ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 118/2015

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. 4099/120/2009, reclamanta l.C.I. în contradictoriu cu Primăria Orașului T. - prin primar a contestat decizia nr. 3437 din 9 iulie 2009, prin care a fost respinsă notificarea din anul 2009 ca fiind depusă tardiv. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că părinții săi, R.G. și R.E., au fost proprietarii imobilului alcătuit din teren în suprafață de 4700 mp și casă de locuit din cărămidă cu cinci camere, imobil situat în localitatea T, pe șoseaua națională București-Pitești, km 53, care a fost preluat abuziv de Ministerul Poștelor, în prezent SC R. SA.

În continuare a învederat reclamanta că, referitor la acest imobil, prin sentința civilă pronunțată în Dosarul nr. 37693/3/2005 de Tribunalul București, a obținut recunoașterea dreptului de proprietate în ceea ce privește terenul, dar pentru construcție s-a constatat că nu mai există fizic pe teren și sunt incertitudini cu privire la persoana care a preluat-o în mod abuziv. Având în vedere că prin hotărârea mai sus-menționată s-a stabilit că notificarea pentru construcție a fost greșit îndreptată la SC R. SA, impunându-se adresarea acesteia către Primăria Municipiului București sau primăria în a cărei rază teritorială se află imobilul, reclamanta a apreciat că în funcție de data la care respectiva hotărâre a devenit irevocabilă, respectiv 13 martie 2009, a formulat prezenta notificare în termen.

Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 1779 din 18 octombrie 2010, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei cu privire la cererea de restituire în natură a imobilului casă cu cinci camere situată în T., șos. București - Pitești, km 53 (str. C.V. - în prezent), județul Dâmbovița și a respins acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Primăria orașului T. Împotriva sentinței civile nr. 1779 din 18 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița a formulat apel reclamanta l.C.I., criticând-o pentru neîegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 34 din 16 februarie 2011, a admis apelul formulat de reclamanta l.C.I. și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Dâmbovița.

La termenul de judecată din 29 noiembrie 2012, reclamanta l.C.l. a depus la dosar precizări cu privire la obiectul acțiunii, care este restituirea în baza Legii nr. 10/2001 a imobilului format din teren curți construcții în suprafață de 1.628,52 mp și a construcțiilor edificate pe acesta, respectiv o locuință construită din cărămidă și un coteț de porci demolate în anul 1956, cărămida și materialul lemnos fiind refolosit prin încorporare la actualul sediu al Oficiului poștal din orașul T., strada C.V., județul Dâmbovița. S-a solicitat reintroducerea în proces a pârâtei SC R. SA București, cu sediul în municipiul București, str. G., sector 3, pentru a preciza cum înțelege să-și execute obligația de restituire a imobilului, urmând ca, în funcție de aceasta, să continue sau nu procesul cu cea de-a doua pârâtă, Primăria orașului T., cu sediul în strada P.N.G., județul Dâmbovița.

A doua precizare a fost în sensul că înțelege să se judece cu unitatea administrativ teritorială - orașul T., județul Dâmbovița, reprezentată de primar.

Având în vedere precizările reclamantei, tribunalul a dispus conceptarea și citarea pârâtei SC R. SA București, luând act și de precizarea reclamantei în sensul denumirii pârâtei inițiale Unitatea administrativ-teritorială T., prin primar, La termenul din data de 09 mai 2013, tribunalul a pus în discuția părților prezente excepțiile invocate prin întâmpinare de către pârâta SC R. SA București, respectiv excepția tardivității modificării cererii de chemare în judecată, excepția lipsei calității procesuale pasive a R. SA, excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, formulată în contradictoriu cu SC R. SA, excepția puterii de lucru judecat, dar și excepția tardivității formulării notificării de către contestatoare invocată în primul ciclu procesual de către pârâta inițială Primăria Orașului T., prin primar, în prezent unitatea administrativ teritorială - orașul T., județul Dâmbovița, reprezentată de către primar.

Prin încheierea pronunțată la data de 23 mai 2013, Tribunalul Dâmbovița a respins excepția tardivității modificării cererii de chemare în judecată invocată de pârâta SC R. SA, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC R. SA București, a respins excepția tardivității formulării notificării invocată de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială T. - prin Primar, stabilind termen, cu citarea părților pentru soluționarea fondului cererii la data de 06 iunie 2013. Pe fond, Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 414 din 20 martie 2014, a admis în parte cererea formulată de reclamantă, a anulat dispoziția nr. 734 din 11 august 2009 emisă de Primarul orașului T., a constatat îndreptățirea reclamantei la compensarea prin puncte pentru imobilul locuință demolat, ce a fost situat în orașul T., județul Dâmbovița, edificat din cărămidă, acoperit cu tablă, doar cu parter, alcătuit din 5 camere, o cameră de 20 mp, celelalte de 16 mp fiecare (în două dintre ele funcționa o cârciumă), în două camere (de 16 mp, respectiv 20 mp) exista dușumea în celelalte, podeaua fiind din pământ și a obligat pe pârâtă la 2.500 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva sentinței au declarat apel atât reclamanta, cât și pârâta considerând-o nelegală și netemeinică. Prin decizia civilă nr. 1066 din 14 octombrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, a fost admis apelul pârâtei Unitatea administrativ-teritorială T. - prin primar, împotriva sentinței civile nr. 414 din 20 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, și în consecință: a fost schimbată, în parte, încheierea din 23 mai 2013, în sensul că a fost respinsă excepția tardivității formulării notificării ca fiind lipsită de obiect. Au fost menținute restul dispozițiilor încheierii. A fost schimbată în tot sus-menționata sentință, în sensul că a fost respinsă contestația ca neîntemeiată.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta I.C.T. împotriva aceleiași sentințe. A luat act de declarația pârâtei că nu solicită cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele: Critica pârâtei împotriva încheierii din 23 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova este întemeiată, dar nu pentru motivele invocate de aceasta, ci pentru faptul că excepția de tardivitate a formulării notificării de către reclamantă nu mai putea fi invocată în fața instanței. În fața instanței de judecată se poate formula excepția de tardivitate fie a formulării acțiunii, fie a oricărui alt act procedural săvârșit de instanță, dar această excepție nu trebuie să privească alte acte săvârșite anterior sesizării instanței de judecată.

Aceasta cu atât mai mult cu cât notificarea formulată de reclamantă fusese soluționată de pârâtă prin dispoziția nr. 343 din 9 iulie 2009 prin care a respins notificarea ca fiind tardiv depusă. Deci, excepția de tardivitate a formulării notificării a fost soluționată prin dispoziția emisă de primarul orașului T., astfel încât ea nu mai putea fi formulată în fața instanței, iar, în condițiile în care totuși a fost formulată, instanța de fond era datoare să o respingă, dar nu cu motivarea pe care a îmbrățișat-o, ci ca lipsită de obiect. Așa fiind, apelul pârâtei sub acest aspect este fondat urmând a fi admis și pe cale de consecință să se schimbe în parte încheierea din 23 mai 2013, în sensul că se respinge excepția tardivității formulării notificării ca fiind lipsită de obiect, urmând ea restul dispozițiilor acestei încheieri să se mențină.

Apelul declarat împotriva sentinței este, de asemenea, întemeiat deoarece din probatoriul administrat în cauză rezultă că, inițial, prin sentința civilă nr. 1255/2007 a Tribunalului București, printre altele, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R. SA, respingându-se acțiunea față de aceasta numai în ceea ce privește cererea de restituire a imobilului construcție pe care reclamanta îl solicitase odată cu terenul preluat de la autorii săi. Prin aceeași sentință s-a admis în parte acțiunea, fiind obligată R. SA la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 1628,52 mp. situat în T., str. C.V., județ Dâmbovița.

Apelul și recursul declarate împotriva acestei hotărâri au fost respinse de Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 89A din 22 aprilie 2008, și de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 3547 din 19 martie 2009. Prin decizia pronunțată de Curtea de Apel București s-a reținut că imobilul construcție în litigiu ce a aparținut autorilor reclamantei nu mai exista la momentul intrării în vigoare a Legii 10/2001; că această construcție a încetat să existe încă din perioada 1952-1953. Aceeași instanță reține că apelanta-reclamantă însăși a precizat în cuprinsul notificării formulate că preluarea imobilului s-a realizat la 20 august 1953, iar din evidențele registrului agricol, conform adeverinței din anul 1990 eliberată de Primăria T. rezultă că imobilul casă de locuit ce a aparținut lui R.G.

a fost distrus în anul 1952, deci cu aproximativ un an înainte de momentul preluării abuzive. Curtea de Apel București mai reține că teza potrivit căreia construcția ar fi încetat să existe ea urmare a demolării ei, ulterior datei preluării, este lipsită, de suport probator și că distincția dintre cele două modalități de încetare a existenței construcției este esențială pentru stabilirea existenței dreptului la obținerea de măsuri reparatorii, pentru că numai pentru construcțiile demolate se acordă asemenea reparații. Așa fiind, urmează a se reține că preluarea terenului ce a aparținut autorilor reclamantei s-a realizat în anul 1953, la un an după ce imobilul construcție a încetat să mai existe, fiind demolat în anul 1952 (faptul demolării nefiind contestat).

Or, în condițiile în care de la autorii reclamantei s-a preluat doar terenul nu și construcția care să fi fost demolată ulterior demolării abuzive, reclamantei nu i se puteau acorda măsuri reparatorii pentru construcția care nu mai exista la momentul preluării. Pentru aceste considerente, soluția care se impunea era aceea de respingere a contestației formulată de reclamantă. Împotriva deciziei nr. 1066 din 14 octombrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, a formulat recurs reclamanta l.C.I., fără a indica vreun motiv de recurs din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În motivarea cererii, reclamanta solicită admiterea recursului, întrucât arată că a solicitat restituirea casei în natură, deoarece nu era locuită, nu a renunțat la cheltuielile de judecată decât pentru termenul din 7 noiembrie 2014 când și-a susținut singură cauza, iar în privința anexelor gospodărești existente în timpul vieții părinților săi, probează că imobilul nu a fost demolat în anul 1952. Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 304 C. proc. civ. Înalta Curte, Ia termenul din 16 ianuarie 2015 a rămas în pronunțare asupra excepției nulității recursului, invocată prin întâmpinare, pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art 137 C. proc.

civ., și pe care o va admite, pentru considerentele care succed: Conform art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Recursul se motivează, conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs sunt prevăzute limitativ în art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică, precum și în situația în care criticile dezvoltate sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivul de nelegalitate invocat. Față de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, instanța de recurs poate examina numai criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ. Or, în speță, nu numai că recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigențelor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., neindicând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pe care și-a întemeiat recursul, dar nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate, din oficiu, în vreunul dintre cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Astfel, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății, nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunțate în apel și nici nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele arătate de instanță în fundamentarea acesteia. Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și să formuleze critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existența judecății anterioare.

Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, această cale extraordinară de atac putând fi exercitată în condițiile expres și limitativ prevăzute C. proc. civ. prin dispoziții speciale, de strică interpretare. Recurenta însă, în cuprinsul memoriului de recurs, a enunțat doar susțineri referitoare la aspecte care privesc situația de fapt și aprecierea probatoriului, care nu sunt susceptibile de încadrare în vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar în recurs. Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. ori a unor critici susceptibile de o astfel de încadrare juridică. De asemenea, modul în care instanța de judecată a făcut aprecierea probelor nu reprezintă o critică de nelegalitate, deoarece pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000. Față de cele expuse mai sus, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nul recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanta I.C.I. împotriva deciziei nr. 1066 din 14 octombrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 ianuarie 2015.