ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2523/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea

formulată, reclamanta C.R., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj,

a solicitat instanței anularea hotărârii emisă de pârâtă la data de 30 iulie 2012

și obligarea pârâtei la recunoașterea calității de refugiat și acordarea

drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În susținerea celor solicitate,

reclamanta a arătat că a fost refugiată împreună cu familia din localitatea de domiciliu

urmare a persecuțiilor etnice.

de fond

Prin sentința civilă

nr. 838 din 7 noiembrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta

C.R. împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj și, în consecință, a dispus

anularea hotărârii din 30 iulie 2012 emisă de pârâtă, a obligat pârâta să-i recunoască

reclamantei calitatea de refugiat în perioada 15 septembrie 1940-6 martie 1945 și

să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea

nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 aprilie 2011.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că se poate constata din acte că în cauză s-a

dovedit că părăsirea domiciliului reclamantei și a familiei s-a datorat persecuțiilor

etnice. Or, în aceste circumstanțe, câtă vreme din acte rezultă refugierea și de

vreme ce legea nu exclude copiii care s-au refugiat împreună cu părinții, aceștia

suportând consecințele nefavorabile rezultate dintr-o atare situație, excluderea

reclamantei de la beneficiul acordat de lege este nelegală.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâta Casa Județeană de Pensii

Cluj a declarat recurs.

În motivarea căii de atac,

recurenta susține că recunoașterea calității de refugiat conform legii în cazul

în care nu există niciun document oficial se bazează pe doua declarații notariale,

iar în speță lipsesc actele oficiale concludente. Așadar, refuzul autorității pârâte

a avut la bază neconcordanța între datele specifice refugiului martorilor și cele

declarate în petiție.

Recurenta susține că informațiile

adunate de instanță nu sunt suficiente pentru a acorda drepturile pe perioada respectivă

și solicită modificarea sentinței atacate, respingerea acțiunii și, pe cale de consecință,

menținerea actului administrativ atacat.

Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza în raport

de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și

de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse

în continuare.

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările

ulterioare,

„beneficiază de prevederile prezentei

ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere

de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive

etnice, după cum urmează:

(...) c)

a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate”

.

Prin persoana care a fost

strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înțelege persoana care

a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate

din motive etnice.

Din conținutul textului

de lege sus menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor

care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se

face nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate

ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.

Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele,

cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din

motive etnice.

Totodată, potrivit

art.

6

1

din O.G. nr. 105/1999 și

art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate

prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din

ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar,

în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de

lege.

Înalta Curte constată

că, în dovedirea susținerilor sale, intimata-reclamantă a depus la dosarul cauzei

înscrisuri care atestă refugiul familiei sale din cauza persecuțiilor etnice exercitate

de autoritățile maghiare, instanța de fond interpretând

ansamblul probator în lumina principiilor constituționale și a dispozițiilor

legale incidente.

Astfel, judecătorul

fondului în mod just a reținut relevanța în cauză a declarațiilor

autentice date de martorii

G.I. și C.T., audiați ulterior în mod nemijlocit, precum și hotărârile din 15

decembrie 2008 și din 30 decembrie 2008, care atestă că martorii reclamantei s-au

aflat în aceeași situație cu aceasta.

Or, în aceste condiții,

a nu recunoaște intimatei-reclamante calitatea de beneficiară a drepturilor reglementate

de Legea nr. 189/2000 ar echivala cu acceptarea unui tratament discriminatoriu al

reclamantei, ceea ce ar fi de natură să aducă atingere principiului nediscriminării

consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituția României, republicată și de art.

14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, Înalta Curte

reține că în cauză este de necontestat faptul că reclamanta a fost refugiată împreună

cu familia din localitatea de domiciliu urmare a persecuțiilor etnice, suportând

consecințele morale și materiale ale refugiului și fiind îndreptățită să se bucure

de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul

din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare,

Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 838/2012 din 7 noiembrie

2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 mai 2014.