ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 429/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.T. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând anularea hotărârii din 28 decembrie 2009 și obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, întrucât are calitatea de persoană refugiată. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, deși a justificat cu acte și martori faptul că părinții săi au fost nevoiți să se refugieze în urma încheierii Dictatului de la Viena, el născându-se în perioada refugiului acestora, autoritatea pârâtă i-a respins cererea.

Prin sentința civilă nr. 169 din 20 aprilie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.T., a dispus anularea hotărârii din 28 decembrie 2009 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 11 mai 1944-06 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 01 decembrie 2009. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că din declarațiile martorilor audiați în instanță, care, la rândul lor, sunt beneficiari ai Legii nr. 189/2000, coroborate cu înscrisurile depuse la dosar rezultă că în perioada septembrie 1940-martie 1945, din cauza persecuțiilor din motive etnice, familia reclamantului s-a refugiat din satul R., județul Cluj, în localitatea S.F., județul Cluj, ulterior născându-se și reclamantul.

Față de probele administrate în cauză instanța de fond a concluzionat că s-a dovedit situația de refugiat a reclamantului, care a suferit, alături de părinții săi, consecințele persecuțiilor pe considerente etnice, motiv pentru care excluderea sa de la beneficiul acordat de lege refugiaților este nelegală. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și ale art. 304 1 C. proc. civ. Recursul este nefondat. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare: Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 06 septembrie 1940 până la 06 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus-menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.

Așadar, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit, această situație putând fi dovedită cu acte oficiale, iar în lipsa acestora cu declarații de martori. Este de notorietate situația că, în urma încheierii Dictatului de la Viena, prin care au fost cedate anumite teritorii românești din Ardealul de Nord, au avut loc persecuții etnice reciproce, exercitate atât de regimul hortyst asupra populației românești din teritoriile ocupate, dar și din partea autorităților române asupra persoanelor de naționalitate maghiară domiciliate în localitățile rămase sub administrația românească.

În cauză, este necontestat și rezultă din dovezile administrate că reclamantul s-a născut la data de 11 mai 1944, în localitatea R., după ce, în aprilie 1941, în urma Dictatului de la Viena, părinții săi, C.G. și C.S., se refugiaseră din localitatea de domiciliu R., aflată în județul Cluj, ocupată de regimul hortyst. Fiind născut în perioada refugiului părinților săi, intimatul-reclamant a împărtășit situația părinților refugiați, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care, începând cu data nașterii sale, s-au răsfrânt și asupra sa, situație față de care în mod corect a procedat instanța de fond obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 și, în consecință, să-i acorde acestuia drepturile ce i se cuvin.

Față de argumentele expuse mai sus, Înalta Curte constată să sentința pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, este temeinică și legală și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile nr. 169 din 20 aprilie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2011.