ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4469/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta L.B.R.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Sălaj, obligarea acesteia să-i recunoască drepturile prevăzute de art. 3 din O.G nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, în calitate de soție supraviețuitoare, și să emită o hotărâre de acordare a acestor drepturi, începând cu data de 23 iunie 2009. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin cererea înregistrată la data de 23 iunie 2009 a solicitat pârâtei acordarea tuturor drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, în calitate de soție supraviețuitoare a soțului său, L.B.A., care s-a refugiat din motive etnice, iar prin hotărârea nr. 5921 din 30 ianuarie 2009 pârâta a respins cererea reclamantei, apreciind că nu a prezentat acte oficiale din care să rezulte persecuția și refugiul.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate. 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 3 din 12 ianuarie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta L.B.R. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Sălaj, a anulat hotărârea nr. 5921 emisă de pârâtă la 30 iunie 2009, obligând pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de soț supraviețuitor al persoanei refugiate în perioada iunie 1942-06 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 01 iulie 2009. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că înscrisurile depuse de reclamantă în susținerea acțiunii, respectiv declarațiile autentificate ale martorilor I.R.

și M.M., și actele sale de stare civilă, atestă strămutarea soțului acesteia, împreună cu familia sa, din localitatea de domiciliu, într-o altă localitate, în perioada iunie 1942-06 martie 1945, refugiul fiind determinat ca urmare a persecuțiilor etnice. Concluzionând, judecătorul fondului a reținut că, în speță, aspectele menționate au fost confirmate și de martora audiată de instanță, I.R., constatând astfel că sunt îndeplinite prevederile art. 1 și 3 din Legea nr. 189/2000. 3. Recursul declarat de pârâtă Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Sălaj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că sentința atacată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 5 coroborat cu art. 1169 și art. 1191 alin. (1) C. civ., conform cărora dovada actelor juridice al căror obiect depășește suma de 0,025 RON nu se poate face decât prin act autentic sau prin act sub semnătură privată, or, în cauză obiectul litigiului vizează o indemnizație de până la 500 RON, iar reclamanta a făcut dovada cu martori în privința încadrării sale în situația reglementată de O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare. Recurenta-pârâtă a invocat practica Înaltei Curți de Casație și Justiție (decizia nr. 3738/2007), potrivit căreia s-a reținut că drepturile prevăzute de O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, nu se acordă persoanelor care și-au schimbat domiciliul dintr-o localitate aflată sub autoritatea statului român într-o localitate aflată tot sub autoritatea statului român și faptul că refugiul a fost determinat de teama persecuțiilor exercitate asupra țiganilor și evreilor. 4. Apărarea intimatei-reclamante Prin concluziile scrise formulate în cauză, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, susținând că îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru a beneficia de drepturile conferite de acest act normativ. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 , Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate Potrivit art. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 06 septembrie 1940 până la 06 martie 1945, din motive etnice , cu modificările și completările ulteriorare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus-menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. În temeiul art. 3 alin. (1) din același act normativ, „soțul supraviețuitor al celui decedat din categoria persoanelor prevăzute la art. 1, va beneficia începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea, în conformitate cu prezenta ordonanță, de o indemnizație de bani impozabilă, dacă ulterior nu s-a recăsătorit”.

În conformitate cu prevederile art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente [alin. (1)] sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori [alin. (2)]. Înalta Curte constată astfel că prima instanță a realizat o corectă apreciere a probatoriului administrat prin prisma dispozițiilor legale incidente, stabilind că reclamanta, soție supraviețuitoare, se încadrează în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare.

Dispozițiile art. 1191 alin. (1) C. civ., a căror încălcare este invocată de recurenta-pârâtă, nu sunt aplicabile în cauză, întrucât prin proba cu martori se face dovada situației de fapt a refugiului familiei reclamantului și a motivelor care au determinat refugiul și nicidecum dovada unui act juridic în sensul dispozițiilor respective. Împrejurarea că, în alte cauze, organele de cercetare penală au constatat săvârșirea unor infracțiuni de fals în declarații de către persone care nu au nicio legătură cu intimata-reclamantă sau martorii audiați în prezenta cauză, nu poate fi de natură a influența în vreun fel aprecierea temeiniciei cererii intimatei-reclamante. Criticile referitoare la faptul că drepturile prevăzute de O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, nu se acordă persoanelor care s-au refugiat într-o localitate aflată sub administrația statului român, de asemenea, sunt neîntemeiate. Prin decizia nr. 41/2007 a secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ulterioară hotărârii invocate de recurenta-pârâtă, s-a stabilit, î n aplicarea dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, că „cetățenii români, indiferent de naționalitate, care au fost persecutați din motive etnice de regimurile instaurate în perioada 06 septembrie 1940-06 martie 1945, indiferent dacă la data strămutării aveau domiciliul pe teritoriul statului român sau pe teritoriile românești aflate sub ocupația altor state și indiferent dacă localitatea în care au fost strămutați ori s-au refugiat se afla sub jurisdicție românească ori sub administrația unui alt stat, beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de textul de lege mai sus menționat”.

Înalta Curte constată că, în speță, intimata-reclamantă a depus diligențele necesare pentru a obține acte oficiale de la organele competente enumerate la art. 4 alin. (1) din Normele metodologice, însă, din conținutul adeverinței emise de Direcția Județeană Cluj a Arhivelor Naționale, rezultă că numitul L.B.A. (soțul decedat al reclamantei) nu figurează în documentele deținute de instituție, iar declarațiile autentificate ale martorilor M.M. și I.R., aceasta din urmă fiind și audiată nemijlocit de către instanță, atestă că, în luna iunie 1942 soțul reclamantei a fost nevoit, împreună cu părinții săi, să se refugieze din localitatea de domiciliu, într-o altă localitate, fiind astfel îndreptățită intimata-reclamantă să beneficieze de compensațiile acordate prin art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada perioada iunie 1942-06 martie 1945. 2. Soluția pronunțată în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Sălaj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Sălaj împotriva sentinței nr. 3 din 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2010.