ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8880/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, sub nr. 287 din 18 februarie 2004, reclamanta F.A. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București - Comisia

pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, anularea hotărârii nr. 3138 din 12

februarie 2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia la emiterea unei hotărâri

prin care să-i fie recunoscută calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute

de Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, pentru

întreaga perioadă de refugiu solicitată, și anume, 6 septembrie 1940 - 6 martie

1945.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că la data de 28 iunie 1940, când avea numai 6 luni,

familia sa a fost nevoită să se refugieze din orașul Cernăuți, ocupat de

trupele sovietice, în orașul Timișoara, fără ca, ulterior, să se mai înapoieze

în localitatea de domiciliu; prin hotărârea nr. 3138 din 12 februarie 2003,

pârâta Casa de Pensii a municipiului București i-a recunoscut calitatea de

beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, numai pentru

perioada 23 martie 1944 - 6 martie 1945, conform dovezilor prezentate la

momentul depunerii cererii; ulterior, a intrat în posesia sentinței civile nr. 2363

din 13 mai 1948 a Tribunalului Timiș - Torontal, în copie legalizată de către

Direcția Județeană Timiș a Arhivelor Naționale și, totodată, a identificat doi

martori care cunoșteau faptul că refugiul familiei sale a avut loc în anul

1940; s-a adresat pârâtei cu o cerere de revizuire a deciziei inițiale, la care

nu a primit răspuns.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 558 din martie 2004, a

respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că sentința civilă nr. 2363 din 13 mai 1948 a

Tribunalului Timiș - Torontal, depusă de reclamantă în susținerea acțiunii, face

dovada cetățeniei române a familiei F.E. (tatăl reclamantei), iar prin declarația

dată, cei doi martori - S.E. și H.I., precizează că au cunoștință de refugiul

familiei reclamantei, care a avut loc în luna septembrie 1940; actele care au

stat la baza emiterii hotărârii atacate, respectiv, buletinul nominal de

evacuare, declarațiile martorilor N.N. și M.N., certificatul de naștere și

buletinul de identitate, au statuat asupra datei refugiului din U.R.S.S., a

familiei reclamantei, aceasta fiind 23 martie 1944; se resping ca neverosimile,

declarațiile de martori date de S.E. și H.I. și se constată că refugiul a avut loc

la 23 martie 1944, așa cum a reieșit și din buletinul nominal de evacuare depus

la dosarul Casei de Pensii a municipiului București.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs. reclamanta F.A., prin reprezentantul său împuternicit - avocatul

S.A., invocând motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 11 teza I C. proc.

civ. și art. 304 pct. 10 din același cod, după cum urmează: instanța de fond a

comis o gravă eroare de fapt, crezând că buletinul nominal de evacuare nr. 78/1944

se referă la calitatea de refugiat a reclamantei, când, în realitate, acesta

atestă calitatea de refugiat a martorului N.N. și a familiei sale, din

localitatea Sulița, județul Hotin; instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc

de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru

dezlegarea pricinii, în sensul că nu s-a pronunțat asupra sentinței civile nr. 2363

din 13 mai 1948 a Tribunalului Timiș - Torontal, prin care s-a stabilit

cetățenia română a membrilor familiei reclamantei, sentință prin a cărei

motivare se atestă faptul că tatăl recurentei dispunea de carnetul de refugiat nr.

36.609/1940.

Examinând sentința atacată,

în raport cu motivele de recurs formulate, cu actele și lucrările dosarului,

precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei, această instanță constată că

recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.

Referitor la primul motiv de

recurs, se constată că, într-adevăr, instanța de fond s-a aflat în eroare cu

privire la buletinul nominal de evacuare nr. 78/1944, depus la dosarul Casei de

Pensii a municipiului București. Prin conținutul său, acest act face dovada

situației de refugiat a martorului N.N. și a familiei acestuia, care, în luna

martie 1944, s-au refugiat din localitatea Sulița, județul Hotin, în

localitatea Horezu, județul Vâlcea.

În ceea ce privește cel de-al

doilea motiv de recurs, cum că instanța de fond nu s-ar fi pronunțat asupra

sentinței civile nr. 2363 din 13 mai 1948 a Tribunalului Timiș - Torontal, este

de observat că instanța de fond s-a pronunțat asupra acestui act, doar în

sensul că face dovada cetățeniei române a familiei reclamantei, care s-a

refugiat din Bucovina de Nord. Instanța nu s-a pronunțat și cu privire la unele

aspecte reținute de Tribunalul Timiș - Torontal și care au format convingerea acelui

tribunal că cererea petiționarului este justificativă, întrucât acesta, atât

prin declarația verbală făcută în instanță, cât și prin „Carnetul de identitate

nr. 36.609/1940, eliberat de Ministerul Afacerilor Interne - Comisariatul General

pentru evidența populației venită din Basarabia și Bucovina de Nord”, a făcut

dovada că el și toți membrii familiei sale au locuit neîntrerupt pe teritoriul

supus jurisdicției Statului Român.

Recurenta-reclamantă a depus

ca probe noi în recurs, hotărârile nr. 2475 din 22 aprilie 2003 și nr. 2474 din

13 mai 2003, emise de Casa Județeană de Pensii Timiș - Comisia pentru aplicarea

Legii nr. 189/2000, prin care surorilor sale, T.D. și M.M., le-a fost

recunoscută calitatea de beneficiare ale drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000,

pentru perioada 24 septembrie 1940 - 6 martie 1945. De menționat că, cele două

surori se regăsesc în sentința civilă nr. 2363 din 13 mai 1948, ca fiind doi

dintre cei șase copii minori ai petiționarului F.E., tatăl reclamantei.

În hotărârea nr. 2475 din 22

aprilie 2003, emisă de Casa Județeană de Pensii Timiș, se menționează că

petenta T.D. (sora recurentei-reclamante) a făcut dovada refugiului cu:

buletinul nominal de evacuare; declarație de martori; sentința civilă nr. 2363/1948

a Tribunalului Timiș - Torontal.

Coroborând datele din sentința

civilă nr. 2363 din 13 mai 1948 a Tribunalului Timiș - Torontal, cu cele din

declarațiile martorilor S.E. și H.I., rezultă că recurenta-reclamantă a făcut

dovada situației sale de refugiat, pentru perioada septembrie 1940 - martie

1945.

Pentru considerentele

arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1), (2) și (3) C.

proc. civ., recursul va fi admis, sentința atacată va fi casată și în fond,

acțiunea reclamantei va fi admisă, cu consecința anulării hotărârii nr. 3138

din 12 februarie 2003, emisă de pârâtă și a obligării acesteia să emită o nouă

hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a

drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 24 septembrie 1940

- 6 martie 1945, începând cu data de 10 august 2002.

Față de prevederile art. 274

C. proc. civ., se va lua act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

F.A. împotriva sentinței civile nr. 558 din 22 martie 2004 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și

în fond, admite acțiunea reclamantei.

Anulează hotărârea nr. 3138

din 12 februarie 2003 a Casei de Pensii a municipiului București.

Obligă pârâta să emită o

nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a

Legii nr. 189/2000, pentru perioada 24 septembrie 1940 - 6 martie 1945, urmând

ca drepturile să-i fie acordate începând cu data de 1 august 2002.

Ia act că nu solicită

cheltuieli de judecată.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 decembrie 2004.