ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1470/2008

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea adresată Curții de Apel Cluj, reclamanta C.M. a chemat în judecată C.J.P.

Cluj pentru ca instanța să dispună anularea hotărârii emisă de pârâtă și

obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

În motivarea cererii a arătat faptul că, împreună cu

părinții săi, a fost obligată să părăsească localitatea de domiciliu, din

motive etnice și beneficiază de drepturile reparatorii stabilite de lege.

Prin sentința civilă nr. 513 din 22 octombrie

2007 a Curții de Apel Cluj a fost admisă acțiunea reclamantei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de

fond a reținut faptul că familia reclamantei a fost nevoita să-și schimbe

domiciliul, datorită persecuțiilor etnice suferite, iar reclamanta a făcut

dovada faptului că beneficiază de prevederile actului normativ arătat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.J.P. Cluj,

criticând soluția pronunțată ca netemeinică și nelegală.

A arătat, în cadrul motivelor de recurs formulate, faptul

că reclamanta nu a făcut dovada strămutării, întrucât declarațiile martorilor,

avute în vedere de instanța de fond, nu cuprind date care să confirme data de

plecare în refugiu, localitatea de plecare, motivul plecării, localitatea de

refugiu și data întoarcerii din refugiu.

Recursul este nefondat.

Înalta Curte de Casație si Justiție analizând motivele

invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile

legale incidente în cauză, va respinge recursul declarat pentru considerentele

ce urmează:

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999

aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei

ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu

începere de la 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a suferit persecuții din

motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de lege, în sensul că

a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

De asemenea, potrivit art. 2

din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G.

nr. 105/1999,

aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă

localitate, în sensul ordonanței, se înțelege

persoana

care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în

altă

localitate din motive etnice, această categorie incluzând și persoanele care au

fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populație ca

urmare a unui tratat bilateral.

Interpretarea pe care instanța de fond a dat-o

dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările

ulterioare, este în acord și cu considerentele reținute de Curtea

Constituțională prin Decizia nr. 558 din 25

octombrie

2005, conform cărora „stabilirea drepturilor ce se acordă cu caracter

reparatoriu

și a persoanelor beneficiare ține de opțiunea liberă a legiuitorului, cu

condiția să nu instituie tratament juridic diferit pentru persoane care se află

în situații identice. Toate persoanele aflate în aceeași situație beneficiază

de aceleași drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se

încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza

normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competența

exclusivă a instanței judecătorești".

Pe de altă parte, instanța de fond a dat dovadă de rol

activ și a procedat la audierea martorilor, iar din declarațiile acestora

coroborate rezultă situația de fapt reclamată prin cererea de chemare în

judecată.

De asemenea, este de reținut și aspectul că martorii, ale

căror declarații se află la dosarul de fond, sunt ei înșiși beneficiari ai

dispozițiilor Legii nr. 189/2000, situație care nu duce la acordarea dreptului

automat și pentru

reclamant, dar este în

măsură să releve că situația prezentată în calitate de martor

este

reală, întrucât persoana a cunoscut direct, a trăit și a suferit direct

evenimentele respective.

Pronunțarea unei soluții diferite pentru persoane aflate

în situații identice

ar duce la încălcarea

principiului de drept al echității și la încălcarea egalității în

drepturi,

principiu fundamental prevăzut de Constituția României.

Așa cum s-a statuat constant în jurisprudența

Curții Constituționale, principiul constituțional al egalității în drepturi se

traduce prin reglementarea și aplicarea unui tratament juridic similar unor

subiecte de drept aflate în situații juridice similare.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor

prevăzute de art. 312 C. proc. civ., recursul declarat va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva

sentinței civile nr. 513 din 22 octombrie a Curții de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie

2008.