ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1065/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 355 din 20 februarie 2008 data de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active ca neîntemeiată și s-a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamantul are legitimare procesuală activă având în vedere că este titularul raportului juridic dedus judecății, respectiv a formulat notificare, soluționată prin dispoziția contestată prin prezenta acțiune. Pe fondul cauzei s-a constatat că reclamantul a solicitat restituirea suprafeței de 800 m.p. teren aflat în localitatea Cornetu, arătând că terenul i-a fost preluat de către stat terenul pentru construirea școlii în anul 1957, dar din verificarea fișelor registrului agricol depus la dosarul cauzei rezultă că pe perioada anilor 1956 - 1958 suprafețele deținute de către autorul reclamantului au rămas neschimbate.

De asemenea, conform relațiilor comunicate de P.C. Cornetu rezultă că P.G., autorul reclamantului, s-a înscris în C.A.P. Cornetu cu suprafața cu care figura în registrul agricol pe anii 1959 - 1963, respectiv 2,05 ha conform cererii acestuia de înscriere în cap și din registrul agricol 1959 - 1963, aceasta făcându-se în anul 1961 și nu în anul 1962 așa cum reiese din aceeași fila registrului agricol pe anii 1959 – 1963 unde la anul 1962 nu mai apare nici o suprafață. Suprafața totală restituită în baza Legii nr. 18/1991 a fost de 2,02 ha pentru P.Șt. și 0,56 ha pentru sora acestuia B.M. conform Titlurilor de proprietate nr. 36949/1997 și 36577/1997 care s-au atașat în copie. Din suprafața inițială de 2080 m.p.

a autorului P.G., moștenitorii acestuia P.Șt. și B.M. dețin în proprietate suprafața totală de 1253 m.p. respectiv 553 m.p. B.M. și 700 m.p. P.Șt., iar în schimbul diferenței de 737 m.p. teren preluat de la C.A.P. pentru edificarea școlii reclamantului P.Șt. i-a fost atribuit un alt teren în intravilanul comunei Cornetu, str. Lalelelor, în suprafață de 7095 m.p. pe care acesta l-a preluat în posesie și proprietate și pe care are edificată locuința proprietate personală. Instanta retine ca din coroborarea acestor date rezultă că terenul în cauză a fost preluat de stat, dar nu de la fostul proprietar care s-a înscris în C.A.P. Cornetu cu tot terenul, ci direct de la C.A.P. Cornetu. Față de aceste considerente, tribunalul a constatat că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului reclamantului asupra suprafeței solicitate, alta decât cea pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate conform procedurii Legii nr. 18/1991.

Reclamantul P.Șt. a formulat apel si împotriva acestei ultime sentințe, iar prin decizia civilă nr. 826 din 11 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat. Pentru a pronunța aceasta decizie, Curtea a reținut în esență următoarele: Este adevărat că prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la dat de 02 martie 1927, autorul apelantului, G.B.P., a cumpărat de la B.I.P. un loc de casă cu „una casă și pătul… locul fiind în suprafață de zece prăjini adică 2080 m.p. situat în vatra satului Cornetu, vecini la răsărit cu C.B.I.P., la apus L.F.D., la miază-noapte șoseaua Alexandriei și la miază-zi cu P.M.”. Cu toate acestea, autorul apelantului figura în registrele agricole atât pe anii 1956 – 1957 – 1958 cât și pe anii 1959 – 1960 - 1961 cu o suprafață de 0,10 ha teren din categoria curți și clădiri și nu cu suprafața dobândită în proprietate prin actul juridic sus amintit.

Pe de altă parte, astfel cum rezultă din cererea numitului P.B.G., acesta a intrat în C.A.P. cu suprafața de 2,05 ha, înscrisă în registrul agricol. Verificând registrele agricole pe anii 1959 – 1963 se constată că ultima mențiune a suprafețelor cu care autorul apelantului figura înregistrat este din anul 1961, iar suprafața era de 2,46 ha. Or, prin titlul de proprietate nr. 36949 din 29 iulie 1997, apelantului i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 2,020 ha, în calitate de moștenitor al defunctului P.G. Din această suprafață, apelantul a primit o suprafață de 1327 m.p. în intravilan, categoria curți construcții. Pe de altă parte, astfel cum rezultă și din susținerea apelantului chiar din motivele de apel, din suprafața de 2080 mp dobândită în proprietate de către P.G.

în anul 1927, acesta a vândut numitei B.M. (sora apelantului) suprafața de 553 m.p. Data când a intervenit această vânzare nu rezultă din nici un înscris de la dosar însă, astfel cum rezultă din registrele agricole pe anii 1956 - 1961, B.M. figura înregistrată cu teren în suprafața de 0,55 ha încă din anul 1956, pentru care i-a și fost eliberat titlul de proprietate nr. 36577 din 27 iunie 1997. Însumând cele două suprafețe reconstituite prin cele două titluri de proprietate (1327 m.p. și 550 m.p.) și având în vedere susținerea apelantului în sensul că terenul în suprafață de 553 m.p. a fost cumpărată de sora sa din suprafața de 2080 m.p. menționată în contractul de vânzare-cumpărare din anul 1927, rezultă că moștenitorilor lui P.B.G.

li s-a restituit în temeiul Legii nr. 18/1991 o suprafață totală de 1880 m.p., diferența de 200 m.p. putând reprezenta cota de reducere legală. Pentru aceste argumente nu pot fi reținute concluziile raportului de expertiză, în care se arată că diferența de teren ce nu a fost reconstituită prin cele două titluri de proprietate este de 1020 m.p. Prin urmare, instanța de apel a apreciat că, atâta vreme cât terenul ce a aparținut autorului apelantului a fost restituit în temeiul Legii nr. 18/1991, devin incidente dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare nu intră sub incidența acestei legi.

Este adevărat că suprafețele din intravilan, menționate în cele două titluri de proprietate, nu au fost reconstituite pe vechile amplasamente, astfel cum recunoaște și intimata, însă această împrejurare nu poate da legitimare apelantului-contestator la restituire și în temeiul Legii nr. 10/2001. În ceea ce privește susținerile apelantului-contestator în sensul că suprafața de 800 m.p. a fost preluată de către stat în mod abuziv de la autorul său în anul 1960, în vederea construirii școlii generale, aceasta nu este susținută de nici o dovadă din dosar, ci dimpotrivă este contrazisă de procesul-verbal din 29 mai 1961, din care rezultă că terenul pe care a fost edificată școala a fost preluat de la G.A.C.S.R., în baza unui schimb, și nu de la autorul apelantului.

Pe de altă parte, suprafețele cu care autorul apelantului figura înscris în registrele agricole pentru anii 1956 – 1961 au rămas neschimbate până la momentul intrării acestuia în C.A.P., care s-a produs în anul 1961, în raport de faptul că în registrul agricol pentru anul 1962 nu mai este înscrisă nici o suprafață de teren pe numele lui P.G. Prin decizia civilă nr. 1927 din 22 martie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis recursul declarat de reclamant împotriva acestei ultime decizii nr. 826/2008 a Curții de Apel București, a fost casată decizia recurată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță, fiind reținute aceleași considerente ca și în decizia civilă nr. 9133 din 10 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În rejudecarea apelului, au fost administrate înscrisuri. Soluționând apelul formulat de reclamantul P.Șt., în baza art. 296 C. proc. civ., instanța a reținut în ce privește chestiunea invocată de intimată, legat de lipsa calității procesuale active a reclamantului, motivat prin aceea că acesta ar fi renunțat la moștenirea tatălui său conform certificatului de moștenitor S 269/1978, următoarele: Într-adevăr, astfel cum rezultă din acest certificat de moștenitor reclamantul P.Șt. a renunțat în mod expres la moștenirea de pe urma defunctului P.G. prin declarația de renunțare înregistrată sub nr. 362 din 23 martie 1978. Faptul că această declarație este una de renunțare a moștenirii, rezultă cu certitudine din faptul că ea este înscrisă ca atare în registrul special de renunțare la moștenirii, copia acestui registru fiind înaintată instanței de către C.N.P.

București, ca și din coroborarea datei acestei declarații, 23 martie 1978 cu data decesului defunctului P.G. 8 decembrie 1977, mai exact această declarație a fost dată înăuntrul termenului de acceptare a moștenirii, deci nu putea constitui, astfel cum susține apelantul o simplă declarație prin care să se arate că P.Șt. este străin de moștenire, pentru ca nu a acceptat moștenirea (ca în cazul unei declarații data după împlinirea termenului de opțiune succesorală când succesibilul nu declară propriu zis că renunță la moștenire, ci doar arată că nu a acceptat în termen moștenirea ). În raport de acest certificat de moștenitor, instanța de apel a constatat corectă susținerea intimatei P. Cornetu, conform căreia reclamantul nu este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001, în raport de dispozițiile art. 3 și 4 din această lege.

Astfel, s-a apreciat că aceleași rațiuni care au justificat pronunțarea deciziei în interesul legii nr. 11 din 5 februarie 2007 de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a stabilit că în aplicarea dispozițiilor art. 8 și 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, beneficiază de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii numai moștenitorii care nu au acceptat succesiunea, iar nu și cei care au renunțat la moștenire, sunt valabile și în contextul Legii nr. 10/2001. Ca atare s-a reținut că nu există nici o justificare pentru adoptarea unei soluții diferite în contextul Legii nr. 10/2001, nici în raport de modul de redactare a textelor art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001 comparativ cu art. 8 și 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, după cum nu există nici o justificare pentru asemenea diferență de tratament, nici în raport de caracterul acestor două legi reparatorii.

Așadar, având în vedere caracterul indivizibil al actului de opțiune succesorală, ca și caracterul irevocabil și retroactiv al renunțării la moștenire, Curtea constată că într-adevăr în raport de certificatul de moștenitor S 269/1978 reclamantul apare ca fiind persoană care nu beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001. Aceasta nu este insa o chestiune care să țină de calitatea procesuală activă a reclamantului în cauză, astfel cum a susținut intimata, ci de însuși fondul cauzei. Instanța de apel a reținut că reclamantul are calitate procesuală activă în prezenta cauză care are drept obiect contestație împotriva dispoziției nr. 286 din 17 iunie 2002, în raport de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, întrucât el este persoana care a formulat notificarea soluționată prin această dispoziție, însă calitatea sa de succesibil renunțător influențează îndreptățirea sa la măsuri reparatorii, ceea ce constituie însuși fondul cauzei.

S-a mai reținut că prin decizia civilă nr. 394 din 24 octombrie 1994 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, s-a constatat că P.Șt. și B.M. în calitate de fii sunt moștenitori ai defunctului P.B.G., aceasta în pofida certificatului de moștenitor S 269 din 23 martie 1978. Prin această decizie se soluționează cererea reclamanților P.Șt. și B.M. prin care aceștia, reclamând calitatea de moștenitori ai defunctului P.B.G., solicitau anularea unei hotărâri a Comisiei Județene de Aplicare a Legii nr. 18/1991, prin care pentru suprafața de 575 m.p. teren intravilan care a aparținut defunctului P.B.G., s-a reconstituit dreptul de proprietate în persoana numitului P.C.G., care s-a prevalat de acest certificat de moștenitor.

Așadar, prin această decizie, s-a stabilit că P.Șt. are calitatea de moștenitor al defunctului său tată, chiar dacă în certificatul de moștenitor în discuție apare ca renunțător. Față de aceasta decizie, s-a apreciat că în cauză chestiunea calității reclamantului de succesor în drepturi al autorului sau P.B.G. trebuie surmontată, aceasta având în vedere necesitatea asigurării unei judecăți care să nu infirme cele stabilite în mod irevocabil intr-o alta judecată, printr-o hotărâre judecătorească care se bucura de prezumția de veridicitate, de aceea instanța de apel a examinat pretenția reclamantului, din perspectiva celorlalte condiții legale pentru obținerea măsurilor reparatorii în contextul Legii nr. 10/ 2001. Astfel, s-a constatat că prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la dat de 02 martie 1927 autorul apelantului, G.B.P., a cumpărat de la B.I.P.

un loc de casă cu „una casă și pătul … locul fiind în suprafață de zece prăjini adică 2080 m.p. situat în vatra satului Cornetu, vecini la răsărit cu C.B.I.P., la apus L.F.D., la miază-noapte șoseaua Alexandriei și la miazăzi cu P.M”. Autorul apelantului a figurat în registrele agricole pe toata perioada anilor 1956 - 1961 cu o suprafață totala de 2,05 ha. teren, din care 0,10 ha teren din categoria curți și clădiri. La nivelul anului 1961 exista in registrul agricol mențiunea că acesta figura cu suprafața totala de teren de 2,46 ha., din care 0,10 ha. teren curți. Prin cererea de intrare in C.A.P. depusa de P.B.G., acesta a intrat în C.A.P. cu toata suprafața înscrisă în registrul agricol. Instanța de apel a verificat la termenul din data de 29 iunie 2010 originalul acestei cereri de înscriere în C.A.P.

și registrul în care este cusută și verificările au relevat imposibilitatea determinării datei exacte a acestei cereri, datorată lipsei oricărei mențiuni pe această cerere sau în registrul în care este ținută referitoare la data cererilor astfel cusute. Nu exista pe cerere mențiunea suprafeței exacte cu care P.B.G. a intrat în C.A.P., singura referire făcută pe cerere este „cu suprafața înscrisă în registrul agricol”. Ultima mențiune a suprafețelor cu care autorul apelantului figura înregistrat este din anul 1961, iar după anul 1961 autorul apelantului nemai figurând cu nicio suprafață de teren în registrul agricol. În aceste condiții, coroborând cererea de înscriere în C.A.P. cu mențiunile din registrul agricol, rezulta ca înscrierea în C.A.P.

a autorului apelantului s-a făcut cândva în anul 1961, această înscriere făcându-se pentru toata suprafața cu care acesta figura înscris. Aceasta concluzie se deduce fata de faptul ca astfel este formulata cererea de înscriere în C.A.P. și față de faptul că după anul 1961 acesta nu mai figura înscris cu nicio suprafață de teren in registrul agricol. În cauza prezenta apelantul contestator solicita restituirea suprafeței de 800 m.p. teren intravilan, susținând ca această suprafață nu face parte din cea preluata de C.A.P., ci a fost preluată anterior, pentru construirea scolii din comună. Instanța de apel a reținut că însuși apelantul contestator nu cunoaște prea bine situația terenului în discuție, pentru că dacă inițial prin cererea de chemare în judecată și susținerile făcute în faza primei judecăți la instanța de fond și în faza apelului împotriva sentinței nr. 396/2003 a susținut că întregul teren de 2080 m.p.

i-a fost preluat autorului său, cândva în anul 1957, ulterior, începând cu recursul declarat în primul ciclu procesual, apelantul revine si susține că doar o parte (circa jumătate) din terenul de 2080 m.p. i-a fost preluat in acest mod autorului sau, iar aceasta în primăvara anului 1960. Reclamantul nu cunoaște prea bine situația terenului în discuție întrucât pe parcursul procesului a făcut referire constant la suprafața de 2080 m.p., exact cât erau menționați în contractul de vânzare cumpărare din 1927, neaducând la cunoștință instanței faptul că pentru aprox. 600 m.p. operase un transfer de proprietate de la autorul său către numita B.M., care a și figurat în registrul agricol în perioada 1956 - 1961 cu această suprafață și căreia i-a fost restituită această suprafață, conform Legii nr. 18/1990 prin titlul de proprietate nr. 36577/1997.

S-a constatat că aceste susțineri ale apelantului, în sensul că suprafața în discuție în cauză i-a fost preluată anterior înscrierii în C.A.P. (și nu de către C.A.P., ca urmare a acestei înscrieri în C.A.P.) nu pot fi primite, nerezultând aceasta din nicio probă administrată în cauză. Astfel, pe de o parte, in perioada 1957 - 1961 nu exista nicio diminuare a suprafețelor înscrise în registrul agricol pe numele autorului apelantului, care sa confirme faptul că anterior cooperativizării (mai exact anterior înscrierii în C.A.P. care a avut loc in anul 1961) ar fi fost preluată vreo suprafață de teren de la autorul reclamantului. Pe de altă parte, reține instanța de apel că nu există nici un temei pentru a fi primită susținerea reclamantului conform căreia, această suprafață de 2080 m.p.

ar fi fost excedentară celei înscrise în registrul agricol de 2,05 ha teren. S-a mai reținut că reclamantul susține că suprafața de 2080 m.p. teren în discuție, care a fost preluată în anul 1960 pentru construirea școlii (integral sau parțial) este alta decât cele înscrise în registrul agricol și că doar cele înscrise în registrul agricol au fost preluate de C.A.P. și reconstituite conform Legii nr. 18/1991. Or, aceasta idee, că suprafața obiect al prezentei cauze nu ar fi fost cuprinsă și nu ar fi fost menționată în registrul agricol, nu are nici un sprijin probatoriu în cauză, neexistând nici un temei pentru a considera in acest fel. S-au solicitat P. Cornetu toate actele referitoare la suprafața afectată școlii din comună și la construcția acestei școli și din ele rezultă următoarele: Conform procesului - verbal din 29 mai 1961, suprafața de teren afectată construcției școlii a fost constituită în felul următor: Suprafața de 4154 m.p.

situată în vatra satului pe șoseaua națională București – Alexandria, cu vecini la N-E: proprietatea P.C. și G.S.R. este cedată de către G.S.R. către S.P.C. Cornetu pentru construirea școlii, cu mențiunea că școala va ocupa o suprafață de teren totală de 6354 m.p., restul de 2200 m.p. făcând parte din proprietatea S.P.C. Cornetu. Conform adresei depusă la dosar 15713/3/2007 al T.B., emisă de C.P.C. Cornetu, se face referire la același proces – verbal din 29 mai 1961 înregistrat sub nr. 864 din 30 mai 1961 și se comunică faptul că această suprafață totală de 6354 m.p. este pusă la dispoziție S.P.R. V.I. Lenin pentru construirea școlii. S-a depus la dosar și avizul nr. 159 din 3 iunie 1961 referitor la adaptarea proiectului de construcție al școlii, proiect aflat în faza de studiu tehnico – economic și de amplasament, precum și autorizația de construcție nr. 110/ C din 7 iunie 1961, prin care se autorizează construcția școlii în discuție.

Aceste documente confirmă faptul că, construcția școlii a început cel mai devreme în a doua parte a anului 1961, toate documentele menționate care vizau la acel moment proiectul scolii fiind datate la mijlocul anului 1961, iar amplasarea acesteia s-a făcut pe un teren care provenea de la G.S.R. și din așa-zisa rezervă a S.P.C. Cornetu. Reclamantul a susținut, astfel cum s-a arătat mai sus, ca terenul în litigiu nu era cuprins in suprafețele menționate in registrul agricol, ca a fost preluat in anul 1960 direct de stat si nu a fost preluat de C.A.P. Față de cele expuse instanța de apel a reținut că în cuprinsul procesului - verbal din 29 mai 1961, se menționează vecinătățile suprafeței de 4154 m.p.

cedată de G.S.R. pentru construirea școlii, astfel: situată în vatra satului pe șoseaua națională București – Alexandria, cu vecini: la NV Șoseaua București- Alexandria, la N-E: proprietatea P.C. și G.S.R., la SE cu proprietatea S.P.C. Cornetu, la SV cu proprietatea P.G. si G.S.R. Or, comparând aceste vecinătăți cu cele indicate in contractul de vânzare-cumpărare din 02 martie 1927 prin care autorul apelantului, G.B.P., a dobândit proprietatea celor 2080 m.p. teren in discuție (vecinătăți menționate astfel: la răsărit cu C.B.I.P., la apus L.F.D., la miază-noapte șoseaua Alexandriei și la miazăzi cu P.M.), rezulta următoarele: vecinătatea la est cu P.C. coincide; coincide de asemenea si vecinătatea la nord constituita dintr-un reper fix, anume Șoseaua București Alexandria.

Se reține și vecinătatea la vest a terenului cedat de G.S.R. indicată în procesul verbal din 29 mai 1961, anume proprietatea lui P.G. Aceste vecinătăți conduc la concluzia ca la acel moment, data procesului verbal din 29 mai 1961, suprafața de teren cuprinsă între proprietatea lui P.G. si a numitului P.C. cu deschidere la Șoseaua București Alexandria se afla în deținerea G.S.R. Așadar, suprafața de teren aflata in continuarea terenului deținut de P.G., de-a lungul Șoselei București Alexandria, până la proprietatea numitului P.C., a fost cedată de G.S.R. pentru construcția scolii, fiind deci la acel moment în deținerea G.S:R. Or, aceasta este exact suprafața autorului reclamantului, astfel cum este ea menționată în contractul de vânzare-cumpărare din 02 martie 1927, ceea ce confirma ca aceasta suprafața a fost preluata de C.A.P.

(G.S.R.) de la autorul reclamantului, iar nu în alt mod. Apelantul însuși face referire la compararea vecinătăților din actul de vânzare-cumpărare din anul 1927 cu vecinătățile din procesul verbal din anul 1961, susținând însă că aceasta comparare relevă că terenul a fost preluat de fostul S.P. Apelantul prezintă însă lucrurile inexact, căci vecinătățile indicate în procesul verbal din anul 1961 sunt pentru terenul cedat de G.S.R., iar nu pentru terenul de 2.200 m.p. cedat de S.P. În concluzie, pe baza tuturor acestor probe,instanța de apel a reținut că preluarea terenului în discuție s-a făcut inițial in anul 1961 de la autorul reclamantului de către G.S.R., iar nu în alt mod, direct de către stat . Terenul în cauză a fost preluat pentru construirea școlii generale nu de la fostul proprietar, ci de la G.S.R.

Așa fiind, în cauză devin incidente dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, conform cărora nu cad sub incidenta acestei legi terenurile al căror regim juridic a făcut obiectul Legii nr. 18/1991. Acest teren a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, în condițiile art. 8 din Legea nr. 18/1991, aceasta lege vizând atât terenurile aduse de membrii cooperatori în cooperativele de producție, cât și terenurile preluate în orice mod de către acestea. Așadar, nu prezintă relevanță dacă terenul în discuție a fost adus in cooperativa ca urmare a cererii de înscriere in C.A.P. făcută de autorul reclamantului, sau a fost preluat in alt mod de către C.A.P., oricum regimul lui juridic a făcut obiectul Legii nr. 18/1991.

Cert este ca terenul a fost preluat de la autorul reclamantului de către G.S.R., iar ulterior se afla la nivelul anului 1961 în deținerea G.S.R., care l-a cedat pentru construirea scolii ca atare, drept parte a patrimoniului sau, situație in care nu cade sub incidența Legii nr. 10/2001. Prin titlul de proprietate nr. 36949 din 29 iulie 1997 emis conform Legii nr. 18/1991 apelantului i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 2,020 ha, în calitate de moștenitor al defunctului P.G. Din această suprafață, apelantul a primit o suprafață de 1327 m.p. în intravilan - categoria curți construcții, 627 m.p. pe vechiul amplasament în comuna Cornetu și 700 m.p. în Mihăilești. I s-a mai reconstituit reclamantului suprafața de 6395 m.p.

tot în intravilan. De asemenea, a fost restituită sorei apelantului suprafața de 553 m.p. teren intravilan, prin titlul de proprietate nr. 36577 din 27 iunie 1997 emis conform Legii nr. 18/1991. Însumând suprafețele reconstituite prin cele două titluri de proprietate și având în vedere susținerea apelantului în sensul că terenul în suprafață de 553 m.p. a fost cumpărat de sora sa din suprafața de 2080 m.p. menționată în contractul de vânzare-cumpărare din anul 1927, rezultă că moștenitorilor lui P.B.G. li s-a restituit în temeiul Legii nr. 18/1991 o suprafață totală intravilană de 1880 m.p., ca și o alta suprafață intravilană de 6395 m.p. ceea ce constituie, ținând seama și de cota de reducere legală aplicată, conform relațiilor comunicate de P. Cornetu, o restituire integrală a suprafeței cu care autorul reclamantului figura înscris în registrul agricol.

Instanța de apel a reținut că nu exista nici un temei pentru a se considera ca aceasta suprafața de 2080 m.p. cumpărată în anul 1927 este excedentara celei înscrise in registrul agricol. În ce privește susținerile apelantului că suprafața de 700 m.p. teren intravilan a fost reconstituită în considerarea terenului intravilan deținut de autorul său în comuna Mihăilești, s-a constatat că autorul reclamantului nu figura in registrul agricol cu teren categoria curți și clădiri în Mihăilești, ci doar în comuna de reședință, în comuna Mihăilești acesta figurând cu teren arabil și vii în total suprafața de 0,67 ha. Mai susține apelantul că „suprafața de 800 m.p. pe care o solicita nu trebuia confundată întrucât nu a apărut în registrele agricole decât cu 0,10 ha față de cei 2080 deținuți prin act autentic, iar din cei 0,10 reclamantul a primit pe același amplasament 627 m.p.”.

Menționarea în registrul agricol doar a suprafeței de 0,10 m.p. teren curți și construcții, față de 2080 mp. cât apare înscris in actul din anul 1927 nu poate conduce la concluzia că diferența de la 2080 m.p. la 0,10 ha. nu a fost menționată în registrul agricol, un asemenea raționament fiind lipsit de suport logic și probatoriu, ci mai degrabă poate conduce la ideea că această diferență a fost înscrisă în registrul agricol cu altă categorie de folosință, respectiv ca teren arabil. De altfel, se constată că și la momentul acestei susțineri (al doilea apel declarat în cauză de către reclamant) apelantul insistă în a întreține confuzia cu privire la întinderea suprafeței, pentru că iarăși face referire la suprafața de 2080 m.p.

care ar fi trebuit (susține apelantul) să figureze înscrisă pe numele autorului sau, când de fapt în mod cert acesta înstrăinase către B.M. deja suprafața de 550 m.p. încă anterior anului 1956, când aceasta apare înscrisă în registrul agricol. Prin urmare, s-a constatat că, atâta vreme cât terenul ce a aparținut autorului apelantului a făcut obiectul Legii nr. 18/1991 si a fost de altfel restituit în temeiul Legii nr. 18/1991, devin incidente dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Faptul că suprafețele din intravilan, menționate în cele două titluri de proprietate, nu au fost reconstituite integral pe vechile amplasamente nu îndreptățește pe apelant la restituire și în temeiul Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul P.Șt. solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului, astfel cum a fost formulat și pe cale de consecință a se admite acțiunea în sensul anulării dispoziției nr. 286/2001 emisă de Primăria Cornetu cu retrocedarea terenului revendicat pe vechiul amplasament. Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte: Astfel, se susține că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii, încălcându-se și recomandările obligatorii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție date prin decizia civilă nr. 1927/2010, apreciind eronat și aspectele legate de situația juridică și de fapt a imobilului din litigiu.

Se mai susține că a fost interpretat eronat și procesul verbal din 29 mai 1961 al Primăriei Cornetu confundându-l cu un titlu de proprietate al statului, întrucât instanța nu a observat că suprafața de 4154 m.p. la care G.S.R. renunță în folosul S.P. Cornetu pentru construcția școlii, este o suprafață de teren pe care G.S.R. Cornetu o deținea fără să fi făcut dovada vreunui titlu de proprietate. Din această perspectivă, se susține că instanța de apel nu a cercetat modalitatea în care s-a ajuns ca G.S.R. și S.P. Cornetu,să devină proprietari de teren între două proprietăți ce aveau hotar comun în anul 1927. Astfel, recurentul susține că se referă la proprietatea lui P.D.G. care se învecina pe hotarul de est cu proprietatea lui C.B.I.P., conform actului de vânzare – cumpărare din 1927, vecinătățile nu mai corespund în anul 1961, conform procesului verbal din 29 mai 1961, depus de primărie.

În aceeași idee se mai susține că din totalul de 2080 m.p. deținuți de autorul său în vatra satului Cornetu, în baza Legii nr. 18/1991 s-au reconstituit pe vechiul amplasament numai suprafața de 1180 m.p. respectiv 627 m.p. pentru P.Șt. și 553 pentru B.M., astfel că restul de 710 m.p. preluați abuziv de stat înainte de intrarea în C.A.P. nu au putut fi restituiți, întrucât până la apariția Legii nr. 10/2001 nu a existat cadrul legislativ pentru a revendica și această suprafață. Astfel, reclamantul a învederat că suprafața de teren de 710 m.p. din expertiza topo (800 m.p. din cererea inițială) care face obiectul prezentului litigiu, nu are nici o legătură cu suprafața de teren de 6395 m.p. Reclamantul mai învederează că instanța de apel a reținut în mod eronat că ar fi primit o suprafață de 1327 m.p.

în intravilan categoria curți, construcții, 627 m.p. pe vechiul amplasament în comuna Cornetu și 700 m.p. în Mihăilești. Se susține că suprafața de 6000 m.p. a trecut din extravilan în intravilan o dată cu apariția Legii nr. 18/1991, și s-a creat o confuzie referitoare la ideea că suprafața totală deținută în intravilan i-ar fi restituită în integralitate. Ca atare, reclamantul susține că terenul revendicat nu a fost reconstituit conform Legii nr. 18/1991. Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat.

Prin decizia civilă nr. 1927 din 22 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost casată decizia nr. 826 din 11 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât în cauză nu au fost administrate probe suficiente pentru stabilirea regimului juridic al terenului, ceea ce a echivalat cu necercetarea fondului cauzei. Cum, necesitatea admiterii unor probe, a impus casarea cu trimitere spre rejudecare, nefiind dezlegate probleme de drept, sunt nefondate susținerile reclamantului,legate de nerespectarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. și respectiv ale deciziei de casare. În rejudecare, într-adevăr a fost administrată proba cu înscrisuri, instanța dispunând și efectuarea unor adrese către P. Cornetu, către O.C.P.I.

Ilfov și respectiv Comisia de aplicare a Legii nr. 1991 de pe lângă Primăria comunei Cornetu și respectiv Comisia Județeană Ilfov de aplicare a Legii fondului funciar. Criticile reclamantului vizează însă modalitatea de interpretare a probelor, fiind astfel critici de netemeinicie și nu de nelegalitate,astfel că aceste critici nu se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute în cele 9 puncte ale art. 304 C. proc. civ. Față de preluarea terenului în 1961 de la autorul reclamantului de către G.S.R., și de faptul că pentru construirea școlii, s-a operat ulterior preluarea de la G.S.R. instanța de apel a făcut o legală interpretare a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, conform căreia nu cade sub incidența acestei legi terenul al cărui regim juridic a făcut obiectul Legii nr. 18/1991.

Din perspectiva acestor dispoziții legale și a conținutului titlului de proprietate nr. 36949 din 29 iulie 1997, nr. 36577 din 27 iunie 1997, instanța de apel a făcut o legală și corectă interpretare a legii, dar și a raporturilor juridice dintre părți, reținându-se că în condițiile în care terenul ce a aparținut antecesorului reclamantului a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001. Astfel, potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 248/2005, nu intră sub incidența legii, terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991.

Fiind astfel beneficiarul reconstituirii dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, reclamantul nu mai poate avea și calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii sau restituire în natură conform Legii nr. 10/2001, fiind deci exceptat în mod expres de la aceasta. Astfel, din perspectiva celor expuse, nefiind fondate criticile recurentului și nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul P.Șt. împotriva deciziei nr. 726/ A din 30 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Obligă pe reclamantul P.Șt. să plătească intimatei pârâte P.C. Cornetu, 8680 lei, cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 februarie 2012.