ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8660/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată cu nr. 1327

din 19 mai 2004, la Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, reclamantul S.C. a contestat hotărârea nr. 11561/9985 din 31

martie 2004, emisă de Casa de Pensii a municipiului București, cu privire la

perioada de acordare a drepturilor și anume, 1 iulie 1944 - 6 martie 1945, în

loc de 15 martie 1944 - 6 martie 1945.

În motivare, reclamantul a arătat că

perioada reală de refugiere este 15 martie 1944 - 6 martie 1945, fiindu-le

recunoscută fraților săi, calitatea de beneficiari ai Legii nr. 189/2000,

pentru acest interval, de către Comisiile județene de pensii.

A mai susținut reclamantul, că refugiul

său împreună cu familia, s-a produs din cauza ocupației de către trupele

sovietice, a județului Dorohoi, în luna martie 1944.

Pârâta Casa de Pensii a municipiului

București a formulat întâmpinare, susținând că perioada de refugiu solicitată

de reclamant, trebuia dovedită cu declarația a doi martori.

Pe parcursul judecării cauzei,

reclamantul a depus declarația celui de-al doilea martor.

Prin sentința civilă nr. 1689 din 10

septembrie 2004, instanța învestită a admis acțiunea și a dispus anularea

hotărârii nr. 11561/1985 din 31 martie 2004, obligând pârâta, să emită o nouă

hotărâre, prin care să îi recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada 15 martie 1944 -

6 martie 1945.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut din declarațiile martorilor, coroborate cu actele oficiale

eliberate de Arhivele Naționale, că data refugiului este 15 martie 1944.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, susținând că actul

administrativ contestat, a fost corect întocmit, în raport cu înscrisurile

prezentate la data înregistrării cererii, la comisie și că, pentru

valorificarea probei ulterior depuse, reclamantul trebuia să se adreseze aceleiași

comisii, cu o nouă cerere.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (4)

din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, hotărârile date de

Comisiile pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, pot fi atacate la instanțele de

contencios administrativ, în termenul prevăzut de lege, reclamantul fiind,

așadar, în drept să folosească această cale de atac, pentru recunoașterea, în

temeiul art. 1 din Legea nr. 29/1999, a dreptului său.

În ceea ce privește fondul

litigiului, prima instanță a apreciat în mod corect că, în raport cu

împrejurările istorice, politice și de ordin militar, existente în anii 1943 -

1944, care au determinat refugierea reclamantului și a familiei sale, sunt

incidente în cauză prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru

întreaga perioadă de refugiu: de la 15 martie 1944, până la 6 martie 1945.

Pentru aceste considerente, urmează

a se respinge ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1689 din 10

septembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 noiembrie 2004.