ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 118/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 118/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. 4099/120/2009,

reclamanta l.C.I. în contradictoriu cu

Primăria Orașului T. - prin primar a contestat decizia nr. 3437 din 9 iulie 2009,

prin care a fost respinsă notificarea din anul 2009 ca fiind depusă tardiv.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat

că părinții săi, R.G. și R.E., au fost proprietarii imobilului alcătuit din teren

în suprafață de 4700 mp și casă de locuit din cărămidă cu cinci camere, imobil situat

în localitatea T, pe șoseaua națională București-Pitești, km 53, care a fost preluat

abuziv de Ministerul Poștelor, în prezent SC R. SA.

În continuare a învederat reclamanta că,

referitor la acest imobil, prin sentința civilă pronunțată în Dosarul nr. 37693/3/2005

de Tribunalul București, a obținut recunoașterea dreptului de proprietate în ceea

ce privește terenul, dar pentru construcție s-a constatat că nu mai există fizic

pe teren și sunt incertitudini cu privire la persoana care a preluat-o în mod abuziv.

Având în vedere că prin hotărârea mai sus-menționată

s-a stabilit că notificarea pentru construcție a fost greșit îndreptată la SC R.

SA, impunându-se adresarea acesteia către Primăria Municipiului București sau primăria

în a cărei rază teritorială se află imobilul, reclamanta a apreciat că în funcție

de data la care respectiva hotărâre a devenit irevocabilă, respectiv 13 martie 2009,

a formulat prezenta notificare în termen.

Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă

nr. 1779 din 18 octombrie 2010,

a

admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei cu privire la cererea

de restituire în natură a imobilului casă cu cinci camere situată în T., șos. București

- Pitești, km 53 (str. C.V. - în prezent), județul Dâmbovița și a respins acțiunea

formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Primăria orașului T.

Împotriva sentinței civile nr. 1779 din

18 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița a formulat apel

reclamanta l.C.I., criticând-o pentru neîegalitate

și netemeinicie.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă

nr. 34 din 16 februarie 2011,

a

admis apelul formulat de reclamanta l.C.I. și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului

Dâmbovița.

La termenul de judecată din 29 noiembrie

2012, reclamanta l.C.l. a depus la dosar precizări cu privire la obiectul acțiunii,

care este restituirea în baza Legii nr. 10/2001 a imobilului format din teren curți

construcții în suprafață de 1.628,52 mp și a construcțiilor edificate pe acesta,

respectiv o locuință construită din cărămidă și un coteț de porci demolate în anul

1956, cărămida și materialul lemnos fiind refolosit prin încorporare la actualul

sediu al Oficiului poștal din orașul T., strada C.V., județul Dâmbovița.

S-a solicitat reintroducerea în proces

a pârâtei SC R. SA București, cu sediul în municipiul București, str. G., sector

3, pentru a preciza cum înțelege să-și execute obligația de restituire a imobilului,

urmând ca, în funcție de aceasta, să continue sau nu procesul cu cea de-a doua pârâtă,

Primăria orașului T., cu sediul în strada P.N.G., județul Dâmbovița.

A doua precizare a fost în sensul că înțelege

să se judece cu unitatea administrativ teritorială - orașul T., județul Dâmbovița,

reprezentată de primar.

Având în vedere precizările reclamantei,

tribunalul a dispus conceptarea și citarea pârâtei SC R. SA București, luând act

și de precizarea reclamantei în sensul denumirii pârâtei inițiale Unitatea administrativ-teritorială

T., prin primar,

La termenul din data de 09 mai 2013, tribunalul

a pus în discuția părților prezente excepțiile invocate prin întâmpinare de către

pârâta SC R. SA București, respectiv excepția tardivității modificării cererii de

chemare în judecată, excepția lipsei calității procesuale pasive a R. SA, excepția

inadmisibilității cererii de chemare în judecată, formulată în contradictoriu cu

SC R. SA, excepția puterii de lucru judecat, dar și excepția tardivității formulării

notificării de către contestatoare invocată în primul ciclu procesual de către pârâta

inițială Primăria Orașului T., prin primar, în prezent unitatea administrativ teritorială

- orașul T., județul Dâmbovița, reprezentată de către primar.

Prin încheierea pronunțată la data de 23

mai 2013, Tribunalul Dâmbovița a respins excepția tardivității modificării cererii

de chemare în judecată invocată de pârâta SC R. SA, a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei SC R. SA București, a respins excepția tardivității

formulării notificării invocată de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială T.

- prin Primar, stabilind termen, cu citarea părților pentru soluționarea fondului

cererii la data de 06 iunie 2013.

Pe fond, Tribunalul Dâmbovița, prin sentința

civilă nr. 414 din 20 martie 2014, a admis în parte cererea formulată de reclamantă,

a anulat dispoziția nr. 734 din 11 august 2009 emisă de Primarul orașului T., a

constatat îndreptățirea reclamantei la compensarea prin puncte pentru imobilul locuință

demolat, ce a fost situat în orașul T., județul Dâmbovița, edificat din cărămidă,

acoperit cu tablă, doar cu parter, alcătuit din 5 camere, o cameră de 20 mp, celelalte

de 16 mp fiecare (în două dintre ele funcționa o cârciumă), în două camere (de 16

mp, respectiv 20 mp) exista dușumea în celelalte, podeaua fiind din pământ și a

obligat pe pârâtă la 2.500 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva sentinței au declarat apel atât

reclamanta, cât și pârâta considerând-o nelegală și netemeinică.

Prin decizia civilă nr. 1066 din 14 octombrie

2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă,

a fost admis apelul pârâtei Unitatea administrativ-teritorială

T. - prin primar, împotriva sentinței civile nr. 414 din 20 martie 2014 pronunțată

de Tribunalul Dâmbovița, și în consecință: a fost schimbată, în parte, încheierea

din 23 mai 2013, în sensul că a fost respinsă excepția tardivității formulării notificării

ca fiind lipsită de obiect. Au fost menținute restul dispozițiilor încheierii. A

fost schimbată în tot sus-menționata sentință, în sensul că a fost respinsă contestația

ca neîntemeiată. A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta I.C.T.

împotriva aceleiași sentințe. A luat act de declarația pârâtei că nu solicită cheltuieli

de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut

următoarele:

Critica pârâtei împotriva încheierii din

23 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova este întemeiată, dar nu pentru motivele

invocate de aceasta, ci pentru faptul că excepția de tardivitate a formulării notificării

de către reclamantă nu mai putea fi invocată în fața instanței.

În fața instanței de judecată se poate

formula excepția de tardivitate fie a formulării acțiunii, fie a oricărui alt act

procedural săvârșit de instanță, dar această excepție nu trebuie să privească alte

acte săvârșite anterior sesizării instanței de judecată.

Aceasta cu atât mai mult cu cât notificarea

formulată de reclamantă fusese soluționată de pârâtă prin dispoziția nr. 343

din 9 iulie 2009 prin care a respins notificarea ca fiind tardiv depusă.

Deci, excepția de tardivitate a formulării

notificării a fost soluționată prin dispoziția emisă de primarul orașului T., astfel

încât ea nu mai putea fi formulată în fața instanței, iar, în condițiile în care

totuși a fost formulată, instanța de fond era datoare să o respingă, dar nu cu motivarea

pe care a îmbrățișat-o, ci ca lipsită de obiect.

Așa fiind, apelul pârâtei sub acest aspect

este fondat urmând a fi admis și pe cale de consecință să se schimbe în parte încheierea

din 23 mai 2013, în sensul că se respinge excepția tardivității formulării notificării

ca fiind lipsită de obiect, urmând ea restul dispozițiilor acestei încheieri să

se mențină.

Apelul declarat împotriva sentinței este,

de asemenea, întemeiat deoarece din probatoriul administrat în cauză rezultă că,

inițial, prin sentința civilă nr. 1255/2007 a Tribunalului București, printre altele,

s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R. SA, respingându-se

acțiunea față de aceasta numai în ceea ce privește cererea de restituire a imobilului

construcție pe care reclamanta îl solicitase odată cu terenul preluat de la autorii

săi.

Prin aceeași sentință s-a admis în parte

acțiunea, fiind obligată R. SA la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul

în suprafață de 1628,52 mp. situat în T., str. C.V., județ Dâmbovița.

Apelul și recursul declarate împotriva

acestei hotărâri au fost respinse de Curtea de Apel București, prin decizia civilă

nr. 89A din 22 aprilie 2008, și de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia

nr. 3547 din 19 martie 2009.

Prin decizia pronunțată de Curtea de Apel

București s-a reținut că imobilul construcție în litigiu ce a aparținut autorilor

reclamantei nu mai exista la momentul intrării în vigoare a Legii 10/2001; că această

construcție a încetat să existe încă din perioada 1952-1953. Aceeași instanță reține

că apelanta-reclamantă însăși a precizat în cuprinsul notificării formulate că preluarea

imobilului s-a realizat la 20 august 1953, iar din evidențele registrului agricol,

conform adeverinței din anul 1990 eliberată de Primăria T. rezultă că imobilul casă

de locuit ce a aparținut lui R.G. a fost distrus în anul 1952, deci cu aproximativ

un an înainte de momentul preluării abuzive.

Curtea de Apel București mai reține că

teza potrivit căreia construcția ar fi încetat să existe ea urmare a demolării ei,

ulterior datei preluării, este lipsită, de suport probator și că distincția dintre

cele două modalități de încetare a existenței construcției este esențială pentru

stabilirea existenței dreptului la obținerea de măsuri reparatorii, pentru că numai

pentru construcțiile demolate se acordă asemenea reparații.

Așa fiind, urmează a se reține că preluarea

terenului ce a aparținut autorilor reclamantei s-a realizat în anul 1953, la un

an după ce imobilul construcție a încetat să mai existe, fiind demolat în anul 1952

(faptul demolării nefiind contestat).

Or, în condițiile în care de la autorii

reclamantei s-a preluat doar terenul nu și construcția care să fi fost demolată

ulterior demolării abuzive, reclamantei nu i se puteau acorda măsuri reparatorii

pentru construcția care nu mai exista la momentul preluării.

Pentru aceste considerente, soluția care

se impunea era aceea de respingere a contestației formulată de reclamantă.

Împotriva deciziei nr. 1066 din 14 octombrie

2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, a formulat recurs reclamanta l.C.I.,

fără a indica vreun motiv de recurs din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În motivarea cererii, reclamanta solicită

admiterea recursului, întrucât arată că a solicitat restituirea casei în natură,

deoarece nu era locuită, nu a renunțat la cheltuielile de judecată decât pentru

termenul din 7 noiembrie 2014 când și-a susținut singură cauza, iar în privința

anexelor gospodărești existente în timpul vieții părinților săi, probează că imobilul

nu a fost demolat în anul 1952.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin

care invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile

art. 304 C. proc. civ.

Înalta Curte, Ia termenul din 16 ianuarie

2015 a rămas în pronunțare asupra excepției nulității recursului, invocată prin

întâmpinare, pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art 137 C.

proc. civ., și pe care o va admite, pentru considerentele care succed:

Conform art. 302

1

lit. c) C.

proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care

se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor

fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 303

alin. (1) C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului

de recurs, motivele de recurs sunt prevăzute limitativ în art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu

a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2),

care se referă la motivele de ordine publică, precum și în situația în care criticile

dezvoltate sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte,

arătarea motivului de recurs prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate

prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea

acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată

de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivul de nelegalitate

invocat.

Față de faptul că nu constituie motiv de

recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, instanța de

recurs poate examina numai criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă

încadrarea în art. 304 C. proc. civ.

Or, în speță, nu numai că recurenta-reclamantă

nu s-a conformat exigențelor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.,

neindicând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pe care

și-a întemeiat recursul, dar nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate,

din oficiu, în vreunul dintre cazurile de casare sau modificare prevăzute de

art. 304 C. proc. civ.

Astfel, în cuprinsul cererii de recurs

deduse judecății, nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunțate

în apel și nici nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare

la soluția pronunțată în apel și la argumentele arătate de instanță în fundamentarea

acesteia.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel

argumentele instanței de apel și să formuleze critici susceptibile de cenzură în

recurs, recurenta a nesocotit existența judecății anterioare.

Or, în calea extraordinară de atac a recursului

nu are loc o devoluare a fondului, această cale extraordinară de atac putând fi

exercitată în condițiile expres și limitativ prevăzute C. proc. civ. prin dispoziții

speciale, de strică interpretare.

Recurenta însă, în cuprinsul memoriului

de recurs, a enunțat doar susțineri referitoare la aspecte care privesc situația

de fapt și aprecierea probatoriului, care nu sunt susceptibile de încadrare în vreunul

dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pentru exercitarea

controlului judiciar în recurs.

Condiția legală a dezvoltării motivelor

de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea

lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. ori

a unor critici susceptibile de o astfel de încadrare juridică.

De asemenea, modul în care instanța de

judecată a făcut aprecierea probelor nu reprezintă o critică de nelegalitate, deoarece

pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000.

Față de cele expuse mai sus, conform

art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nul recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta

I.C.I. împotriva deciziei nr. 1066 din 14 octombrie 2014 a Curții de Apel Ploiești,

secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16

ianuarie 2015.