ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7606/2011

Asupra cauzei de față constată următoarele: După un prim ciclu procesual, Tribunalul Gorj prin Sentința civilă nr. 224 din 12 iulie 2010 a respins acțiunea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de reclamantul R.N. în contradictoriu cu pârâții W.C.C., B.R., Spitalul Județean Tg. Jiu, Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj, Ministerul Finanțelor Publice, Primăria Municipiului Tg. Jiu și Consiliul Județean Gorj. S-a reținut că petentul R.C. a solicitat instanței de judecată retrocedarea a două suprafețe de teren, una de 270 mp identificată de expert C.D. prin raportul de expertiză stat în Dosarul nr. 414/318/2007 și o altă suprafață de 98 mp ocupată de Spitalul Județean. Ca act doveditor al dreptului de proprietate al autorului s-a reținut contractul de vânzare-cumpărare prin care G.S.

vindea în 1928 lui E.H., autorul testamentar al reclamantului, una bucată de pământ situată în Tg. Jiu pe care îl avea cumpărătură de la G.M., o suprafață de teren de 1444,90 mp, lotul nr. 1, terenul având ca vecini str. G.M., moștenitorii lui C.M.D., N.Lct.Col.B., terenul Băncii Comerțului și A.A. Odată cu apariția Legii nr. 10/2001 petentul a formulat două notificări prin executorul judecătoresc T.S. Prima notificare, 9882/2002, prin care a solicitat restituirea în natură a suprafeței de 205 mp teren precum și echivalentul bănesc pentru suprafața de 650 mp, a fost soluționată prin Dispoziția nr. 656 din 4 noiembrie 2002 emisă de Spitalul Județean Gorj, dispunându-se respingerea acesteia. Plângerea formulată împotriva dispoziției a fost admisă de Tribunalul Gorj, prin Sentința civilă nr. 112 din 22 aprilie 2002. S-a reținut că petentul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent numai pentru suprafața de 650 mp în val.

de 1.383.590.000 RON; s-a respins cererea privind restituirea în natură a terenului de 205 mp. În urma apelului declarat împotriva Sentinței civile nr. 112 din 22 aprilie 2003 Curtea de Apel Craiova, prin Decizia nr. 99 din 6 februarie 2004 a reținut prin considerentele că este admisibil și capătul de cerere privind acordarea de măsuri reparatorii prin despăgubire și pentru suprafața de 250 mp. Deci petentului i s-au acordat despăgubiri prin echivalent pentru terenul care nu putea fi restituit în natură în suprafață de 900 mp, la care se adaugă suprafața de 650 mp deținută efectiv și ocupată de casa de locuit, anexe, garaj și gardurile despărțitoare. Față de actul din 1928, invocat de către petent în aplicarea Legii nr. 10/2001, petentul deține suprafața de 1550 mp față de aproximativ 1444,90 mp cât era prevăzut în actul din 1928, având în vedere că în 1928 pe teren nu se aflau construcții.

Petentul a solicitat, așa cum a precizat în dosarul instanței, să se dispună anularea Deciziei nr. 656 din 4 noiembrie 2002 emisă de Spitalul Județean, susținând că această decizie nu i-a fost comunicată, să se constate nulitatea absolută a actului de schimb întocmit la 25 martie 1960 între autoritățile administrative de atunci și pârâtul C.L. și prin care acesta primea din proprietatea statului 198 mp și i se lua în schimb pentru spital suprafața de 200 mp, terenul având o lățime de 6 ml la stradă. S-a concluzionat că Decizia nr. 656/2002 a făcut obiectul controlului judecătoresc. Prin cea de a doua notificare, 709 din 24 septembrie 2001, petentul a solicitat să fie despăgubit în natură pentru suprafața de 198 mp teren în Tg.

Jiu, precizând la acea dată că terenul se află în folosința dr. L.C. și pe care nu este nimic construit. A invocat procesul-verbal de schimb din 25 martie 1960 încheiat între fostele autorități administrative și L.C. prin care părțile au căzut de acord în sensul că L.C. ceda 200 mp teren necesar pentru alinierea curții spitalului și primea de la stat 198 mp. Cu privire la această notificare, făcându-se verificări instanța a reținut că prin dispoziție a fost respinsă cererea de restituire în natură pentru suprafața de 198 mp situată în Tg. Jiu, și pretins ocupată ca urmare a schimbului din 1960, cu motivarea că imobilul solicitat se află în folosința unei persoane fizice. Această dispoziție petentul a susținut că nu a cunoscut-o, motiv pentru care instanța a analizat temeinicia ei și a reținut că pentru suprafața de 198 mp teren petentul nu deține acte cu care să facă dovada dreptului de proprietate al autorului.

Actul din 1928 face dovada dreptului de proprietate pentru o suprafață de aproximativ 1444,90 mp. În raport de terenul pe care petentul îl deține efectiv și suprafața de teren pentru care i s-au acordat despăgubiri prin Sentința civilă nr. 112 din 22 aprilie 2003 și Decizia Curții de Apel Craiova nr. 99 din 6 februarie 2004, instanța a considerat că întreaga proprietate i-a fost restituită fie în natură, fie prin echivalent. Cererile privind constatarea nulității absolute a actului de schimb încheiat la 25 martie 1960 între Spitalul Tg. Jiu și L.C., autorul intimaților B.R. și W.C. și repunerea părților în situația anterioară, în sensul ca terenul să-i fie retrocedat în natură de persoana fizică L.C., iar moștenitorii acestuia să fie obligați să-i respecte proprietatea și să-i lase terenul în proprietate și posesie, au fost apreciate ca fiind nefondate.

S-a reținut că fiind vorba de o prescripție de lungă durată, de 30 de ani, nu mai are relevanță titlul pe care îl are posesorul, respectiv dacă se întemeiază sau nu pe un just titlu și o justă cauză, ci numai termenul de împlinire al prescripției de lungă durată. Or, termenul de începere a prescripției lungi a fost 25 martie 1960 și s-a împlinit la 25 martie 1990, interval în care oricând autorul reclamantului sau reclamantul puteau să cheme în judecată pe posesorul L.C. sau pe moștenitorii acestuia într-o acțiune în revendicare, neputându-se reține sub acest aspect că autorul reclamantului sau reclamantul au fost împiedicați în exercitarea unei acțiuni în revendicare sau a unei acțiuni care să împiedice suspendarea cursului prescripției.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul R.N. solicitând schimbarea acesteia, iar pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată. A menționat că notificarea aflată în Dosarul nr. 14381/2001 nu face obiectul prezentului proces, respectiv în litigiul de față nu s-a solicitat anularea Dispoziției nr. 656/2002 prin care a fost soluționată notificarea menționată. Cât privește dovada dreptului de proprietate a precizat că prin actul de vânzare-cumpărare din 1928 a fost dobândită suprafața de aprox. 1444 mp și încă 90 mp (total 1534 mp) și nu 1444,90 mp. Din care i s-a restituit anterior suprafață de 1325 mp teren. În condițiile în care din contractul de vânzare-cumpărare din 1928 rezultă că autorul său a deținut o suprafață de 1534 mp teren, a conchis că a rămas nerestituită o suprafață de 209 mp teren.

Cât privește capătul de cerere prin care s-a solicitat anularea procesului-verbal de schimb din 25 martie 1960 a susținut că în mod greșit a fost respins. Intimații pârâți W.C. și B.R. au depus întâmpinare în cauză prin care au solicitat respingerea apelului. Au invocat soluționarea greșită în cadrul dosarului de față a cererii privind constatarea nulității absolute a actului de schimb din 1960, calificată ca o cerere incidentală în raport cu cererea privind anularea dispoziției emisă în temeiul Legii nr. 10/2001. Această cerere trebuia disjunsă și soluționată separat, competența urmând a fi stabilită în funcție de valoarea imobilului potrivit dreptului comun. Referitor la aceeași cerere intimații pârâți au invocat prescripția dreptului la acțiune astfel cum acest drept a fost reglementat de art. 45 pct. 5 din Legea nr. 10/2001 și netimbrarea.

Referitor la fondul litigiului au precizat că apelantul reclamant a primit despăgubiri în natură și în echivalent pentru întreg imobilul deținut de autor. Curtea de Apel Craiova, prin Decizia nr. 463 din 9 decembrie 2010 a respins apelul ca nefondat reținând următoarele. Referitor la obiectul litigiului dedus judecății a constatat că prin precizarea de acțiune din 9 decembrie 2009, din dosarul tribunalului, s-a menționat expres că pentru retrocedarea terenului „este necesar în primul rând să se dispună anularea Deciziei nr. 656 din 4 noiembrie 2002". Astfel fiind în mod corect tribunalul a verificat în ce măsură această decizie emisă de Spitalul Județean Tg. Jiu prezintă sau nu relevanță în soluționarea cererii referitoare la restituirea suprafeței de 198 mp teren.

Apelantul reclamant nu a făcut în cursul soluționării litigiului de către instanța de fond, după 9 decembrie 2009, o precizare expresă cum că analizarea legalității Deciziei nr. 656/2002 nu mai face obiectul litigiului. În aceste condiții în mod corect instanța de fond s-a considerat învestită și cu o cerere referitoare la Decizia nr. 656/2002 și, pentru a respecta limitele învestirii, a procedat la analizarea acesteia. Cât privește interpretarea actului de vânzare-cumpărare din anul 1928 Curtea constată că prin acest act autorul apelantului reclamant a cumpărat „una bucată de pământ" care se învecina „cu str. G.M., moșt. C.M.D. și d-na N.Lct.Col.B., terenul Băncii Comerțului și d-na A.A.". Din modul în care este descris imobilul rezultă incontestabil că acesta a reprezentat o suprafață compactă de teren.

Cât privește întinderea suprafeței terenului în act s-a menționat că este de aproximativ „1444 și 90 mp, una mie patrusutepatruzecișipatru și nouzeci mp" Mențiunea referitoare la întinderea suprafeței nu poate fi interpretată decât în sensul că terenul măsura 1444,90 mp. Nu poate fi primită susținerea apelantului reclamant cum că terenul măsura 1444 plus 90 mp, câtă vreme terenul era o parcelă compactă, respectiv nu există indicii că ar fi fost vorba de două parcele și că una dintre acestea măsura 1444 mp iar a doua măsura 90 mp. Din suprafața totală menționată apelantul reclamant deține efectiv 496 mp teren (conform Sentinței civile nr. 122 din 22 aprilie 2003 a Tribunalului Gorj) și s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru 829 mp teren (prin Decizia civilă nr. 99 din 6 februarie 2004 a Curții de Apel Craiova).

Rezultă o suprafață totală de 1325 mp teren. Față de întinderea dreptului de proprietate menționată în actul de vânzare-cumpărare din 1928, apelantul reclamant mai face dovada dreptului pentru o suprafață de 80 mp. Această suprafață, însă, nu poate fi restituită în natură. Astfel cum a reținut și instanța de fond, în favoarea intimaților pârâți W.C.C. și B.R. operează prescripția achizitivă de lungă durată. În condițiile în care s-a stabilit că sunt îndeplinite, în favoarea intimaților pârâți, condițiile uzucapiunii de lungă durată, nu mai prezintă interes în cauză soluționarea capătului de cerere în constatarea nulității actului de schimb, cum corect a reținut și instanța de fond. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamantul R.N., în temeiul art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc.

civ., susținând că terenul de 198 mp nu a făcut obiectul Dispoziției nr. 656/2002 analizată de instanță în mod greșit. În motivarea recursului a mai arătat că în considerentele deciziei atacate instanța nu a motivat imposibilitatea restituirii diferenței de teren de 80 mp și a aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 10/2001 care prevăd acordarea despăgubirilor în situația în care imobilele nu se pot restitui în natură. De asemenea, s-a admis excepția uzucapiunii cu aplicarea greșită a legii, atitudinea sa neputând fi interpretată ca una de totală pasivitate. Recursul este fondat pentru motivele care succed. Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

nu va fi reținut întrucât această ipoteză, instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut, ar fi fost aplicabilă doar în situația în care s-ar fi analizat și constatat dreptul reclamantului asupra altui teren decât cel cerut, or, în situația de față apelul a fost respins și, respectiv nu i s-a dat nimic din ceea ce a cerut. Nu se poate reține nici critica potrivit căreia s-a dat ceea ce nu s-a cerut întrucât a fost analizată greșit Dispoziția nr. 656/2002. Este de menționat că instanța a analizat dispoziția menționată întrucât a fost învestită în acest sens prin precizarea la acțiune depusă la 9 decembrie 2009, prin care reclamantul a arătat că pentru restituirea terenului este necesar a se dispune anularea Dispoziției nr. 656/2002.

Cu privire la critica referitoare la constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani în favoarea intimaților B.R. și W.C. Pentru a respinge critica de apel aferentă, Curtea de apel a reținut că posesia exercitată în cauză, în perioada 25 martie 1060 - 25 martie 1990, a fost utilă, deci continuă, neîntreruptă, publică și sub nume de proprietar, așa cum prevede art. 1847 și urm. C. civ., situație de fapt ce nu mai poate fi reapreciată de instanța de recurs, față de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Soluționarea acestei critici a avut în vedere și proprietarul imobilului în perioada de referință, parte în litigiu, nesancționându-se de instanța de apel o pasivitate a recurentului sau a autorului său.

Vor fi reținute însă celelalte critici pentru următoarele considerente. Astfel cum se susține și în motivarea recursului, instanța de apel a reținut, în motivarea deciziei atacate, că reclamantul este îndreptățit la restituirea unei suprafețe de 80 mp teren și, cu toate acestea, respinge apelul fără nici o motivare, considerând, probabil, că acest aspect este irelevant pentru soluționarea corectă a cauzei. Este evident că această neconcordanță între considerentele și dispozitivul deciziei trebuie remediată pe calea recursului, motiv pentru care Înalta Curte va admite recursul, va stabili exact ce suprafață de teren se mai poate restitui reclamantului, din totalul de teren înscris în titlul de proprietate și va argumenta imposibilitatea restituirii acesteia în natură, astfel cum trebuia, în mod legal, să procedeze instanța de apel.

Legea nr. 10/2001 prevede restituirea în natură sau acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate de către stat cu condiția de a se proba existența dreptului de proprietate anterior preluării abuzive, ceea ce conduce la concluzia că reparația impusă de legea specială nu poate depăși întinderea dreptului de proprietate consfințit în titlul prezentat de persoana îndreptățită. În speță, conform titlului de proprietate din anul 1828, autorul reclamantului a deținut o suprafață de 1444,90 mp în orașul Tg. Jiu, astfel cum a stabilit instanța de apel, situație de fapt ce nu mai poate fi reanalizată în cauză din perspectiva art. 304 C. proc. civ. întrucât reaprecierea probelor nu mai este posibilă în recurs în urma abrogării pct. 11 al art. 304 C. proc.

civ. prin O.U.G. nr. 138/2000. Din totalul terenului s-a restituit reclamantului suprafața de 1325 mp, 496 mp în natură conform Sentinței civile nr. 122 din 22 aprilie 2003 a Tribunalului Gorj, iar pentru restul de 829 mp a primit măsuri reparatorii în echivalent potrivit Deciziei civile nr. 99 din 6 februarie 2004 a Curții de Apel Craiova. Rezultă că reclamantul mai are dreptul la restituirea unei suprafețe de 119,90 mp și nu 198 mp cum a susținut constant pe parcursul derulării procesului. Cum Legea nr. 10/2001 prevede expres că în situația în care imobilele nu se pot restitui în natură persoana îndreptățită are dreptul la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, recursul se va admite, se va modifica decizia atacată în tot, se va admite apelul reclamantului cu consecința admiterii în parte a acțiunii formulate în contradictoriu cu Primăria Tg.

Jiu constatându-se dreptul reclamantului la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent în condițiile legii speciale pentru suprafața de 119,90 mp. În temeiul art. 274 C. proc. civ. recurentul va fi obligat la plata sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată către intimații B.R. și W.C. dovedite cu chitanțele depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul R.N. împotriva Deciziei nr. 463 din 09 decembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Modifică decizia. Admite apelul declarat de reclamant împotriva Sentinței nr. 225 din 12 iulie 2010 a Tribunalului Gorj, secția civilă, pe care o schimbă în parte, în sensul că: Admite în parte acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu Primăria Municipiului Târgu Jiu. Constată dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru suprafața de teren de 119,90 mp. Menține restul dispozițiilor sentinței. Obligă pe recurentul R.N. la plata sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată către intimații W.C.

și B.R. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2011.