ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1528/2012

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea

înregistrată la data de 15 noiembrie 2010, reclamanta T.M. a solicitat

instanței, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea

hotărârii nr. 27.048 din data de 10 august 2010 emisă de pârâtă, cu consecința

obligării pârâtei să-i recunoască calitatea de refugiat pentru perioada 16

iulie 1943 – 6 martie 1945 și acordarea drepturilor prevăzute de O.U.G. nr. 105/1999

și Legea nr. 189/2000, deoarece familia sa s-a refugiat din motive etnice,

imediat după cedarea Ardealului de Nord, ca urmare a Dictatului de la Viena din localitatea Viișoara în localitatea Nyirad din Ungaria.

de Apel

Prin sentința nr. 52

din 28 ianuarie 2011 a Curții de Apel Cluj a fost admisă acțiunea în contencios

administrativ formulată de reclamanta T.M. împotriva pârâtei Casa Județeană de

Pensii Cluj și, în consecință, a dispus anularea hotărârii nr. 27.048 din 10

august 2010 emisă de pârâtă și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei

calitatea de refugiat în perioada 16 iulie 1942 – 6 martie 1945, cu acordarea

drepturilor bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000,

cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 martie 2010.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că prin cererea înregistrată la data de 17

februarie 2010 sub nr. 81.086, reclamanta T.M. a solicitat pârâtei Casa

Județeană de Pensii Cluj recunoașterea statutului de refugiat, cu consecința

acordării tuturor drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, depunând în

probațiune acte de stare civilă, precum și declarațiile martorilor B.A. și B.I.,

autentificate la notarul public.

Prin hotărârea nr. 27.048

din data de 10 august 2010, pârâta a respins cererea reclamantei, apreciind că

nu se încadrează în situațiile prevăzute la art. 1 din Legea nr. 189/2000.

Coroborând

dispozițiile legale cu prevederile art. 1 din Legea nr. 189/2000 instanța de

fond a reținut că sunt beneficiari ai dispozițiilor legale arătate și copiii

minori ai persoanelor refugiate, în înțelesul legii, născute în refugiu,

întrucât aceștia nu aveau posibilitatea stabilirii unui alt domiciliu, iar

privațiunile impuse părinților aflați în refugiu au afectat implicit și pe

copiii lor minori.

Instanța de fond a

reținut că scopul, avut în vedere de legiuitor la emiterea O.G. nr. 105/1999,

așa cum a fost modificată prin Legea nr. 189/2000, este acordarea unor drepturi

persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere

de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice. Se poate

aprecia deci că legiuitorul a avut în vedere întreg teritoriul României sub

aspect geografic, în care au intrat, în egală măsură, atât teritoriile cedate

temporar, cât și cele păstrate în continuare de Statul Român. În același

context, trebuie privit și termenul de „regimuri instaurate” întrucât, în egală

măsură, el privește regimurile instaurate în teritoriile cedate cât și în cele

păstrate în continuare sub administrarea Statului Român.

Utilizarea termenilor

„persoană, cetățean român”, în contextul general al titlului actului normativ

incident în cauză, a reținut instanța că duce la concluzia că legiuitorul a

avut în vedere pe toți cetățenii români, indiferent de etnia lor, care, aflați

pe teritoriul Statului Român, fie în teritoriile cedate, fie în cele păstrate

în continuare sub administrația românească și care au avut de suferit o

persecuție pe motive etnice, au fost nevoiți să părăsească localitatea de

domiciliu, în sensul dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999.

Instanța de primă

jurisdicție a apreciat că mențiunea făcută de pârâtă în sensul că reclamanta

s-a refugiat în Ungaria este nefondată.

Fiind dovedită

imposibilitatea probațiunii prin înscrisuri cu caracter oficial, instanța de

fond în virtutea principiului rolului activ, a dispus audierea martorilor ale

căror declarații autentificate au fost depuse la dosar, pentru a se lămuri

chestiuni legate de starea de fapt cu privire la refugiu și s-a constatat că

declarațiile martorilor sunt pertinente, având legătură cu obiectul cauzei și

relatând fapte pe care le-au cunoscut direct, pentru că au fost implicați

personal.

de Casa Județeană de Pensii Cluj

Recurenta a criticat

hotărârea instanței de fond cu privire la perioada de acordare a drepturilor,

arătând că această perioadă a fost greșit reținută de instanța de fond.

Pe fondul cauzei a

apreciat că reclamanta nu a suferit persecuții din motive etnice, întrucât a

fost născută pe un teritoriu liber și, de altfel, categoriile de persoane ce

beneficiază de aceste drepturi sunt în mod expres și limitativ prevăzute de

lege, iar reclamanta nu se încadrează în aceste categorii.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză va admite recursul și va modifica în

parte sentința atacată pentru considerentele ce urmează:

În conformitate cu

dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să

stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind

aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea

corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Potrivit prevederilor

art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de

prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de lege, în

sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

De asemenea, potrivit

art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate

prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă

localitate, în sensul ordonanței, se înțelege persoana care a fost mutată sau

care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive

etnice, această categorie incluzând și persoanele care au fost expulzate, s-au

refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat

bilateral.

Înalta Curte a

reținut că instanța de fond a făcut o interpretare corectă a dispozițiilor

legale și a probelor administrate în cauză, motiv pentru care sentința

instanței de fond va fi menținută cu privire la soluția de admitere a acțiunii

reclamantei, însă perioada de început avută în vedere pentru acordarea

drepturilor nu este stabilită corect. Astfel, perioada pentru care se acordă

drepturile începe odată cu data nașterii reclamantei, respectiv 16 iulie 1943

și în acest sens se va modifica hotărârea instanței de fond.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul

și va modifica în parte sentința atacată numai cu privire la perioada pentru

care se acordă drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000,

respectiv de la 16 iulie 1943 - 6 martie 1945.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

formulat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței nr. 52 din 28

ianuarie 2011 a Curții de Apel Cluj – secția contencios administrativ și

fiscal.

Modifică în parte

sentința atacată numai cu privire la perioada pentru care se acordă drepturile

prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, respectiv de la 16 iulie 1943

- 6 martie 1945.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 martie 2012.