ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4039/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava la data de 13 ianuarie 2010, reclamanta P.V.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava, desființarea Hotărârii nr. 5447 din 8 decembrie 2009, emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 189/2000 din cadrul pârâtei, și în consecință constatarea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, cu acordarea drepturilor aferente. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în anul 1944, împreună cu părinții săi A.V. și M., au fost nevoiți să se refugieze de pe teritoriul comunei Dolhești, județul Suceava, în comuna Vorona, județul Botoșani, datorită ocupației trupelor sovietice și al înaintării liniei frontului, abandonându-și forțat proprietățile, sens în care a precizat că sunt incidente dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Prin Sentința nr. 42 din 8 februarie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de P.V.E. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut, în esență, că circumstanțele de fapt care au determinat strămutarea familiei reclamantei din loc. Dolhești, jud. Suceava, în loc. Vorona, jud. Botoșani sunt legate de evenimente de război petrecute în aceste teritorii și nu de persecuție etnică, astfel încât reclamanta nu se încadrează în situațiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 189/2000. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta P.V.E., criticând soluția adoptată pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând, în esență, că din documentele prezentate rezultă că evacuarea sa s-ar fi datorat persecuției etnice.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constatată nefondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează: Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de dispozițiile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de articolul mai sus-menționat. Prin „persoană strămutată” în altă localitate, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a O.G.

nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice”. Din probatoriul administrat în cauză, rezultă că, evacuarea din localitatea de domiciliu a reclamantei și a familiei sale, s-a produs ca urmare a apropierii frontului, fiind o măsură de protejare. Este de necontestat că și persoanele care s-au refugiat din localitatea de domiciliu, ca urmare a unor evenimente de război, au avut de suferit consecințele nefavorabile, dar legiuitorul nu a urmărit să acorde drepturi compensatorii și acestei categorii. Situația relevată nu atrage așadar incidența prevederilor O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, acest act normativ vizând acordarea de măsuri reparatorii exclusiv persoanelor persecutate din motive etnice de regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945. În raport de cele mai sus menționate, Curtea apreciază că hotărârea recurată este legală, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.V.E. împotriva Sentinței nr. 42 din 8 februarie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2010.