ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3839/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința nr. 121 din 18 octombrie 2010,

Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal a

admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Z.C., în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bacău. A anulat Hotărârea nr.

127 din 31 mai 2010 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să emită o

hotărâre prin care să stabilească reclamantului calitatea de beneficiar al

Legii nr. 189/2000, cu modificările ulterioare și să acorde drepturile prevăzute

de această lege începând cu data de 1 mai 2010.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din

O.G. nr. 105/1999 aprobată prin lege, în ceea ce privește acordarea drepturilor

compensatorii, legiuitorul a urmărit ca de acestea să se bucure toate

persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit cu începere din 6

septembrie 1940, până la 6 martie 1945, consecințele persecuțiilor exercitate

din motive etnice, în această categorie intrând cei care au fost refugiați sau

strămutați în altă localitate.

În acest context,

instanța de fond a constatat că reclamantul, prin probele administrate, a

dovedit că îndeplinește condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 105/1999, în sensul

că s-au exercitat asupra acesteia persecuții din motive etnice, astfel încât,

în mod nelegal, autoritatea pârâtă a respins cererea reclamantului de

recunoaștere a calității de refugiat.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Bacău, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând generic dispozițiile art. 299 -

316 C. proc. civ.

Prin criticile aduse

sentinței instanței de fond, recurenta-pârâtă susține, în esență, că din actele

depuse la dosar de către reclamant nu rezultă că acesta a suferit o persecuție

pe criterii etnice, cauzată de împrejurările istorice din perioada

sus-menționată, fiind vorba de o măsură de protecție datorată războiului, prin

detașarea cu serviciul a tatălui acestuia, Z.V., din stația Vatra Pașcani în

stația Alba Iulia.

Recursul este

întemeiat.

Examinând sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de

recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este

întemeiat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit.

c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor

persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6

septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și

completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază

persoana, cetățean român, care, în perioada sus-menționată, a avut de suferit

persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în

altă localitate.

Înalta Curte,

apreciază că pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare, soluția

legală și temeinică era de respingere a acțiunii formulate de reclamantul Z.C.

Astfel, în cauză,

reclamantul nu a dovedit că schimbarea domiciliului, respectiv părăsirea

localității de domiciliu Vatra Pașcani, județul Iași și refugiul în,

localitatea Alba Iulia, județul Alba s-ar fi datorat persecuțiilor etnice la

care ar fi fost supusă familia sa, persecuția invocată trebuia probată, ceea ce

reclamantul nu a făcut.

Din actele dosarului

rezultă că schimbarea domiciliului s-a făcut dintr-o localitate aflată sub

autoritatea statului român într-un teritoriu aflat de asemenea sub autoritatea

statului român, în condițiile în care statul român nu și-a persecutat etnic

cetățenii, indiferent de etnia acestora.

Ca atare, mutarea

dintr-o localitate în alta, din motive personale sau din motive de război nu se

încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000.

Se reține că,

schimbarea domiciliului reclamantului din Pașcani în localitatea Alba Iulia,

județul Alba, s-a datorat înaintării frontului sovietic, fiind o măsură de

protejare a cetățenilor români, de pericolele existente în zona de conflict

armat.

Este de necontestat

că și persoanele care s-au refugiat din localitatea de domiciliu, ca urmare a

unor evenimente de război au avut de suferit consecințele nefavorabile

situației de refugiat, dar legiuitorul prin O.G. nr. 105/1999 aprobată prin

Legea nr. 189/2000 nu a urmărit să acorde drepturi compensatorii și acestei

categorii de persoane.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc.

civ., va admite recursul, va casa sentința atacată și, în urma rejudecării, va

respinge acțiunea formulată de reclamantul Z.C., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Casa Județeană de Pensii Bacău, împotriva Sentinței nr. 121 din 18

octombrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și respinge acțiunea reclamantului Z.C., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 iunie 2011.

Procesat de GGC - LM