ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4469/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, reclamanta L.B.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană

de Pensii Sălaj, obligarea acesteia să-i recunoască drepturile prevăzute de

art. 3 din O.G nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, în calitate de soție

supraviețuitoare, și să emită o hotărâre de acordare a acestor drepturi, începând

cu data de 23 iunie 2009.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că prin cererea înregistrată la data de 23 iunie 2009 a solicitat

pârâtei acordarea tuturor drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, în calitate

de soție supraviețuitoare a soțului său, L.B.A., care s-a refugiat din motive etnice,

iar prin hotărârea nr. 5921 din 30 ianuarie 2009 pârâta a respins cererea reclamantei,

apreciind că nu a prezentat acte oficiale din care să rezulte persecuția și refugiul.

Prin întâmpinarea formulată

în cauză, pârâta a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate.

Prin sentința nr. 3 din

12 ianuarie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta L.B.R. în contradictoriu cu

pârâta Casa Județeană de Pensii Sălaj, a anulat hotărârea nr. 5921 emisă de pârâtă

la 30 iunie 2009, obligând pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de soț supraviețuitor

al persoanei refugiate în perioada iunie 1942-06 martie 1945 și să-i acorde drepturile

bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările

ulterioare, începând cu data de 01 iulie 2009.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut, în esență, că înscrisurile depuse de reclamantă

în susținerea acțiunii, respectiv declarațiile autentificate ale martorilor I.R.

și M.M., și actele sale de stare civilă, atestă strămutarea soțului acesteia, împreună

cu familia sa, din localitatea de domiciliu, într-o altă localitate, în perioada

iunie 1942-06 martie 1945, refugiul fiind determinat ca urmare a persecuțiilor etnice.

Concluzionând, judecătorul

fondului a reținut că, în speță, aspectele menționate au fost confirmate și de martora

audiată de instanță, I.R., constatând astfel că sunt îndeplinite prevederile

art. 1 și 3 din Legea nr. 189/2000.

pârâtă

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Sălaj, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că sentința atacată a fost pronunțată cu

încălcarea prevederilor art. 5 coroborat cu art. 1169 și art. 1191 alin. (1) C.

civ., conform cărora dovada actelor juridice al căror obiect depășește suma de 0,025

RON nu se poate face decât prin act autentic sau prin act sub semnătură privată,

or, în cauză obiectul litigiului vizează o indemnizație de până la 500 RON, iar

reclamanta a făcut dovada cu martori în privința încadrării sale în situația reglementată

de O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare.

Recurenta-pârâtă a invocat

practica Înaltei Curți de Casație și Justiție (decizia nr. 3738/2007), potrivit

căreia s-a reținut că drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, cu modificările

și completările ulterioare, nu se acordă persoanelor care și-au schimbat domiciliul

dintr-o localitate aflată sub autoritatea statului român într-o localitate aflată

tot sub autoritatea statului român și faptul că refugiul a fost determinat de teama

persecuțiilor exercitate asupra țiganilor și evreilor.

Prin concluziile scrise

formulate în cauză, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, susținând

că îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru a beneficia de

drepturile conferite de acest act normativ.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum

și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

motivelor de recurs invocate

Potrivit art. (1)

lit. c) din O.G. nr. 105/1999

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate

de către regimurile instaurate în România cu începere de la 06 septembrie 1940 până

la 06 martie 1945, din motive etnice

, cu modificările și completările ulteriorare,

de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care,

în perioada sus-menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a

fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

În temeiul art. 3 alin.

(1) din același act normativ, „soțul supraviețuitor al celui decedat din categoria

persoanelor prevăzute la art. 1, va beneficia începând cu data de întâi a lunii

următoare celei în care a fost depusă cererea, în conformitate cu prezenta ordonanță,

de o indemnizație de bani impozabilă, dacă ulterior nu s-a recăsătorit”.

În conformitate cu prevederile

art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin

H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță

se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente [alin. (1)] sau,

în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori [alin. (2)].

Înalta Curte constată

astfel că prima instanță a realizat o corectă apreciere a probatoriului administrat

prin prisma dispozițiilor legale incidente, stabilind că reclamanta, soție supraviețuitoare,

se încadrează în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu

modificările și completările ulterioare.

Dispozițiile art. 1191

alin. (1) C. civ., a căror încălcare este invocată de recurenta-pârâtă, nu sunt

aplicabile în cauză, întrucât prin proba cu martori se face dovada situației de

fapt a refugiului familiei reclamantului și a motivelor care au determinat refugiul

și nicidecum dovada unui act juridic în sensul dispozițiilor respective.

Împrejurarea că, în alte

cauze, organele de cercetare penală au constatat săvârșirea unor infracțiuni de

fals în declarații de către persone care nu au nicio legătură cu intimata-reclamantă

sau martorii audiați în prezenta cauză, nu poate fi de natură a influența în vreun

fel aprecierea temeiniciei cererii intimatei-reclamante.

Criticile referitoare

la faptul că drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările

ulterioare, nu se acordă persoanelor care s-au refugiat într-o localitate aflată

sub administrația statului român, de asemenea, sunt neîntemeiate.

Prin decizia nr. 41/2007

a secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ulterioară hotărârii

invocate de recurenta-pârâtă, s-a stabilit, î

n aplicarea

dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, că „cetățenii români, indiferent

de naționalitate, care au fost persecutați din motive etnice de regimurile instaurate

în perioada 06 septembrie 1940-06 martie 1945, indiferent dacă la data strămutării

aveau domiciliul pe teritoriul statului român sau pe teritoriile românești aflate

sub ocupația altor state și indiferent dacă localitatea în care au fost strămutați

ori s-au refugiat se afla sub jurisdicție românească ori sub administrația unui

alt stat, beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de textul de lege mai sus

menționat”.

Înalta Curte constată

că, în speță, intimata-reclamantă a depus diligențele necesare pentru a obține acte

oficiale de la organele competente enumerate la art. 4 alin. (1) din Normele metodologice,

însă, din conținutul adeverinței emise de Direcția Județeană Cluj a Arhivelor Naționale,

rezultă că numitul L.B.A. (soțul decedat al reclamantei) nu figurează în documentele

deținute de instituție, iar declarațiile autentificate ale martorilor M.M. și I.R.,

aceasta din urmă fiind și audiată nemijlocit de către instanță, atestă că, în luna

iunie 1942 soțul reclamantei a fost nevoit, împreună cu părinții săi, să se refugieze

din localitatea de domiciliu, într-o altă localitate, fiind astfel îndreptățită

intimata-reclamantă să beneficieze de compensațiile acordate prin art. 1 lit. c)

din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada

perioada iunie 1942-06 martie 1945.

în recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca

nefondat, recursul formulat de recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Sălaj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Sălaj împotriva sentinței nr. 3 din 12 ianuarie 2010

a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 octombrie 2010.