ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4226/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei

instanțe sub nr. 538/45/2010, reclamanta C.R. a chemat în judecată pe pârâta

Casa Județeană de Pensii Iași, solicitând anularea hotărârii 3991/31 mai  2010

emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat ca în anul 1945 a fost strămutată împreună cu familia sa

din orașul Pașcani, odată cu Atelierele C.F.R. Pașcani, din luna martie 1944

până în octombrie 1945 în alte localități, inițial în Peri, jud. Mehedinți,

apoi în Panciu. După întoarcerea în sat le-a trebuit ani de zile să-și refacă

gospodăriile.

Reclamanta

susține că în hotărârea pe care o contestă nu se precizează care sunt

motivele exacte pentru care cererea sa nu a fost admisă, motivele fiind

generale. Reclamanta a mai arătat că statutul de refugiat a fost recunoscut tuturor

fraților săi .

Pârâta a formulat întâmpinare

prin care a solicitat respingerea acțiunii, invocând excepția tardivității. Pe

fond, a solicitat respingerea acțiunii, susținând că nu s-a făcut dovada că

reclamanta este îndreptățită să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000.

Prin sentința nr. 274/2010,

Curtea a admis excepția tardivității și a respins pe acest considerent

acțiunea. Sentința a fost recurată de către reclamanta, iar prin Decizia nr. 3473/2011

pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis recursul,

cauza fiind trimisă spre rejudecare pentru a fi analizat fondul cererii.

Instanța de recurs a reținut în considerente că autoritatea pârâtă nu a indicat

în decizie termenul și instanța competentă, astfel că nu i se poate imputa

reclamantului nerespectarea termenului de introducere a acțiunii la Curtea de Apel.

instanței de fond

Prin sentința civilă nr.

365/2011 din 5 decembrie 2011, Curtea de Apel Iași, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta C.R. în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Iași, ca nefondată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că, prin hotărârea nr. 3991 din 31

mai 2010 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, a fost respinsă

cererea petentei de acordare a calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Curtea a constatat că

reclamanta a arătat chiar prin conținutul cererii sale că nu solicită drepturi

ca urmare a persecutării din motive etnice, ci pentru că a fost refugiată din

cauza războiului împreună cu familia sa.

Prima

instanță a apreciat că în cauză reclamanta nu a făcut proba cu vreun act

oficial sau un alt document că ar fi fost refugiată și că acest lucru s-ar fi

datorat unor persecuții din motive etnice, condiție obligatorie pentru a putea

beneficia de

prevederile Legii nr. 189/2000

. Faptul de netăgăduit

că aceasta a avut de suferit în urma refugiului voluntar pentru că se apropia

linia frontului nu se înscrie însă în niciuna din ipotezele limitativ și expres

prevăzute de lege pentru a putea beneficia

de prevederile Legii nr. 189/2000,

atâta timp cât reclamanta nu a suferit concomitent și persecuții etnice.

Fața de situația de

fapt reținută, având în vedere și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și

Justiție în cauze similare, văzând in drept si disp. art. 7 alin. (4) din Legea

nr. 189/2000, Curtea a respins acțiunea formulată de reclamanta C.R. în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Iași, ca nefondată.

exercitată în cauză

Împotriva acestei

hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamanta C.R. a

declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurenta susține că a depus la dosar mai multe înscrisuri prin

care a dovedit faptul ca familia sa a fost

evacuata din localitatea de domiciliu în zona Turnu Severin jud. Mehedinți și

toți frații săi în viață sunt beneficiari ai Legii nr. 189/2000.

Așadar, instanța

de judecata a reținut în mod greșit ca nu a făcut dovada cu vreun act oficial

sau un alt document ca ar fi fost refugiata si ca acest lucru s-ar fi datorat

unor persecuții din motive etnice.

Instanța a mai reținut

în mod greșit ca evacuarea a fost una voluntara, în ciuda situației de

notorietate istorica, inițiata de autoritățile din România la sfârșitul anului

1943, când, la nivel național, s-a organizat evacuarea forțată a romanilor de

pe linia frontului si din zonele din nordul tarii care erau amenințate de

ocupația sovietica.

Refugiul nu a fost

unul voluntar, ci a fost unul organizat în fata armatei sovietice. Refugiul a

fost unul obligatoriu pentru angajații si familiile celor care lucrau la

Atelierele C.F.R. Pașcani datorita liniei frontului care trecea si prin

localitatea Pașcani.

Recurenta mai arată

că, deși la dosarul cauzei a depus declarația autentica data de cei doi

martori, ei înșiși beneficiari ai Legii nr. 189/2000 si dovezi din

care rezulta ca toți ceilalți frați ai săi dețin statutul prevăzut de Legea nr.

189/2000, instanța nu a solicitat probe suplimentare prin care sa se confirme

faptul ca refugiul nu a fost unul voluntar, ci unul datorat persecuțiilor si

atrocităților întreprinse de armata sovietica împotriva romanilor odată cu

începerea ocupației teritoriilor din Moldova.

Din probatoriul

administrat în cauză, precizează recurenta, rezultă că tatăl său, în calitate

de angajat al C.F.R. Pașcani, a fost evacuat împreună cu membrii familiei, în martie

1944, din localitatea de domiciliu Pașcani, jud. Iași, în localitatea Peri din

apropierea orașului Turnu Severin, jud.

Mehedinți.

4.

Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate de recurentă și a dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente,

Înalta Curte constată că recursul este fondat, însă în limitele și pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și

completările ulterioare,

„b

eneficiază

de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează:

[...] c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă

localitate”

.

Prin persoana care a

fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înțelege

persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul

în altă localitate din motive etnice.

Din conținutul

textului de lege sus menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă

tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada

precizată, fără a se face nici o diferențiere de tratament între persoanele

care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care

au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca

de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut

de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice.

Totodată, potrivit art.

6

1

din O.G. nr. 105/1999 și art. 4

din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G.

nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță

se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar, în cazul

în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Înalta Curte constată

că, în dovedirea susținerilor sale, recurenta-reclamantă a depus la dosarul

cauzei înscrisuri care atestă refugiul familiei sale din cauza războiului și a

abuzurilor exercitate de armata rusă, instanța de fond interpretând în mod

eronat ansamblul probator administrat în cauză.

Instanța de fond a

reținut în mod greșit - în opinia Înaltei Curți - că evacuarea a fost una

voluntară, în ciuda situației istorice inițiate de către autoritățile din

România la sfârșitul anului 1943, când, la nivel național, s-a organizat

evacuarea forțată a românilor de pe linia frontului și din zonele din nordul

țării care erau amenințate de ocupația sovietică.

Astfel cum

susține și recurenta, refugiul nu a fost unul voluntar, ci cauzat de

armata sovietică, fiind obligatoriu pentru angajații și familiile celor care

lucrau la Atelierele C.F.R. Pașcani datorita liniei frontului care trecea și

prin localitatea Pașcani.

Înalta Curte reține

și faptul că recurenta-reclamantă a depus la dosarul cauzei un set de hotărâri

emise de Casele Județene de Pensii, din care rezultă că tuturor fraților

reclamantei li s-a recunoscut calitatea de beneficiari ai drepturilor prevăzute

de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 iunie 2010.

Or, în aceste condiții,

a nu recunoaște recurentei-reclamante calitatea de beneficiară a drepturilor

reglementate de Legea nr. 189/2000 ar echivala cu acceptarea unui tratament

discriminatoriu între reclamantă și frații săi, ceea ce ar fi de natură să

aducă atingere principiului nediscriminării consacrat de art. 16 alin. (1) din

Constituția României, republicată și de art. 14 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

Pentru

considerentele expuse și în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr.

554/2004, raportat la art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul formulat de către recurentă și va modifica sentința atacată în sensul

că va

admite

acțiunea, va anula Hotărârea nr. 3991 din 31 mai 2010 emisă de Casa Județeană

de Pensii Iași - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 189/2000 și va obliga

pârâta la emiterea unei noi hotărâri prin care să recunoască reclamantei

drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 23 aprilie 1944 - 6

martie 1945, începând cu data de 01 iunie 2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de C.R. împotriva sentinței nr. 365/2011 din 5 decembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că admite acțiunea reclamantei.

Anulează Hotărârea nr.

3991 din 31 mai 2010 emisă de Casa Județeană de Pensii Iași - Comisia pentru

Aplicarea Legii nr. 189/2000.

Obligă pârâta la

emiterea unei noi hotărâri prin care să recunoască reclamantei drepturile

prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 23 aprilie 1944 - 6 martie

1945, începând cu data de 01 iunie 2010.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 octombrie 2012.