ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5615/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, reclamanta J.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

Casa Județeană de Pensii S., anularea hotărârii din 12 decembrie 2008 emisă de pârâtă,

prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al

prevederilor Legii nr. 189/2000 și plata drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat

că a suferit din cauza persecuțiilor din motive etnice, în contextul în care familia

sa a fost nevoită să se refugieze din localitatea de domiciliu.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea

contestației, motivat de faptul că reclamanta nu se încadrează în cazurile de persecuție

din motive etnice, situație prevăzută de art. 1 din O.G. nr. 105/1999, declarațiile

martorilor neputând conduce la concluzia existenței persecuției asupra familiei.

Prin sentința civilă nr. 285 din 11

iunie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta J.F., în contradictoriu cu Casa

Județeană de Pensii S., a anulat hotărârea din 12 decembrie 2008 emisă de pârâtă

și a obligat-o pe aceasta să recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada

15 octombrie 1940 - 15 noiembrie 1944 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute

de O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000,

cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 01 septembrie 2008.

Pentru a pronunța această soluție, instanța

de fond a reținut, în esență următoarele:

Prin hotărârea din 12 decembrie 2008 emisă

de Comisia de Aplicare a Legii nr. 189/1999, a fost respinsă cererea reclamantei

J.F.

Din conținutul actului emis rezultă că

la baza respingerii stă faptul că reclamanta nu se încadrează în prevederile O.G.

nr. 105/1999, respectiv, nu a fost persecutată etnic.

În raport cu dispozițiile art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, din probele administrate:

actele de stare civilă ale reclamantei și declarațiile martorilor I.I. și G.T.,

rezultă că familia reclamantei s-a refugiat în octombrie 1940 din localitatea de

domiciliu D., județul Sălaj, în localitatea B., județul Bihor, ca urmare a persecuțiilor

din motive etnice, iar reîntoarcerea a avut loc în cursul lunii noiembrie 1944.

Instanța a apreciat declarațiile martorilor

ca fiind pertinente și concludente, întrucât relatează detalii ale refugiului familiei

reclamantei, prin prezentarea unor fapte pe care martorii le-au cunoscut în mod

direct.

Împotriva sentinței civile pronunțate de

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a

declarat recurs, în termenul legal, pârâta Casa Județeană de Pensii S., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. (9),

art. 304

1

din C. proc. civ. și art. 1191 alin. (1) C. civ.

Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă

Casa Județeană de Pensii S. invocă, pe de-o parte, incidența prevederilor art. 1191

alin. (1) C. civ. și susține că, în speța de față, valoarea obiectului este calitatea

de „refugiat'' care dă dreptul la o indemnizație lunară de până la 500 RON, pe lângă

celelalte drepturi, în această situație, dovada actelor juridice al căror obiect

are o valoarea ce depășește suma de 250 ROL, neputându-se face decât prin act autentic

sau prin înscris sub semnătură privată.

Pe de altă parte, susține că instanța de

fond în mod greșit a acordat reclamantei drepturile solicitate, întrucât Comisia

pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000,

modificată și completată, a considerat necesar a fi prezentate și alte documente

pe baza cărora să se dovedească forma de persecuție, pentru a se stabili calitatea

de refugiat a reclamantei.

Or, în cauza de față, documentele solicitate

și prevăzute de lege nu au putut fi prezentate de contestatoare.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a

precizat că întrunește condițiile legale de încadrare în categoria de refugiat și

a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând cauza prin prisma motivelor de

recurs invocate, în raport cu prevederile art. 304 și art. 304

1

C. proc.

civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare și ale Normelor

aprobate prin H.G. nr. 127/2002, precum și cu jurisprudența în materie a Instanței

Supreme, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor

fi arătate în continuare.

Cu privire la primul motiv de recurs,

prin care recurenta invocă incidența prevederilor art. 1191 alin. (1) C. civ., instanța

de control judiciar apreciază că este o chestiune fără relevanță juridică concretă

în speța de față, actul normativ incident speței fiind O.G. nr. 105/1999 aprobată

și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare și nu C. civ.,

motiv pentru care urmează a fi înlăturat.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999,

cu modificările și completările ulterioare, „beneficiază de prevederile ordonanței

persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de

la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive

etnice", fiind „refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate".

Potrivit art. 4 alin. (1) și (2) din Normele

de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2002 „dovada încadrării în

situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin

Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face cu acte oficiale eliberate

de organele competente", iar „în lipsa actelor oficiale dovada persecuției

etnice se poate face prin declarație cu martori".

Aceste dispoziții sunt date în aplicarea

art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare,

potrivit cărora „dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele

interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente,

iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut

de lege".

Potrivit dispozițiilor susmenționate, dovada

încadrării în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările

și completările ulterioare, se face fie prin actele oficiale menționate la art.

4 alin. (1) din Norme, fie prin declarații de martori în situația în care lipsesc

actele oficiale.

În cauză, instanța de fond a realizat o

corectă apreciere a probatoriului administrat prin prisma dispozițiilor legale incidente.

Este de reținut faptul că, în mod constant,

în jurisprudența Curții Constituționale, chiar cu referire la dispozițiile O.G.

nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările

și completările ulterioare, s-a afirmat că „stabilirea faptului dacă o persoană

sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute

în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competența

exclusivă a instanței judecătorești" (Decizia Curții Constituționale nr. 558/2005).

În speță, reclamanta a depus diligențe

necesare pentru a obține acte oficiale de la organele competente enumerate la

art. 4 alin. (1) din Normele metodologice, așa cum rezultă din adeverința eliberată

de Direcția Județeană Bihor a Arhivelor Naționale.

Astfel fiind, instanța, cu respectarea

dispozițiilor citate, a avut în vedere declarațiile martorilor I.I. și G.T. din

care rezultă, cu caracter unitar, că familia reclamantei s-a refugiat în octombrie

1940, în localitatea B., județul Bihor, din cauza persecuțiilor din motive etnice

exercitate în localitatea de domiciliu.

Întemeiat, instanța a avut în vedere și

faptul că ambilor martori le-a fost recunoscută calitatea de beneficiari ai Legii

nr. 189/2000, în calitate de refugiați.

În consecință, Înalta Curte constată că

instanța fondului a realizat o corectă apreciere a probatoriului administrat, stabilind

cu just temei faptul că reclamanta se încadrează în ipoteza reglementată prin prevederile

O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel fiind, instanța de fond a pronunțat

o hotărâre temeinică și legală cu respectarea cadrului legal instituit de O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare și în raport cu jurisprudența

Instanței Supreme, precum și a normelor și principiilor de procedură civilă referitoare

la administrarea și analiza mijloacelor de probă.

Față de cele arătate, Înalta Curte constată

că sentința civilă atacată este legală și temeinică și în temeiul art. 312

alin. (1) teza a-II-a din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii S.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană

de Pensii S. împotriva sentinței civile nr. 285 din 11 iunie 2009 a Curții de Apel

Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 08

decembrie 2009.