ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1414/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul P.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Iași, anularea hotărârii nr. 2406/R din data de 28 ianuarie 2009 emisă de pârâtă și recunoașterea calității de refugiat din motive etnice și obligarea pârâtei să-i acorde drepturile bănești conferite de O.G. nr. 105/1999. Prin sentința nr. 183/CA din 26 octombrie 2009, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul P.I.C. ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din actele și lucrările dosarului rezultă că în perioada anilor 1944-1945, tatăl reclamantului era angajat al Atelierelor CFR Pașcani din subordinea Ministerului Transporturilor.

Iar această unitate lucra pentru sectorul de apărare, iar datorită intrării trupelor sovietice pe teritoriul actual al României, autoritățile române competente au dispus ca instituțiile publice, unitățile economice, personalul acestora și membrii lor de familie să fie evacuați din zona frontului. A mai reținut instanța de fond că schimbarea temporară a domiciliului familiei reclamantului, respectiv din Pașcani, jud. Iași, în jud. Mehedinți, s-a făcut într-o localitate ce se afla sub autoritatea statului român, măsura luată fiind una de protejare a instituțiilor și personalului acestora de pericolul existent în zona de conflict armat, această măsură neavând nicio conotație etnică.

În același sens, a apreciat prima instanță că faptul că unui alt membru al familiei, născut anterior datei plecării familiei în refugiu i s-a recunoscut calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 nu poate constitui suport al cererii reclamantului, dacă se are în vedere că România a abolit legile rasiale, imediat după data de 23 august 1944, iar după semnarea Convenției de armistițiu, la data de 12 septembrie 1944, statul român a redobândit autoritatea asupra teritoriului național, inclusiv asupra acelei părți care fusese ocupată de trupele sovietice în primăvara anului 1944. Concluzionând în sensul că lipsește motivația etnică a dislocării familiei P., din localitatea de domiciliu, într-o localitate aflată la adăpost de evoluțiile nefavorabile de pe teatrul de război, instanța de fond a constatat acțiunea neîntemeiată și a respins-o ca atare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul P.I.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, prin invocarea motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. fără a le dezvolta pe fiecare separat. În susținerea recursului s-a arătat că, în mod greșit, Curtea de Apel Iași a apreciat că situația reclamantului nu se încadrează în prevederile art. 1 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 189/2000, în realitate familia sa fiind strămutată împotriva voinței sale, iar la întoarcerea în localitatea de domiciliu nu au mai găsit nimic din bunurile imobile și mobile care le aparținuseră, acestea fiind distruse în bombardamente. A mai arătat că, instanța de fond a înlăturat, în mod nejustificat dovezile privind recunoașterea calității de refugiat pentru frații și sora reclamantului, deși s-a aflat în aceeași situație cu aceștia, făcându-se astfel o discriminare în aplicarea legii.

Recursul este întemeiat. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este întemeiat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor cetățenilor români, care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, această situație putând fi dovedită cu acte oficiale, iar în lipsa acestora cu declarații de martori, potrivit art. 4 alin. (1) din H.G. 127/2002 cuprinzând Normele metodologice de aplicare a O.G. 105/1999. Prin „persoană strămutată” în altă localitate, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice”. Din probatoriul administrat în cauză, rezultă că tatăl reclamantului în calitate de angajat al C.F.R.

Pașcani a fost evacuat împreună cu membrii familiei, în noiembrie 1944, din localitatea de domiciliu Pașcani, jud. Iași în localitatea Mărășești, jud. Vrancea, reclamantul născându-se în perioada de strămutare a părinților săi. Este de necontestat că și persoanele care s-au refugiat din localitatea de domiciliu, ca urmare a unor evenimente de război au avut de suferit consecințele nefavorabile. Apropierea frontului reprezenta în mod firesc un pericol pentru populația din acea zonă, atât din punctul de vedere al integrității fizice, dar și a persecuțiilor etnice, dacă teritoriul era ocupat de o armată străină. Măsura luată de autoritățile române a avut în mod cert la origine evenimente de acest gen care s-au derulat în alte zone ale țării.

Legea nr. 189/2000, nu restrânge obiectul său de reglementare și aplicare, vorbind generic, de „persecuții pe motive etnice”. Nu are relevanță faptul că teritoriul românesc era ocupat permanent/vremelnic ori măsura a fost luată de autoritățile române sau de însăși persoana fizică în cauză. De asemenea, nu are relevanță faptul că măsura a avut caracter preventiv sau a intervenit după producerea evenimentului. Este necesară numai dovedirea persecuției pe motive etnice, iar în speță s-au depus la dosar acte în acest sens.

Trebuie să se țină seama că martora care a dat declarația autentificată, precum și sora și frații reclamantului s-au aflat în aceeași situație cu acesta, iar aceștia beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000, iar autoritatea pârâtă, prin întâmpinarea formulată la dosar se referă la „refugiul părinților” reclamantului, susținând însă că acesta nu era încă născut la momentul strămutării sau măcar conceput, pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000. Prin urmare, restrângerea obiectului de reglementare al Legii nr. 189/2000, cu excluderea situației reclamantului este contrară prevederilor art. 1 din acest act normativ, iar hotărârea prin care instanța de fond a respins acțiunea este nelegală și netemeinică.

Față de argumentele expuse mai sus, Înalta Curte constată să sentința pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, este netemeinică și nelegală, și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., recursul va fi admis, se va casa sentința atacată și, în urma rejudecării acțiunea formulată de reclamantul P.I.C. se va admite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de P.I.C. împotriva sentinței civile nr. 183/CA din 26 octombrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și, pe fond, admite acțiunea reclamantului și anulează Hotărârea nr. 2406/R din 28 ianuarie 2009 emisă de pârâtă. Constată calitatea reclamantului de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 pentru perioada 19 februarie 1945 – 6 martie 1945. Cu opinia separată a domnului judecător, în sensul respingerii recursului ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2010.

OPINIA SEPARATĂ

redactată de judecător în temeiul prevederilor art. 258 și art. 264 alin. (2) C. proc. civ. Contrar punctului de vedere al majorității completului, care și-a găsit expresia în decizia de mai sus, considerăm că, pentru argumentele ce vor fi prezentate succint în continuare, soluția legală și temeinică era de respingere a recursului formulat împotriva sentinței nr. 183/CA din 26 octombrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, cu consecința menținerii sentinței atacate. În cauză, reclamantul nu a dovedit că schimbarea domiciliului, respectiv părăsirea localității de domiciliu Pașcani, județul Iași și refugiul în comuna Fântâna Domnească, județul Mehedinți s-ar fi datorat persecuțiilor etnice la care ar fi fost supusă familia sa, persecuția invocată trebuia probată, ceea ce reclamantul nu a făcut.

Rezultă că schimbarea domiciliului s-a făcut dintr-o localitate aflată sub autoritatea statului român într-un teritoriu aflat de asemenea sub autoritatea statului român, în condițiile în care satul român nu și-a persecutat etnic cetățenii, indiferent de etnia acestora. Ca atare, mutarea dintr-o localitate în alta, din motive personale sau din motive de război nu se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000. Se reține că, schimbarea domiciliului reclamantului din Pașcani în comuna Fântâna Domnească, județul Mehedinți s-a datorat înaintării frontului sovietic, fiind o măsură de protejare a cetățenilor români, de pericolele existente în zona de conflict armat. Este de necontestat că și persoanele care s-au refugiat din localitatea de domiciliu, ca urmare a unor evenimente de război au avut de suferit consecințele nefavorabile situației de refugiat, dar legiuitorul prin O.G.

nr. 105/1999 aprobată prin Legea mr. 189/2000 nu a urmărit să acorde drepturi compensatorii și acestei categorii de persoane.