ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4604/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea introductivă

înregistrată la Curtea de Apel Bacău, cu nr. 1003 din 12 februarie 2004,

reclamanta P.M. a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii

Neamț, recunoașterea calității de persoană refugiată, pentru întreaga perioadă

pretinsă, respectiv 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, față de perioadele

recunoscute de Comisia Casei Județene de Pensii Neamț, prin hotărârea nr. 9271/2003

și anume: 6 septembrie 1940 – 22 iunie 1941 și 1 septembrie 1944 – 6 martie

s-a refugiat împreună cu familia sa, din localitatea natală Strășești-Basarabia,

în România și că tatăl acesteia, militar în cadrul Legiunii de Jandarmi Lăpușna

iar apoi în Legiunea Timiș, a fost detașat în luna iunie a anului 1941, în

județul Lăpușna, în timp ce aceasta și ceilalți membri de familie, au rămas în

orașul Ghimbav, până în anul 1945.

Pârâta Casa Județeană de Pensii

Neamț a depus întâmpinare, susținând că perioadele de refugiu pentru reclamantă

sunt: 6 septembrie 1940 – 22 iunie 1941 (prima ocupație sovietică) și 1

septembrie 1944 - 5 martie 1945, fiind stabilite, în baza actelor prezentate

comisiei, între care și certificatul nr. 57946/2003, eliberat de Ministerul de

Interne, în care se precizează că tatăl reclamantei, între 1 iulie 1941 și 31

august 1944, deci după eliberarea Basarabiei, s-a aflat pe teritoriul U.R.S.S.

S-a mai susținut că este tardivă,

cererea reclamantei, de revizuire a hotărârii comisiei, întrucât actul nou și

anume, adeverința emisă de Primăria Ghimbav, cu privire la perioada de refugiu

a acesteia și a familiei, a fost depus ulterior datei de 31 decembrie 2003,

prevăzută prin art. 2 din Legea nr. 586/2002, ca termen limită pentru depunerea

cererilor.

Prin sentința civilă nr. 154 din 23

martie 2004, instanța învestită a admis acțiunea reclamantei, modificând, în

parte, hotărârea contestată, la art. 2, în sensul că perioada de refugiu,

astfel cum a fost corectată prin încheierea de îndreptare din 30 aprilie 2004,

este 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a stabilit că înscrisul cel nou, prezentat comisiei, nu putea face

obiectul unei cereri noi, de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Așadar, reținând că în mod greșit a fost calificată cererea de revizuire a

hotărârii comisiei, ca fiind o nouă cerere, instanța a înlăturat excepția de

tardivitate, recunoscând, în baza noului înscris, întreaga perioadă de refugiu,

conform petitului.

Împotriva sentinței a declarat

recurs Casa Județeană de Pensii Neamț, cu motivarea că instanța a făcut

aplicarea unui text abrogat, în raport cu faptul că la data la care petenta a

solicitat revizuirea dosarului, depunând acte noi, Legea nr. 189/2000 nu mai

era în vigoare.

De asemenea, este criticată soluția

instanței, și sub aspectul recunoașterii drepturilor de refugiat pentru

perioada 22 iunie 1941 – 1 septembrie 1945, cât și cu privire la menținerea

datei de 1 noiembrie 2003, de acordare a drepturilor.

În examinarea recursului, se

constată următoarele:

Astfel cum corect s-a reținut prin

hotărârea atacată, solicitarea privind revizuirea dosarului, în baza unui

înscris nou, nu poate fi asimilată cu o nouă cerere de acordare a drepturilor

legal prevăzute; prin urmare, această critică urmează să fie înlăturată.

Recursul este, însă, întemeiat,

privitor la cel de-al doilea motiv invocat, urmând a fi admis, în sensul celor

ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr.

189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, persoana, cetățean

român, care în perioada regimurilor instaurate de la 6 septembrie 1940, până la

6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată

în altă localitate, decât cea de domiciliu.

De asemenea, la art. 2 din Normele

de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, s-a prevăzut că în

categoria persoanelor strămutate, obligate din motive etnice să își schimbe

domiciliul în altă localitate, se includ și persoanele refugiate, cum este

cazul în speță.

Din probele aflate la dosar [certificatul

nr. 57946/2003 emis de Ministerul de Interne - Direcția Generală a Arhivelor

Statului, adresa nr. 4745 din 3 decembrie 2003 a Primăriei Ghimbav,

declarațiile de martori, precum și actele de stare civilă], rezultă că

reclamanta s-a aflat în refugiu, din Basarabia, în România, la Timișoara și apoi la Ghimbav.

Față de această situație de fapt,

reglementată prin dispozițiile legale menționate, aplicabile persoanelor

refugiate și totodată, ținând seama și de contextul istoric și social de la

vremea respectivă, se constată că reclamanta/intimată are calitatea de persoană

refugiată pentru perioadele: 6 septembrie 1940 – 22 iunie 1941 și 1 martie 1944

– 6 martie 1945, nu însă și pentru intervalul 23 iunie 1941 – 1 martie 1944,

când teritoriul Basarabiei s-a aflat sub administrație românească, astfel că exercitarea

unor persecuții etnice din partea autorităților române, nu poate fi susținută,

cum, de altfel, în cauză, nici nu s-a dovedit.

Pentru aceste considerente, urmează

a se admite recursul, a se casa sentința atacată și în fond, a se admite în

parte, acțiunea reclamantei-intimate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Neamț împotriva sentinței civile nr. 134 din 23 martie 2004 a Curții de Apel Bacău.

Casează sentința și în fond, admite

în parte acțiunea reclamantei, anulează hotărârea nr. 9271 din 28 noiembrie

2003 a Casei Județene de Pensii Neamț și obligă pârâta să emită o nouă hotărâre

prin care să îi acorde reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000,

pentru perioada de refugiu 6 septembrie 1940 – 22 iunie 1941 și 1 martie 1944 –

6 martie 1945.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 iunie 2004.