ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 436/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 30 iunie 2005, reclamantul N.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 16483 din 1 martie 2005,

emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiar al

prevederilor Legii nr. 189/2000.

În motivare, reclamantul a arătat că

este îndreptățit la acordarea drepturilor compensatorii, întrucât în perioada

august 1941 - iunie 1945, împreună cu părinții, a fost nevoit să se refugieze

din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate de

autoritățile de ocupație instaurate în Ardealul de Nord, după Dictatul de la Viena.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 519

din 12 septembrie 2005, a dispus anularea hotărârii nr. 16483 din 1 martie 2005, a obligat pârâta să recunoască reclamantului, calitatea de refugiat în perioada 1 septembrie

1941 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000,

începând cu data de 1 decembrie 2004 și cheltuieli de judecată, în sumă de

600.000 ROL.

Instanța a reținut că soluția se

impune, în raport cu probele administrate și cu dispozițiile art. 1 din Legea

nr. 189/2000.

Împotriva sentinței, în termen

legal, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând

modificarea hotărârii judecătorești atacate, în sensul respingerii acțiunii, ca

neîntemeiată.

Recurenta a susținut, în esență, că

din documentele depuse în probațiune la dosarul cauzei, nu rezultă calitatea de

refugiat a intimatului, și că, în absența unui document oficial care să ateste

această situație, declarațiile neconcordante ale martorilor nu pot constitui

temei pentru stabilirea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de

Legea nr. 189/2000.

Recursul este neîntemeiat.

Potrivit prevederilor art. 1 lit. c)

din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost completată și modificată, de dispozițiile

acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor

instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de

domiciliu.

Prin persoană strămutată în altă

localitate, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002, privind Normele de

aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care

a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive

etnice”.

În mod eronat recurenta susține că

intimatul nu s-ar afla în această situație.

Astfel, din declarațiile autentice

ale martorilor, administrate în cauză, rezultă că s-a făcut dovada, în

condițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2002, că intimatul, împreună cu părinții

săi, N.I. și N.A., în perioada 1 septembrie 1941 - 6 martie 1945, s-a refugiat,

datorită represiunilor exercitate de către autoritățile maghiare de ocupație,

din localitatea Santioana, județul Cluj, în localitatea Mociu, județul Cluj.

În concluzie, reținând corect

situația de fapt dedusă judecății și aplicând corespunzător dispozițiile legale

incidente, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motive

pentru care, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea va

respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 519 din 12

septembrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 februarie 2006.