ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1851/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Suceava, reclamantul T.G.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava, anularea hotărârii din 29 iunie 2009 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că se încadrează în categoria persoanelor enumerate de Legea nr. 189/200, întrucât a părăsit domiciliul împreună cu familia sa și s-au refugiat spre Botoșani, fiind izgoniți de ruși care și-au instalat comandamentul în comuna Boroaia, județul Baia. În susținerea acțiunii, reclamantul a depus în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă și declarațiile autentificate ale unor martori.

Reclamantul a precizat faptul că în timpul celui de-al doilea război mondial a fost strămutat cu forța din localitatea de domiciliu,în locul Borzești - Săveni având în vedere că pe teritoriul comunei noastre a fost linia de front. Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii. Prin sentința nr. 174 din 16 octombrie 2009 Curtea de Apel Suceava, a admis acțiunea reclamantului T.G.I. și, pe cale de consecință,a anulat hotărârea din data de 29 iunie 2009 emisă de pârâtă.

Totodată, a constatat că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/200 pentru perioada 1 aprilie 1944 - 30 septembrie 1944, începând cu data de 1 iunie 2009. Pentru a adopta această soluție, instanța de fond a reținut că regimul de sovietic era de natură a persecuta pe motive etnice populația din teritoriile pe care înainta linia frontului, așa cum de altfel se întâmplase într-o mai importantă măsură în vara anului 1940, ca urmarea cedării Basarabiei și Bucovinei de Nord în urma Dictatului de la Viena. Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond după casare a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată.

Recurenta a susținut că, în mod eronat, prima instanță a admis acțiunea reclamantului,având în vedere că evacuarea reclamantului în perioada aprilie 1944-septembrie 1944, nu a fost ca urmare a persecuțiilor etnice, acesta fiind ca urmare a celui de-al doilea război mondial. Analizând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este legală și temeinică. Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, așa cum a fost completată și modificată, de dispozițiile acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Prin „persoană strămutată în altă localitate”, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002, privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice”. În mod eronat, recurenta susține că intimatul-reclamant nu s-ar încadra în prevederile legale sus-menționate. Potrivit dispozițiilor susmenționate, dovada încadrării în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, se face fie prin actele oficiale menționate la art. 4 alin. (1) din Norme, fie prin declarații de martori în situația în care lipsesc actele oficiale. În cauză, Curtea de apel a realizat o corectă apreciere a probatoriului administrat prin prisma dispozițiilor legale incidente.

Sunt întemeiate aspectele reținute de instanța de fond cu privire la declarațiile martorilor T.I.V. și O.D. (fila 20 și 21 la dosarul de fond) care au relatat cu precizie în ce au constat persecuțiile pe motive etnice. Având în vedere că, în raport cu cele expuse, dezlegarea dată cauzei de instanța de fond este corectă, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava împotriva sentinței nr. 174 din 16 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2010.