ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7606/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7606/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

După un prim ciclu procesual, Tribunalul Gorj

prin Sentința civilă nr. 224 din 12 iulie 2010 a respins acțiunea formulată în

temeiul Legii nr. 10/2001 de reclamantul R.N. în contradictoriu cu pârâții

W.C.C., B.R., Spitalul Județean Tg. Jiu, Direcția Generală a Finanțelor Publice

Gorj, Ministerul Finanțelor Publice, Primăria Municipiului Tg. Jiu și Consiliul

Județean Gorj.

S-a reținut că

petentul R.C. a solicitat instanței de judecată retrocedarea a două suprafețe

de teren, una de 270 mp identificată de expert C.D. prin raportul de expertiză

stat în Dosarul nr. 414/318/2007 și o altă suprafață de 98 mp ocupată de

Spitalul Județean. Ca act doveditor al dreptului de proprietate al autorului

s-a reținut contractul de vânzare-cumpărare prin care G.S. vindea în 1928 lui

E.H., autorul testamentar al reclamantului, una bucată de pământ situată în Tg.

Jiu pe care îl avea cumpărătură de la G.M., o suprafață de teren de 1444,90 mp,

lotul nr. 1, terenul având ca vecini str. G.M., moștenitorii lui C.M.D.,

N.Lct.Col.B., terenul Băncii Comerțului și A.A.

Odată cu apariția

Legii nr. 10/2001 petentul a formulat două notificări prin executorul

judecătoresc T.S. Prima notificare, 9882/2002, prin care a solicitat

restituirea în natură a suprafeței de 205 mp teren precum și echivalentul

bănesc pentru suprafața de 650 mp, a fost soluționată prin Dispoziția nr. 656

din 4 noiembrie 2002 emisă de Spitalul Județean Gorj, dispunându-se respingerea

acesteia. Plângerea formulată împotriva dispoziției a fost admisă de Tribunalul

Gorj, prin Sentința civilă nr. 112 din 22 aprilie 2002. S-a reținut că petentul

este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent numai pentru suprafața

de 650 mp în val. de 1.383.590.000 RON; s-a respins cererea privind restituirea

în natură a terenului de 205 mp. În urma apelului declarat împotriva Sentinței

civile nr. 112 din 22 aprilie 2003 Curtea de Apel Craiova, prin Decizia nr. 99

din 6 februarie 2004 a reținut prin considerentele că este admisibil și capătul

de cerere privind acordarea de măsuri reparatorii prin despăgubire și pentru

suprafața de 250 mp. Deci petentului i s-au acordat despăgubiri prin echivalent

pentru terenul care nu putea fi restituit în natură în suprafață de 900 mp, la

care se adaugă suprafața de 650 mp deținută efectiv și ocupată de casa de

locuit, anexe, garaj și gardurile despărțitoare.

Față de actul din

1928, invocat de către petent în aplicarea Legii nr. 10/2001, petentul deține

suprafața de 1550 mp față de aproximativ 1444,90 mp cât era prevăzut în actul

din 1928, având în vedere că în 1928 pe teren nu se aflau construcții.

Petentul a solicitat,

așa cum a precizat în dosarul instanței, să se dispună anularea Deciziei nr.

656 din 4 noiembrie 2002 emisă de Spitalul Județean, susținând că această

decizie nu i-a fost comunicată, să se constate nulitatea absolută a actului de

schimb întocmit la 25 martie 1960 între autoritățile administrative de atunci

și pârâtul C.L. și prin care acesta primea din proprietatea statului 198 mp și

i se lua în schimb pentru spital suprafața de 200 mp, terenul având o lățime de

6 ml la stradă. S-a concluzionat că Decizia nr. 656/2002 a făcut obiectul

controlului judecătoresc.

Prin cea de a doua

notificare, 709 din 24 septembrie 2001, petentul a solicitat să fie despăgubit

în natură pentru suprafața de 198 mp teren în Tg. Jiu, precizând la acea dată

că terenul se află în folosința dr. L.C. și pe care nu este nimic construit. A

invocat procesul-verbal de schimb din 25 martie 1960 încheiat între fostele

autorități administrative și L.C. prin care părțile au căzut de acord în sensul

că L.C. ceda 200 mp teren necesar pentru alinierea curții spitalului și primea

de la stat 198 mp.

Cu privire la această

notificare, făcându-se verificări instanța a reținut că prin dispoziție a fost

respinsă cererea de restituire în natură pentru suprafața de 198 mp situată în

Tg. Jiu, și pretins ocupată ca urmare a schimbului din 1960, cu motivarea că

imobilul solicitat se află în folosința unei persoane fizice.

Această dispoziție

petentul a susținut că nu a cunoscut-o, motiv pentru care instanța a analizat

temeinicia ei și a reținut că pentru suprafața de 198 mp teren petentul nu

deține acte cu care să facă dovada dreptului de proprietate al autorului. Actul

din 1928 face dovada dreptului de proprietate pentru o suprafață de aproximativ

1444,90 mp. În raport de terenul pe care petentul îl deține efectiv și

suprafața de teren pentru care i s-au acordat despăgubiri prin Sentința civilă

nr. 112 din 22 aprilie 2003 și Decizia Curții de Apel Craiova nr. 99 din 6

februarie 2004, instanța a considerat că întreaga proprietate i-a fost

restituită fie în natură, fie prin echivalent.

Cererile privind

constatarea nulității absolute a actului de schimb încheiat la 25 martie 1960

între Spitalul Tg. Jiu și L.C., autorul intimaților B.R. și W.C. și repunerea

părților în situația anterioară, în sensul ca terenul să-i fie retrocedat în

natură de persoana fizică L.C., iar moștenitorii acestuia să fie obligați să-i

respecte proprietatea și să-i lase terenul în proprietate și posesie, au fost

apreciate ca fiind nefondate. S-a reținut că fiind vorba de o prescripție de

lungă durată, de 30 de ani, nu mai are relevanță titlul pe care îl are

posesorul, respectiv dacă se întemeiază sau nu pe un just titlu și o justă

cauză, ci numai termenul de împlinire al prescripției de lungă durată. Or,

termenul de începere a prescripției lungi a fost 25 martie 1960 și s-a împlinit

la 25 martie 1990, interval în care oricând autorul reclamantului sau

reclamantul puteau să cheme în judecată pe posesorul L.C. sau pe moștenitorii

acestuia într-o acțiune în revendicare, neputându-se reține sub acest aspect că

autorul reclamantului sau reclamantul au fost împiedicați în exercitarea unei

acțiuni în revendicare sau a unei acțiuni care să împiedice suspendarea

cursului prescripției.

Împotriva sentinței a

declarat apel reclamantul R.N. solicitând schimbarea acesteia, iar pe fond

admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată. A menționat că notificarea

aflată în Dosarul nr. 14381/2001 nu face obiectul prezentului proces, respectiv

în litigiul de față nu s-a solicitat anularea Dispoziției nr. 656/2002 prin

care a fost soluționată notificarea menționată. Cât privește dovada dreptului

de proprietate a precizat că prin actul de vânzare-cumpărare din 1928 a fost

dobândită suprafața de aprox. 1444 mp și încă 90 mp (total 1534 mp) și nu

1444,90 mp. Din care i s-a restituit anterior suprafață de 1325 mp teren. În

condițiile în care din contractul de vânzare-cumpărare din 1928 rezultă că

autorul său a deținut o suprafață de 1534 mp teren, a conchis că a rămas

nerestituită o suprafață de 209 mp teren.

Cât privește capătul

de cerere prin care s-a solicitat anularea procesului-verbal de schimb din 25

martie 1960 a susținut că în mod greșit a fost respins. Intimații pârâți W.C.

și B.R. au depus întâmpinare în cauză prin care au solicitat respingerea

apelului. Au invocat soluționarea greșită în cadrul dosarului de față a cererii

privind constatarea nulității absolute a actului de schimb din 1960, calificată

ca o cerere incidentală în raport cu cererea privind anularea dispoziției emisă

în temeiul Legii nr. 10/2001. Această cerere trebuia disjunsă și soluționată

separat, competența urmând a fi stabilită în funcție de valoarea imobilului

potrivit dreptului comun. Referitor la aceeași cerere intimații pârâți au

invocat prescripția dreptului la acțiune astfel cum acest drept a fost

reglementat de art. 45 pct. 5 din Legea nr. 10/2001 și netimbrarea. Referitor

la fondul litigiului au precizat că apelantul reclamant a primit despăgubiri în

natură și în echivalent pentru întreg imobilul deținut de autor.

Curtea de Apel Craiova,

prin Decizia nr. 463 din 9 decembrie 2010 a respins apelul ca nefondat reținând

următoarele.

Referitor la obiectul

litigiului dedus judecății a constatat că prin precizarea de acțiune din 9

decembrie 2009, din dosarul tribunalului, s-a menționat expres că pentru

retrocedarea terenului „este necesar în primul rând să se dispună anularea

Deciziei nr. 656 din 4 noiembrie 2002". Astfel fiind în mod corect

tribunalul a verificat în ce măsură această decizie emisă de Spitalul Județean

Tg. Jiu prezintă sau nu relevanță în soluționarea cererii referitoare la

restituirea suprafeței de 198 mp teren. Apelantul reclamant nu a făcut în

cursul soluționării litigiului de către instanța de fond, după 9 decembrie

2009, o precizare expresă cum că analizarea legalității Deciziei nr. 656/2002

nu mai face obiectul litigiului. În aceste condiții în mod corect instanța de

fond s-a considerat învestită și cu o cerere referitoare la Decizia nr.

656/2002 și, pentru a respecta limitele învestirii, a procedat la analizarea

acesteia.

Cât privește

interpretarea actului de vânzare-cumpărare din anul 1928 Curtea constată că

prin acest act autorul apelantului reclamant a cumpărat „una bucată de

pământ" care se învecina „cu str. G.M., moșt. C.M.D. și d-na N.Lct.Col.B.,

terenul Băncii Comerțului și d-na A.A.". Din modul în care este descris

imobilul rezultă incontestabil că acesta a reprezentat o suprafață compactă de

teren. Cât privește întinderea suprafeței terenului în act s-a menționat că

este de aproximativ „1444 și 90 mp, una mie patrusutepatruzecișipatru și

nouzeci mp" Mențiunea referitoare la întinderea suprafeței nu poate fi

interpretată decât în sensul că terenul măsura 1444,90 mp. Nu poate fi primită

susținerea apelantului reclamant cum că terenul măsura 1444 plus 90 mp, câtă

vreme terenul era o parcelă compactă, respectiv nu există indicii că ar fi fost

vorba de două parcele și că una dintre acestea măsura 1444 mp iar a doua măsura

90 mp.

Din suprafața totală

menționată apelantul reclamant deține efectiv 496 mp teren (conform Sentinței

civile nr. 122 din 22 aprilie 2003 a Tribunalului Gorj) și s-a dispus acordarea

de măsuri reparatorii în echivalent pentru 829 mp teren (prin Decizia civilă

nr. 99 din 6 februarie 2004 a Curții de Apel Craiova). Rezultă o suprafață

totală de 1325 mp teren. Față de întinderea dreptului de proprietate menționată

în actul de vânzare-cumpărare din 1928, apelantul reclamant mai face dovada

dreptului pentru o suprafață de 80 mp. Această suprafață, însă, nu poate fi

restituită în natură.

Astfel cum a reținut

și instanța de fond, în favoarea intimaților pârâți W.C.C. și B.R. operează

prescripția achizitivă de lungă durată.

În condițiile în care

s-a stabilit că sunt îndeplinite, în favoarea intimaților pârâți, condițiile

uzucapiunii de lungă durată, nu mai prezintă interes în cauză soluționarea

capătului de cerere în constatarea nulității actului de schimb, cum corect a

reținut și instanța de fond.

Împotriva deciziei

instanței de apel a declarat recurs reclamantul R.N., în temeiul art. 304 pct.

6, 8 și 9 C. proc. civ., susținând că terenul de 198 mp nu a făcut obiectul

Dispoziției nr. 656/2002 analizată de instanță în mod greșit. În motivarea

recursului a mai arătat că în considerentele deciziei atacate instanța nu a

motivat imposibilitatea restituirii diferenței de teren de 80 mp și a aplicat

greșit dispozițiile Legii nr. 10/2001 care prevăd acordarea despăgubirilor în

situația în care imobilele nu se pot restitui în natură. De asemenea, s-a admis

excepția uzucapiunii cu aplicarea greșită a legii, atitudinea sa neputând fi

interpretată ca una de totală pasivitate.

Recursul este fondat

pentru motivele care succed.

Motivul de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu va fi reținut

întrucât această ipoteză, instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut, ar fi fost

aplicabilă doar în situația în care s-ar fi analizat și constatat dreptul

reclamantului asupra altui teren decât cel cerut, or, în situația de față

apelul a fost respins și, respectiv nu i s-a dat nimic din ceea ce a cerut.

Nu se poate reține

nici critica potrivit căreia s-a dat ceea ce nu s-a cerut întrucât a fost

analizată greșit Dispoziția nr. 656/2002.

Este de menționat că

instanța a analizat dispoziția menționată întrucât a fost învestită în acest

sens prin precizarea la acțiune depusă la 9 decembrie 2009, prin care

reclamantul a arătat că pentru restituirea terenului este necesar a se dispune

anularea Dispoziției nr. 656/2002.

Cu privire la critica

referitoare la constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiunea

de 30 de ani în favoarea intimaților B.R. și W.C.

Pentru a respinge

critica de apel aferentă, Curtea de apel a reținut că posesia exercitată în

cauză, în perioada 25 martie 1060 - 25 martie 1990, a fost utilă, deci

continuă, neîntreruptă, publică și sub nume de proprietar, așa cum prevede art.

1847 și urm. C. civ., situație de fapt ce nu mai poate fi reapreciată de

instanța de recurs, față de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Soluționarea acestei

critici a avut în vedere și proprietarul imobilului în perioada de referință,

parte în litigiu, nesancționându-se de instanța de apel o pasivitate a

recurentului sau a autorului său.

Vor fi reținute însă

celelalte critici pentru următoarele considerente.

Astfel cum se susține

și în motivarea recursului, instanța de apel a reținut, în motivarea deciziei

atacate, că reclamantul este îndreptățit la restituirea unei suprafețe de 80 mp

teren și, cu toate acestea, respinge apelul fără nici o motivare, considerând,

probabil, că acest aspect este irelevant pentru soluționarea corectă a cauzei.

Este evident că

această neconcordanță între considerentele și dispozitivul deciziei trebuie

remediată pe calea recursului, motiv pentru care Înalta Curte va admite

recursul, va stabili exact ce suprafață de teren se mai poate restitui reclamantului,

din totalul de teren înscris în titlul de proprietate și va argumenta

imposibilitatea restituirii acesteia în natură, astfel cum trebuia, în mod

legal, să procedeze instanța de apel.

Legea nr. 10/2001

prevede restituirea în natură sau acordarea măsurilor reparatorii pentru

imobilele preluate de către stat cu condiția de a se proba existența dreptului

de proprietate anterior preluării abuzive, ceea ce conduce la concluzia că

reparația impusă de legea specială nu poate depăși întinderea dreptului de proprietate

consfințit în titlul prezentat de persoana îndreptățită.

În speță, conform

titlului de proprietate din anul 1828, autorul reclamantului a deținut o

suprafață de 1444,90 mp în orașul Tg. Jiu, astfel cum a stabilit instanța de

apel, situație de fapt ce nu mai poate fi reanalizată în cauză din perspectiva

art. 304 C. proc. civ. întrucât reaprecierea probelor nu mai este posibilă în

recurs în urma abrogării pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr.

138/2000.

Din totalul terenului

s-a restituit reclamantului suprafața de 1325 mp, 496 mp în natură conform

Sentinței civile nr. 122 din 22 aprilie 2003 a Tribunalului Gorj, iar pentru

restul de 829 mp a primit măsuri reparatorii în echivalent potrivit Deciziei

civile nr. 99 din 6 februarie 2004 a Curții de Apel Craiova.

Rezultă că

reclamantul mai are dreptul la restituirea unei suprafețe de 119,90 mp și nu

198 mp cum a susținut constant pe parcursul derulării procesului.

Cum Legea nr. 10/2001

prevede expres că în situația în care imobilele nu se pot restitui în natură

persoana îndreptățită are dreptul la acordarea măsurilor reparatorii prin

echivalent, recursul se va admite, se va modifica decizia atacată în tot, se va

admite apelul reclamantului cu consecința admiterii în parte a acțiunii

formulate în contradictoriu cu Primăria Tg. Jiu constatându-se dreptul

reclamantului la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent în condițiile

legii speciale pentru suprafața de 119,90 mp.

În temeiul art. 274

C. proc. civ. recurentul va fi obligat la plata sumei de 1000 RON cheltuieli de

judecată către intimații B.R. și W.C. dovedite cu chitanțele depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamantul R.N. împotriva Deciziei nr. 463 din 09 decembrie 2010 a

Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Modifică decizia.

Admite apelul

declarat de reclamant împotriva Sentinței nr. 225 din 12 iulie 2010 a

Tribunalului Gorj, secția civilă, pe care o schimbă în parte, în sensul că:

Admite în parte

acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu Primăria Municipiului

Târgu Jiu.

Constată dreptul

reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Titlului VII

din Legea nr. 247/2005 pentru suprafața de teren de 119,90 mp.

Menține restul

dispozițiilor sentinței.

Obligă pe recurentul

R.N. la plata sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată către intimații W.C. și

B.R.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 octombrie 2011.