ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4309/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4309/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 08 aprilie 2002, pe rolul Tribunalului Gorj,

reclamanții D.C. și P.A. au chemat in judecată SC D.F.E.E.E. SA, sucursala Tg. Jiu

și S.R., prin M.F.P., solicitând anularea deciziei nr. 565 din 07 martie 2002,

emisă de pârâtă și obligarea acesteia să le restituie în natură terenul de 3500

m.p., situat în Tg. Jiu, str. Prelungirea August sau echivalentul în bani.

Prin sentința civilă nr.

109 din 22 aprilie 2004, pronunțată de Tribunalul Gorj, s-a respins excepția

lipsei calității procesuale active invocate de către pârâta SC E.O. Craiova, sucursala

Tg. Jiu; s-a dispus anularea deciziei nr. 565/2002, emisă de SC D.F.E.E. SA;

s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți; s-a constatat că

reclamanții sunt îndreptățiți la masuri reparatorii în echivalent, în valoare

de 536. 928.000 lei, reprezentând contravaloarea terenului în suprafață de 1904

m.p., ocupat de SC E. SA București și S.D.F.E.E. Tg. Jiu și S.R., reprezentat

de M.F.B., măsuri reparatorii în echivalent în valoare de 71.064.000 și la

măsuri reparatorii în echivalent în valoare de 71.064.000 lei, reprezentând

contravaloarea suprafeței de 252 mp, ocupată de pârâta SC E. SA Tg. Jiu și S.R.

prin M.F.P.

În esență, tribunalul

a reținut că, din suprafața totală de 5300 m.p., reclamanților li s-a

reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 2400 m.p., fiind

îndrumați să notifice unitatea deținătoare pentru diferența de suprafață și a

apreciat că Legea nr. 10/2001, prin art. 8, este o complinire a Legii nr. 18/1991

și a celorlalte legi de reparație; în consecință, s-a constatat că terenul face

obiectul Legii nr. 10 /2001.

Din înscrisurile

administrate, a rezultat că majoritatea terenului în litigiu, respectiv 1904 m.p.,

se regăsește în incinta bazei de producție a pârâtei S.D.F.E.E. Tg. Jiu, 252 m.p.

sunt deținuți de SC E. SA Tg. Jiu, iar Primăria Tg. Jiu ocupă o suprafață de

140 m.p.

Potrivit art. 1 pct. 2

din Legea nr. 10/2001, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă

se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent, constatându-se că reclamanții

sunt îndreptățiți la despăgubiri civile în echivalent pentru diferența dintre

suprafața cu care autorii reclamanților erau înscriși în registrul agricol și

cea pentru care li s-a reconstituit dreptul de proprietate, și anume, pentru

suprafața de 2296 m.p., a cărui evaluare s-a făcut conform art. 10 pct. 7 din

Legea nr. 10/2001.

Prima instanță a

constatat că reclamanții au calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei

sentințe, reclamanții și pârâții SC E. SA București – F.D.F.E.E.E.O. SA -

Sucursala Tg. Jiu, D.G.F.P. Gorj, în numele și pentru S.R., reprezentat de M.F.P.

și SC E. SA București au declarat apel.

La data de 27

septembrie 2004, numiții P.I., C.M., B.V. si S.E. au depus la dosar o cerere de

intervenție accesorie, în sprijinul apelantelor SC E.O.C. și SC D.F.E.E.E. SA

București.

La 27 septembrie 2004,

a fost admisă în principiu cererea de intervenție accesorie.

Prin decizia nr. 811

din 14 martie 2005, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a respins apelurile,

ca nefondate, apreciind că tribunalul a făcut o corectă și legală interpretare

a stării de fapt și de drept și a raporturilor juridice dintre părți.

Prin încheierea nr. 12

din 12 octombrie 2006, instanța de apel a îndreptat, la cererea reclamanților,

omisiunea materială din dispozitivul deciziei nr. 811/2005, în sensul că, prin

decizia menționată, a fost respinsă și cererea intervenienților accesorii.

Împotriva acestei

decizii, au declarat recurs reclamanții D.C. și P.A. și pârâții D.G.F.P. Gorj,

în numele și pentru S.R., reprezentat prin M.F.P., SC D.F.E.E.E.O. SA -

Sucursala Tg. Jiu.

Prin decizia civilă nr.

251 din 21 martie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, s-au admis recursurile declarate de

reclamanți și pârâții S.R., reprezentat de M.F.P., prin D.G.F.P. Gorj și SC F.D.F.E.E.E.O.

SA, sucursala Tg. Jiu, împotriva Deciziei nr. 811 din 14 martie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția civilă; s-a dispus casarea deciziei atacate și a sentinței

civile nr. 109 din 22 aprilie 2004 a Tribunalului Gorj și s-a trimis cauza,

spre competentă soluționare, Tribunalului București.

Pentru a pronunța

aceasta decizie, în esență, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că,

potrivit art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data

pronunțării deciziei atacate, competența de soluționare revine secției civile a

tribunalului, în a cărui circumscripție teritorială se află sediul unității

deținătoare, unitatea deținătoare fiind, conform dispozițiilor din preambulul

Capitolului II din H.G. nr. 498/2003, unitatea cu personalitate juridică, ce

exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu

privire la un bun ce face obiectul legii, sau entitatea cu personalitate

juridică, ce are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlu, bunul

care face obiectul legii. Rezultă din dispozițiile invocate, o competență

teritorială excepțională, stabilită în favoarea tribunalului în cărui rază

teritorială se află unitatea deținătoare.

Or, în cauză, pârâta

se D.F.E.E.E.O. SA, sucursala Tg. Jiu, nu este unitate cu personalitate

juridică, după cum rezultă din dispozițiile art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 1342/2001

privind reorganizarea D.F.E.E.E. SA și nici nu a emis decizia contestată,

decizia nr. 536 din 7 martie 2002 fiind dată de D.F.E.E.E. SA, cu sediul în

București. De altfel, recurenta a invocat excepția necompetenței în apel, fără

însă ca instanța să se pronunțe asupra ei.

Admiterea motivului

de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., face inutilă analiza celorlalte

motive invocate de recurenți, ce vizează fondul pretențiilor deduse judecății,

și care vor fi avute în vedere la soluționarea cauzei de către instanța

competentă cu ocazia rejudecării.

Cererea a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 7

octombrie 2008, sub nr. 37347/3/2008.

La rejudecarea

cauzei, în fond după casare, la termenul din data de 15 mai 2009, tribunalul a

introdus în cauza moștenitorii intervenientului P.I., decedat la data de 04

iulie 2006, respectiv, P.V., S.M.F., P.P.C., M.A.T. și P.I.

Prin decizia civilă nr.

406 din 23 martie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins,

ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale active invocate de pârâta

SC F.D.F.E.E., sucursala Tg. Jiu, a dispus anularea deciziei nr. 565/2002,

emisă de SC D.F.E.E. SA; a admis, în parte, cererea principală formulată de

reclamanții D.C. și P.A.; a constatat că reclamanții sunt persoane îndreptățite

la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, situat in Tg. Jiu, str.

Prelungirea August, identificat potrivit raportului de expertiza efectuat de

experții tehnici C.V., V.P. și M.M.; a obligat pârâta SC E. SA să emită

dispoziție motivată de restituire a suprafeței de 1904 m.p., deținută de

aceasta, prin echivalent, în valoare de 53.692,8 lei; a obligat pârâta SC E. SA

Târgu Jiu să emită dispoziție motivată de restituire a suprafeței de 252 m.p.,

în echivalent, în valoare de 7106,4 lei și a respins, ca neîntemeiată, cererea

de intervenție accesorie formulată de intervenienți.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că, potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001,

decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a

cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde

îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află

sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu

soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Față de

aceste dispoziții, tribunalul a reținut că, în cauză, decizia emisă de intimata

SC E. SA Oltenia a fost contestată de reclamanți, care se pretind persoane

îndreptățite la restituirea imobilului în litigiu, așa cum rezultă din

notificarea depusă de aceștia.

În ceea ce privește

contestația ce face obiectul dosarului de față, tribunalul a constatat că, prin

notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 si transmisă prin executor

judecătoresc P.I., sub nr. 407N, înregistrata la societatea parata sub nr. 28/N,

contestatorii D.C. și P.A. au solicitat restituirea în natură a terenului

situat in Târgu Jiu, str. Prelungirea August, cu vecini, la E - str.

Prelungirea August, iar la N, S, V, parata E. Târgu Jiu, trecut abuziv în

proprietatea statului.

Prin decizia nr. 565/2002,

emisa de intimata SC E. SA București – F.D.F.E.E.E.O. SA, sucursala Tg. Jiu, contestată

prin prezenta acțiune, s-a respins notificarea reclamanților, cu motivarea că

nu intra sub incidenta Legii nr. 10/2001 terenul în suprafața de 3500 m.p., ce

face obiectul notificării nr. 28/N/2001, în conformitate cu art. 8 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001.

Tribunalul a reținut,

în temeiul Deciziei nr. XX/2007, pronunțata de Înalta Curte de Casație și

Justiție în interesul legii, în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001, că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe

fond contestația formulată împotriva deciziei de respingere a cererii de

restituire în natură a imobilelor preluate abuziv.

Tribunalul a apreciat

că cererea contestatorilor este întemeiată în parte, pentru următoarele motive:

Aplicarea, în speța,

a dispozițiilor reparatorii ale Legii nr. 10/2001 rezultă din împrejurarea că

bunul imobil, menționat în notificare, a fost trecut în proprietatea statului

prin Decretele de expropriere nr. 111/1972 și 312/1978, așa cum însăși intimata

E. SA Târgu Jiu a reținut în decizia contestată. Față de această modalitate de

preluare de către stat a imobilului, tribunalul a reținut că, în conformitate

cu art. 2 lit. h) și art. 11 din Legea nr. 10/2001, imobilului în litigiu îi

sunt aplicabile dispozițiile reparatorii ale acestui act normativ. Mai mult

decât atât, potrivit deciziei nr. LIII/2007 (53), pronunțata de Înalta Curte de

Casație și Justiție, în interesul legii, în cazul imobilelor expropriate în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994,

privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, nu se aplica, daca au

fost introduse după intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001, în această ipoteză,

aplicându-se aceste dispoziții ale Legii nr. 10/2001, care au un caracter

special.

Tribunalul a apreciat

că respingerea notificării reclamanților, pentru că imobilul în litigiu nu ar

intra sub incidenta Legii nr. 10/2001, este nelegala, astfel încât s-a dispus

anularea acestei decizii.

În ceea ce privește

soluționarea fondului notificării, tribunalul a reținut următoarele:

Prin actul de

vânzare-cumpărare încheiat la 13 februarie 1938 și transcris în registrul de

transcripțiuni al Tribunalului Dolj sub nr. 842 din 03 martie 1938, autorul

reclamanților P.V.M. a dobândit dreptul de proprietate asupra unui teren în

suprafață de jumătate de pogon, situat in hotarul orașului Târgu Jiu, Mahalaua

Olari - Prelungirea Crucea de piatra.

De asemenea, prin

actul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 09 mai 1934, autoarea

reclamanților S.P.M., împreuna cu R.V.C. au dobândit un hectar de teren în

lunca Târgu Jiului, la locul zis U., urmând ca R.V.C. sa stăpâneasca jumătatea

dinspre miazăzi, iar S.P.M., jumătatea dinspre miazănoapte.

Din adresa nr. 3212/7/2001,

emisa de prefectura Dolj, rezultă că reclamanților li s-a reconstituit dreptul

de proprietate pentru suprafața de 2400 m.p., din suprafața totala de 5400 m.p.,

pentru restul, urmând ca aceștia sa notifice unitatea deținătoare, în vederea

acordării masurilor reparatorii prin echivalent pentru diferența de suprafață.

Contestatorii D.C. și

P.A. au dovedit cu actele de stare civila depuse la dosar că au calitate de

succesori de pe urma autorilor P.M. și S.P.M.

În ceea ce privește

soluționarea pe fond a notificării privind restituirea în natura a terenului în

litigiu, preluat abuziv, tribunalul a reținut, din concluziile raportului de

expertiza, că terenul în litigiu are, în prezent, o suprafață totală de 2296 m.p.,

lățimea fiind de 14 m.p., iar lungimea de 164 m.p. De asemenea, întreaga

suprafață de teren este, în prezent, ocupată de construcții și platforme

betonate și nu poate fi restituit în natură, iar deținătorii actuali ai

imobilului sunt: P.M. Târgu Jiu (domeniul public) ocupa 140 m.p.; SC E. SA Târgu

Jiu, care ocupa o suprafață de 1904 m.p., și SC E. Târgu Jiu, deținătoarea unei

suprafețe de 252 m.p. Din același raport de expertiză, rezultă că valoarea

imobilului in litigiu este de 71.06,4 RON si de 53.692,8 RON, pentru terenul în

suprafață de 1904 mp, ocupat de SC E. SA Târgu Jiu.

Referitor la cererea

de intervenție accesorie, formulată de intervenienții C.M., B.V., S.E., P.V., Ș.M.F.,

P.P.C., M.A.T. și P.I., tribunalul a reținut că, prin actul de vânzare

cumpărare nr. 447/1934, R.V.C. (bunicul intervenienților) și S.P.M. (autoarea

reclamanților) au cumpărat un hectar de teren, urmând ca fiecare sa stăpâneasca

în fapt cate o jumătate.

Tribunalul a reținut

că susținerile intervenienților privind zestrea primita de fiica autoarei

reclamanților nu au fost dovedite în cauza. Astfel, din analiza sentinței

civile nr. 252/2002, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 1464/2002 și

invocată de către intervenienți, rezulta că, la pronunțarea acestei hotărâri,

nu s-a luat in calcul actul dotal menționat de intervenienți.

În final, tribunalul

a precizat că, într-adevăr, este menționat, în aceasta sentință, contractul de

vânzare-cumpărare al autorului intervenienților R.V.C. și că acesta a dobândit,

în temeiul acestui act, numai ½ din hectarul cumpărat, iar, in prezentul

litigiu, nu s-a luat in considerare aceasta suprafață, ci suprafața dobândită,

prin același act, de autoarea contestatorilor.

Împotriva acestei

decizii, au declarat apel reclamanții D.C. și P.A. și pârâtă SC E. SA

În motivarea

apelului, reclamanții au criticat sentința, întrucât prima instanță nu a

acordat despăgubiri decât pentru un teren de 2151.1 m.p., deoarece nu a ținut cont decât de contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 842/1938,

omițând să facă referire la contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr.

4915 din 13 noiembrie 1937 și registrul agricol care vizează întreaga suprafață

de 5900 m.p., în acel punct.

Apelanții reclamanți

au menționat faptul că întreaga suprafață de teren, situată pe str. Prelungirea

August din Tg. Jiu a fost de 5900 m.p., din care 2400 m.p. au fost retrocedați, în compensare, pe un alt amplasament, de către Municipiul Tg. Jiu.

Ca atare, sub

incidența Legii nr. 10/2001 intră doar diferența de teren de 3500 m.p (5900 - 2400), teren care este deținut de către pârâții SC E. SA și SC E. SA.

În primul ciclu

procesual, în faza apelului, apelanții reclamanți au depus copia contractului

de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 4915 din 13 noiembrie 1937, care

atestă dreptul acestora de proprietate și asupra diferenței de teren neacordate

la fond, până la cei 3500 m.p. solicitați.

Conform acestor acte,

rezultă indubitabil faptul că terenul de 3500 m.p., ce a aparținut apelanților

reclamanți, este situat în Tg. Jiu, pe str. Prelungirea August (fostă str.

Crucea de Piatră) și se învecina, la apus, cu strada și, la sud, cu R.V.C.,

aspect care demonstrează că terenul este ocupat de intimații pârâți și că a

fost corect identificat de expertizele efectuate în cauză, respectiv expertiza

O.G. și, parțial, de expertiza V.C., V.P. și M.M.

Apelanții reclamanți

precizează că instanța a stabilit în concret valoarea despăgubirilor, deși

aceștia nu au cerut acest lucru, iar, în temeiul Legii nr. 247/2005, acest

cuantum va fi stabilit de A.N.R.P., prin comisia centrală de evaluatori.

În final, apelanții

reclamanți au solicitat admiterea apelului, modificarea parțială a sentinței,

în sensul acordării de despăgubiri pentru întreaga suprafață de 3500 m.p.,

identificată de expertul tehnic topograf O.G., în primul ciclu procesual.

SC E. SA a declarat

apel și a criticat hotărârea apelată, ca netemeinică și nelegală, arătând că

sunt încălcate dispozițiile art. 3, 5 și 13 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005,

în sensul că stabilirea cuantumului despăgubirilor revine unei autorități din

sfera executivului, respectiv C.C.S.D.

Prin decizia civilă nr.

413/ A din 13 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

admis apelurile declarate de apelanții-reclamanți D.C. și P.A. și apelanta-pârâtă

SC E. SA; a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pe

pârâtele SC E. SA și SC E. SA Tg. Jiu să emită dispoziție motivată pentru

acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, pentru suprafața de 5900 m.p.

teren și să trimită dosarele la C.C.S.D., conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005;

a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Apelanții reclamanți

D.C. și P.A. au formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 și au

solicitat pârâtei SC E. SA restituirea în natură a terenului de 3500 m.p.,

situat în Tg. Jiu, str. Prelungirea August, iar, pentru suprafața de 2400 m.p.

teren, a fost emisă Hotărârea nr. 2895 din 15 decembrie 2000 a Comisiei Locale

a Județului Gorj privind reconstituirea dreptului de proprietate a

reclamanților, eliberându-se titlul de proprietate nr. 1482639 din 05 aprilie 2001.

Din actele și

lucrările dosarului, rezultă că aceștia au calitatea de succesori a defuncților

P.M. și S.P.M., ce au fost proprietarii unui ha de teren, împreună cu R.V.C.

Curtea a constatat că

tribunalul, în mod corect, a făcut aplicarea art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 10/2001 și că apelanții reclamanți sunt persoane îndreptățite la măsuri

reparatorii pentru imobilul preluat în mod abuziv, deoarece termenul pentru

care s-a formulat notificarea a fost trecut în proprietatea statului prin

Decretele nr. 111/1972 și nr. 312/1978, și, în temeiul art. 4 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001, moștenitorii sunt repuși în dreptul de acceptare a

moștenirii pentru bunul ce face obiectul Legii nr. 10/2001.

Curtea a constatat că

suprafața de teren pentru care s-a formulat notificare este de 5400 m.p., deci

suprafața de ½ din terenul dobândit de către S.P.M. împreună cu R.C., în

temeiul actului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 09 mai 1934. Din acest

înscris, rezultă că autorii apelanților reclamanți aveau în proprietate

suprafața de 5400 m.p., reprezentând ½ din dreptul dobândit în proprietate

împreună R.V.C., deoarece actul de vânzare-cumpărare, încheiat la data de 09

mai 1934, dovedește dobândirea în proprietate comună a unui ha de teren,

fiecare parte urmând să stăpânească câte ½, iar numitei S.P.M. îi

revenea ½ dinspre miazănoapte, succesorii acesteia fiind apelanții

reclamanți.

În această situație,

cererea de intervenție accesorie formulată în cauză de către intervenții C.M.,

B.V., S.E., P.V., Ș.M.F., P.P.C., M.A.T. și P.I., este neîntemeiată, deoarece

aceștia au ca autor pe R.V.C., care a dobândit ½ din hectarul cumpărat,

și care nu face parte din suprafața solicitată de către apelanții reclamanți

prin notificare.

Curtea a constatat că

prima instanță a obligat pârâtele să emită dispoziție motivată pentru suprafața

de 2156 m.p. teren, fără a lua în considerare actul autentificat sub nr. 4915

din 13 noiembrie 1937, cât și registrul agricol de la acea dată, din care

rezultă că suprafața deținută de autoarea apelanților reclamanților este de

5900 m.p.

Curtea a constatat că

întreaga suprafață pentru care apelanții reclamanți au calitatea de persoane

îndreptățite la restituire este de 3500 m.p., astfel cum a fost identificată de

către expertul O.G., iar, pentru această suprafață de teren, prima instanță a

stabilit valoarea despăgubirilor, cu toate că apelanții reclamanți au solicitat

trimiterea dosarului către C.C.S.D., în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Curtea a apreciat că,

în această cauză, sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

deoarece terenul nu poate fi restituit în natură, iar suprafața de 3500 m.p.

teren este deținută, prin privatizare, de către SC E.O. SA și SC E. SA. Prima

instanță a avut în vedere numai suprafața de 2156 m.p., în loc de suprafața de

3500 m.p., pentru care apelanții-reclamanți au calitatea de persoane îndreptățite

la măsuri reparatorii prin echivalent, și care a fost preluată de stat în mod

abuziv, 1344 m.p. fiind în continuare în posesia statului și urmând regimul

juridic al Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Împotriva acestei decizii,

a declarat recurs, în termen legal, pârâta D.G.F.P. Gorj, pentru S.R., prin M.F.P.,

solicitând admiterea recursului, casarea deciziei nr. 413 din 13 aprilie 2011

și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București.

În dezvoltarea

criticilor, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta a

arătat următoarele:

Instanța de apel a

încălcat formele de procedură, prevăzute, sub sancțiunea nulității de art. 105 alin.

(2) C. proc. civ., hotărârea fiind lovită de nulitate absolută. Astfel, instanța

de apel a pronunțat o hotărâre în contradictoriu cu S.R., fără a cita în cauză

reprezentantul legal al acestuia, respectiv M.F.P.

În acest sens sunt,

au fost invocate prevederile art. 25 din Decretul nr. 31/1954, potrivit cărora:

Statul este persoană juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în

nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații. El participă în astfel de

raporturi, prin M.F.P., afară de cazurile în care legea stabilește anume alte

organe în acest scop.

Mai mult, decizia a

fost comunicată greșit la sediul D.G.F.P. Gorj și corect ar fi fost ca decizia

sa fie comunicata la sediul M.F.P. din București, str. Apolodor, sector 5.

În același sens, s-a

învederat că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la calitatea

procesuală a S.R., reprezentat de M.F.P.

Analizând recursul

formulat, în raport de criticile menționate și dispozițiile legale relevante,

Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele

considerente:

Din examinarea

motivelor de recurs, ce nu au fost structurate în mod sistematic de către

recurentă și au fost întemeiate, în mod eronat, pe dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ., câtă vreme, pentru motivul de nulitate pretins, încadrarea ar fi

trebuit să se raporteze la dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., se

constată că recursul acesteia este nefondat, dintr-o dublă perspectivă.

Astfel, sub un prim

aspect, se constată că acest motiv nu a fost invocat prin intermediul apelului,

fiind invocat pentru prima dată în recurs, omisso medio, ceea ce este inadmisibil,

în considerarea naturii subsecvente a căii de atac a recursului, în raport cu

cea a apelului.

Dintr-un alt unghi,

constatându-se că S.R., prin M.F.P., nu a fost obligat în raportul juridic

dedus judecății, nu se poate invoca o vătămare procesuală a acestuia, prin

pretinsa nelegală citare a sa, în cauza dedusă judecății, ceea ce determină și

absența interesului în exercitarea căii de atac a recursului, care apare a fi

exercitat în mod formal, iar nu pentru realizarea unui interes legitim sau

apărarea unui drept subiectiv civil.

În acest context,

trebuie subliniat că, în cauză, pârâta D.G.F.P. Gorj nu a avut autonomie

procesuală, acționând pentru S.R., prin M.F.P., ce a fost citat pe tot

parcursul procesului și a avut posibilitatea exercitării recursului în ambele

cicluri procesuale, astfel încât i-au fost respectate acestuia ansamblul garanțiilor

procesuale ce constituie dreptul la un proces echitabil.

Pentru considerentele

expuse, constatând că nu este operant motivul de recurs, întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Gorj,

pentru S.R., prin M.F.P., împotriva deciziei nr. 413/ A din 13 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Gorj, pentru S.R., prin M.F.P.,

împotriva deciziei nr. 413/ A din 13 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 12 iunie 2012.