, care, în baza Legii nr. 15/1996, s-a constituit în SC F. SA, care a obținut certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 20 ianuarie 1999 emis de Ministerul Agriculturii și transcris și asupra menționatului teren. Ulterior, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 6 decembrie 1999 întocmit de B.N.P.

D.G., SC F. SA, în calitate de vânzătoare transmite pârâtei SC A. SRL dreptul de proprietate asupra acestor terenuri care, astfel se găseau în stăpânirea acestei pârâtei la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001. Disputele părților în cauza de față au privit, inițial incidența Legii nr. 10/2001 raportului juridic litigios justificat de pretinsa existență în speță a normei ce exceptează de la aplicarea acestei legi a imobilelor ce aveau o anumită amplasare la data preluării abuzive, respectiv la data apariției legii speciale, ca și a celor pentru care s-au solicitat și primit măsuri reparatorii în temeiul legilor fondului funciar (art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001).

În scopul clarificării/ lămurii ipotezei reglementate de teza I a normei legale citate, instanța de recurs prin susmenționata decizie, a solicitat instanței de trimitere completarea probatoriului cu înscrisuri, expertiză tehnică de specialitate (topografie) ca și planuri cadastrale ale localității Săbăoani la nivelul anului 1959, pentru a se stabili dacă, la data preluării, în anul 1959, terenul în litigiu era situat în intravilanul localității Săbăoani.

Instanța de trimitere s-a conformat dispozițiilor instanței de casare, și a suplimentat probațiunea în sensul dispus prin dispozițiile deciziei de casare reținând, legal, că la nivelul anului 1959 nu se opera cu noțiunile de intravilan, extravilan, în condițiile inexistenței unor planuri cadastrale pentru perioada arătată ca și împrejurarea că atât din actele de expropriere, cât și din evidențele ținute de autoritățile locale rezultă că gospodăria antecesorilor reclamantei și intervenientei (incluzând și terenul pretins în cauză) s-a aflat dintotdeauna pe raza localității Săbăoani, în „vatra satului” și nu în afara acesteia, motiv pentru care cu ocazia întocmirii planului urbanistic al localității ce a stat la baza H.C.L.

din 2000 s-a constatat apartenența intravilanului localității, în care sunt încorporate și terenurile solicitate în cauza de față. Din acest motiv, cu temei, instanța de apel a reținut că prezentei proceduri, declanșate pentru acordarea măsurilor reparatorii pentru terenurile obiect al litigiului, îi sunt incidente dispozițiile legii speciale de reparație Legea nr. 10/2001, din acest punct de vedere, legal aplicate. În această analiză este de menționat și că legal a reținut instanța de apel că reclamanta nu a beneficiat de măsurile reparatorii prevăzute de legile fondului funciar pentru terenul menționat, aspect ce rezultă explicit din actele emise de autoritățile cu atribuții în această materie, care au refuzat restituirea bunului fie pe considerentul că acesta nu face obiectul legilor menționate, fie pentru că persoanele îndreptățite au ales calea Legii nr. 10/2001, fie pentru că aceste terenuri nu erau la dispoziția comisiei locale de fond funciar.

În această situație, dat fiind caracterul de complinire al Legii nr. 10/2001 în raport de celelalte acte normative de reparație, consacrat de art. 1 din Legea nr. 10/2001, se reține de asemenea, legalitatea dispozițiunilor instanței de apel și, prin consecință, caracterul nefondat al criticilor pârâtei relativ la aspectul menționat. Sunt însă fondate criticile pârâtei privind pronunțarea hotărârii cu încălcarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001 instanța de apel reținând greșit că pârâta este debitoarea obligației de restituire impusă de norma legală evocată.

Astfel, în sensul Legii nr. 10/2001, unitate deținătoare este fie unitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, prefectură sau orice altă instituție publică), dar și entitatea cu personalitate juridică având înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlu, bunul care face obiectul legii (regii autonome, societăți) companii naționale și societăți comerciale cu capital de stat, organizații cooperatiste). Așadar, condiția impusă de legea specială unității ce are obligația de a primi și soluționa notificarea este aceea de a fi persoană juridică de drept public și astfel să aibă obligația de a stabili/acorda/propune măsuri reparatorii, conform Legii nr. 10/2001.

Or, pentru aceasta este necesară analiza existenței ipotezelor reglementate de art. 22, respectiv art. 29 din Legea nr. 10/2001 în actuala renumerotare, după modificarea operată prin Legea nr. 247/2005. Instanța de apel a omis efectuarea unei atari analize reținând că, în condițiile în care pârâta a cunoscut situația juridică a terenurilor, pretinse de reclamantă și intervenientă, încă din anul 1991, nu poate fi ocrotită de buna-credință, de natură a salvagarda actul juridic (contractul de vânzare-cumpărare) având ca obiect bunurile solicitate în cauză, context în care îi revine obligația de restituire (în modalitățile prevăzute de Legea nr. 10/2001) stipulate de legea de reparație.

Or, pârâta, societate comercială privată (societate cu răspundere limitată), a dobândit bunul în temeiul unui act juridic ce nu a fost anulat (reclamanta renunțând la judecata cererii de constatare a nulității actului de transmisiune), astfel încât, în raport de dispozițiile legale evocate, ce conturează conținutul noțiunii de „unitate deținătoare” în sensul legii speciale, se impune reverificarea dispozițiilor instanțelor, privind reținerea în sarcina acestei pârâte a obligațiilor prevăzute de legea specială perspectivă, în raport de care se verifică ca fondate criticile pârâtei sub acest aspect. Din acest motiv, cu ocazia rejudecării cauzei de către instanța competentă teritorial, Tribunalul București, prin cererea înregistrată la data de 5 decembrie 2005 (dosar nr. 4332/2005) reclamanta P.T.

„motivat de faptul că SC A. SRL […] invocă sintagmele „unitate deținătoare” și „unitate învestită cu soluționarea notificării” și nu are calitate procesuală activă”, … a solicitat chemarea în judecată, în calitate de pârâtă, Instituției Prefectului Județului Neamț și Primăria comunei Săbăoani, județul Neamț, cu privire la care, prin încheierea din 4 decembrie 2006, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive. Or, pentru a se stabili natura măsurilor reparatorii cuvenite și cui îi revine obligația de a soluționa notificarea, trebuie în mod necesar să fie identificată, în acord cu dispozițiile legii speciale, instituția/ uni