ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4298/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4298/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamanta B.M. în
contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj a solicitat instanței să
dispună anularea hotărârii nr. 32835 din data de 27 iulie 2012 emisă de pârâtă
prin care s-a dispus respingerea cererii formulate în baza Legii nr. 189/2000.
Acțiunea a fost
motivată prin invocarea împrejurării că hotărârea emisă de pârâtă este
netemeinică și nelegală și se impune anularea acesteia având în vedere că în
ciuda probatoriului administrat aceasta a refuzat recunoașterea drepturilor
prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Reclamanta a mai
arătat că din înscrisurile prezentate și din declarațiile martorilor audiați
pârâta trebuia să rețină calitatea sa de persoană care este îndreptățită să
beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000 întrucât a fost nevoită să
părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuțiilor etnice la care a
fost supusă de către autoritățile care s-au instaurat în urma Dictatului de la
Viena.
Prin sentința civilă
nr. 211 din 19 martie 2015 Curtea de Apel Cluj, secția de contencios
administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta B.M.
împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj și în consecință a dispus
anularea hotărârii nr. 32835 din 27 iulie 2012 emisă de pârâtă, a obligat
pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada septembrie
1940 - februarie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr.
105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând
cu data de 01 februarie 2011.
Pentru a pronunța această
soluție instanța de fond a reținut în esență, că declarațiile martorilor au făcut
dovada că reclamanta împreună cu familia s-a refugiat din localitatea de domiciliu,
iar în ceea ce privește motivul schimbării domiciliului situația de fapt trebuie
apreciată în funcție de realitățile istorice ale momentului fiind de notorietate
persecuțiile etnice exercitate asupra populației române de către trupele maghiare.
Depozițiile martorilor
audiați au relevat că părăsirea localității de domiciliu a avut loc în toamna anului
1940, iar întoarcerea în localitatea de domiciliu a avut loc în martie 1945.
Împotriva hotărâri instanței
de fond pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj a declarat recurs, criticând-o pentru
nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului
se arată că recunoașterea calității de refugiat conform legii în cazul în care nu
exista nici un document oficial se bazează pe doua declarații notariale. Ori, în
cazul de față lipsesc actele oficiale concludente, dosarul fiind întocmit exclusiv
pe baza de declarații de martor și a unei adeverințe a arhivelor, în care se arată
că nu există înregistrării cu numele petentului.
Așadar, refuzul a avut
la baza neconcordanta între datele specifice refugiului martorilor și cele declarate
în petiție.
Examinând cauza și sentința
atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente
în cauză, precum și cu cele ale art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte
constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 1 din O.G.
nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui
act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu
începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice,
aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost
strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care
a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate
din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit
să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau
au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.
Totodată, potrivit
art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor
acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile
prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele
competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă
prevăzut de lege.
Intimata-reclamantă și-a
dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri și
a celei cu martori.
Declarația martorului
B.A., audiat în instanță, coroborate cu înscrisurile depuse în probațiune au relevat
împrejurarea că reclamanta împreună cu familia acesteia au părăsit localitatea de
domiciliu Măguri, județul Cluj și s-au refugiat în localitățile Dângăul Mare,
jud. Cluj ca urmare a persecuțiilor etnice și a cedării Ardealului de Nord în urma
Diktatului de la Viena.
În scopul evitării eventualelor
abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice, este necesar, ca
cel puțin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeași situație
cu reclamanta.
Or, în cauză martorul
audiat în instanță este beneficiar al Legii nr. 189/2000 fiind recunoscut dreptul
de către pârâtă.
Așadar, înscrisurile și
declarațiile martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii,
respectă cerințele prevăzute de lege.
Situația creată pentru
reclamantă și familie, s-a datorat persecuțiilor etnice, exercitate după Dictatul
de la Viena.
Cum în cauză s-a făcut
dovada și este de necontestat faptul că reclamanta s-a născut în perioada de refugiu
a părinților săi, în mod corect instanța de fond a reținut că aceasta, a suportat
consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățită să se bucure
de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunțând o hotărâre temeinică și
legală.
În consecință, pentru
considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.
civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 211/2013 din
19 martie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ
și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 13 noiembrie 2014.