ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3662/2011

Asupra cauzei de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțe

cauzei.

1.Obiectul acțiunii.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta Ț.S.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa județeană de Pensii.

Cluj, anularea

hotărârii nr. 23266 din 09 septembrie 2008 emisă de pârâtă, recunoașterea

calității de soție supraviețuitoare a soțului ei decedat, refugiat din motive

etnice, și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că prin cererea înregistrată la autoritatea

pârâtă a solicitat acordarea tuturor drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000,

în calitate de soție supraviețuitoare a soțului său, Ț.I., care s-a refugiat

din motive etnice, iar prin hotărârea nr. 23266 din 09 septembrie 2008 pârâta a

respins cererea reclamantei, apreciind că datele prezentate sunt contradictorii

în dovedirea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Prin întâmpinare,

pârâta a solicitat respingerea acțiunii, arătând că reclamanta nu a prezentat

nici o dovadă cu acte, iar declarațiile martorilor sunt neverosimile, existând

contradicții în relatările acestora, ceea ce face ca aceste dovezi

contradictorii să se excludă reciproc.

instanțe.

Prin sentința nr. 367

din 8 octombrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a anulat hotărârii nr. 23266 din 9 septembrie 2008,

revizuită, și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de

refugiat în perioada septembrie 1944 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile

bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu

modificările ulterioare, începând cu data de 1 septembrie 2008.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, din declarațiile

martorilor F.M. și M.V. audiați nemijlocit în cauză, că soțul reclamantei a

fost refugiat împreună cu familia acestuia, cunoscând direct aceste fapte, în

care au fost implicați personal, așa încât reclamanta este îndreptățită să

beneficieze de prevederile legale, fiind dovedit refugiul invocat.

exercitată în cauză.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea căii de

atac, recurenta-pârâtă a susținut că potrivit art. 3 din Legea nr. 189/2000

indemnizația acordată soțului supraviețuitor este una fixă, astfel că reținerea

primei instanțe potrivit căreia reclamanta însăși ar fi fost refugiată nu este

corectă.

Recurenta-pârâtă a

apreciat că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirea condițiilor legale pentru

ca intimata-reclamantă să beneficieze de aceste drepturi, întrucât declarațiile

martorilor trebuie să fie clare și să se susțină reciproc, or, nu se poate

reține un interval de refugiu nedeclarat de martori astfel cum instanța a

procedat. În concluzie, a susținut că în cauză există date insuficiente și contradictorii

în privința datei refugiului.

II. Considerentele

Înaltei Curți, asupra cererii.

Examinând sentința

atacată prin prisma motivelor de recurs, cât și sub toate aspectele, în temeiul

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte, constată că recursul este nefondat.

corespunzătoare motivelor de recurs invocate.

Potrivit art. 1 lit.

c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor

persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6

septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și

completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază

persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit

persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în

altă localitate.

În temeiul art. 3 alin.

(1) din același act normativ, „soțul supraviețuitor al celui decedat din

categoria persoanelor prevăzute la art. 1, va beneficia începând cu data de întâi

a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea, în conformitate cu

prezenta ordonanță, de o indemnizație de bani impozabilă, dacă ulterior nu s-a

recăsătorit”.

În conformitate cu

prevederile art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999,

aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art.

1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente

(alin. (1)) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori (alin. (2)).

Înalta Curte,

constată astfel că prima instanță a realizat o corectă apreciere a

probatoriului administrat prin prisma dispozițiilor legale incidente, stabilind

că reclamanta, soție supraviețuitoare, se încadrează în ipoteza reglementată de

art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările

ulterioare.

Interpretarea pe care

instanța de apel a dat-o dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu

modificările și completările ulterioare, este în acord și cu considerentele

reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, potrivit

cărora „stabilirea drepturilor ce se acordă cu caracter reparatoriu și a

persoanelor beneficiare ține de opțiunea liberă a legiuitorului, cu condiția să

nu instituie tratament juridic diferit pentru persoane care se află în situații

identice. Toate persoanele aflate în aceeași situație beneficiază de aceleași

drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în

vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice

reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței

judecătorești”.

Criticile

recurentei-pârâte ce vizează stabilirea în mod greșit a unui interval de

refugiu în cazul soției supraviețuitoare, nu pot fi primite. Într-adevăr, în

dispozitivul sentinței recurate instanța de apel a obligat pârâta să-i

recunoască reclamantei calitatea de refugiat, Înalta Curte, apreciază însă că

acest aspect nu poate conduce la reformarea sentinței, el reprezentând o eroare

materială, în condițiile în care, din considerentele sentinței rezultă cu

claritate că aceste drepturi i-au fost acordate reclamantei în temeiul

dispozițiilor art. 3 din O.G. nr. 105/1999, iar declarațiile martorilor,

contrar susținerilor recurentei, se susțin reciproc.

Înalta Curte,

constată că, în speță, intimata-reclamantă a depus diligențele necesare pentru

a obține acte oficiale de la organele competente enumerate la art. 4 alin. (1)

din Normele metodologice, însă, din conținutul adeverinței emise de Direcția

Județeană Cluj a Arhivelor Naționale, rezultă că soțul acesteia nu figurează în

documentele deținute de instituție.

Declarațiile

autentificate ale martorilor D.I. și B.I., dintre care B.I: este beneficiar al

prevederilor O.G. nr. 105/1999, F.M: și M.V., aceștia doi din urmă fiind audiați

nemijlocit de instanță (filele 32, 33), atestă că în luna septembrie 1944 soțul

reclamantei, împreună cu familia sa, a fost nevoit să se refugieze din localitatea

de domiciliu, satul Coasta, prin Geaca, apoi în localitatea Cătina, județul

Cluj, refugiul fiind determinat de represiunile autorităților maghiare,

revenind în localitatea de domiciliu în cursul anului 1945.

Prin urmare, se

constată că intimata-reclamantă este îndreptățită să beneficieze de

compensațiile acordate prin art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu

modificările și completările ulterioare, pentru perioada septembrie 1944 - 6

martie 1945, începând cu data de 1 septembrie 2008.

în recurs.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul

formulat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art.

20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Casa județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței nr. 367 din 8

octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 23 iunie 2011.