ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4505/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta G.D.,

soția supraviețuitoare a defunctului G.G., a formulat, în contradictoriu cu

pârâta Casa Județeană de Pensii Bacău, contestație împotriva hotărârii din 16

ianuarie 2012.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că la 20 iulie 2010 soțul acesteia, G.G., a solicitat pârâtei

acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, că în susținerea acestei

cereri solicitantul a arătat că familia sa locuia în comuna A., județul Durostor,

iar la data de 7 septembrie 1940 a fost strămutată în România, inițial în Călărași,

iar apoi în Bacău, Buzău și București, că acesta s-a născut la 19 octombrie 1943

în Buzău, în perioada strămutării și că strămutarea familiei acestuia se datora

etniei acestuia și s-a realizat în baza Tratatului de la Craiova dintre România

și Bulgaria. A susținut reclamanta că defunctul său soț și familia acestuia au suferit

persecuții etnice în perioada prevăzută de lege, 6 septembrie 1940-6 martie 1945,

că persecuțiile s-au răsfrânt asupra fostului soț care s-a născut în perioada strămutării.

Reclamanta a invocat practica

C.E.D.O., care a sancționat România pentru divergențele de jurisprudență (cauza

Beian), arătând că legile adoptate trebuie puse în practică cu o coerență și claritate

rezonabilă, precum și faptul că a formulat cerere de acordare a drepturilor cuvenite

soției supraviețuitoare, având în vedere că soțul său a decedat la 19 octombrie

2011.

Pârâta, prin întâmpinare,

a arătat că a emis hotărârea contestată ca urmare a executării sentinței nr. 163/2010

a Curții de Apel Bacău, că a avut în vedere cererea din 30 decembrie 2011 formulată

de reclamantă, că la data refugiului defunctul soț al reclamantei nu era născut

sau conceput, că din interpretarea dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000

putea beneficia de prevederile legii doar persoana strămutată în altă localitate

dacă strămutarea s-a realizat pe criterii etnice, că această interpretare rezultă

și din dispozițiile H.G. nr. 127/2002, iar din actele depuse de solicitant nu rezultă

că acesta a fost strămutat din motive etnice, deoarece nu era născut la data strămutării.

Prin sentința nr. 78/2012

din 3 aprilie 2012 Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta G.D., în contradictoriu cu pârâta

Casa Județeană de Pensii Bacău, a anulat hotărârea din 16 ianuarie 2012 emisă de

pârâta Casa Județeană de Pensii Bacău și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre

prin care să stabilească defunctului G.G. calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000,

începând cu data de 1 august 2010 și până la data decesului și pentru reclamanta

soție supraviețuitoare, potrivit art. 3 din O.G. nr. 105/1999, începând cu 1

ianuarie 2012.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că părinții solicitantului

G.G. au fost persecutați din motive etnice, persecuție realizată în forma strămutării,

începând cu data de 23 decembrie 1940, că, deși soțul reclamantei nu era născut,

sau conceput, la data la care au fost strămutați părinții săi, acesta, la nașterea

sa din 19 octombrie 1943, a preluat regimul de persecutat etnic pe care îl aveau

părinții săi, de la data nașterii sale și până la împlinirea termenului prevăzut

de lege (6 martie 1945), perioadă în care s-au răsfrânt în mod direct asupra sa

consecințele strămutării impuse de regimul instaurat, începând cu 7 septembrie 1940,

în sudul Dobrogei.

Instanța de fond a apreciat

că cererea formulată de soțul reclamantei și înregistrată din 20 iulie 2010 de pârâtă

este fondată, hotărârea contestată fiind nelegală sub acest aspect, instanța reținând

îndreptățirea acestuia de a beneficia de drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999

pentru perioada 19 octombrie 1943-6 martie 1945.

S-a mai reținut în considerentele

hotărârii atacate că potrivit art. 5 alin. (1) din același act normativ, persoanele

prevăzute de alin. (1) vor beneficia de prevederile ordonanței cu începere de la

data de 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea, iar cum cererea

a fost formulată la 20 iulie 2010, drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999 au

fost acordate începând cu 1 august 2010 și până la data de 19 octombrie 2011, dată

la care solicitantul a decedat.

S-a mai reținut că reclamanta

a formulat cerere de acordare a acestor drepturi la data de 30 decembrie 2011 și

a făcut dovada că este soțul supraviețuitor al defunctului G.G., care beneficiază

de prevederile O.G. nr. 105/1999 și, având în vedere modul de soluționare a capătului

de cerere privind contestarea hotărârii din 16 ianuarie 2012, instanța a admis și

cererea reclamantei, aceasta urmând să beneficieze de drepturile prevăzute de O.G.

nr. 105/1999 pentru soțul supraviețuitor, în condițiile art. 3 din acest act normativ,

respectiv de la data de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea,

respectiv începând cu 1 ianuarie 2012.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Bacău, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În motivarea recursului

declarat se arată că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică sub

două aspecte:

- acordarea drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000 defunctului G.G.;

- acordarea drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000 soției supraviețuitoare, G.D.

Recurenta-pârâtă arată

că G.G. s-a născut la data de 19 octombrie 1943, astfel încât la data refugiului

părinților și bunicilor acesta nu era conceput sau născut, iar din actele depuse

de către G.G. nu rezultă că acesta a suferit o persecuție pe criterii etnice, cauzată

de împrejurările istorice din perioada sus-menționată, deoarece nu era născut la

momentul refugiului părinților și bunicilor săi, ci după 3 ani de la data refugiului

familiei sale.

Apreciază recurenta că

instanța de fond în mod nelegal s-a pronunțat asupra acordării G.D. a drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000, acesta fiind atributul Comisiei de acordare a drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000 din cadrul Casei Județene de Pensii Bacău, potrivit

dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 189/2000, că abia după ce Comisia de acordare

a Legii 189/2000 ar fi emis o hotărâre pe numele doamnei G.D., de admitere/respingere

a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, aceasta putea să se adreseze instanței

de judecată, iar aceasta din urmă putea să se pronunțe asupra temeiniciei și legalității

hotărârii emise de Comisie.

Având în vedere aspectele

menționate anterior, apreciază recurenta că instanța de fond nu putea să se pronunțe

asupra acordării sau neacordării G.D. a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000,

deoarece numai Comisia de aplicare a Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei Județene

de Pensii Bacău se poate pronunța printr-o hotărâre asupra admiterii sau respingerii

drepturilor prevăzute de această lege.

Mai arată recurenta că

defunctul G.G. nu îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru

a putea beneficia de prevederile acestei legi și, pe cale de consecință, solicită

admiterea recursului, casarea sentinței civile din 3 aprilie 2012 și, rejudecând

fondul cauzei, instanța să respingă contestația promovată de către G.D., ca nefondată.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta

în continuare.

Instanța de control judiciar

constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut

corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și

a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel, Înalta Curte are

în vedere faptul că potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea

unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România

cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată

prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile

acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus

menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată,

expulzată sau strămutată în altă localitate.

Prin persoana care a fost

strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care

a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate

din motive etnice.

De asemenea, în conformitate

cu dispozițiile art. 3 din același act normativ, soțul supraviețuitor al celui decedat,

din categoria persoanelor prevăzute de art. 1, beneficiază la rândul său de o indemnizație

lunară, în cuantumul prevăzut de lege, începând cu data de întâi a lunii următoare

celei în care a fost depusă cererea, cu condiția de a nu se fi recăsătorit.

Din conținutul textelor

legale sus menționate, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor

care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se

face nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate

ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.

Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele,

cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din

motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți

în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților

refugiați, al căror statut l-au dobândit.

Totodată, potrivit

art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor

acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile

prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele

competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă

prevăzut de lege.

Din înscrisurile depuse

la dosar rezultă că soțul reclamantei, defunctul G.G., în urma Tratatului Româno-Bulgar

de la Craiova dintre România și Bulgaria, semnat la 7 septembrie 1940, au fost strămutați

la data de 23 decembrie 1940 din comuna A., județul Durostor, în România, inițial

în Călărași, apoi în Bacău, Buzău și București, în anul 1943 aceștia aflându-se

în județul Buzău.

Aceste aspecte au fost

reținute de către pârâtă în hotărârea din 16 ianuarie 2012, nefiind contestate de

părți, iar strămutarea părinților defunctului G.G. a fost consemnată și în tabloul

cu evacuați din 18 decembrie 1940.

Așadar, înscrisurile pe

care reclamanta le-a invocat în susținerea acțiunii respectă cerințele prevăzute

de lege, iar aceasta a făcut dovada că soțul său defunct se încadrează în prevederile

art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Fiind născut după strămutarea

părinților săi, soțul intimatei-reclamante a împărtășit situația părinților strămutați,

suportând consecințele morale și materiale ale acestei strămutări, care, începând

cu data nașterii sale, s-au răsfrânt și asupra sa, situație față de care acesta

este îndreptățit să i se recunoască calitatea de beneficiar al prevederilor O.G.

nr. 105/1999 și, în consecință, să i se acorde drepturile ce i se cuvin.

Astfel, în mod corect

a reținut instanța de fond că cererea formulată de soțul reclamantei, și înregistrată

din 20 iulie 2010 de pârâtă, este fondată, că hotărârea contestată este nelegală

sub acest aspect, iar soțul reclamantei este îndreptățit a beneficia de drepturile

prevăzute de O.G. nr. 105/1999 pentru perioada 19 octombrie 1943-6 martie 1945,

precum și faptul că, în raport de dispozițiile art. 5 alin. (1) din același act

normativ, cum cererea a fost formulată la 20 iulie 2010, aceste drepturi vor fi

acordate începând cu 1.08.2010 și până la data de 19 octombrie 2011, dată la care

solicitantul a decedat.

De asemenea, în mod corect

a reținut instanța de fond, în raport de prevederile art. 3 din O.G. nr. 105/1999,

că reclamanta a formulat cerere de acordare a acestor drepturi la 30 decembrie 2011

și a făcut dovada că este soțul supraviețuitor al defunctului G.G., care beneficiază

de prevederile O.G. nr. 105/1999.

Având în vedere modul

de soluționare a capătului de cerere privind contestarea hotărârii din 16

ianuarie 2012, în mod corect instanța de fond a admis și cererea reclamantei, aceasta

urmând să beneficieze de drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999 pentru soțul

supraviețuitor, în condițiile art. 3 din acest act normativ, respectiv de la data

de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea, respectiv începând

cu 1 ianuarie 2012.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite,

iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ.,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Bacău împotriva sentinței nr. 78/2012 din 3 aprilie

2012 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 1 noiembrie 2012.