ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 892/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor aflate

la dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 476 din 8 octombrie

2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta A.E., în contradictoriu cu

pârâta C.J.P. Cluj, dispunând anularea Hotărârii nr. 21567 din 9 iulie 2007

emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască reclamantei calitatea de

refugiat pentru perioada 15

octombrie 1940 -

6 martie 1945, cu acordarea drepturilor prevăzute de

O.G. nr. 105/1999,

începând cu data de 1 ianuarie 2007.

Pentru a

pronunța această hotărâre, Instanța de Fond a reținut, în baza probelor

administrate în cauză (declarații de martori) că reclamanta, împreună cu

familia sa, s-a refugiat în cursul lunii octombrie 1941, din cauza

persecuțiilor etnice suferite, din localitatea de domiciliu într-o altă

localitate, reîntorcându-se în localitatea de domiciliu în cursul anului 1945.

Împotriva

acestei soluții a declarat recurs C.J.P. Cluj, susținând că este netemeinică și

nelegală și invocând

prevederile art. 304

1

C. proc. civ. Recurenta arată, în

esență, că în mod greșit Instanța a

stabilit calitatea de refugiat a reclamantei și a acordat acesteia drepturile

prevăzute de lege, în condițiile unui probatoriu insuficient.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile

formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv

cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este

fondat, după cum se va arăta în cele ce urmează.

În conformitate cu

art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999, cu

modificările și completările ulterioare, de prevederile

acestui act

normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor

instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 la 6 martie 1945, a avut de

suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau

strămutată în altă localitate.

De asemenea, potrivit

art. 6

1

din O.G.

nr. 105/1999 și

art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui

act normativ,

aprobate prin H.G. nr. 127/2002,

dovada

încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate

face

cu acte oficiale eliberate de organele competente și, în lipsa acestor acte,

prin declarație cu martori.

Legea instituie,

așadar, regula potrivit căreia proba persecuției etnice se face cu acte

oficiale eliberate de organele competente și, numai în lipsa acestor acte, în

mod subsidiar situația în care s-a materializat persecuția poate fi dovedită cu

declarații de martori.

În cauză, însă,

Instanța de Fond a stabilit calitatea de refugiat a reclamantei și a acordat

acesteia drepturile prevăzute de lege, exclusiv în baza declarațiilor unor

martori, tară ca, prin solicitarea de la A.N. sau de la alte autorități competente

a unor informații relevante, să încerce stabilirea cu claritate a

împrejurărilor invocate de reclamantă în susținerea acțiunii.

Mai mult decât atât,

actele de stare civilă ale reclamantei și dovada că martorii beneficiază de

drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, deși invocate în considerentele

hotărârii atacate, respectiv în declarațiile martorilor, nu se regăsesc la

dosarul cauzei.

Or, potrivit

art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind

datori a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală

privind aflarea.

Or, potrivit art. 129 alin. (5)

C. proc. civ., judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori a stărui,

prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea

adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a

legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest sens,

aceleași prevederi legale acordă judecătorilor puterea de a ordona

administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile s-ar

împotrivi.

Față de dispozițiile

legale menționate, hotărând în baza unui probatoriu insuficient, fără a stabili

în mod neechivoc adevărul cu privire la starea de fapt invocată de reclamantă,

Instanța de Fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.

Pentru aceste motive,

recursul va fi admis, sentința atacată va fi casată și, în temeiul art. 313

teza I C. proc. civ., va fi trimisă cauza la aceeași Instanță, spre rejudecare,

cu aplicarea prevederilor art. 315 alin. (1) și (3) din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta C.J.P. Cluj împotriva sentinței nr.

483 din 12 octombrie 2007 a Curții de Apel Cluj,

secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași Instanță.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 5 martie 2008.