ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4298/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta B.M. în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj a solicitat instanței să

dispună anularea hotărârii nr. 32835 din data de 27 iulie 2012 emisă de pârâtă

prin care s-a dispus respingerea cererii formulate în baza Legii nr. 189/2000.

Acțiunea a fost

motivată prin invocarea împrejurării că hotărârea emisă de pârâtă este

netemeinică și nelegală și se impune anularea acesteia având în vedere că în

ciuda probatoriului administrat aceasta a refuzat recunoașterea drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Reclamanta a mai

arătat că din înscrisurile prezentate și din declarațiile martorilor audiați

pârâta trebuia să rețină calitatea sa de persoană care este îndreptățită să

beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000 întrucât a fost nevoită să

părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuțiilor etnice la care a

fost supusă de către autoritățile care s-au instaurat în urma Dictatului de la

Viena.

Prin sentința civilă

nr. 211 din 19 martie 2015 Curtea de Apel Cluj, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta B.M.

împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj și în consecință a dispus

anularea hotărârii nr. 32835 din 27 iulie 2012 emisă de pârâtă, a obligat

pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada septembrie

1940 - februarie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr.

105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând

cu data de 01 februarie 2011.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut în esență, că declarațiile martorilor au făcut

dovada că reclamanta împreună cu familia s-a refugiat din localitatea de domiciliu,

iar în ceea ce privește motivul schimbării domiciliului situația de fapt trebuie

apreciată în funcție de realitățile istorice ale momentului fiind de notorietate

persecuțiile etnice exercitate asupra populației române de către trupele maghiare.

Depozițiile martorilor

audiați au relevat că părăsirea localității de domiciliu a avut loc în toamna anului

1940, iar întoarcerea în localitatea de domiciliu a avut loc în martie 1945.

Împotriva hotărâri instanței

de fond pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

se arată că recunoașterea calității de refugiat conform legii în cazul în care nu

exista nici un document oficial se bazează pe doua declarații notariale. Ori, în

cazul de față lipsesc actele oficiale concludente, dosarul fiind întocmit exclusiv

pe baza de declarații de martor și a unei adeverințe a arhivelor, în care se arată

că nu există înregistrării cu numele petentului.

Așadar, refuzul a avut

la baza neconcordanta între datele specifice refugiului martorilor și cele declarate

în petiție.

Examinând cauza și sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente

în cauză, precum și cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui

act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu

începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice,

aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost

strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care

a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate

din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit

să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau

au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit

art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor

acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile

prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele

competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă

prevăzut de lege.

Intimata-reclamantă și-a

dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri și

a celei cu martori.

Declarația martorului

B.A., audiat în instanță, coroborate cu înscrisurile depuse în probațiune au relevat

împrejurarea că reclamanta împreună cu familia acesteia au părăsit localitatea de

domiciliu Măguri, județul Cluj și s-au refugiat în localitățile Dângăul Mare,

jud. Cluj ca urmare a persecuțiilor etnice și a cedării Ardealului de Nord în urma

Diktatului de la Viena.

În scopul evitării eventualelor

abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice, este necesar, ca

cel puțin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeași situație

cu reclamanta.

Or, în cauză martorul

audiat în instanță este beneficiar al Legii nr. 189/2000 fiind recunoscut dreptul

de către pârâtă.

Așadar, înscrisurile și

declarațiile martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii,

respectă cerințele prevăzute de lege.

Situația creată pentru

reclamantă și familie, s-a datorat persecuțiilor etnice, exercitate după Dictatul

de la Viena.

Cum în cauză s-a făcut

dovada și este de necontestat faptul că reclamanta s-a născut în perioada de refugiu

a părinților săi, în mod corect instanța de fond a reținut că aceasta, a suportat

consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățită să se bucure

de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunțând o hotărâre temeinică și

legală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 211/2013 din

19 martie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 noiembrie 2014.