ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 56/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 490 din 12 iunie 2008 Curtea

de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a

respins acțiunea reclamantului F.G., formulată în contradictoriu cu pârâta C.J.P.

Cluj, având ca obiect anularea Hotărârii nr. 20695 din 15 februarie 2008 emisă

de pârâtă.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul nu a fost în

măsură să dovedească cu certitudine cele invocate, cu toate stăruințele

instanței, iar acțiunea lui a fost respinsă întrucât mențiunile cuprinse în

actul administrativ atacat nu au fost combătute cu nici un mijloc de probă din

care să rezulte că situația sa se încadrează în dispozițiile Legii nr. 189/2000,

în sensul că în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la 6

septembrie 1940 și până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din

motive etnice care l-au determinat să se refugieze din localitatea de

domiciliu.

Împotriva acestei hotărâri,

reclamantul F.G. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea recursului

recurentul critică hotărârea instanței de fond, susținând că în mod greșit i

s-a respins cererea, atâta vreme cât a cerut ca hotărârea surorii sale O.M. să

fie solicitată pe cale oficială de la pârâtă.

Examinând cauza și sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu

dispozițiile legale

incidente, inclusiv cele ale

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 1 din O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui

act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate

cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții

etnice, aflându-se în una dintre situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost

strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana

care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă

localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să

acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau

au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6

din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor

acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în

situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale

eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil,

prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Din înscrisurile cu caracter

oficial depuse la dosar, rezultă fără putință de tăgadă, data nașterii

reclamantului și data refugierii familiei sale.

Reclamantul, și-a dovedit

calitatea de persoană refugiată și prin intermediul probei testimoniale.

Așadar, înscrisurile și

declarațiile martorilor pe care reclamantul le invocă în susținerea acțiunii,

respectă cerințele prevăzute de lege și se coroborează cu celelalte mijloace de

probă administrate în cauză.

Pârâta a recunoscut

calitatea de beneficiari ai Legii nr. 189/2000, celorlalți frați ai

reclamantului, iar reclamantul a depus la dosar Hotărârea nr. 21862 din 9 iulie

2007 prin care i se recunoaște calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000

surorii sale, O.M.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 129 alin. (5) C.

proc. civ.

Pentru a ajunge la o soluție

temeinică și legală, judecătorii trebuie că aibă rol activ, fiind datori,

potrivit textului de lege sus amintit, a stărui, prin toate mijloacele legale,

pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza

stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii.

În acest sens, aceleași

prevederi legale acordă judecătorilor puterea de a ordona administrarea

probelor pe care le consideră necesare în soluționarea pricinii.

P

otrivit aceluiași text de lege,

instanța este în drept să pună întrebări părților sau să pună în dezbaterea lor

orice împrejurare de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar

dacă nu sunt cuprinse în cerere sau în întâmpinare, putând ordona dovezile care

le va găsi de cuviință, chiar dacă părțile se împotrivesc.

De asemenea, instanța este

datoare să stăruie, pentru a descoperi adevărul și pentru a preveni orice

greșeală în cunoașterea faptelor, dând părților ajutor activ în ocrotirea

drepturilor și intereselor lor.

Față de dispozițiile legale

menționate, fără a stabili în mod neechivoc adevărul cu privire la starea de

fapt invocată de reclamant, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică

și nelegală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ.

recursul va fi admis, sentința atacată va fi modificată în sensul admiterii

acțiunii reclamantului, dispunându-se anularea Hotărârii nr. 22695 din 15

februarie 2008 și obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să-i

acorde reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada

9 august 1942 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 octombrie 2007.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

F.G., împotriva sentinței civile nr. 490 din 12 iunie 2008 a Curții de Apel

Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată,

în sensul că admite acțiunea reclamantului F.G.

Anulează Hotărârea nr. 22695

din 15 februarie 2008 emisă de C.J.P. Cluj.

Obligă pârâta să emită o

nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantului drepturile prevăzute de

O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada 9 august

1942 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 octombrie 2007.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 ianuarie 2009.