ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1960/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată sub nr. 1451 din 9 martie 2004, la Curtea de Apel Bacău, reclamantul P.G. a solicitat în scris, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Neamț, anularea hotărârii nr. 9801 din 28 ianuarie 2004, emisă de pârâtă, obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască calitatea de persoană persecutată din motive etnice, cu consecința acordării drepturilor bănești și facilităților prevăzute de Legea nr. 189/2000. Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 197 din 27 aprilie 2004, a admis acțiunea formulată de reclamantul P.G., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Neamț și a anulat hotărârea nr. 9801 din 28 ianuarie 2004, emisă de pârâtă.

A admis în parte, cererea formulată de reclamant, înregistrată sub nr. 15.900 din 15 octombrie 2003, la pârâtă. A constatat că reclamantul P. (V.) G. are calitatea de persoană strămutată/refugiată, conform art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 14 mai 1942 - 6 martie 1945, stabilind acordarea drepturilor, de la 1 noiembrie 2003. În motivarea soluției s-a reținut în baza probelor depuse la dosar, că reclamantul P.G. este una și aceeași persoană cu V.I. și că este îndreptățit la statutul de persoană persecutată din motive etnice, silită să se refugieze în perioada 14 mai 1942 - 6 martie 1945. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Neamț, criticând-o pentru nelegalitate, susținând în esență că reclamantul P.G.

nu a făcut dovada că este una și aceeași persoană cu V.I. Analizând motivele de recurs invocate de recurentă, apărările intimatei, materialul probator aflat în dosar și dispozițiile legale aplicabile în cauză, instanța reține că sentința atacată cu recurs este legală și temeinică pentru următoarele considerente. Din Tabelul refugiaților din Ardealul de Nord pentru anii 1940 - 1943, emis de Direcția Județeană Neamț a Arhivelor Naționale rezultă că V.I., în vârstă de 29 de ani, împreună cu soția sa A., în vârstă de 30 de ani și cu fiii S., T. și I. (acesta din urmă fiind reclamantul, pe atunci în vârstă de 6 ani), s-au refugiat din Bicazu-Ardelean, la Tarcău. Din compararea acestor date, cu cele din certificatul de naștere al reclamantului, rezultă că părinții reclamantului și reclamantul sunt aceleași persoane, cu cele care figurează în Tabelul refugiaților.

Extinzând această comparație, și la datele reclamantului, înscrise în Buletinul de identitate și în Livretul militar, se reține a fi întemeiată prezumția instanței de fond, întemeiată pe art. 1203 teza a II-a C. civ., în sensul că P.G. este una și aceeași persoană cu V.I., că reclamantul purta în mod curent și numele de V.I., semnând alternativ, cu unul sau altul din aceste nume. Ca atare, în temeiul art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Neamț împotriva sentinței civile nr. 197 din 27 aprilie 2004, a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2005.