ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2338/2008

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel Suceava, reclamanta C.E. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Suceava pentru ca instanța să dispună anularea hotărârii emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000. În motivarea cererii a arătat faptul că părinții săi au fost obligați să părăsească localitatea de domiciliu, din motive etnice și beneficiază de drepturile reparatorii stabilite de lege. Prin sentința civilă nr. 38 din 11 februarie 2008 a Curții de Apel Suceava a fost admisă acțiunea reclamantei. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut faptul că familia reclamantei a fost nevoita să-și schimbe domiciliul, datorită persecuțiilor etnice suferite, iar reclamanta a făcut dovada faptului că beneficiază de prevederile actului normativ arătat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Suceava, criticând soluția pronunțată ca netemeinică și nelegală. A arătat, în cadrul motivelor de recurs formulate, faptul că reclamanta nu a făcut dovada refugierii, a evacuării sale și a familiei, întrucât declarațiile martorilor, avute în vedere de instanța de fond, nu sunt suficiente pentru a se dovedi persecuția suferită. Recursul este nefondat. Înalta Curte de Casație si Justiție analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul declarat pentru considerentele ce urmează: Potrivit prevederilor art. 1 din O.G.

nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940-6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice , aflându-se în una din situațiile prevăzute de lege, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. De asemenea, potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, această categorie incluzând și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral.

Interpretarea pe care instanța de fond a dat-o dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, este în acord și cu considerentele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, conform cărora „stabilirea drepturilor ce se acordă cu caracter reparatoriu și a persoanelor beneficiare ține de opțiunea liberă a legiuitorului, cu condiția să nu instituie tratament juridic diferit pentru persoane care se află în situații identice...Toate persoanele aflate în aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi.

Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței judecătorești". Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat faptul că reclamanta a făcut dovada faptului că a fost refugiată din motive etnice, situație în care, hotărârea instanței de fond urmează a fi menținută. De asemenea, este de reținut și aspectul că martorul audiat la instanța de fond este el însuși beneficiar al dispozițiilor Legii nr. 189/2000, situație care nu duce la acordarea dreptului automat și pentru reclamantă, dar este în măsură să releve că situația prezentată în calitate de martor este reală, întrucât persoana a cunoscut direct, a trăit și a suferit direct evenimentele respective.

Pronunțarea unei soluții diferite pentru persoane aflate în situații identice ar duce la încălcarea principiului de drept al echității și la încălcarea egalității în drepturi, principiu fundamental prevăzut de Constituția României. Așa cum s-a statuat constant în jurisprudența Curții Constituționale, principiul constituțional al egalității în drepturi se traduce prin reglementarea și aplicarea unui tratament juridic similar unor subiecte de drept aflate în situații juridice similare. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 312 C. proc. civ., recursul declarat va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Suceava împotriva sentinței civile nr. 38 din 11 februarie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2008.