ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 429/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, reclamantul C.T. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii

Cluj, solicitând anularea hotărârii din 28 decembrie 2009 și obligarea pârâtei să-i

acorde drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000,

întrucât are calitatea de persoană refugiată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat

că, deși a justificat cu acte și martori faptul că părinții săi au fost nevoiți

să se refugieze în urma încheierii Dictatului de la Viena, el născându-se în perioada

refugiului acestora, autoritatea pârâtă i-a respins cererea.

Prin sentința civilă nr. 169 din 20 aprilie

2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

a admis acțiunea formulată de reclamantul C.T., a dispus anularea hotărârii din

28 decembrie 2009 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantului

calitatea de refugiat în perioada 11 mai 1944-06 martie 1945 și să-i acorde drepturile

bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările

ulterioare, începând cu data de 01 decembrie 2009.

Pentru a pronunța această soluție, instanța

de fond a reținut că din declarațiile martorilor audiați în instanță, care, la rândul

lor, sunt beneficiari ai Legii nr. 189/2000, coroborate cu înscrisurile depuse la

dosar rezultă că în perioada septembrie 1940-martie 1945, din cauza persecuțiilor

din motive etnice, familia reclamantului s-a refugiat din satul R., județul Cluj,

în localitatea S.F., județul Cluj, ulterior născându-se și reclamantul.

Față de probele administrate în cauză instanța

de fond a concluzionat că s-a dovedit situația de refugiat a reclamantului, care

a suferit, alături de părinții săi, consecințele persecuțiilor pe considerente etnice,

motiv pentru care excluderea sa de la beneficiul acordat de lege refugiaților este

nelegală.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și ale art. 304

1

C. proc.

civ.

Recursul este nefondat.

Examinând sentința atacată în raport cu

actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare:

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate

în România cu începere de la 06 septembrie 1940 până la 06 martie 1945 din motive

etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ

beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus-menționată, a avut de

suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată

în altă localitate.

Din conținutul textului de lege menționat,

rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice,

au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face distincție între persoanele

care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă

localitate și cele care au fost nevoite

să trăiască în refugiu. Așadar, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se

bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor

exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și

copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea

a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit, această situație putând fi

dovedită cu acte oficiale, iar în lipsa acestora cu declarații de martori.

Este de notorietate situația că, în urma

încheierii Dictatului de la Viena, prin care au fost cedate anumite teritorii românești

din Ardealul de Nord, au avut loc persecuții etnice reciproce, exercitate atât de

regimul hortyst asupra populației românești din teritoriile ocupate, dar și din

partea autorităților române asupra persoanelor de naționalitate maghiară domiciliate

în localitățile rămase sub administrația românească.

În cauză, este necontestat și rezultă din

dovezile administrate că reclamantul s-a născut la data de 11 mai 1944, în localitatea

R., după ce, în aprilie 1941, în urma Dictatului de la Viena, părinții săi, C.G.

și C.S., se refugiaseră din localitatea de domiciliu R., aflată în județul Cluj,

ocupată de regimul hortyst.

Fiind născut în perioada refugiului părinților

săi, intimatul-reclamant a împărtășit situația părinților refugiați, suportând consecințele

morale și materiale ale refugiului care, începând cu data nașterii sale, s-au răsfrânt

și asupra sa, situație față de care în mod corect a procedat instanța de fond obligând-o

pe pârâtă să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor

Legii nr. 189/2000 și, în consecință, să-i acorde acestuia drepturile ce i se cuvin.

Față de argumentele expuse mai sus, Înalta

Curte constată să sentința pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, este temeinică și legală și, în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană

de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile nr. 169 din 20 aprilie 2010 a Curții

de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi

26 ianuarie 2011.