ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2586/2008

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 10 din 9 ianuarie 2008, Curtea de

Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins

acțiunea formulată de reclamanta G.A.

Pentru a hotărî astfel a reținut că situația de refugiu a

familiei reclamantei nu a fost dovedită din întreg probatoriul administrat,

nefiind întrunite cerințele dispozițiilor Legii nr. 189/2000 pentru ca

reclamanta să poată beneficia de calitatea de refugiată potrivit actului

normativ menționat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta G.A.

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304

alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

În motivare a arătat că în mod greșit instanța de fond i-a

respins acțiunea întrucât declarațiile autentificate ale martorilor pe care

le-a depus la dosarul cauzei sunt dovezi care corespund cu cerințele legii și

concordă cu situația istorică, sunt clare și se susțin reciproc.

A mai arătat că din aceste declarații se desprinde cu

ușurință împrejurarea că reclamanta împreună cu mama sa s-a refugiat din

localitatea de domiciliu, Popești, în localitatea Turda, județul Cluj din cauza

persecuțiilor etnice la care a fost supusă, localitate în care s-a întâlnit cu

martorii și cu alte persoane care se aflau în aceiași situație de refugiați din

motive de persecuție etnică.

Examinând sentința atacată în raport cu criticile

formulate, probele administrate în cauză, dispozițiile legale incidente

pricinii și potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. 1 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999,

cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de prevederile acestui

act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate

cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit

persecuții din motive etnice, dacă a fost refugiată, expulzată sau strămutată

în altă localitate.

Conform art. 2 din Normele de aplicare ale prevederilor

O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană refugiată se

înțelege persoana care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă

localitate din motive etnice.

Din interpretarea prevederilor ordonanței, rezultă că

obiectul cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi

compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de

regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice.

Pentru a determina convingerea instanței, mărturia trebuie

să emane de la un martor de bună-credință și să fie veridică, să inspire

judecătorului încrederea că reflectă în mod exact realitatea obiectivă.

Cercetând mărturia dată în fata instanței de fond a

martorei L.N. rezultă că aceasta o cunoaște pe G.A. că s-a născut în anul 1940,

iar în anul 1941 s-a refugiat împreună cu familia sa la Turda din motive de

persecuție etnică. Mai relatează martora că are cunoștință de această

împrejurare de la mama sa și că nu își amintește de refugiul lui B.D., ș.a.

Însă, la dosarul cauzei de fond există mai multe

declarații autentificate la notarul public date de către martora L.N. și de

martorul T.G., declarații date în favoarea altor persoane, prin care martorii

precizează că au cunoștință de refugiul persoanelor respective cuprinzând date

ale refugiului identice, dar localități diferite, rezultând așadar că, martorii

nu puteau să fie prezenți în aceiași perioadă de timp dar în localități

diferite.

Totodată martorul T.G. fiind citat cu mențiunea de a se

prezenta la termenul de judecată din 09 ianuarie 2008, în vederea audierii sub

sancțiunea aplicării unei amenzi prevăzută de art. 108 pct. 2 C. proc. civ.,

acesta nu s-a prezentat, motiv pentru care instanța de fond a dispus în mod

temeinic decăderea reclamantei din această probă.

Pentru aceste considerente Înalta Curte constată că

instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică și că recursul este

nefondat urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. să

îl respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de G.A.

împotriva sentinței

nr. 10 din 9 ianuarie 2008 a Curții de

Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20

iunie 2008.