ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4604/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea introductivă înregistrată la Curtea de Apel Bacău, cu nr. 1003 din 12 februarie 2004, reclamanta P.M.

a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Neamț, recunoașterea calității de persoană refugiată, pentru întreaga perioadă pretinsă, respectiv 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, față de perioadele recunoscute de Comisia Casei Județene de Pensii Neamț, prin hotărârea nr. 9271/2003 și anume: 6 septembrie 1940 – 22 iunie 1941 și 1 septembrie 1944 – 6 martie 1945. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 1 august 1940 s-a refugiat împreună cu familia sa, din localitatea natală Strășești-Basarabia, în România și că tatăl acesteia, militar în cadrul Legiunii de Jandarmi Lăpușna iar apoi în Legiunea Timiș, a fost detașat în luna iunie a anului 1941, în județul Lăpușna, în timp ce aceasta și ceilalți membri de familie, au rămas în orașul Ghimbav, până în anul 1945. Pârâta Casa Județeană de Pensii Neamț a depus întâmpinare, susținând că perioadele de refugiu pentru reclamantă sunt: 6 septembrie 1940 – 22 iunie 1941 (prima ocupație sovietică) și 1 septembrie 1944 - 5 martie 1945, fiind stabilite, în baza actelor prezentate comisiei, între care și certificatul nr. 57946/2003, eliberat de Ministerul de Interne, în care se precizează că tatăl reclamantei, între 1 iulie 1941 și 31 august 1944, deci după eliberarea Basarabiei, s-a aflat pe teritoriul U.R.S.S.

S-a mai susținut că este tardivă, cererea reclamantei, de revizuire a hotărârii comisiei, întrucât actul nou și anume, adeverința emisă de Primăria Ghimbav, cu privire la perioada de refugiu a acesteia și a familiei, a fost depus ulterior datei de 31 decembrie 2003, prevăzută prin art. 2 din Legea nr. 586/2002, ca termen limită pentru depunerea cererilor. Prin sentința civilă nr. 154 din 23 martie 2004, instanța învestită a admis acțiunea reclamantei, modificând, în parte, hotărârea contestată, la art. 2, în sensul că perioada de refugiu, astfel cum a fost corectată prin încheierea de îndreptare din 30 aprilie 2004, este 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945. Pentru a pronunța această soluție, instanța a stabilit că înscrisul cel nou, prezentat comisiei, nu putea face obiectul unei cereri noi, de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Așadar, reținând că în mod greșit a fost calificată cererea de revizuire a hotărârii comisiei, ca fiind o nouă cerere, instanța a înlăturat excepția de tardivitate, recunoscând, în baza noului înscris, întreaga perioadă de refugiu, conform petitului. Împotriva sentinței a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Neamț, cu motivarea că instanța a făcut aplicarea unui text abrogat, în raport cu faptul că la data la care petenta a solicitat revizuirea dosarului, depunând acte noi, Legea nr. 189/2000 nu mai era în vigoare. De asemenea, este criticată soluția instanței, și sub aspectul recunoașterii drepturilor de refugiat pentru perioada 22 iunie 1941 – 1 septembrie 1945, cât și cu privire la menținerea datei de 1 noiembrie 2003, de acordare a drepturilor.

În examinarea recursului, se constată următoarele: Astfel cum corect s-a reținut prin hotărârea atacată, solicitarea privind revizuirea dosarului, în baza unui înscris nou, nu poate fi asimilată cu o nouă cerere de acordare a drepturilor legal prevăzute; prin urmare, această critică urmează să fie înlăturată. Recursul este, însă, întemeiat, privitor la cel de-al doilea motiv invocat, urmând a fi admis, în sensul celor ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

De asemenea, la art. 2 din Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, s-a prevăzut că în categoria persoanelor strămutate, obligate din motive etnice să își schimbe domiciliul în altă localitate, se includ și persoanele refugiate, cum este cazul în speță. Din probele aflate la dosar [certificatul nr. 57946/2003 emis de Ministerul de Interne - Direcția Generală a Arhivelor Statului, adresa nr. 4745 din 3 decembrie 2003 a Primăriei Ghimbav, declarațiile de martori, precum și actele de stare civilă], rezultă că reclamanta s-a aflat în refugiu, din Basarabia, în România, la Timișoara și apoi la Ghimbav.

Față de această situație de fapt, reglementată prin dispozițiile legale menționate, aplicabile persoanelor refugiate și totodată, ținând seama și de contextul istoric și social de la vremea respectivă, se constată că reclamanta/intimată are calitatea de persoană refugiată pentru perioadele: 6 septembrie 1940 – 22 iunie 1941 și 1 martie 1944 – 6 martie 1945, nu însă și pentru intervalul 23 iunie 1941 – 1 martie 1944, când teritoriul Basarabiei s-a aflat sub administrație românească, astfel că exercitarea unor persecuții etnice din partea autorităților române, nu poate fi susținută, cum, de altfel, în cauză, nici nu s-a dovedit. Pentru aceste considerente, urmează a se admite recursul, a se casa sentința atacată și în fond, a se admite în parte, acțiunea reclamantei-intimate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Neamț împotriva sentinței civile nr. 134 din 23 martie 2004 a Curții de Apel Bacău. Casează sentința și în fond, admite în parte acțiunea reclamantei, anulează hotărârea nr. 9271 din 28 noiembrie 2003 a Casei Județene de Pensii Neamț și obligă pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să îi acorde reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada de refugiu 6 septembrie 1940 – 22 iunie 1941 și 1 martie 1944 – 6 martie 1945. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2004.