ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 118/2006
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 118/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data
de 29 iunie 2005, reclamantul K.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta
Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 16235 din 23 februarie
2005, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiar
al prevederilor Legii nr. 189/2000.
În motivarea cererii sale,
reclamantul a arătat că după Dictatul de la Viena, fiind cetățean român de
etnie maghiară, a fost nevoit să se refugieze din sudul Ardealului, în Ardealul
de Nord, datorită persecuțiilor exercitate de către autoritățile românești de
orientare fascistă, legionară, asupra etnicilor maghiari.
Curtea de Apel Cluj, secția
comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 510
din 8 septembrie 2005, a admis acțiunea, a anulat actul contestat și a obligat
pârâta să-i recunoască reclamantului, calitatea de refugiat în perioada 15
iunie 1941 - 1 decembrie 1944 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de
O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările
ulterioare, începând cu data de 1 octombrie 2004 și să-i achite reclamantului,
suma de 400 RON cheltuieli de judecată.
Instanța a reținut că soluția se
impune, în raport cu probele administrate, din care rezultă că reclamantul a
suferit persecuții pe considerente etnice, respectiv represiuni legionare, care
l-au determinat să se refugieze din Vlaha, în Cluj-Napoca, precum și cu
dispozițiile art. 2 din Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999.
Împotriva sentinței, în termen
legal, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând
modificarea hotărârii judecătorești atacate, în sensul respingerii acțiunii, ca
neîntemeiată.
Recurenta-pârâtă a susținut, în
esență, că prima instanță l-a încadrat în mod abuziv pe intimatul-reclamant, în
dispozițiile Legii nr. 189/2000, considerând în mod neîntemeiat că acesta a
suferit persecuții etnice în perioada respectivă, schimbarea domiciliului
dintr-o localitate aflată pe teritoriul românesc, neocupat neputând fi considerată
o astfel de măsură.
Critica formulată este întemeiată.
În conformitate cu dispozițiile art.
1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu
modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ
beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate
cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit
persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în
altă localitate.
Din analiza textului de lege
menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă persoanelor care, în
perioada precizată, din motive etnice, au suferit persecuții materializate sub
forma refugiului, expulzării sau strămutării în altă localitate. Este, așadar, necesar
ca părăsirea nevoită sau forțată, de către persoana în cauză a localității
sale, să fi fost consecința unor persecuții etnice suferite de aceasta.
Prin urmare, pentru a stabili cu
certitudine incidența prevederilor legale mai sus citate și pentru a vedea,
astfel, dacă recurentul era îndreptățit la acordarea drepturilor compensatorii,
trebuiau determinate, fără echivoc, cauza și împrejurările schimbării
domiciliului din comuna Vlaha, județul Cluj, în orașul Cluj-Napoca.
Or, din întreg materialul probator
administrat în cauză, respectiv acte și declarațiile martorilor C.M. și F.A.,
nu reiese în mod concret vreo astfel de persecuție, martorii limitându-se să
susțină că intimatul-reclamant s-a refugiat ca urmare a cedării Ardealului de
Nord, după Dictatul de la Viena.
Având în vedere că schimbul de
domiciliu a avut loc dintr-o localitate liberă, pe un teritoriu aflat sub
ocupație, în mod incorect și peste dispozițiile legale, instanța de fond a
apreciat că intimatul-reclamant este îndreptățit la acordarea compensațiilor
legale.
În concluzie, în considerarea
dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., Curtea va admite
recursul, va modifica în tot sentința atacată și, în fond va respinge, ca
nefondată, acțiunea reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta
Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 510 din 8
septembrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios
administrativ și fiscal.
Modifică în tot sentința atacată și,
în fond, respinge acțiunea formulată de reclamantul K.A, ca nefondată.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 17 ianuarie 2006.