ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2681/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta L.E. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Suceava, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispună anularea hotărârii din 24 iulie 2009 emisă de aceasta din urmă și obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să i se recunoască calitatea de beneficiar a prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a fost refugiată împreună cu familia ei din martie 1944 până în martie 1945 din localitatea de domiciliu D., județul Botoșani în comuna S., localitatea Ș., județul Olt, întrucât, tatăl lor era plutonier din subcentrul de premilitari.

Prin sentința nr. 226 din data de 9 noiembrie 2009 Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta L.E., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava și, pe cale de consecință, a dispus anularea hotărârii din 24 iulie 2009 emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei de Pensii Suceava. Totodată, a constatat că reclamanta are calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000 pentru perioada 23 martie 1944-6 martie 1945. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamanta a făcut dovada cu înscrisuri că, în luna martie 1944, familia acesteia a primit ordin scris de a evacua locuința din localitatea de domiciliu și de a se refugia în localitatea Ș., în care au rămas până în luna martie 1945, astfel că mutarea tatălui reclamantei și a familiei acesteia chiar justificată pe relații de serviciu, constituie persecuție etnică.

Recursul pârâtei Casa Județeană de Pensii Suceava împotriva acestei sentințe, a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2417 din 7 mai 2010, a fost casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare pentru completarea probatoriului.

Soluționând cauza în fond după casare, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 196 din 11 octombrie 2010, a admis cererea reclamantei L.E., a anulat hotărârea din 24 iulie 2009 emisă de pârâtă și a constatat că reclamanta are calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 20 martie 1944-6 martie 1945. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că, deși strămutarea tatălui reclamantei a fost legată de calitatea acestuia de plutonier în Armata Română, în ce privește familia acestuia, strămutarea este determinată în egală măsură de frica pe care armata rusă a inspirat-o la momentul ocupării Basarabiei și a Bucovinei de Nord, revenirea acelei armate, cu cortegiul ei de suferințe și asupriri justificând frica populației de etnie română, care a părăsit teritoriile ocupate de ruși în martie 1944, revenind după ce România a devenit aliat al Uniunii Sovietice în septembrie 1944. Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava.

Recurenta a susținut, în esență, că reclamanta și familia acesteia nu au fost evacuate din D. județul Botoșani în localitatea Ș. județul Romanați-Olt datorită persecuțiilor etnice, în sensul art. 1 din Legea nr. 189/2000 ci ca urmare a evenimentelor din cel de-al doilea război mondial, respectiv apropierea frontului. Recursul este nefondat. Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 586/2002, de prevederile acestei legi beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost evacuată, refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege sus menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice. Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

În cauză, din declarațiile martorilor I.L. și Z.L. (surori cu reclamanta) consemnate la dosarul cauzei, rezultă că, reclamanta și familia sa, în luna martie 1944, s-au refugiat din localitatea de domiciliu în localitatea Ș. județul Romanați ca urmare a unui ordin de evacuare,emis de centrul militar regional de la acea vreme, cât și de frica înaintării frontului. Așa cum corect a reținut și instanța de fond, deși strămutarea a fost legată de calitatea de plutonier al Armatei Române a tatălui reclamantei având în vedere experiența din vara anului 1940, ca urmare a cedării Basarabiei și Bucovinei de Nord în urma Dictatului de la Viena, refugierea poluției de pe teritoriul pe care înainta linia frontului a fost determinată de frica populației de etnie română de a fi persecutată pe criterii etnice de către regimul de ocupație sovietică.

De altfel, cele două surori ale reclamantei care au dat declarații în fața instanței de fond, respectiv I.L. și Z.L. sunt beneficiare ale Legii nr. 189/2000 astfel că pentru respectarea principiului tratamentului nediscriminatoriu, în mod corect instanța de fond a admis acțiunea reclamantei, constatând calitatea acesteia de beneficiară a Legii nr. 189/2000 pentru perioada 20 martie 1944-6 martie 1945. Examinând și din oficiu hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența motivelor de casare recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Suceava împotriva sentinței civile nr. 196 din 11 octombrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2011.