ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1802/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 17

iunie 2005, reclamanta K.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa

Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 16326 din 24 februarie 2005,

cu consecința recunoașterii calității de refugiată și acordării drepturilor

prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că a fost nevoită să se refugieze din localitatea de domiciliu, din

cauza persecuțiilor la care a fost supusă de către jandarmii din localitate și

legionari, situație care rezultă din probele anexate cererii adresate pârâtei.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 655

din 19 octombrie 2005, a admis acțiunea, a dispus anularea hotărârii

contestate, a obligat pârâta să recunoască reclamantei, statutul de persoană

refugiată pentru perioada 15 mai 1941 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile

bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu

modificările ulterioare, începând cu data de 1 octombrie 2004; a obligat pârâta,

la cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut, în esență, că probele administrate în cauză atestă fără

echivoc existența persecuțiilor etnice și a refugiului, martorii relevând

detaliat modalitățile concrete în care au fost exercitate persecuțiile asupra

etnicilor maghiari din localitatea Vlaha, inclusiv asupra familiei reclamantei

care, în cursul lunii mai 1941, a fost nevoită să se refugieze în localitatea

Cluj.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, susținând că hotărârea

instanței de fond este greșită, deoarece în speță, schimbul de domiciliu a avut

loc dintr-o localitate liberă, pe un teritoriu ocupat.

Recursul este întemeiat.

Așa cum rezultă din însuși titlul

O.G. nr. 105/1999, modificat prin Legea nr. 189/2000, această ordonanță

privește acordarea unor drepturi, „persoanelor persecutate de către regimurile

instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie

1945, din motive etnice”.

Prin urmare, subiectul reglementării

îl constituie persoanele care au avut de suferit persecuții etnice, aflându-se

în situațiile enumerate de legiuitor, la art. 1, din partea autorităților

instaurate în România, în perioada menționată.

Din întreg materialul probator

administrat în cauză, respectiv acte și declarațiile martorilor, rezultă că

schimbul de domiciliu a avut loc dintr-o localitate liberă, pe un teritoriu

aflat sub ocupație, astfel că, în mod greșit și peste dispozițiile legale,

instanța de fond a apreciat că intimata-reclamantă este îndreptățită la

acordarea compensațiilor legale.

Față de cele ce preced, Curtea va

admite recursul, va casa sentința atacată și, în fond, va respinge acțiunea

reclamantei, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În majoritate,

Admite recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 597 din 3 octombrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, în

fond, respinge acțiunea reclamantei K.I., ca neîntemeiată.

Cu opinia separată a doamnei

judecător R.A., în sensul respingerii recursului, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 mai 2006.

Opinia separată a doamnei judecător

R.A.

Contrar punctului de vedere al

majorității completului de judecată, care și-a găsit expresia în decizia nr. 1802

din 18 mai 2006, consider, pentru rațiunile pe care le voi înfățișa în

continuare, că recursul declarat în cauză este nefondat, iar soluția, ca și

motivarea instanței de fond, sunt în afară de orice critică și exprimă un mod

corect de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa.

Astfel, chiar în titlul O.G. nr. 105/1999,

astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 189/2000, se menționează că acest

act normativ are în vedere acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de

către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940,

până la 6 martie 1945, din motive etnice. Se poate aprecia, deci, că

legiuitorul a avut în vedere întreg teritoriul României, sub aspect geografic,

în care au intrat, în egală măsură, atât teritoriile cedate temporar, cât și

cele păstrate în continuare de către Statul Român. În același context, trebuie

privită și sintagma de „regimuri instaurate”, întrucât, în egală măsură, ea

privește regimurile instaurate în teritoriile cedate, cât și în cele păstrate

în continuare sub administrarea Statului Român.

De asemenea, art. 1 alin. (1) din

O.G. nr. 105/1999, statuează că beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe,

persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere

de la 6 septembrie 1940 și până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice.

Utilizarea termenilor „persoană,

cetățean român”, în contextul general al titlului actului normativ incident în

prezenta speță, conduce la concluzia că legiuitorul a avut în vedere toți

cetățenii români, indiferent de etnia lor, care aflați pe teritoriul Statului

Român, fie în teritoriile cedate, fie în cele păstrate în continuare sub

administrația românească și care au avut de suferit o persecuție pe motive

etnice, a determinat părăsirea localității de domiciliu, în sensul dispozițiilor

art. 1 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999.

Totodată, analizând în continuare

dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, se poate constata că beneficiază de

aceste prevederi, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor

instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri și

lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de

detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate,

decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată, a

fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei

asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

Scopul acestei reglementări l-a constituit acordarea unor drepturi

compensatorii, tuturor cetățenilor români care au suferit astfel de persecuții,

în perioada indicată, fără a se face distincție în raport cu naționalitatea

acestora ori cu administrațiile existente în localitatea de domiciliu. În plus,

se poate constata că legea distinge între strămutare și refugiu.

Probele administrate în cauză atestă

fără echivoc existența persecuțiilor etnice și a refugiului, martorii B.A. și K.A.,

ale căror declarații autentificate au fost depuse la dosar, relevând detaliat

modalitățile concrete în care au fost exercitate persecuțiile asupra etnicilor

maghiari din localitatea Vlaha, inclusiv asupra familiei reclamantei, care în

cursul lunii mai 1941 a fost nevoită să se refugieze în localitatea Cluj, unde

a rămas până la o dată ulterioară lunii martie 1945.

Așadar, din interpretarea

teleologică și sistematică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul,

cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii

pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile

respective, în perioada arătată, din motive etnice.

Judecățile de valoare asupra și

controverselor istoricilor referitoare la regimurile și comportamentul unor

reprezentanți ai autorității centrale executive de la București, ulterior politicii de retorsiune a guvernului de la Budapesta, în condițiile de după Dictat, în opinia mea, exced litigiilor întemeiate pe

dispozițiile legale mai sus arătate.

Esențial, în aceste litigii este a

se verifica dacă sunt sau nu, îndeplinite condițiile strict și limitativ

prevăzute de lege, în baza unui material probatoriu consistent și pertinent, de

natură a forma convingerea judecătorului, în sensul că reclamantul a dovedit că

aparține sferei de adresabilitate a actelor normative arătate.

De asemenea, apreciez că este

deosebit de important a sublinia că prin art. 16 din Constituția României se

instituie egalitatea în drepturi a cetățenilor, fără privilegii și fără

discriminări, iar conform art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000 (aprobată prin

Legea nr. 48/2002, modificată și completată prin O.G. nr. 77/2003, aprobată, la

rândul său, prin Legea nr. 27/2004), principiul egalității între cetățeni,

excluderea privilegiilor și discriminării sunt garantate.

Mai mult, prin art. 2 alin.

(1) din ordonanță, se definește discriminarea, ca fiind orice deosebire,

excludere, restricție sau

preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială,

convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică

necontagioasă, infectare HIV sau apartenență la o categorie defavorizată, care

are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței

sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a

libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul

politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții

publice.

Conform art. 2 alin. (2)

din același act normativ sunt discriminatorii, și prevederile, criteriile sau

practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza

criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în

care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un

scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.

Având în vedere că în temeiul art. 20 alin. (1) din

Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și

libertățile cetățenilor, vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu

Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate

la care România este parte, rezultă că prevederile art. 16 alin. (1), precum și

cele ale art. 20 din Constituție, se corelează și se interpretează în raport cu

prevederile cuprinse în instrumentele juridice internaționale în domeniul

drepturilor omului.

Universalitatea

recunoașterii și apărării drepturilor omului impune în mod necesar aplicarea

lor egală pentru toți indivizii, iar principiul nediscriminării este înscris

practic, în toate tratatele și documentele internaționale de protecție a

drepturilor omului.

În acest sens, menționez

dispozițiile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și

libertăților fundamentale (cu denumirea simplificată de Convenția europeană a

drepturilor omului), precum și Protocolul nr. 12 la această Convenție, la care

România a fost stat semnatar din 4 noiembrie 2000, iar prin Legea nr. 103/2006

a ratificat acest protocol (M. Of. nr. 375/2.05.2006), prin care se reafirmă

interzicerea generală a discriminării.

Examinând bogatul

material probatoriu administrat în cauză, constat că în mod corect și legal,

instanța de fond a reținut că probele atestă fără echivoc existența

persecuțiilor etnice și a refugiului, declarațiile martorilor relevând în

detaliu modalitățile concrete în care au fost exercitate persecuțiile asupra

etnicilor maghiari din localitatea Vlaha, inclusiv asupra familiei reclamantei,

care a fost nevoită să se refugieze.

Împrejurarea că

intimata-reclamantă este de o anumită etnie, nu prezintă relevanță, sub

aspectul recunoașterii statutului de refugiat, legea nefăcând o astfel de

distincție între cei care trebuie să dovedească pretinsa persecuție etnică

exercitată asupra lor.

Faptul că

recurenta-pârâtă a depus la dosarul cauzei, câteva sentințe pentru a demonstra

existența unei jurisprudențe a instanței de fond, în sensul motivelor sale de

recurs, este lipsit de relevanța dorită de aceasta în raport cu setul de

sentințe, în sens contrar depus de intimata-reclamantă.

În opinia mea,

divergențele manifestate în jurisprudență își au izvorul tocmai în preocuparea

excesivă de a formula judecăți exclusiv de valoare istorică, ce țin de sfera de

competență a istoricilor, care, însă, depășesc limitele controlului judiciar

bazat pe probatoriul administrat și pe dispozițiile legale aplicate în spiritul

și litera lor.