ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1555/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul T.N. a solicitat instanței ca, în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, prin hotărârea ce se va

pronunța, să se dispună anularea hotărârii din 26 martie 2010, emisă de pârâtă,

cu consecința obligării acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de Legea

nr. 189/2000, deoarece familia sa s-a refugiat din motive etnice, imediat după

cedarea Ardealului de Nord, ca urmare a Dictatului de la Viena, din localitatea

Peles jud. Satu Mare în Feldioara, apoi în Brașov și în Arad.

În motivarea contestației

reclamantul a mai arătat că în timpul refugiului s-a născut atât el cât și sora

sa, respectiv 1944 și 1943, reîntorcându-se din refugiu în localitatea de domiciliu

a mamei sale Peles și apoi în Micula, jud. Satu Mare, după data de 06 martie 1945.

Curtea de Apel Cluj,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă

nr. 272 din 25 iunie 2010, a admis acțiunea formulată de reclamant, dispunând anularea

hotărârii din 26 martie 2010 emisă de pârâtă și obligând-o pe aceasta din urmă să-i

recunoască reclamantului calitatea de refugiat pe perioada 19 martie 1944 - 6 martie

1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin

Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 februarie 2010.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că declarația martorei D.A. dată în fața instanței

sub prestare de jurământ este pertinentă, având legătură cu obiectul cauzei și relatând

fapte pe care le-a cunoscut direct și în care a fost implicată personal.

Martora este la rândul

său beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000 și prin declarația dată în fața

instanței confirmă calitatea de refugiați a mamei reclamantului și a familiei acestuia,

refugiul fiind determinat de persecuțiile etnice în urma cedării Ardealului de Nord.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii

Cluj.

Recurenta a susținut,

în esență, că reclamantul nu și-a schimbat domiciliul, fiind născut în localitatea

de refugiu, din părinți care s-au refugiat anterior nașterii acestuia, astfel că,

născându-se pe un teritoriu liber reclamantul nu a suferit persecuții din motive

etnice.

Examinând cauza și sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale

incidente în cauză precum și cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această

soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 1 O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui

act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu

începere de la 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se

în una din situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost

strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care

a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate

din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit

să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau

au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit

art. 6 O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui

act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute

la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente,

iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut

de lege.

Intimatul-reclamant și-a

dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri și

a celei cu martori.

În scopul evitării eventualelor

abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice, este necesar, ca

cel puțin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeași situație

cu reclamantul.

Or, în cauză a fost depusă

hotărârea din 23 decembrie 2002, emisă de Casa Județeană de Pensii Satu Mare, din

care rezultă că martora D.A. s-a aflat în aceeași situație cu reclamantul.

Așadar, înscrisurile pe

care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerințele prevăzute

de lege.

Situația creată pentru

reclamant și familie, s-a datorat persecuțiilor etnice exercitate ca urmare a cedării

Ardealului de Nord.

Cum în cauză s-a făcut

dovada și este de necontestat faptul că reclamantul s-a născut în perioada de refugiu

a părinților săi, 19 martie 1944 în mod corect instanța de fond a reținut că acesta,

începând cu data nașterii sale, respectiv 19 martie 1944, a suportat consecințele

morale și materiale ale refugiului și este îndreptățit să se bucure de drepturile

prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite,

iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 272 din 25 iunie

2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 16 martie 2011.