ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2015/2012

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

l. Obiectul acțiunii

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamantul T.N. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea

hotărârii nr. 22189 din 03 august 2007, emisă de pârâtă, cu consecința

obligării pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000,

arătând că familia sa s-a refugiat din motive etnice, imediat după cedarea

Ardealului de Nord, ca urmare a Dictatului de la Viena, din localitatea Feleacu,

sat Gheorghieni, în teritoriul ocupat.

Prin

întâmpinare, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj a solicitat respingerea

acțiunii ca neîntemeiată.

Hotărârea

Curții de apel

Prin

sentința nr. 292 din 18 mai 2011, Curtea de Apel Cluj a respins excepția tardivității

și a admis acțiunea formulată de reclamantul T.N. în contradictoriu cu pârâta

Casa Județeană de Pensii Cluj și a dispus anularea parțială a hotărârii nr. 22189

din 3 august 2007 a Casei Județene de Pensii Cluj, astfel cum a fost revizuită

la data de 1 iunie 2010, obligând pârâta să-i recunoască reclamantului T.N.

calitatea de refugiat în perioada 15 octombrie 1941-6 martie 1945 și să-i

acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr.

189/2000, cu modificările ulterioare și pentru intervalul 1 noiembrie 2006-31

mai 2010.

Pentru

a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că prin

cererea înregistrată sub nr. 64.516 din 27 octombrie 2006, reclamantul T.N. a

solicitat pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj recunoașterea statutului de

refugiat, cu consecința acordării tuturor drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000,

depunând în probațiune acte de stare civilă, precum și declarațiile martorilor

G.I. și D.A., autentificate la notarul public.

Curtea

de apel a mai reținut că prin Hotărârea nr. 22.189 din 03 august 2007, pârâta a

respins cererea reclamantului, apreciind că nu se încadrează în situațiile

prevăzute la art. 1 din Legea nr. 189/2000, întrucât localitatea de plecare era

liberă, astfel că lipsea motivul persecuției etnice.

Judecătorul

fondului a constatat că este nefondată excepția tardivității acțiunii, invocată

de pârâtă, întrucât în cauză nu s-a făcut dovada comunicării către reclamant a

acestei hotărâri.

S-a

mai arătat în considerentele sentinței atacate că în urma cererii formulate de

reclamant la data de 11 mai 2010, pârâta a emis Hotărârea de revizuire nr. 22.189

din 3 august 2007, prin care s-a recunoscut reclamantului calitatea de

beneficiat al Legi nr. 189/2000, drepturile fiind însă acordate începând cu

data de 1 iunie 2010, pe motivul adoptării H.G. nr. 287/2008, motiv pentru

reclamantul a sesizat instanța, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care

să fie obligată pârâta la acordarea drepturilor prevăzute de lege și pentru perioada

1 noiembrie 2006-31 mai 2010.

Prin

urmare, instanța de fond a constatat că sunt nefondate susținerile pârâtei în

sensul că reclamantului nu-i pot fi acordate drepturile decât în baza cererii

de „revizuire" și a H.G. nr. 287/2008, întrucât situația reclamantului nu

se pliază exact pe prevederile acestui act normativ, deoarece acestuia nu i-a

fost comunicată hotărârea de respingere adoptată la 3 august 2007, pentru a-i

da posibilitatea de a o contesta, la acel moment, în instanță.

Conchizând, Curtea de apel a apreciat că nu mai era necesară

apelarea la prev. H.G. nr. 287/2008, reclamantul fiind îndreptățit la acordarea

drepturilor și pentru intervalul ce face obiectul cererii.

Casa

Județeană de Pensii Cluj a atacat cu recurs sentința menționată, solicitând

modificarea ei în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii reclamantei,

pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304

1

C.

proc. civ.

În

motivarea căii de atac, recurenta - pârâtă a criticat sentința prime instanțe,

precizând că în mod greșit Curtea de apel a trecut peste excepția prescripției

și a acordat reclamantului drepturi pentru un interval anterior perioadei 09

aprilie 2007.

Pe

fondul cauzei, recurenta a susținut că în cauză, inițial Legea nr. 189/2000

nu-i recunoștea reclamantului statutul de refugiat, dar ulterior prin H.G. nr. 287/2008

au fost eliminate diferențele apărute între localități, însă reclamantul nu a

formulat cerere în acest sens decât în data de 11 mai 2010.

II.

Considerentele înaltei Curți asupra recursului

Examinând

cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art.

304

1

C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este fondat

pentru următoarele considerente:

l.

Argumente de fapt și de drept relevante

Intimatul-reclamant

a învestit instanța de contencios administrativ, la data de 09 aprilie 2010, cu

o acțiune având ca obiect acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2009,

solicitând acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 și pentru

perioada 01 noiembrie 2006- 31 mai  2010, întrucât prin Hotărârea de revizuire nr.

22.189 din 3 august 2007, pârâta a recunoscut reclamantului calitatea de

beneficiat al Legi nr. 189/2000, drepturile fiind însă acordate începând cu

data de 1 iunie 2010, deși reclamantul a depus cerere în acest sens, din data

de 27 octombrie 2006.

Având

în vedere excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de recurenta Casa

Județeană de Pensii Cluj, pentru perioada anterioară datei de 09 aprilie 2010,

care este o excepție de fond, peremptorie, instanța de recurs apreciază că

potrivit art. 137 C. proc. civ. este necesar a fi analizată cu prioritate

această excepție.

Înalta

Curte de Casație și Justiție analizând această excepție apreciază că este

întemeiată pentru următoarele considerente.

Prescripția

extinctivă este un mijloc de stingere a dreptului material la acțiune având ca

obiect patrimonial prin neexercitarea acelui drept în termenul stabilit de

lege.

Această instituție juridică asigură stabilitatea și

certitudinea raporturilor juridice prin stingerea drepturilor la acțiune care

nu au fost exercitate în cadrul unor termene considerate de legiuitor ca

îndestulătoare.

Într-adevăr,

potrivit art. l din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă,

dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă

nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar potrivit art. 3 din

același act normativ, termenul de prescripție este de 3 ani.

În

raport cu aceste prevederi legale, cu data introducerii acțiunii și prin prisma

acestor scurte considerațiuni de ordin doctrinar, este indiscutabil faptul că

acțiunea reclamantului privind acordarea drepturilor și pentru perioada

anterioară datei de 09 aprilie 2007, este prescrisă, critica recurentei în

acest sens fiind fondată.

Cu

privire la fondul cauzei, înalta Curte, în acord cu prima instanță, constată că

H.G. nr. 287/2008 nu este aplicabilă în situația reclamantului, având în vedere

că acestuia nu i-a fost comunicată hotărârea inițială de respingere, adoptată

la 03 august 2007, pentru a i se da posibilitatea s-o conteste în instanță.

l. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Având

în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., înalta Curte va admite recursul și va modifica, în parte, sentința

atacată, în sensul că va obliga pârâta să-i acorde reclamantului drepturile

bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru intervalul 09 aprilie 2007-31

mai 2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței nr. 292 din 18

mai 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și

fiscal.

Modifică,

în parte, sentința recurată în sensul că obligă pârâta să-i acorde

reclamantului drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru

intervalul 09 aprilie 2007-31 mai 2010.

Menține

celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință, astăzi, 24 aprilie 2012.