Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.01.2010
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 351/2010

HOTĂRÂRE
26.01.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 351/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția de comercială, de contencios administrativ și fiscal, la 6 mai 2009 reclamanta S.M. a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj anularea Hotărârii din 2 februarie 2009 emisă de pârâtă, cu consecința obligării acesteia din urmă la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că hotărârea pârâtei este nelegală și ca atare se impune anularea acesteia și recunoașterea calității de refugiat conform art. 1 lit. c) din Legea nr. 198/2000. Susține că se ignoră calitatea sa de refugiat întrucât, familia sa a fost nevoită să se refugieze, în toamna anului 1940, din localitatea de domiciliu, Someșeni, județul Cluj, la Turda, județul Cluj din motive de persecuție etnică, fiindu-i amenințată familia și îndemnată să părăsească teritoriul României.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. Prin sentința nr. 264 din 3 iunie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei S.M., a dispus anularea hotărârii din 2 februarie 2009 emisă de Casa de Pensii Cluj, a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantei statutul de persoană refugiată pentru perioada 18 septembrie 1941 - 6 martie 1945 și ca urmare să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 februarie2009. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, în cauză, reclamanta a făcut dovada cerută de lege privind calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În drept au fost invocate dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ. Susține că reclamanta nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 întrucât, declarațiile martorilor sunt contradictorii, prezentând date nereale. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta in continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Conform art. 2 din Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanțe, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate și persoanele refugiate.

În cauză, din probele administrate, rezultă că familia reclamantei, din cauza persecuțiilor din motive etnice, s-a refugiat din localitatea de domiciliu, din localitatea de domiciliu, Someseni, județul Cluj, la Turda, județul Cluj din motive de persecuție etnică. De altfel, instanța de fond a reținut că persecuțiile etnice au fost exercitate în contextul istoric al evenimentelor din acea perioadă, de cedare către Ungaria a Ardealului de Nord, ca urmare a Tratatului de la Viena din 30 august 1940,astfel că, a adoptat în mod corect soluția de admitere a acțiunii cu motivarea mai sus indicată. Pentru motivele arătate, recursul urmează a fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., menținându-se sentința criticată, ca temeinică și legală.

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței nr. 264 din 3 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-12-08
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5615/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta J.F. a solicitat, în contradi
ÎCCJ 2011-01-26
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 429/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.T. a chemat în judecată pe pârâ
ÎCCJ 2008-05-20
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2006/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 29 iunie 2007, reclamanta S.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea Hotărârii nr.
ÎCCJ 2008-05-28
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2147/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 27 august 2007 la Curtea de Apel Cluj, reclamantul R.S. a solicitat instanței ca, în con
ÎCCJ 2008-03-06
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 911/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta O.A. a solicitat, în contradicto
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă