ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1414/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul P.C. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Iași, anularea

hotărârii nr. 2406/R din data de 28 ianuarie 2009 emisă de pârâtă și

recunoașterea calității de refugiat din motive etnice și obligarea pârâtei să-i

acorde drepturile bănești conferite de O.G. nr. 105/1999.

Prin sentința nr. 183/CA din 26 octombrie

2009, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins

acțiunea formulată de reclamantul P.I.C. ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că din actele și lucrările dosarului rezultă că în perioada

anilor 1944-1945, tatăl reclamantului era angajat al Atelierelor CFR Pașcani

din subordinea Ministerului Transporturilor. Iar această unitate lucra pentru

sectorul de apărare, iar datorită intrării trupelor sovietice pe teritoriul

actual al României, autoritățile române competente au dispus ca instituțiile

publice, unitățile economice, personalul acestora și membrii lor de familie să

fie evacuați din zona frontului.

A mai reținut instanța de fond că

schimbarea temporară a domiciliului familiei reclamantului, respectiv din

Pașcani, jud. Iași, în jud. Mehedinți, s-a făcut într-o localitate ce se afla

sub autoritatea statului român, măsura luată fiind una de protejare a instituțiilor

și personalului acestora de pericolul existent în zona de conflict armat,

această măsură neavând nicio conotație etnică.

În același sens, a apreciat prima

instanță că faptul că unui alt membru al familiei, născut anterior datei

plecării familiei în refugiu i s-a recunoscut calitatea de beneficiar al Legii

nr. 189/2000 nu poate constitui suport al cererii reclamantului, dacă se are în

vedere că România a abolit legile rasiale, imediat după data de 23 august 1944,

iar după semnarea Convenției de armistițiu, la data de 12 septembrie 1944,

statul român a redobândit autoritatea asupra teritoriului național, inclusiv

asupra acelei părți care fusese ocupată de trupele sovietice în primăvara

anului 1944.

Concluzionând în sensul că lipsește

motivația etnică a dislocării familiei P., din localitatea de domiciliu, într-o

localitate aflată la adăpost de evoluțiile nefavorabile de pe teatrul de război,

instanța de fond a constatat acțiunea neîntemeiată și a respins-o ca atare.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamantul P.I.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

prin invocarea motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.

proc. civ. fără a le dezvolta pe fiecare separat.

În susținerea recursului s-a arătat

că, în mod greșit, Curtea de Apel Iași a apreciat că situația reclamantului nu

se încadrează în prevederile art. 1 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 189/2000, în

realitate familia sa fiind strămutată împotriva voinței sale, iar la

întoarcerea în localitatea de domiciliu nu au mai găsit nimic din bunurile

imobile și mobile care le aparținuseră, acestea fiind distruse în

bombardamente.

A mai arătat că, instanța de fond a

înlăturat, în mod nejustificat dovezile privind recunoașterea calității de

refugiat pentru frații și sora reclamantului, deși s-a aflat în aceeași

situație cu aceștia, făcându-se astfel o discriminare în aplicarea legii.

Recursul este întemeiat.

Examinând sentința atacată în raport

cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum

și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Curtea constată că recursul este întemeiat, după cum se va arăta în

continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr.

105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către

regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6

martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de

prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în

perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a

fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege

menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor cetățenilor

români, care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată,

această situație putând fi dovedită cu acte oficiale, iar în lipsa acestora cu

declarații de martori,           potrivit art. 4 alin. (1) din H.G. 127/2002

cuprinzând Normele metodologice de aplicare a O.G. 105/1999.

Prin „persoană strămutată” în altă

localitate, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de aplicare

a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care a fost

obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice”.

Din probatoriul administrat în

cauză, rezultă că tatăl reclamantului în calitate de angajat al C.F.R. Pașcani

a fost evacuat împreună cu membrii familiei, în noiembrie 1944, din localitatea

de domiciliu Pașcani, jud. Iași în localitatea Mărășești, jud. Vrancea,

reclamantul născându-se în perioada de strămutare a părinților săi.

Este de necontestat că și persoanele

care s-au refugiat din localitatea de domiciliu, ca urmare a unor evenimente de

război au avut de suferit consecințele nefavorabile.

Apropierea frontului reprezenta în

mod firesc un pericol pentru populația din acea zonă, atât din punctul de

vedere al integrității fizice, dar și a persecuțiilor etnice, dacă teritoriul

era ocupat de o armată străină.

Măsura luată de autoritățile române

a avut în mod cert la origine evenimente de acest gen care s-au derulat în alte

zone ale țării.

Legea nr. 189/2000, nu restrânge

obiectul său de reglementare și aplicare, vorbind generic, de „persecuții pe

motive etnice”.

Nu are relevanță faptul că

teritoriul românesc era ocupat permanent/vremelnic ori măsura a fost luată de

autoritățile române sau de însăși persoana fizică în cauză.

De asemenea, nu are relevanță faptul

că măsura a avut caracter preventiv sau a intervenit după producerea

evenimentului.

Este necesară numai dovedirea

persecuției pe motive etnice, iar în speță s-au depus la dosar acte în acest

sens.

Trebuie să se țină seama că martora

care a dat declarația autentificată, precum și sora și frații reclamantului

s-au aflat în aceeași situație cu acesta, iar aceștia beneficiază de

prevederile Legii nr. 189/2000, iar autoritatea pârâtă, prin întâmpinarea

formulată la dosar se referă la „refugiul părinților” reclamantului, susținând

însă că acesta nu era încă născut la momentul strămutării sau măcar conceput,

pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000.

Prin urmare, restrângerea obiectului

de reglementare al Legii nr. 189/2000, cu excluderea situației reclamantului

este contrară prevederilor art. 1 din acest act normativ, iar hotărârea prin

care instanța de fond a respins acțiunea este nelegală și netemeinică.

Față de argumentele expuse mai sus,

Înalta Curte constată să sentința pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția

contencios administrativ și fiscal, este netemeinică și nelegală, și în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., recursul va fi admis, se va

casa sentința atacată și, în urma rejudecării acțiunea formulată de reclamantul

P.I.C. se va admite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de P.I.C.

împotriva sentinței civile nr. 183/CA din 26 octombrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, pe

fond, admite acțiunea reclamantului și anulează Hotărârea nr. 2406/R din 28

ianuarie 2009 emisă de pârâtă.

Constată calitatea reclamantului de

beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 pentru perioada 19 februarie 1945

– 6 martie 1945.

Cu opinia separată a domnului

judecător, în sensul respingerii recursului ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 martie 2010.

OPINIA SEPARATĂ

redactată de judecător în temeiul

prevederilor art. 258 și art. 264 alin. (2) C. proc. civ.

Contrar punctului de vedere al

majorității completului, care și-a găsit expresia în decizia de mai sus,

considerăm că, pentru argumentele ce vor fi prezentate succint în continuare,

soluția legală și temeinică era de respingere a recursului formulat împotriva

sentinței nr. 183/CA din 26 octombrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, cu consecința menținerii sentinței atacate.

În cauză, reclamantul nu a dovedit

că schimbarea domiciliului, respectiv părăsirea localității de domiciliu

Pașcani, județul Iași și refugiul în comuna Fântâna Domnească, județul

Mehedinți s-ar fi datorat persecuțiilor etnice la care ar fi fost supusă

familia sa, persecuția invocată trebuia probată, ceea ce reclamantul nu a

făcut.

Rezultă că schimbarea domiciliului

s-a făcut dintr-o localitate aflată sub autoritatea statului român într-un

teritoriu aflat de asemenea sub autoritatea statului român, în condițiile în

care satul român nu și-a persecutat etnic cetățenii, indiferent de etnia

acestora.

Ca atare, mutarea dintr-o localitate

în alta, din motive personale sau din motive de război nu se încadrează în

prevederile Legii nr. 189/2000.

Se reține că, schimbarea

domiciliului reclamantului din Pașcani în comuna Fântâna Domnească, județul

Mehedinți s-a datorat înaintării frontului sovietic, fiind o măsură de

protejare a cetățenilor români, de pericolele existente în zona de conflict

armat.

Este de necontestat că și persoanele

care s-au refugiat din localitatea de domiciliu, ca urmare a unor evenimente de

război au avut de suferit consecințele nefavorabile situației de refugiat, dar

legiuitorul prin O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea mr. 189/2000 nu a

urmărit să acorde drepturi compensatorii și acestei categorii de persoane.