ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4478/2011

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat

următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Bacău sub nr. 435/32 din 15 iulie 2010 reclamantul Ș.G.V. a formulat

contestație împotriva hotărârii nr. 13477 din 31 mai 2010 în contradictoriu cu

Casa Județeană de Pensii Neamț, susținând că, în perioada aprilie

1944-decembrie 1944, s-a aflat în refugiu împreună cu familia, plecând din

localitatea D., jud. Neamț în localitatea C., jud. Teleorman, ca urmare a

faptului că în Moldova urma să fie teatru de război cu armatele sovietice ce

amenințau să intre în România.

Prin sentința nr. 141 din 11 noiembrie 2010 a

Curții de Apel Bacău a fost admisă acțiunea în contencios administrativ

formulată de reclamantul Ș.G.V. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de

Pensii Neamț, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr.

189/2000 și, în consecință, a fost anulată hotărârea nr. 13477 din 31 mai 2010

emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Neamț.

Instanța a stabilit calitatea de persoană

persecutată pe motive etnice pentru reclamantul Ș.G.V. și a dispus acordarea

drepturilor începând cu data de 01 iunie 2010, pentru perioada 01 aprilie

1944-31 decembrie 1944.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța

de fond a reținut că

în

perioada aprilie 1944-decembrie 1944 reclamantul împreună cu familia sa s-au

refugiat din localitatea de domiciliu, comuna D., jud. Neamț în localitatea C.,

jud. Teleorman, datorită evenimentelor de război și a invaziei sovietice.

Instanța a reținut că în prezenta cauză

reclamantul a dovedit că s-a aflat în refugiu în perioada ce se încadrează în

intervalul prevăzut de lege, refugiul datorându-se iminenței invaziei armatei

sovietice și, ulterior, a intrării acesteia pe teritoriul românesc.

Contextul politic și istoric în care au avut

loc evenimentele poate fi caracterizat ca fiind susceptibil de persecuție

etnică, având în vedere ocupația și a altor teritorii românești de către

regimul sovietic începând cu anul 1940. În consecință, s-a apreciat că refugiul

reclamantului îndeplinește condiția existenței persecuției politice.

Casa Județeană de

Pensii Neamț

Recurenta a criticat sentința instanței de

fond arătând că nu orice persoană care a părăsit localitatea natală se încadrează

în dispozițiile legale pentru a putea beneficia de statutul de refugiat din

motive etnice.

Astfel, recurenta a precizat că din actele

depuse la dosar de intimatul-reclamant a rezultat că acesta a părăsit

localitatea nu din motive etnice, ci datorită evenimentelor de război și a

invaziei sovietice, astfel încât acesta nu îndeplinește cerințele expres

prevăzute de dispozițiile din Legea nr. 189/2000.

II. Decizia instanței de control judiciar

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată

cu soluționarea recursului formulat, analizând motivele de recurs formulate în

raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale

incidente în cauză va admite recursul și rejudecând cauza pe fond va respinge

acțiunea reclamantului ca neîntemeiată, pentru considerentele ce urmează.

În conformitate cu dispozițiile art. 129

alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate

mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului

în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în

scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr.

105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei

ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu

începere de la 6 septembrie 1940-6 martie 1945 a suferit persecuții din motive

etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de lege, în sensul că a fost

refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

De asemenea, potrivit art. 2 din Normele

pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr.

127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul

ordonanței, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să

își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, această categorie

incluzând și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut

obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral.

Analizând actele și lucrările dosarului,

Înalta Curte a constatat faptul că nu există la dosar niciun înscris ori

declarație care să poată fi coroborată cu faptul reclamat de reclamant.

Înalta Curte a constatat că reclamantul nu a

făcut dovada că îndeplinește condițiile de acordare a drepturilor prevăzute de

Legea nr. 189/2000, întrucât în perioada aprilie 1944-decembrie 1944, când

reclamantul pretinde că a fost nevoit să părăsească localitatea de domiciliu,

datorită faptului că regiunea Moldovei în care se afla, urma să fie teatru de

război cu armatele sovietice ce amenințau să intre în România, nu a făcut

dovada persecuției din motive etnice.

Reclamantul însuși afirmă că nu este vorba de

un refugiu pe motive de persecuție rasială, astfel încât

Înalta Curte reține

că numai motivele etnice sunt cele care determină recunoașterea statutului de

refugiat în sensul dispozițiilor legale. Susținerea reclamantului, din

cuprinsul cererii introductive, dublată de inexistența probelor privind

persecuția, dovedesc faptul că hotărârea instanței de fond a fost dată cu

aplicarea greșită a dispozițiilor legale.

Mai mult, din punct de vedere al

evenimentelor istorice, raportându-ne la date și fapte concrete, armata română

a întors armele împotriva Germaniei hitleriste la data de 23 august 1944, dată

care nu poate fi contestată, astfel încât susținerea reclamantului că ar fi

fost strămutat până în luna decembrie 1944, din cauza invaziei armatei

sovietice, care ne era aliată din august 1944, nu justifică cererea

reclamantului și, văzând toate actele și lucrările cauzei, Înalta Curte

constată că cererea reclamantului este neîntemeiată pentru întreaga perioadă

reclamată.

Pentru toate aceste considerente, văzând

dispozițiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat,

va casa hotărârea atacată și rejudecând cauza pe fond, va respinge acțiunea

reclamantului ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Casa Județeană de

Pensii Neamț împotriva sentinței nr. 141 din 11 noiembrie 2010 a Curții de Apel

Bacău, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că

respinge acțiunea reclamantului Ș.G.V. ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30

septembrie 2011.