ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4039/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Suceava la data de 13 ianuarie 2010, reclamanta P.V.E. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava, desființarea

Hotărârii nr. 5447 din 8 decembrie 2009, emisă de Comisia pentru Aplicarea

Legii nr. 189/2000 din cadrul pârâtei, și în consecință constatarea calității

de beneficiar al Legii nr. 189/2000, cu acordarea drepturilor aferente.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că în anul 1944, împreună cu părinții săi A.V. și

M., au fost nevoiți să se refugieze de pe teritoriul comunei Dolhești, județul

Suceava, în comuna Vorona, județul Botoșani, datorită ocupației trupelor

sovietice și al înaintării liniei frontului, abandonându-și forțat

proprietățile, sens în care a precizat că sunt incidente dispozițiile art. 1

lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Prin Sentința nr. 42

din 8 februarie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de P.V.E.

Pentru a hotărî

astfel, s-a reținut, în esență, că circumstanțele de fapt care au determinat

strămutarea familiei reclamantei din loc. Dolhești, jud. Suceava, în loc.

Vorona, jud. Botoșani sunt legate de evenimente de război petrecute în aceste

teritorii și nu de persecuție etnică, astfel încât reclamanta nu se încadrează

în situațiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta P.V.E., criticând soluția adoptată pentru

netemeinicie și nelegalitate, susținând, în esență, că din documentele

prezentate rezultă că evacuarea sa s-ar fi datorat persecuției etnice.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată,

materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constatată

nefondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează:

Potrivit prevederilor

art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de

dispozițiile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie

1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile

prevăzute de articolul mai sus-menționat.

Prin „persoană

strămutată” în altă localitate, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind

Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost

mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate,

din motive etnice”.

Din probatoriul

administrat în cauză, rezultă că, evacuarea din localitatea de domiciliu a

reclamantei și a familiei sale, s-a produs ca urmare a apropierii frontului,

fiind o măsură de protejare.

Este de necontestat

că și persoanele care s-au refugiat din localitatea de domiciliu, ca urmare a

unor evenimente de război, au avut de suferit consecințele nefavorabile, dar

legiuitorul nu a urmărit să acorde drepturi compensatorii și acestei categorii.

Situația relevată nu

atrage așadar incidența prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr.

189/2000, acest act normativ vizând acordarea de măsuri reparatorii exclusiv

persoanelor persecutate din motive etnice de regimurile instaurate în România

cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945.

În raport de cele mai

sus menționate, Curtea apreciază că hotărârea recurată este legală, astfel

încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat va fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de P.V.E. împotriva Sentinței nr. 42 din 8 februarie 2010 a Curții de

Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 octombrie 2010.