ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 56/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 490 din 12 iunie 2008 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantului F.G., formulată în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, având ca obiect anularea Hotărârii nr. 20695 din 15 februarie 2008 emisă de pârâtă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul nu a fost în măsură să dovedească cu certitudine cele invocate, cu toate stăruințele instanței, iar acțiunea lui a fost respinsă întrucât mențiunile cuprinse în actul administrativ atacat nu au fost combătute cu nici un mijloc de probă din care să rezulte că situația sa se încadrează în dispozițiile Legii nr. 189/2000, în sensul că în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 și până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice care l-au determinat să se refugieze din localitatea de domiciliu. Împotriva acestei hotărâri, reclamantul F.G. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului recurentul critică hotărârea instanței de fond, susținând că în mod greșit i s-a respins cererea, atâta vreme cât a cerut ca hotărârea surorii sale O.M. să fie solicitată pe cale oficială de la pârâtă. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice. Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Din înscrisurile cu caracter oficial depuse la dosar, rezultă fără putință de tăgadă, data nașterii reclamantului și data refugierii familiei sale. Reclamantul, și-a dovedit calitatea de persoană refugiată și prin intermediul probei testimoniale. Așadar, înscrisurile și declarațiile martorilor pe care reclamantul le invocă în susținerea acțiunii, respectă cerințele prevăzute de lege și se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză. Pârâta a recunoscut calitatea de beneficiari ai Legii nr. 189/2000, celorlalți frați ai reclamantului, iar reclamantul a depus la dosar Hotărârea nr. 21862 din 9 iulie 2007 prin care i se recunoaște calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 surorii sale, O.M.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. Pentru a ajunge la o soluție temeinică și legală, judecătorii trebuie că aibă rol activ, fiind datori, potrivit textului de lege sus amintit, a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii. În acest sens, aceleași prevederi legale acordă judecătorilor puterea de a ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare în soluționarea pricinii. P otrivit aceluiași text de lege, instanța este în drept să pună întrebări părților sau să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau în întâmpinare, putând ordona dovezile care le va găsi de cuviință, chiar dacă părțile se împotrivesc.

De asemenea, instanța este datoare să stăruie, pentru a descoperi adevărul și pentru a preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor, dând părților ajutor activ în ocrotirea drepturilor și intereselor lor. Față de dispozițiile legale menționate, fără a stabili în mod neechivoc adevărul cu privire la starea de fapt invocată de reclamant, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ. recursul va fi admis, sentința atacată va fi modificată în sensul admiterii acțiunii reclamantului, dispunându-se anularea Hotărârii nr. 22695 din 15 februarie 2008 și obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să-i acorde reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 9 august 1942 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 octombrie 2007.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de F.G., împotriva sentinței civile nr. 490 din 12 iunie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că admite acțiunea reclamantului F.G. Anulează Hotărârea nr. 22695 din 15 februarie 2008 emisă de C.J.P. Cluj. Obligă pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantului drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada 9 august 1942 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 octombrie 2007. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 ianuarie 2009.