ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 461/2007

Asupra contestație în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 1550/2005, la Curtea de Apel Bacău, reclamantul B.P. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Neamț, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze hotărârea nr. 10621 din 7 ianuarie 2005, emisă de pârâtă. În motivare, reclamantul a susținut că a fost refugiat din localitatea de domiciliu, din motive de persecuție etnică și că este îndreptățit să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat tardivitatea contestației reclamantului, întrucât hotărârea a fost comunicată petiționarului la data de 20 ianuarie 2005, iar acțiunea a fost formulată la 7 martie 2005. Prin sentința civilă nr. 73 din 23 mai 2005, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a respins excepția tardivității, a admis acțiunea reclamantului și a constatat că acesta are calitatea de persoană persecutată etnic și beneficiază de drepturile prevăzute de O.G.

105/1999, modificată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 aprilie 1944 - 6 martie 1945 și i-a acordat drepturile corespunzătoare începând cu data de 1 ianuarie 2005. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că: Asupra excepției invocate de către intimată, contestatorul a primit hotărârea emisă de pârâtă la data de 20 ianuarie 2005, dar din eroare a adresat contestația Casei Județene de Pensii Neamț, care a primit-o la data de 10 februarie 2005, iar faptul că pârâta a restituit contestația petiționarului, nu poate constitui motiv de sancționare a acestuia, cu decăderea din dreptul de a formula calea de atac.

Pe fondul cauzei a reținut că reclamantul, împreună cu părinții săi, a fost evacuat din localitatea de domiciliu situat în Roman și s-au refugiat în comuna Rășinari, județul Sibiu, în perioada aprilie 1944 - martie 1945. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Neamț, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. În motivare, recurenta a susținut că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, considerând că este beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, întrucât atât localitatea de domiciliu Roman, cât și localitatea de refugiu, Rășinari, județul Sibiu, se aflau sub administrația Statului român, astfel că schimbul de domiciliu nu poate fi interpretat ca un refugiu din motive de persecuție etnică.

Prin decizia nr. 5296 din 3 noiembrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Neamț împotriva sentinței civile nr. 73 din 23 mai 2005 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a casat sentința atacată și pe fond, a respins acțiunea formulată de B.P., ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut că, potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile enumerate.

A mai constatat instanța de recurs că localitatea Rășinari din județul Sibiu, la acea dată, era un teritoriu aflat sub administrație românească, iar schimbul de domiciliu al reclamantului nu se justifică prin prisma exercitării persecuției etnice. A concluzionat Înalta Curte, că instanța de fond a interpretat legea în mod greșit, în sensul că orice schimbare de domiciliu, indiferent care ar fi motivul și perioada, este echivalentă cu un refugiu în sensul H.G. nr. 127/2002. În cazul în care legea s-ar interpreta astfel, s-ar ajunge la situația în care orice persoană care și-a schimbat domiciliul dintr-un motiv sau altul în cadrul granițelor aceluiași stat, condus de același regim politic, poate să obțină statutul de refugiat și implicit drepturile accesorii acestuia.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare, reclamantul B.P., reiterând motivele invocate în recursul admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin hotărârea nr. 5296/2005. Contestația în anulare este inadmisibilă și va fi respinsă pentru următoarele considerente. Art. 317 C. proc. civ. prevede că hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare pentru motivele arătate mai jos, respectiv pentru lipsă de procedură ori când hotărârea a fost dată de judecători, cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privind competența, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului ori a recursului. Art. 318 1 C. proc. civ. prevede că mai pot fi atacate cu contestație în anulare, hotărârile instanțelor de recurs, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând sau admițând în parte recursul, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare ori casare.

Rezultă fără putință de tăgadă care sunt condițiile de admisibilitate ale contestațiilor în anulare, astfel încât această cale de atac nu se substituie apelului ori recursului, astfel încât nu este admisibilă pentru motive care puteau și au fost invocate în apel ori recurs. Față de aceste precizări, dispozițiile art. 317-318 1 C. proc. civ. și de motive pe care se sprijină contestația în anulare formulată de B.P., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că este inadmisibilă cererea și o va respinge în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de B.P. împotriva deciziei nr. 5296 din 3 noiembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2007.