ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4468/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, s

ecția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul

D.N., a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa

Județeană

de Pensii Neamț anularea hotărârii nr. 11354 din 23 martie 2007

emisă de Comisia pentru Aplicarea O.G. nr.

105/1999 din cadrul Casei Județene de Pensii

Neamț.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că în urma

încheierii

Pactului Molotov-Ribbentrop, rușii au ocupat Basarabia,

iar el, fiind elev la liceu și necunoscând limba

rusă a fost îndepărtat

din școală,

ulterior înscriindu-se la un liceu din localitatea Ismail și apoi s-a refugiat

în Galați, unde, pentru a-1 ajuta, armata 1-a trimis

la Școala de Subofițeri din orașul Orăștie, jud.

Hunedoara.

Prin sentința civilă nr. 78 din 11 iunie 2007, Curtea de Apel

Bacău, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, a

admis acțiunea în contencios administrativ formulată

de

reclamantul D.N., a anulat hotărârea nr.

11354 din

23 martie 2007 emisă de Comisia

pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999,

a constatat că reclamantul este

îndreptățit să beneficieze de prevederile O.G. nr. 105/1999, aprobată prin

Legea 189/2000,

având calitatea de refugiat

din Basarabia în România, în perioada

1 iulie 1944 - 6 martie 1945 și a

dispus ca pârâta să stabilească prin hotărâre drepturile care i se cuvin

reclamantului.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că refugiul în altă localitate

decât cea de domiciliu presupune faptul că persoana

refugiată a fost obligată să-și

schimbe domiciliul în altă localitate

din motive etnice.

A mai reținut prima instanță faptul că reclamantul s-a refugiat

în România abia în anul

1944, ca o consecință a situației că după

eliberarea Basarabiei și Bucovinei de Nord de către

armata

germană împreună cu unități ale

armatei române, în iulie 1941, a

urmat o perioadă de relativă liniște

până la contraofensiva

sovietică, începută

în februarie 1943, iar motivul refugiului 1-a reprezentat o măsură rațională de

evitare a persecuțiilor etnice de

către regimul sovietic.

A

concluzionat instanța de fond că reclamantul s-a refugiat

din Basarabia în România nu

datorită evenimentelor de război, ci

din motive etnice, pentru a nu se afla, prin

rămânerea în Basarabia

sub

regimul sovietic.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta Casa

Județeană

de Pensii Neamț, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7

C. proc. civ.

Prin motivele de

recurs, se susține că reclamantul nu

îndeplinește

cea de-a treia condiție impusă de Legea nr. 189/2000

și anume aceea de a fi obligat să părăsească

localitatea natală din

cauza persecuțiilor

etnice exercitate de regimul sovietic asupra

cetățenilor români din Basarabia.

Se mai arată

că singurul act oficial care atestă situația

reclamantului

în perioada apreciată de instanța de fond ca fiind de

refugiu, este livretul militar al acestuia, ale

cărui mențiuni au fost

interpretate greșit în pronunțarea soluției.

Recursul este întemeiat.

Examinând

sentința atacată în raport cu actele și lucrările

dosarului, cu criticile formulate de recurentă,

precum și cu

dispozițiile legale incidente

în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul

este fondat,

după cum se va arăta în continuare.

Potrivit

art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999

privind acordarea unor drepturi persoanelor

persecutate de către

regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940

până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată de Legea

nr. 189/2000, cu modificările și completările

ulterioare, de

prevederile acestui act

normativ beneficiază persoana, cetățean

român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții

etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă

localitate.

Din

considerentele sentinței atacate reiese că instanța de fond

a analizat pretențiile

reclamantului prin prisma datelor istorice

generale referitoare la contextul socio-politic

existent după ocuparea Basarabiei și Bucovinei de Nord de către trupele

sovietice, ca urmare a încheierii Pactului

Molotov-Ribbentrop, fără

a stabili

corect situația de fapt în care s-a aflat reclamantul, astfel cum aceasta

rezulta din actele oficiale depuse la dosar, precum și

din propriile

afirmații ale petentului.

Astfel, statutul de refugiat, în înțelesul dispozițiilor art. 1 lit.

c) din actul normativ mai susmenționat se

poate dovedi, în principal, cu acte oficiale, iar în lipsa acestora cu

declarații de martori autentificate.

În

motivarea contestației formulate de reclamant, acesta afirmă că în iulie 1944

s-a prezentat la Centrul militar

Galați, fiind încorporat și trimis la Școala militară de

subofițeri din

orașul Orăștie, jud. Hunedoara, iar lăsarea la vatră s-a produs în

primăvara anului 1945. Această situație este

atestată de un act oficial și anume livretul militar al reclamantului

în care se menționează că reclamantul a fost

recrutat la data

de 1 iulie 1944 la

Centrul militar teritorial Ismail și a fost lăsat la

vatră la data de 30

aprilie 1945.

De asemenea,

este de reținut aspectul că, în anul 2002

reclamantul

s-a adresat prima dată Comisiei de Aplicare a O.G. nr. 105/1999, arătând în

cerere că a fost încorporat la data 1 iulie 1944

la Centrul militar Ismail (aflat în prezent pe teritoriul Ucrainei) și

lăsat la vatră la data de 30 aprilie 1945,

susținând că în această

perioadă a

fost, de fapt, refugiat. Această cerere a fost respinsă prin

Hotărârea

nr. 191 din 18 septembrie 2002, pe care reclamantul nu a contestat-o.

Faptul

că în sprijinul celei de-a doua petiții formulate pentru

recunoașterea statutului de

refugiat, reclamantul a depus declarații

autentificate de martori, în sensul că în anul

1944 reclamantul cu întreaga familie s-a refugiat din Basarabia în România,

înscriindu-

se

ca elev la Liceul „Timotei Cipariu" din localitatea Dumbrăveni,

jud. Sibiu, nu poate fi

luat în considerare, atâta vreme cât actele

oficiale contrazic afirmațiile

martorilor, chiar D.N.

susținând

că nu și-a urmat familia în refugiu.

Pe

de altă parte, susținerea reclamantului, însușită de instanța

de fond, referitoare la aspectul că acesta a

fost nevoit să ceară ajutorul armatei, înrolându-se practic voluntar și cerând

să fie

trimis în România, nu este

verosimilă, raportat la faptul că în anul

1944 reclamantul avea 20 de ani (deci vârsta la care trebuia să fie

încorporat), iar recruții nu aveau posibilitatea

de a alege locul unde

să satisfacă stagiul militar, trimiterea la o

Școală de subofițeri de pe teritoriul României, neputând fi asimilată cu un

refugiu din cauza persecuțiilor etnice.

In concluzie, Înalta

Curte constată că sentința instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a

dispozițiilor O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea 189/2000 cu modificările și

completările ulterioare, din situația de

fapt atestată de înscrisurile

depuse la dosar reieșind că reclamantul nu

se în cadrează în

prevederile art. 1 lit. c)

din actul normativ menționat.

Având în

vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) și (3)

C. proc. civ., Î

nalta Curte admite recursul

și modifică sentința atacată în sensul

respingerii

acțiunii reclamantului D.N. ca neîntemeiată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Admite

recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Neamț, împotriva sentinței civile

nr. 78 din 11 iunie 2007 a Curții de Apel

Bacău, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot sentința atacată și, în fond, respinge acțiunea

reclamantului D.N. ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 20 noiembrie 2007.